Challenge to pandemic education ordinance ruled inadmissible for failure to exhaust pre-litigation complaint procedure; lower court annulment quashed

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, anularea Ordinului Comun al Ministrului Educaţiei şi al Ministrului Sănătăţii nr. 5338/1082/01.10.2021, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 942.

Totodată, în conformitate cu art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ unilateral normativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei, şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 8 noiembrie 2021 reclamanta A. a formulat precizări la cererea de suspendare a executării Ordinului Comun al Ministrului Educaţiei Naţionale şi al Ministrului Sănătăţii nr. 5338/01.10.2021, completat şi modificat după investirea instanţei de contencios administrativ prin Ordinul Comun al Ministrului Educaţiei Naţionale şi al Ministrului Sănătăţii 5558/2389/2021, învederând că cel din urmă ordin este o reglementare care nu îndeplineşte condiţia garantării ocrotirii dreptului la sănătate, astfel cum este prevăzut in art. 34 alin. (1) din Constituţie.

2. Hotărârile instanţei de fond

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1766 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, în baza art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamanta A..

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 79 din 25 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., şi a dispus anularea Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi al Ministrului Sănătăţii nr. 5338/1082/01.10.2021 publicat în M.O. Partea I nr. 942. Totodată, prima instanţă a admis în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâtele la plata sumei de 50 RON reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de anulare act administrativ, respingând, ca nefondată, cererea privind acordarea taxei de timbru în cuantum de 20 RON pentru cererea de suspendare şi ca nedovedită, cererea privind acordarea onorariului de avocat.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021 a declarat recurs Ministerul Sănătăţii, iar împotriva sentinţei civile nr. 79 din 25 ianuarie 2022 au declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei şi pârâtul Ministerul Sănătăţii.

3.1. Prin recursul formulat împotriva ambelor hotărâri indicate în punctul 2 de mai sus, pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat, invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, casarea sentinţei civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021 şi, în rejudecarea cauzei, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar pe de altă parte casarea sentinţei civile nr. 79 din 25 ianuarie 2022 şi, în rejudecarea cauzei, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a Ordinului comun nr. 5338/1082/2021, pentru lipsa plângerii prealabile, în mod simetric cu excepţia ce vizează cererea de suspendare a aceluiaşi ordin.

Recurentul-pârât a susţinut că excepţia a fost respinsă în mod eronat, instanţa aplicând greşit normele de drept material, respectiv prevederile exprese şi de strictă interpretare privind obligativitatea plângerii prealabile în situaţia actului administrativ cu caracter normativ.

Se afirmă în calea recursului că art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2002 se referă la actele administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, o astfel de prevedere legală având în vedere doar actele administrative cu caracter individual, şi, dintre acestea, doar cele care se referă la bunuri, cum ar fi, în opinia recurentului, autorizaţiile de construire, deciziile de restituire a unor bunuri în baza legilor de restituire, etc.

În cauză, afirmă recurentul MS, este vorba despre un act administrativ cu caracter normativ, căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora plângerea prealabilă este obligatorie şi poate fi formulată oricând. Dacă intenţia de reglementare ar fi fost în sensul de a exclude de la procedura prealabilă cererile de anulare a actelor administrative cu caracter normativ, atunci prevederile anterior menţionate nu şi-ar mai fi avut rostul, fiind în contradicţie cu prevederile art. 7 alin. (5), teza referitoare la actele administrative intrate în circuitul civil şi care au produs efecte juridice, iar legiuitorul le-ar fi abrogat.

Se arată, în acest context, că cele două aliniate ale art. 7 sunt reglementări distincte pentru situaţii juridice distincte, fără a se putea reţine ca în cazul actului juridic cu caracter normativ să fie în acelaşi timp şi obligatorie, dar şi facultativă plângerea prealabilă.

Totodată, afirmă recurentul MS că nu se poate pune semnul echivalenţei între publicarea în Monitorul Oficial, specifică actelor administrative cu caracter normativ, şi intrare în circuitul civil, ce presupune existenţa unui contract civil care se încheie în baza unui act administrativ individual. În schimb, actul administrativ cu caracter normativ are o aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, produce efecte erga-omnes, putând fi abrogat/modificat oricând.

Susţine recurentul MS că această concluzie se desprinde şi din paragraful 50 din Decizia în interesul legii nr. 12/2021, care vizează calificarea noţiunii de act administrativ individual sau de act administrativ normativ, concluzia fiind aceea că un act administrativ normativ nu poate intra în circuitul civil, ci intră în vigoare prin publicare în Monitorul Oficial. În consecinţă, afirmă recurentul Ministerul Sănătăţii că actul administrativ cu caracter normativ este incompatibil prin sine însuşi cu noţiunea de act intrat în circuitul civil, drept pentru care plângerea prealabilă este obligatorie, nu facultativă, astfel că lipsa acestei proceduri, în situaţia atacării actului administrativ normativ, este o chestiune insurmontabilă, care face de prisos analiza pe fond a cererii de anulare.

În referire la sentinţa civilă nr. 79/2022, susţine recurentul-pârât că sunt pe deplin valabile criticile regăsite în recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1766/2021 şi profită solicitării de casare a acestei hotărâri raportat la excepţia inadmisibilităţii cererii în anulare a ordinului pentru lipsa plângerii prealabile.

Faţă de soluţia de admitere a cererii de anulare a ordinului, a criticat recurentul pârât faptul că prima instanţă a admis cererea de anulare, pe motiv că HCNSU nr. 76/2021, prevăzută în temeiurile legale de emitere a ordinului, nu a fost publicată în Monitorul Oficial, deşi, consideră instanţa că exista această obligaţie legală.

A susţinut recurentul că excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a ordinului comun atacat, pentru lipsa plângerii prealabile, fiind o excepţie absolută şi peremptorie, admiterea acesteia face de prisos analiza fondului cauzei.

Un argument suplimentar, în opinia recurentului MS, îl reprezintă faptul că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea.

Aşadar, acţiunea autorităţii emitente, în situaţia actului administrativ unilateral care nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului, fiind evident că legea, când a stabilit un termen de introducere a acţiunii pentru actele care au intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, plângerea prealabilă a autorităţii emitente fiind lipsită de sens, s-a referit la actele administrative cu caracter individual, iar în situaţia actelor administrative cu caracter normativ legea stabileşte expres că plângerea prealabilă poate fi formulată oricând (art. 7 alin. (1)1), iar acţiunea în 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, termen distinct de cel prevăzut pentru acţiunea autorităţii emitente. În concluzie, a solicitat recurentul-pârât MS admiterea căii de atac declarate, fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea ordinului, pentru lipsa plângerii prealabile, excepţie ce a fost greşit respinsă de prima instanţă.

3.2. În cauză a promovat recurs şi pârâtul Ministerul Educaţiei, prin care, apreciind incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat, la rândul său, casarea sentinţei civile nr. 79 din 25 ianuarie 2022 şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de intimata - reclamantă, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul-pârât, raportat la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea pronunţată de instanţa de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, în condiţiile în care acţiunea formulată de către intimata-reclamantă nu viza nelegalitatea actului administrativ supus cenzurii instanţei de judecată, ci împrejurarea potrivit căreia actul administrativ ar fi lovit de nulitate pentru că unul dintre temeiurile de drept ale acestuia nu ar fi fost publicat în Monitorul Oficial.

În cazul acţiunilor având ca obiect acţiunea în anulare, instanţa judecătorească analizează conformitatea actului administrativ normativ cu legea, dar şi existenţa unei vătămări produse reclamantului, într-un drept sau interes legitim, în lipsa vătămării neputând fi aplicată sancţiunea anulării, aspect de esenţa contenciosului subiectiv.

Pretinde recurentul-pârât Ministerul Educaţiei că emiterea actului administrativ supus cenzurii instanţei s-a realizat în forma şi cu procedura prevăzută de lege cu referire expresă la temeiurile legale menţionate, fondate pe situaţia de fapt şi având în vedere interesul public general, precum şi adoptarea unor măsuri care să permită autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei.

Afirmă recurentul-pârât că instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei acţiuni în anularea unui act administrativ individual poate aprecia asupra legalităţii actelor administrative normative în baza căruia a fost emis şi poate să constate nelegalitatea acestora ca urmare a încălcării unui act administrativ normativ de forţă juridică superioară ţinând seama de dispoziţiile art. 77-79 din Legea nr. 24/2000, or, Hotărârea CNSU nr. 76/2021 nu reprezintă un act normativ de forţă juridică superioară.

Critică recurentul-pârât faptul că instanţa de fond a dispus anularea unui act normativ fără a verifica dacă acesta îndeplineşte condiţiile de legalitate prevăzute de normele de tehnică legislativă şi fără a verifica dacă există o vătămare a unui drept sau interes legitim subiectiv, acestea fiind limitele impuse de legea contenciosului administrativ în analiza unei cereri privind anularea unui act administrativ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurentul-pârât că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în privinţa reţinerilor referitoare la obligativitatea publicării deciziilor CNSU în Monitorul Oficial al României odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 63/2021, arătându-se în continuare că prin acest din urmă act normativ a fost modificat art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, respectiv a fost instituită obligaţia publicării în Monitorul Oficial a hotărârilor CNSU doar cu privire la "instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege".

Mai arată recurentul-pârât că, din analiza art. 1 şi 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 rezultă faptul că există obligaţia publicării în Monitorul Oficial doar a acelor decizii CNSU care se referă la o instituire, modificarea sau încetarea unor măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

În raport de ordinul contestat, afirmă recurentul ME că acesta nu are corespondent în privinţa măsurilor care rezidă din dispoziţiile Legii nr. 136/2020, ci acesta reglementează procedura şi măsurile obligatorii privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe/instituţiile de învăţământ, în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate pentru beneficiarii primari ai dreptului la învăţătură, studenţi şi personalul din sistemul naţional de învăţământ.

Prin urmare, susţine recurentul-pârât că instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile din O.U.G. nr. 63/2021 raportat la obligaţia publicării hotărârilor CNSU în raport cu Ordinul 5338/1082/2021 prin care au fost aprobate măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

În referire la reţinerile primei instanţe conform cărora "în lipsa absenţei condiţiei esenţiale a existenţei acestei hotărâri (Hotărârea CNSU nr. 76/2021), actul contestat nu poate fi raportat la această hotărâre", precizează recurentul-pârât că actul normativ contestat nu este emis în baza Hotărârii CNSU, ci în baza dispoziţiilor legale de nivel superior, astfel cum apare în preambulul acestuia (Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, etc).

Se mai arată în recurs că instituţia inexistenţei actului administrativ nu poate fi opusă în prezenta cauză, o astfel de sancţiune fiind dată de dispoziţiile constituţionale care prevăd obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a unor acte administrative, nepublicarea acestora fiind sancţionată cu inexistenţa actului (art. 100 alin. (1) din Constituţia României).

Susţine recurentul-pârât că şi în cazul în care prevederile art. 15 alin. (4) s-ar fi aplicat pentru Hotărârea CNSU nr. 76/2021, O.U.G. nr. 63/2021 nu prevede vreo sancţiune în cazul nepublicării în Monitorul Oficial a Hotărârilor CNSU, spre deosebire de Constituţia României, care reglementează sancţiunea (inexistenţa) care intervine în cazul nepublicării în Monitorul Oficial al României a decretelor Preşedintelui României, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, motiv pentru care constatarea "inexistenţei" Hotărârii CNSU nu are temei legal.

În concluzie, a susţinut recurentul-pârât că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 iulie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căilor de atac formulate

Examinând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate şi a probelor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine tardivitatea căii de atac a Ministerului Sănătăţii îndreptate împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare a Ordinului comun nr. 5338/1082/01.10.202 1din cuprinsul sentinţei civile nr. 1766/23.11.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi caracterul fondat al recursurilor pârâţilor, îndreptate împotriva sentinţei civile nr. 79/25.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul de faţă, pentru considerentele arătate în continuare.

II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

În referire la recursul declarat de recurentul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 1766/23.11.2021, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a executării Ordinului Comun al Ministrului Educaţiei şi al Ministrului Sănătăţii nr. 5338/1082/01.10.2021 este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2), coroborat cu art. 14 alin. (4), ambele din Legea nr. 554/2004, în care se arată că "(4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare".

Conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel." Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, demers ce presupune exercitarea unui drept procesual.

Recursul înaintat de pârâtul Ministerul Sănătăţii la data de 8.03.2022, declarat împotriva sentinţei civile nr. 1766/23.11.2021, comunicată acestei părţi la data de 23.12.2021, a fost formulat cu depăşirea termenului de 5 zile, ce a început să curgă de la comunicare şi s-a împlinit la data de 29.12.2021, fapt pentru care Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii formulării acestuia, invocată din oficiu.

În consecinţă, Înalta Curte va dispune respingerea ca tardivă a recursului îndreptat împotriva soluţiei date asupra cererii de suspendare a Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi al Ministrului Sănătăţii nr. 5338/1082/01.10.2021.

Cât priveşte, însă, celelalte chestiuni prejudiciale dezlegate prin aceeaşi hotărâre, precum soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes şi cea de respingere a excepţiei inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, reţine Înalta Curte că recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii nu priveşte soluţia de respingere a lipsei de interes, criticile vizând doar dezlegarea dată excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, aceste critici impunându-se a fi examinate prin considerente comune ce vizează ambele recursuri declarate de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 1766/2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 79/2022 şi de Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 79/2022.

Faptul că judecătorul fondului a soluţionat în cuprinsul sentinţei nr. 1766/23.11.2021 atât excepţiile de procedură şi de fond ce au fost invocate în cauză, cât şi cererea de suspendare a actului administrativ atacat cu acţiunea în anulare, nu determină incidenţa unui regim juridic unitar cu privire la calea de atac îndreptată împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, ci impune observarea existenţei unei diferenţe de aplicare a normelor procedurale din perspectiva termenului de exercitare a recursului, termenul de 5 zile de la comunicare fiind prevăzut de legiuitor doar pentru soluţia de suspendare a ordinului atacat, iar termenul de declarare a căii de atac îndreptate împotriva soluţiilor date asupra excepţiilor, este cel de 15 zile de la data comunicării sentinţei civile nr. 79/25.01.2022, considerându-se că recursul îndreptat împotriva acestei hotărâri judecătoreşti priveşte şi încheierea interlocutorie prin care a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii.

Criticile regăsite în recursurile ambilor pârâţi, referitoare la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, sunt întemeiate, întrucât judecătorul fondului a reţinut eronat incidenţa prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, drept temei al exonerării persoanei vătămate de obligaţia de a formula plângere prealabile anterior formulării cererii de anulare a actului administrativ pretins vătămător.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, "(Î)n cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe sau al acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă", iar prima instanţă a reţinut că actul administrativ atacat a intrat în circuitul civil la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, astfel încât nu mai era necesară parcurgerea procedurii prealabile într-o atare situaţie.

În speţă, s-a solicitat anularea unui act administrativ cu caracter normativ, supus publicării în Monitorul Oficial, ce îşi produce efectele de la intrarea sa în vigoare. A considera că acţiunea în anularea unui act administrativ cu caracter normativ nu trebuie precedată de parcurgerea procedurii prealabile, întrucât, potrivit argumentului judecătorului fondului, publicarea actului în Monitorul Oficial echivalează cu intrarea în circuitul civil, având drept consecinţă lipsa obligativităţii plângerii prealabile, ar lipsi de orice eficienţă această etapă a recursului graţios, cu privire la orice act normativ, fapt ce ar conduce la inaplicabilitatea art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea sistematică a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, teza referitoare la acte administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil, trebuie avute în vedere prevederile aceluiaşi articol, alin. (11), potrivit cărora "(Î)n cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând", astfel că, pentru a evita suprapunerea reglementărilor, singurul înţeles logico-juridic al normei referitoare la lipsa de obligativitate a plângerii prealabile pentru acte administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil, se referă la acte administrative cu caracter individual, iar pentru cele cu caracter normativ este aplicabilă regula de drept potrivit căreia plângerea prealabilă poate fi făcută oricând.

Prin urmare, prima instanţă, aplicând în mod eronat prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a reţinut caracterul neîntemeiat al excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, soluţie ce se impune a fi reformată, în sensul admiterii sale. În consecinţă, dat fiind caracterul prioritar al acestei excepţii, urmare admiterii sale, va fi respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 5338/1082/01.10.2021, respingând, în consecinţă, acest recurs, ca fiind tardiv formulat, va admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 79/2022, va casa această sentinţă şi, în rejudecare, va admite excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, astfel că cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar soluţiile primei instanţe asupra excepţiei lipsei de interes şi a cererii de suspendare a executării ordinului nr. 5338/1082/01.10.2021 vor fi menţinute, drept consecinţă a verificării recursurilor în limitele arătate de titularii lor şi ca urmare a valorificării excepţiei tardivităţii recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021, în referire la soluţia dată asupra cererii de suspendare a ordinului nr. 5338/1082/01.10.2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa soluţiei asupra cererii de suspendare a executării Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi al Ministrului Sănătăţii nr. 5338/1082/01.10.2021.

Respinge acest recurs, ca tardiv formulat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021, a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa excepţiei inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi recursurile declarate de pârâtul Ministerul Educaţiei şi pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 79 din 25 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă nr. 1766 din 23 noiembrie 2021 şi în tot sentinţa civilă nr. 79 din 25 ianuarie 2022 şi, rejudecând:

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Respinge cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, privind anularea Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi al Ministrului Sănătăţii nr. 5338/1082/01.10.2021 publicat în MO Partea I nr. 942, ca inadmisibilă.

Menţine soluţia pronunţată în privinţa excepţiei lipsei de interes şi în privinţa cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 5338/1082/01.10.2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.