Dismissal of prosecutor for failure to appear at mandatory medical expertise: requirement that CSM proposal and presidential decree follow expiration of one-year suspension period to preserve appeal rights and health insurance benefits

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 07.10.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Superior Al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii secţiei pentru procurori din cadrul CSM nr. 878/22.09.2020, prin care s-a dispus înaintarea către Preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţie a reclamantei, începând cu data de 01.10.2020.

La data de 22.10.2020, pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. x/2020, s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedintele României, prin care s-a solicitat:

- Anularea Hotărârii nr. 878/22.09.2020, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea reclamantei din funcţie, începând cu data de 01.10.2020;

- Anularea Decretului Preşedintelui României nr. 568/30.09.2020 privind eliberarea reclamantei din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie Braşov;

- Suspendarea executării celor două acte administrative unilaterale (Hotărârea nr. 878 din 22.09.2020, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Decretul Preşedintelui României nr. 568 din 30.09.2020) până la pronunţarea instanţei de fond;

- Ca urmare a anulării celor două acte administrative, obligarea CSM să dispună încetarea suspendării din funcţia de procuror, în temeiul art. 64 alin. (4) teza 4 din Legea nr. 303/2004, constatând că prezentarea reclamantei la expertiza de specialitate a intervenit în perioada prevăzută de lege.

În motivare, reclamanta a reiterat starea de fapt şi motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată obiect al dosarului nr. x/2020

Prin sentinţa civilă nr. 786/CA/29.10.2020, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov, invocată de Consiliul Superior al Magistraturii şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII şi PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, unde cauza a fost înregistrată la data de 02.11.2020.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.01.2021, Curtea a admis excepţia litispendenţei, constatând că există identitate de obiect, părţi şi cauză între prezenta cerere şi cea aflată pe rolul Judecătoriei Braşov înregistrată sub nr. x/2020 şi, în consecinţă, a trimis dosarul la prima instanţă învestită, respectiv Judecătoria Braşov - dosarul nr. x/2020.

În cauzele reunite, prin sentinţa civilă nr. 3901/29.04.2021, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – secţia pentru Procurori, în favoarea Curţii de Apel Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal, unde cauza a fost înregistrată la data de 10.05.2021, sub nr. x/2020.

II. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 21 iunie 2021, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a a dispus anularea Decretului Preşedintelui României nr. 568/30.09.2020.

A respins celelalte pretenţii, ca neîntemeiate.

III. Cererile de recurs formulate în cauză

1. Recurentul intimat Consiliul Superior al Magistraturii solicită casarea hotărârii recurate şi în rejudecare, respingerea petitului în anularea Decretului Preşedintelui României nr. 568/2020.

Susţine greşita interpretare şi aplicare a art. 65, art. 65 alin. (1) lit. h) şi art. 65 indice 1 din Legea 303/2004, în sensul că prima instanţă a reţinut greşit sancţiunea nerespectării termenului legal de contestare a hotărârii, pentru a se respecta dreptul magistratului de a-i fi plătite contribuţiile de asigurări ss, pe durata suspendării, precum şi reţinerea primei instanţe în sensul întoarcerii în activitate a magistratului, după expirarea termenului de 1 an, apreciind că îi revin atribuţiile prevăzute de lege, în vederea eliberării magistratului la împlinirea perioadei de suspendare din funcţie .

A fost reţinută greşit existenta unei vătămări din art. 65 indice 1, neexistând vreo pagubă din plata contribuţiilor asigurări ss, întrucât reclamanta beneficiază de acestea, până la soluţionarea definitivă a dosarului, chiar dacă a fost emis decretul 568/2020.

Legalitatea trebuia analizată prin prisma art. 65 alin. (1) lit. h), raportat la art. 64 din Legea 303/2004.

Susţine legalitatea Hotararii 878/2020, prin prisma art. 65 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 64 alin. (4), precum şi prin prisma Ordinului comun 1178/1031/2007 .

Conchide că, întrucât eliberarea din funcţie a fost dispusă începând cu 01.10.2020 (data încetării suspendării din funcţie a reclamantei) deci după perioada de 1 an, nu se poate constata nelegalitatea decretului pentru faptul că a fost emis anterior împlinirii termenului de 1 an .

2. Recurentul intimat Preşedintele României vizează legalitatea sentinţei 67/2021, a încheierii de amânare a pronunţării din 7.06.2021, precum şi a încheierii din 20.01.2021 (prin care a fost admisă excepţia litispendenţei în dosarul x/2020, fiind înaintat la prezentul dosar), susţinând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 5 şi 8 noul C. proc. civ. . tinde spre reformarea soluţiei date cererii de anulare a Decretului 568/2020, iar în subsidiar, spre casarea cu trimitere spre rejudecare, ca urmare a încălcării normelor privind dreptul la apărare, contradictorialitatea, litispendenţa şi buna administrare a actului de justiţie

Susţine aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 privitor la sentinţă, aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 5 şi pct. 8 noul C. proc. civ. privitor la încheierea din 20.01.2021

Expunând istoricul dosarelor şi starea de fapt, critică considerentele instanţei de fond privind nelegalitatea decretului (absenţa unor verificări privind necontestarea hotărârii ce cuprinde propunerea de eliberare din funcţie) şi arată că legalitatea decurge din propunerea formulată de către CSM, legalitatea hotărârii CSM fiind validată de către instanţa de fond

Susţine aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. în ceea ce priveşte omisiunea comunicării cererii completatoare, formulată de către reclamantă şi de care şi instanţa a luat act prin încheierea din 7 .06.2021, omisiunea comunicării încheierii prin care a fost extins cadrul procesual prin introducerea recurentului în cauză; calitatea sa procesuală este precizată în sentinţa 3901/2021, dar fără a-i fi comunicate actele de procedură îndeplinite până la acea dată .

Menţionează că instanţa a comunicat actele de procedură în dosarul x/2020 pe o adresă de e-mail ce nu este destinată comunicării acestora, ci a comunicărilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal; mai mult, se stabileşte obligaţia depunerii întâmpinării la dosar, trei zile mai târziu, iar instanţa nu a admis cererea de acordare a unui termen în vederea depunerii întâmpinării, pronunţându-se asupra competenţei materiale .

Critică sentinţa, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

a. soluţionarea excepţiei lipsei procedurii prealabile, astfel cum a fost invocată de pârât şi soluţionată de instanţă, în sensul că termenul curge de la data comunicării decretului către reclamantă şi nu de la data publicării acestuia .

b. nu există prejudiciu prin emiterea decretului, atât timp cât drepturile de asigurări de sănătate sunt excluse pe perioada suspendării, dar şi pe perioada exercitării şi soluţionării contestaţiei . ca argument de text, invocă art. 64 alin. (4)

Critică şi considerentele instanţei de fond, în ceea ce priveşte asimilarea disp. art. 64 alin. (4), cu cele ale art. 65 indice 1 alin. (3), teza a doua.

Reclamanta nu a dovedit existenţa unei vătămări, câtă vreme prin promovarea unei căi de atac împotriva hotărârii de eliberare din funcţie ar fi fost oricum suspendată din funcţie pe durata procesului şi nu ar fi beneficiat de drepturi salariale pe această durată, ci în măsura în care ar fi fost incidentă o situaţie legală ce ar fi permis acordarea în continuare a beneficiului asigurărilor de sănătate.

Ca atare, susţine că nu există prejudiciu .

În mod greşit instanţa de fond a făcut o asimilare a dispoziţiilor art. 64 alin. (4) cu cele ale art. 651 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

În mod nelegal instanţa a legat efectele decretului de data emiterii lui şi nu de cea a intrării lui în vigoare. Astfel, în data de 1 octombrie se împlinea şi termenul pentru care reclamanta fusese suspendată din funcţie.

Adaugă faptul că, prin comunicarea hotărârilor anterioare reclamanta a putut avea prefigurarea efectelor conduitei sale, astfel încât nu se poate prevala de propria incorectitudine, iar instanţa a reţinut greşit anularea decretului prin prisma faptului că hotărârea CSM SP 878/2020 a fost emisă anterior împlinirii duratei suspendării din funcţie, atât timp cât nu reiese că magistratul s-a prezentat la expertiză.

Arată că reclamanta nu a dovedit existenţa unei vătămări, doar în măsura în care s-ar fi dovedit o situaţie legală ce ar fi permis acordarea în continuare a beneficiului asigurărilor de sănătate .

Prima instanţă trebuia să coreleze prevederile art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea 303/2004 cu prevederile Ordinului 1178/1031/2007, cu conduita reclamantei, precum şi cu prevederile normelor statutare privind aptitudinea fizică şi psihologică a magistraţilor, pentru exercitarea profesiei .

Deşi nu a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6, ca motiv de casare, recurentul critică nemotivarea sentinţei, apreciind că instanţa de fond nu a prezentat raţionamentul logico-juridic, ce stă la baza soluţiei.

Subliniază necesitatea corelării perioadei de suspendare, cu posibilitatea expertizării în ultimele zile alte termenului de suspendare, în condiţiile în care legiuitorul, în art. 65 indice 1 a urmărit ca magistratul să nu-şi continue activitatea, în cazul în care exercită calea de atac împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie .

Reluând motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 5, pct. 8, împotriva încheierii din 20.01.2022, recurentul înţelege să dezvolte art. 488 alin. (1) pct. 3, prin raportare la sentinţa 786/2020, apreciind că trebuia declinată competenţa nu în considerarea art. 9 din Legea 304/2004, ci a art. 29 din Legea 317/2004, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .

Revenind la încheierea din 20.01.2021 arată că instanţa, cu încălcarea art. 131 alin. (1) nu şi-a verificat competenţa; a încălcat principiul contradictorialităţii şi nu a pus în discuţie excepţia de convexitate/litispendenţă, invocată de reclamantă .

Pârâtul -recurent nu a avut posibilitatea de a pune concluzii cu privire la excepţia litispendenţei, câtă vreme cererea completatoare depusă în cel de al doilea dosar nu a fost comunicată acestuia

Citează cuprinsul încheierii din 7.06.2021 şi arată că, în dosarul x/2020 nu a fost emisă vreo citaţie către pârâtul – recurent .

Arată că dosarul primei instanţe sesizate era în procedura scrisă prealabilă, nefiind apt să producă efectele prev. de art. 138 noul C. proc. civ., iar în faţa acestei instanţe trebuia invocată excepţia, parţial, doar pe capătul de cerere în anularea decretului, fiind cea de a doua instanţă sesizată şi că litispendenţa a fost soluţionată cu încălcarea normelor privind instanţa în faţa căreia se-a invocat excepţia, inexistenţa identităţii privitoare la părţi/obiect, instanţa căreia i s-a trimis dosarul spre competentă soluţionare .

Menţionează că, prin sentinţa 3901/2021 instanţa nu reţine calitatea de parte a Preşedintelui României şi nu avea cum, întrucât nu i-a fost comunicată acţiunea şi nu a fost citat în cauză .

Susţine neîndeplinirea condiţiilor art. 138 noul C. proc. civ., litispendenţa presupunând, printre altele, sesizarea a două instanţe de judecată, deopotrivă competente.

Indică anumite aspecte relevante privind conduita intimatei-reclamante.

3. Recurenta reclamantă A. atacă partea din dispozitivul hotărârii judecătoreşti, în ceea ce priveşte soluţiile date cererilor respinse de către instanţă, susţinând aplicarea art. 20 LCA şi art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. .

Arată că prima instanţă a a prezentat argumentele de nelegalitate a Decretului 568/2020, dar a reţinut legalitatea Hotărârii 878/2020.

a) Susţine că, prin hotărârea menţionată, au fost încălcate prevederile art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea 303/2004, potrivit textului, magistratul nu poate fi eliberat din funcţie, prin urmare o propunere privitoare la eliberarea sa din funcţie nu poate fi formulată legal, decât în cazul neprezentării sale, în mod nejustificat, pentru expertiză, până la împlinirea duratei suspendării din funcţie potrivit art. 64 alin. (4) .

Arată că textul stabileşte o obligaţie cu termen, neîndeplinirea nejustificată, în termen, poate să atragă sancţiunea susţine aplicarea regulilor de drept comun.

Arată că, aşa cum reiese din biletul de ieşire din spital, s-a prezentat în data de 30.09.2020, pentru expertiză (ultima zi a intervalului de un an), afectând legalitatea hotărârii contestate şi menţionează că aceasta este nelegală prin prisma aprecierilor, în sensul că nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de prezentare în termen, întrucât hotărârea a fost adoptată în 22.09.2020, înainte de expirarea termenului.

Solicită să se constate că art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea 303/2004 impune obligaţia de a realiza verificări, emitentului (aceasta fiind caracterizată ca operaţiune administrativă) asupra caracterului nejustificat al neprezentării.

Susţine şi aplicarea Legii nr. 52/2003, potrivit art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 317/2004 şi arată că, potrivit art. 7 din acest act normativ, trebuia să fie înştiinţată asupra intenţiei de a se formula propunere de eliberare din funcţie .

b) susţine şi o a doua încălcare, a prevederilor art. 65 indice 1 alin. (2) din Legea 303/2004, în condiţiile în care hotărârea cu propunere de eliberare din funcţie a fost înaintată Preşedintelui României, fără a se respecta dreptul reclamantei de a exercita calea de atac împotriva respectivei hotărâri

Arată că se poate observa că prevederile art. 65 indice 1 alin. (2) garantează un drept de a ataca propunerea, anterior înaintării acesteia, astfel încât dreptul să fie "efectiv". Prin înaintarea propunerii către Preşedintele României, emitentul şi-a depăşit capacitatea de a dispune şi a încălcat dreptul de acces la instanţă (sub aspectul efectivităţii acestuia), iar această încălcare afectează şi legalitatea decretului de eliberare din funcţie .

Instanţa de fond a omis să reţină că efectele hotărârii contestate trebuie distinse prin măsura de a formula propunerea e eliberare din funcţie şi respectiv, prin înaintarea acestei propuneri către Preşedintele României, aceste efecte fiind disociate, ca moment al realizării lor, prin art. 65 indice 1 alin. (2) din Legea 303/2004.

Critică înaintarea propunerii către Preşedintele României, cu depăşirea capacităţii emitentului de a dispune, acesta nefiind îndreptăţită să înainteze propunerea decât după comunicarea acesteia, către reclamantă, cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 LCA . Susţine şi aplicarea art. 427 alin. 1şi 2 noul C. proc. civ., menţionând că, în concret, propunerea a fost înaintată Preşedintelui României a doua zi după adoptare de secţie, înainte de a fi comunicată reclamantei şi fără respectarea termenului de 30 zile reglementat de art. 7 LCA (primind, practic, comunicarea, la aceeaşi dată cu emiterea decretului .

Solicită a se realiza distincţia între propunere şi înaintarea acesteia.

Invocă aplicarea art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea 52/2003, în ceea ce priveşte motivarea şi comunicarea hotărârii, în ceea ce priveşte finalizarea procesului deliberativ prin redactarea unei minute, cu menţiunea inclusă, a posibilităţii formulării plângerii administrative prealabile, potrivit art. 7 LCA, în termen de 30 zile de la comunicare.

Conchide în sensul că hotărârea încalcă atât art. 65 alin. (1) lit. h), cât şi art. 65 indice 1 alin. (2) din Legea 303/2004.

Solicită a fi anulată Hotărârea 878/2020, enumerând prevederile care o îndreptăţesc să invoce şi netemeinicia acesteia.

a) arată că s-a prezentat la clinica de specialitate, la data de 30.09.2020, deci în termenul prevăzut de lege, îndeplinind obligaţia reglementată de art. 65 alin 1 lit. h) din lege

b) solicită a se constata caracterul justificat al nereprezentării sale, anterior acestei date, generat de redactarea defectuoasă a Hotărârii 811/2019 (în privinţa condiţiilor de prezentare, dar şi în privinţa condiţiilor de efectuare a expertizei)

Arată că, deşi legalitatea hotărârilor anterioare nu poate face obiectul cauzei, acestea sunt relevante pentru aprecierea temeiniciei propunerii de eliberare din funcţie .

Revine la critica privind modul de redactare a Hotărârii 811/2019, din dispozitivul acesteia lipsind condiţiile de executare a obligaţiei de prezentare şi examinează dispozitivul, prin prisma art. 425 noul C. proc. civ.

Hotărârea 811/2019 nu menţionează obligaţia de prezentare, atât din perspectiva exigenţelor noul C. proc. civ., cât şi a celor convenţionale (accesibilitate, claritate, previzibilitate), lipsind contextul şi condiţiile de efectuare a expertizei (indicarea instituţiei sanitare, a comisiei, a termenului de prezentare, sau a modalităţii de comunicare a termenului de prezentare).

Menţionează că, după adoptarea Hotărârii 482/2019, prin care s-a dispus efectuarea expertizei i-au fost înaintate simple adrese prin care i-au fost indicate clinica de specialitate la care trebuia să se prezinte, data prezentării şi condiţiile de efectuare a expertizei . Menţionează că această hotărâre nu i-a fost comunicată.

În lipsa precizării acestor elemente în cuprinsul celor două hotărâri, a presupus că vor fi comunicate ulterior pronunţării celei de a doua, prin adresă separată, iar în contextul în care, până la data de 29.09.2020, nu a primit nimic în acest sens, a presupus că nu se mai insistă în efectuarea expertizei .

Susţine aplicarea normelor de drept comun, în ceea ce priveşte regimul probei, partea care o propune trebuind să aibă o conduită activă în realizarea ei, atitudinea pasivă echivalând unei renunţări .

Formulând şi alte critic similare, recurenta solicită a se constata că anularea Hotărârii 878/2020 şi a Decretului 568/2020 are ca efect generic repunerea în situaţia anterioară, instanţa de recurs urmând a se pronunţa expres şi asupra efectelor anulării celor două acte administrative (indicând principiile de drept comun ale nulităţii şi anume retroactivitatea efectelor, repunerea în situaţia anterioară, anularea actului subsecvent).

Arată că s-a prezentat, în vederea expertizării şi că perioada de suspendare a expirat la 01.10.2020, iar CSM SP ar fi trebuit să adopte o Hotărâre prin care să constate încetarea perioadei de suspendare, astfel încât solicită instanţei de recurs să dispună obligarea intimatului la adoptarea acestei hotărâri, precum şi să dispună repunerea în funcţia de procuror .

IV. Apărările formulate în recurs

1. A formulat întâmpinare intimata reclamantă, solicitând respingerea recursurilor declarate de recurenţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, solicitând menţinerea soluţiei de anulare a Decretului nr. 568/2021, precum şi menţinerea celor două încheieri ce fac obiectul celei de a doua cereri de recurs .

2. A formulat întâmpinare şi intimatul Preşedintele României, solicitând admiterea recursului declarat de către Consiliul Superior al Magistraturii, casarea sentinţei şi în rejudecare, respingerea, în tot, a cererii de chemare în judecată; arată că îşi menţine în totalitate, argumentele formulate în cererea de recurs, critică aspecte relevante privind conduita reclamantei .

3. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului declarat de către recurenta reclamantă şi admiterea celorlalte două recursuri, casarea în parte a sentinţei atacate şi în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii formulate . Intimatul examinează critic argumentele prezentate de reclamantă, asupra efectului devolutiv al căii de atac, precum şi asupra îndeplinirii condiţiilor de casare, potrivit motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8, susţinut de către reclamantă .

V. Considerentele instanţei de recurs

1. Asupra legalităţii încheierii de şedinţă din 20.01.2021

Recurentul Preşedintele României solicită, pentru motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 5 şi pct. 8 noul C. proc. civ., în subsidiar, casarea hotărârilor judecătoreşti, cu trimitere spre rejudecare, ca urmare a încălcării normelor privind dreptul la apărare, contradictorialitatea, litispendenţa şi buna administrare a actului de justiţie .

În prealabil, este de menţionat faptul că dosarul x/2020 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov, la data de 22.10.2020, actul de sesizare fiind constituit de acţiunea în anularea şi respectiv suspendarea executării, a Hotărârii CSM SP nr. 878/2020 şi a Decretului 568/2020, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii CSM şi Preşedintele României .

În cursul procedurii scrise prealabile, comunicările au fost realizate prin mijloace electronice, pentru recurent, la adresa x@x.ro, iar prin corespondenţa din 26.10.2020, Administraţia Prezidenţială – Biroul Juridic solicită acordarea unui termen şi refacerea procedurii de citare, la adresa x@x.ro .

Instanţa de contencios administrativ, la termenul acordat, a trecut peste solicitarea părţii şi a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială, declinând soluţionarea cauzei, în favoarea Curţii de Apel Braşov (Sentinţa 786/CA din 29.10.2020).

În faţa acestei instanţe a fost formulată cererea de acces la dosarul electronic şi a fost depusă întâmpinare; prin întâmpinare nu a fost invocată excepţia necompetenţei materiale .

Mai mult de atât, la termenul de judecată din 11.11.2020, instanţa de fond a procedat la verificarea competenţei, reţinând că este competentă general, material şi funcţional în soluţionarea cauzei .

Prin încheierea din 20.01.2021 a fost admisă excepţia de litispendenţă, faţă de actul de sesizare din dosarul x/2020, apreciindu-se a fi îndeplinite cerinţele art. 138 alin. (1) şi (3) noul C. proc. civ. şi a fost dispusă înaintarea dosarului către Judecătoria Braşov, apreciată ca instanţă de fond .

În respectivul dosar, actul de sesizare iniţial constă în cererea de anulare a Hotărârii nr. 878/2020, adoptată de CSM SP, formulată de reclamanta A., acţiunea fiind înregistrată la data de 7.10.2020 .

Reclamanta a formulat o cerere de modificare şi completare a obiectului cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 4.12.2020 şi prin care solicită anularea Hotărârii nr. 878/2020 şi a Decretului 568/2020 (urmare a constatării caracterului neîntemeiat al propunerii de eliberare din funcţia de procuror, începând cu data de 01.10.2020), precum şi încetarea suspendării sale din funcţia de procuror .

Această cerere a fost formulată în cursul procedurii scrise, prealabile fixării primului termen de judecată, fiind comunicată doar pârâtului iniţial, care a invocat excepţia litispendenţei, faţă de dosarul x/2020; la data de 25.01.2021 a fost ataşat dosarul x/2020, la dosarul x/2020, ca urmare a admiterii excepţiei de litispendenţă, în primul dosar .

Iar prin Sentinţa 3901 din 29.04.2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată soluţionarea cauzei, în favoarea Curţii de Apel Braşov .

În raport de aceste circumstanţe specifice ale măsurilor dispuse, precum şi privind circuitul extern al celor două dosare, Înalta Curte urmează să reţină, în analiza motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 noul C. proc. civ., aplicabil atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, faptul că, în speţă, au fost pronunţate două declinatoare de competenţă (câte unul în fiecare dosar) fără ca instanţele să examineze competenţa materială prin prisma art. 29 din Legea 317/2004 .

Subsecvent verificării competenţei, ca urmare a excepţiilor invocate, prin ambele hotărâri judecătoreşti a fost reţinută aplicabilitatea art. 9 din Legea 304/2004 (norma de competenţă reglementată de art. 29 alin. (5), coroborat cu alin. (7) din Legea 317/2004 nu a fost reţinută aplicabilă, întrucât vizează hotărârile Plenului, nu cele ale Secţiilor CSM) .

Ca urmare, nu pot fi reţinute ca fiind îndeplinite, cerinţele acestui motiv de casare (prin intermediul acestui motiv, se pot invoca numai motive de ordine publică privind competenţa, iar aceste motive trebuiau invocate şi la fond, prima instanţă omiţând sau aplicând greşit norma de competenţă, faţă de obiectul şi calificarea dată acţiunii).

În plus, Înalta Curte apreciază că recurentul susţine greşită examinare a condiţiei competenţei celor două instanţe, de grad diferit, în cazul excepţiei de litispendenţă, iar acest viciu al legalităţii încheierii din 20.01.2021 trebuie examinat în cadrul motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. chiar dacă recurentul arată că instanţa, cu încălcarea art. 131, nu şi-a verificat competenţa, trebuie reţinut că această critică vizează încheierea mai sus menţionată, dar care nu este pronunţată la primul termen de judecată . Prima instanţă a realizat verificarea competenţei şi estimarea duratei procesului la termenul din 11.11.2020, primul termen de judecată fixat în dosarul x/2020, după declinarea dispusă prin Sentinţa 786/CA din 29.10.2020 a Tribunalului Braşov.

Evaluând aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5NCPC, Înalta Curte grupează criticile recurentului, în următoarele categorii: neîndeplinirea condiţiilor litispendenţei, încălcarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare, vicii ale bunei administrări a actului de justiţie .

Prima şi cea de a treia categorie vizează, existenţa a două instanţe de fond, deopotrivă competente în soluţionarea cauzei, dar de grad diferit, dar şi modul de soluţionare a excepţiei litispendenţei, prin înaintarea dosarului către judecătorie .

În această ipoteză, prevederile art. 138 noul C. proc. civ. permit soluţionarea împreună a celor două acte de sesizare, atunci când ambele instanţe sunt instanţe de fond (pronunţându-se asupra excepţiei instanţa de grad inferior, iar în caz de admitere, dosarul fiind înaintat instanţei de grad superior).

În speţă, deşi excepţia a fost corect calificată şi reţinută, deşi prin încheierea de şedinţă din 25.11.2020 (în cuprinsul căreia se face menţiunea operării prezumţiei termenului în cunoştinţă, pentru pârâţi, atât CSM, cât şi Preşedintele României) se acordă termen pentru soluţionarea excepţiei de litispendenţă, de către instanţa inferioară în grad, potrivit art. 138 alin. (4) noul C. proc. civ., prin încheierea din 20.01.2021, completul curţii de apel admite excepţia litispendenţei şi înaintează dosarul către completul judecătoriei făcând o paralelă nepermisă între instanţa de fond şi instanţa de acelaşi grad .

Dar, în condiţiile în care această încheiere poate fi atacată doar o dată cu fondul, potrivit art. 138 alin. (5) noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează să reţină că efectele greşitei soluţionări a excepţiei litispendenţei au fost remediate prin cel de al doilea declinator de competenţă.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că viciile soluţionării excepţiei de litispendenţă (atât în privinţa îndeplinirii condiţiilor, cât şi în privinţa administrării actului de justiţie) intră în categoria nulităţilor condiţionate, devenind aplicabile prevederile art. 177 noul C. proc. civ. (numai în privinţa primei şi celei de a treia categorii de critici formulate de către recurentă, nu şi în privinţa citării, a contradictorialităţii şi a garanţiilor dreptului la apărare) .

În ceea ce priveşte nulităţile de ordin necondiţionat, invocate în cea de a doua categorie, trebuie reţinut că recurentul susţine omisiunea citării, omisiunea comunicării cererii de completare a obiectului, formulată de către reclamantă, precum şi încălcarea dreptului la apărare .

Înalta Curte constată că aceste critici asupra legalităţii încheierii din 20.01.2021, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., nu pot fi reţinute, ca întemeiate în speţă .

Astfel, la dosarul x/2020, v.II se regăsesc dovada de înmânare a notelor formulate de către reclamantă, pentru termenul de judecată din 21.01.2021, iar la fila x, răspunsul formulat de către Administraţia Prezidenţială, faţă de întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, faţă de cererea de modificare şi completare acţiunii, astfel cum a fost formulată de către reclamantă (cererea, în esenţă, fiind depusă în cuprinsul acestui dosar, v. I, la data de 2 nov. 2020 .

La data de 4.11.2020 a fost formulată cererea de acces la dosarul electronic, de către pârâtul Preşedintele României, depunându-se la dosar împuternicirea consilierului juridic şi întâmpinare .

Pe de altă parte, în cuprinsul dosarului Tribunalului Braşov, a fost dispusă comunicarea citaţiei şi a celorlalte acte de procedură, în formă electronică, fiind indicată, în cuprinsul dovezii de la fila x, adresa de e-mail x@x.ro. raportul de transmitere fiind din 23.10.2020, dar comunicările fiind accesate în data de 26.10.2020 .

De menţionat faptul că, la data de 26.10.2020 s-a solicitat refacerea procedurii de citare (în fapt, de transmitere a citaţiei, în formă electronică, la adresa x@x.ro şi/sau la sediul din Şos. x, Bucureşti)şi amânarea cauzei, întrucât actele de procedură au fost comunicate pe o adresă de e-mail ce nu este destinată comunicării actelor de procedură .

Dar această cerere, chiar dacă solicitarea este de refacere a procedurii de comunicare în accepţiunea art. 154 alin. (7), nu a celei de citare în accepţiunea art. 153 alin. (2) noul C. proc. civ., confirmă comunicarea, anterior pronunţării sentinţei 786/CA din 29.10.2020, în condiţiile art. 156 alin. (3) noul C. proc. civ.

Ca urmare, având în vedere şi caracterul urgent al cauzei ce a avut ca obiect, printre altele, suspendarea executării unor acte administrative unilaterale, cu caracter individual, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu au fost lezate principiile contradictorialităţii şi dreptul la apărare, în soluţionarea dosarului x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Braşov şi ulterior, pe rolul Curţii de Apel Braşov, până la admiterea excepţiei de litispendenţă, prin încheierea din 21.01.2021 .

În ceea ce priveşte citarea şi comunicarea actelor de procedură, în cuprinsul dosarului x/2020, anterior declinării competenţei către Curtea de Apel Braşov, rezultă din piesele dosarului faptul că obiectul actului de sesizare a fost completat de către reclamantă, în cursul procedurii scrise prealabile derulată faţă de pârâtul iniţial nu şi faţă de recurentul pârât .

Cu toate acestea, având cunoştinţă despre conţinutul cererii de modificare/completare, precum şi despre soluţia dată excepţiei de litispendenţă, recurentul nu poate susţine că, în privinţa unui act de sesizare nu este îndeplinită procedura de citare, dar are cunoştinţă despre procedura în care se află cel de al doilea act de sesizare .

O asemenea susţinere nu ţine cont de finalitatea litispendenţei, de a evita soluţionarea, în cadrul unor proceduri paralele, aceeaşi chestiune litigioasă şi între aceleaşi părţi, precum şi de a preveni pronunţarea unor hotărâri ireconciliabile .

2. Asupra legalităţii sentinţei nr. 67/2021, având ca parte integrantă încheierea de amânare a pronunţării din 7.06.2021

Recurentul intimat Preşedintele României susţine aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 noul C. proc. civ., în privinţa soluţiei date petitului în anularea Decretului 568/2020, recurentul intimat Consiliul Superior al Magistraturii susţine aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., în privinţa aceluiaşi petit, în timp ce recurenta reclamantă susţine aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8, în ceea ce priveşte respingerea cererii în anulare a Hotărârii secţiei pentru Procurori nr. 868/2020, precum şi a celorlalte cereri formulate în cauză.

Recurentul Preşedintele României susţine aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. în ceea ce priveşte omisiunea comunicării cererii completatoare, formulată de către reclamantă şi de care şi instanţa a luat act prin încheierea din 7 .06.2021, precum şi omisiunea comunicării încheierii prin care a fost extins cadrul procesual prin introducerea recurentului în cauză, calitatea sa procesuală este precizată în sentinţa 3901/2021, dar fără a-i fi comunicate actele de procedură îndeplinite până la acea dată.

Aceste susţineri nu sunt în măsură să conducă la reformarea sentinţei atacate .

Astfel, Înalta Curte a reţinut anterior faptul că această cerere a fost depusă, iniţial, în dosarul x/2020, au fost examinate dovezile de comunicare în acest dosar, dar şi că acest pârât a formulat răspuns la întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii formulând apărări şi faţă de cererea de modificare şi completare acţiunii, astfel cum a fost formulată de către reclamantă .

În plus, trebuie reţinut că recurentul a dobândit calitatea de parte, în dosarul x/2020, ca urmare a admiterii excepţiei de litispendenţă în cuprinsul dosarului x/2020, prin încheierea din 20.01.2020, a cărei legalitate a fost examinată anterior, astfel încât, în cuprinsul dosarului x/2020 nu era necesară o nouă încheiere de şedinţă, prin care să se fixeze cadrul procesual, urmând doar a se menţiona efectele încetării primei proceduri de judecată, în cuprinsul actelor procesuale întocmite în cadrul celei de a doua proceduri de judecată .

În acest sens, prin încheierea de amânare a pronunţării din 7.06.2021, au fost reţinute efectele declinatorului de competenţă, precum şi ataşarea, la dosarul înaintat, a dosarului x/2020, ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă .

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., invocat de către cei trei recurenţi, Înalta Curte reţine că, în esenţă sunt vizate modul de interpretare şi aplicare, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 64, art. 65 şi art. 65 indice 1 din Legea 303/2004 .

În acest sens, prima instanţă a reţinut nelegalitatea Decretului 568/2020, ca nefiind emis după expirarea termenului legal de contestare a hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie, conform art. 64 şi 65 din Legea 303/2004.

Arată prima instanţă, faptul că o interpretare contrară, lasă fără aplicare dispoziţiile 651 alin. (2), (3) Lg. 303/2004, iar magistratul este privat de dreptul de a i se plăti contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pe perioada suspendării, până la soluţionarea definitivă a dosarului în care a fost contestată hotărârea, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (3) Lg. 303/2004.

Prima instanţă a validat legalitatea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 878/22.09.2020, apreciind că a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 64 alin. (4) Lg. 303/2004, criticile de nelegalitate invocate de reclamantă neputând fi reţinute ca întemeiate.

Primul text aplicabil este art. 64 alin. (4) din Legea 303/2004, potrivit căruia "În cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcţie a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcţie pentru acest motiv, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale şi nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege. Această perioadă nu constituie vechime în funcţie şi în magistratură. Suspendarea din funcţie încetează prin hotărâre a secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate".

Acesta se coroborează cu art. 65 alin. (1) lit. h) "judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie pentru neprezentarea, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcţie dispuse potrivit art. 64 alin. (4)", în sensul intervenirii eliberării din funcţie, urmare a nerespectării imputabile a termenului de un an, pentru prezentarea la expertiza de specialitate .

Sunt de menţionat opiniile divergente ale recurenţilor, cu privire la data dispunerii eliberării din funcţie, în condiţiile în care recurenţii pârâţi susţin că, atât propunerea eliberării din funcţie, cât şi decretul prezidenţial pot fi adoptate, respectiv emise, în cursul termenului de un an, dar cu condiţia de a-şi produce efectele, după finalizarea acestuia .

Această opinie a fost împărtăşită şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia SCAF nr. 6143/2021 din 07/12/2021, recurs suspendare executare, art. 14 LCA), într-o analiză a aparenţei dreptului, constatându-se că "nu există niciun indiciu de nelegalitate a Hotărârii nr. 878/2020, din perspectiva aplicării art. 65 din lege, normă care impune ca eliberarea din funcţie să aibă loc după împlinirea duratei suspendării din funcţie, iar nu ca emiterea hotărârii cu propunerea de eliberare din funcţie să aibă loc după împlinirea perioadei de suspendare".

Recurenta reclamantă formulează o altă opinie, nereţinută de către instanţa de fond, în sensul că orice efect, în aplicarea sancţiunii nerespectării termenului de un an, de prezentare la expertiza de specialitate, trebuie să se producă numai după împlinirea termenului (o interpretare a efectelor, similară termenelor prohibitive).

Această opinie este corectă .

Astfel, art. 64 reglementează suspendarea din funcţie, pe o durată de un an, a magistratului care refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, suspendare ce încetează în mod tipic (sau ca regulă) "prin hotărâre a secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate"

În cazul în care termenul de un an se finalizează fără prezentarea magistratului, intervine eliberarea din funcţie pentru magistratul în cauză (fără a constitui o sancţiunea, eliberarea din funcţie intervine pentru nedovedirea unei condiţii de exercitare a profesiei şi anume aptitudinea, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Sunt de remarcat mai multe aspecte:

În primul rând, prevederile art. 65 alin. (1) lit. h), prin cele două prepoziţii ("până" şi "la", constituite într-un adverb compus ce vine să determine verbul "neprezentarea" din textul lit. h), în construcţia frazei legiuitorul introducând un complement circumstanţial de timp, ca secundară, ("până la împlinirea duratei suspendării din funcţie dispuse potrivit art. 64 alin. (4) din Legea 303/2014").

Or, prin utilizarea acestuia în forma "până la", legiuitorul a înţeles să utilizeze o limită temporală a obligaţiei de prezentare, depăşirea acestei limite temporale conducând la existenţa sau consolidarea motivului de eliberare din funcţie.

În plus, legiuitorul pleacă de la două premise: cea a expirării termenului de un an, precum şi cea a neprezentării nejustificate, a magistratului, pentru efectuarea expertizei de specialitate, atunci când reglementează eliberarea din funcţie, în temeiul lit. h). Iar cele două premise conduc la acelaşi rezultat şi anume necesitatea dispunerii eliberării din funcţie, după împlinirea termenului şi ca urmare a neprezentării nejustificate a magistratului, în vederea efectuării expertizei de specialitate .

Cele de mai sus constituie aspecte ale nelegalităţii decretului de eliberare din funcţie .

Dar legalitatea decretului se raportează şi la elemente extrinseci, ce ţin de validitatea propunerii realizate de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi la oportunitatea adoptării/emiterii celor două acte administrative, ca valenţă a legalităţii acestora .

Iar prima instanţă a examinat greşit validitatea hotărârii 878/2020 .

Astfel, prevederile art. 65 alin. (2) din Legea 303/2004, conform cărora "eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea secţiei pentru judecători sau, după caz, a secţiei pentru procurori", impun următoarele precizări:

Indiferent că examinăm actul administrativ prin care se propune eliberarea din funcţie, sau cel prin care se dispune aceasta, examenul legalităţii pleacă de la modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice celor două autorităţi publice .

Astfel, indiferent dacă se propune sau dacă se dispune eliberarea din funcţie, cele două autorităţi publice au aceeaşi putere discreţionară, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de eliberare din funcţie . Această interpretare este conformă principiului legalităţii şi ţine cont de rolul specific al Preşedintelui României (vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice) şi respectiv al Consiliului Superior al Magistraturii (garant al independenţei justiţiei).

Ca urmare, exercitarea dreptului de apreciere presupune verificarea neprezentării (cu caracter nejustificat), pe întreaga perioadă de un an, perioadă prevăzută de art. 65 lit. h), coroborat cu art. 64 alin. (4) din Legea 303/2004; cu alte cuvinte, întrucât la împlinirea acestei perioade, legiuitorul fixează ca neîndeplinită, una dintre condiţiile esenţiale de exercitare a profesiei, în mod logic, atât propunerea, cât şi eliberarea din funcţie se dispun după expirarea perioadei de un an .

Or, după cum arată intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 482 din 28.05.2019 s-a dispus prezentarea reclamantei în vederea efectuării unei expertize de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, din adresele transmise de Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu a rezultat că faptul neprezentării acesteia, la datele stabilite pentru examinarea medicală.

Trebuie luată în considerare şi apărarea formulată în sensul că, în sarcina CSM revine obligaţia de a lua în timp util toate măsurile necesare pentru a da eficienţă dispoziţiilor care impun eliberarea din funcţie a magistratului la împlinirea perioadei de suspendare din funcţie, orice întârziere având efectul direct al întoarcerii în activitate a reclamantei, cu privire la care s-a constatat prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 878/2020 că nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea exercita atribuţiile de magistrat.

Dar îndeplinirea acestei obligaţii nu poate conduce la încălcarea condiţiilor de eliberare din funcţie, cu privire la respectarea perioadei de un an, stabilită, de altfel, prin Hotărârea nr. 811/2019, concluzia fiind că nu poate fi dispusă propunerea si eliberarea din funcţie, înainte de expirarea perioadei de un an.

Este de menţionat şi apărarea, comună celor două autorităţi publice şi reţinută ca întemeiată, de către instanţa de fond, în sensul că s-a împlinit, în speţă, perioada de un an, fără ca reclamanta să se supună obligaţiei de expertizare, înţelegând doar să se supună unei internări şi unor investigaţii medicale, realizate la unitatea sanitară, către care a fost trimisă .

Înalta Curte constată că această apărare pune în discuţie aspecte diferite faţă de cele ce vizează legalitatea celor două acte administrative contestate (fie doar prin prisma cauzelor preexistente sau concomitente de nelegalitate) şi care nu prezintă relevanţă în cauză .

O interpretare diferită ar conduce la ideea că nelegalitatea celor două acte normative poate fi confirmată ulterior şi mai mult, poate fi confirmată nu de către emitenţi, ci de conduita persoanei fizice ce intră în sfera lor de obligativitate.

O asemenea concluzie nu poate fi reţinută .

De asemenea, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei reclamante, având c obiect existenţa unei prezumţii de desistare sau de renunţare la solicitarea expertizei judiciare; expertiza judiciară nu constituie, în speţă, un element al probatoriului administrat ci o procedură reglementată de către normele de statut al magistraţilor, în vederea examinării uneia dintre condiţiile de exercitare a profesiei de magistrat; ca urmare, realizarea expertizei este obligatorie, atât din perspectiva autorităţii publice care a dispus-o, cât şi din perspectiva magistratului .

Expirarea termenului de un an, fără prezentarea magistratului la expertiză conduce, în mod obligatoriu şi fără posibilitatea de aplicare a unei prezumţii de renunţare la solicitarea de efectuare a expertizei judiciare, la adoptarea hotărârii de propunere a eliberării din funcţie .

Astfel, expertiza de specialitate constituie o ingerinţă necesară şi confirmată ca atare prin decizii ale Curţii Constituţionale: Decizia Curţii Constituţionale nr. 252/2007 (publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 336 din 18 mai 2007) prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi alin. (3) şi art. 64 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, decizia nr. 528/2015 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 699 din 16 septembrie 2015, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (6) şi ale art. 62 din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002.

Inclusiv din perspectiva art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuie reţinut că examenele medicale cu o importanţă relativ minoră, indiferent dacă acestea sunt obligatorii (Cmanne şi alţii împotriva Belgiei, decizia Comisiei; Boffa şi alţii împotriva San Marino, decizia Comisiei; Salvetti împotriva Italiei (dec.) sau au fost autorizate prin hotărâre judecătorească (X împotriva Austriei, decizia Comisiei; Peters împotriva Ţărilor de Jos, decizia Comisiei) au fost apreciate ca o ingerinţă proporţională cu art. 8, chiar şi în absenţa consimţământului pacientului.

În raport de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că există elemente esenţiale şi comune celor două acte administrative, care conduc la nevalabilitatea acestora .

Un alt aspect criticat de către recurentul intimat Preşedintele României vizează greşita aplicare a art. 65 indice 1 alin. (2) şi (3) din Legea 303/2004, criticând totodată şi lipsa calităţii de persoană vătămată prin lipsa drepturilor reglementate de text, în condiţiile în care instanţa de fond reţine necesitatea emiterii decretului Preşedintelui de eliberare din funcţie, ca urmare a propunerii secţiei corespunzătoare din cadrul CSM, după expirarea termenului legal de contestare a hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie. În caz contrar, dispoziţiile 651 alin. (2), (3) Lg. 303/2004 rămân fără aplicare, magistratul fiind privat de dreptul de a i se plăti contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pe perioada suspendării, până la soluţionarea definitivă a dosarului în care a fost contestată hotărârea, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (3) Lg. 303/2004.

Aceste critici nu sunt fondate .

Înalta Curte constată că prevederile art. 64 alin. (4) exclud plata drepturilor salariale, pe perioada suspendării din funcţie a magistratului, pentru refuzul, în mod nejustificat, de a se prezenta, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, această suspendare încetând, prin hotărâre a secţiei corespunzătoare din cadrul CSM, ca urmare a prezentării magistratului, pentru expertiză sau prin expirarea termenului, caz în care intervine eliberarea din funcţie, potrivit art. 65 lit. h) din Legea 303/2004

Prevederile art. 65 indice 1 alin. (2) din Legea 303/2004 reglementează ipoteza şi efectele a suspendării din funcţie, în cazul în care judecătorul sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii de eliberare din funcţie sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţa competentă, iar potrivit alin. (3) în perioada suspendării, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi art. 8 şi nu i se plătesc drepturile salariale. În aceeaşi perioadă, judecătorului sau procurorului i se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, după caz, potrivit legii, cu aplicarea corespunzătoare a art. 63 alin. (1) (normă ce reglementează obligaţia de comunicare, de îndată, a hotărârii secţiei, către magistrat şi către conducerea instanţei).

Este de menţionat faptul că instanţa de fond a reţinut, în mod judicios, caracterul suspensiv al exercitării căii de atac, ca un beneficiu "ope legis", dar şi ca o cauză de nelegalitate a Decretului 568/2020, distinctă de cele examinate mai sus .

În plus, aceste considerente vin în sprijinul aplicării alin. (2) şi (3), al articolului 65 indice 1 din Legea 303/2004, judecătorul sau procurorul având beneficiul suspendării din funcţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei, perioadă în care nu îi sunt aplicabile interdicţiile şi incompatibilităţile specifice, dar i se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate .

Este de menţionat şi faptul că calitatea de persoană vătămată, în accepţiunea art. 1 din Legea 554/2004, nu poate fi examinată prin prisma simplului fapt că reclamanta beneficiază de suspendarea din funcţie, pe perioada soluţionării cauzei, sau de plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, atât timp cât se supune controlului judiciar legalitatea eliberării din funcţie a reclamantei .

Recurenta reclamantă critică legalitatea sentinţei, susţinând că hotărârea contestată trebuia înaintată către Preşedintele României, ulterior împlinirii termenului de formulare a plângerii prealabile, reglementat de art. 7 LCA, făcând distincţie între adoptarea hotărârii şi înaintarea acesteia, către Preşedintele României .

Din această perspectivă, trebuie reţinut că prevederile Legii nr. 303/2004 nu aduc nimic nou, caracterului de executare "ex officio" specific regimului actului administrativ, acesta însemnând, în primul rând, obligaţia emitentului de a lua măsuri de punere în executare, inclusiv înaintarea către Preşedintele României.

Nu poate fi reţinută o excepţie, decurgând din aplicarea art. 7 LCA, text ce reglementează procedura administrativă prealabilă, ca un beneficiu pentru autoritatea publică emitentă, fără a impune alte obligaţii acesteia.

În raport de considerentele de mai sus, Înalta Curte urmează să reţină nelegalitatea atât a Hotărârii nr. 878/2020, cât şi a Decretului 568/2020 .

Nu vor fi examinate susţinerile recurentei reclamante privind lipsurile şi viciile de redactare ale Hotărârii nr. 811/2019, precum şi ale Hotărârii nr. 482/2019, precum şi viciile procedurii urmate de către Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul celor două hotărâri judecătoreşti, acestea fiind fără relevanţă în cauză .

VI. Soluţia adoptată

În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta reclamantă, va casa în parte sentinţa şi în rejudecare va admite cererea în anularea Hotărârii nr. 878/2020, dispunând şi anularea acestei hotărâri, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei 67/2021 .

Vor fi respinse celelalte recursuri, ca nefondate .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 67 din 21 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Admite cererea de anulare a Hotărârii secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 878 din data 22.09.2020 formulată de reclamanta A..

Anulează Hotărârea secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 878 din data 22.09.2020

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de pârâţii Preşedintele României, B. prin Administraţia Prezidenţială şi Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2022.