Prisoner transfer challenge fails: appeal annulled for lack of developed casation grounds

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la 21.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Giurgiu, anularea deciziei nr. 47702 din 08.09.2020, prin care, începând cu data de 11.09.2020, a fost transferat de la Penitenciarul Focşani la Penitenciarul Giurgiu.

Prin sentinţa nr. 159 din data de 15.01.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Giurgiu, în favoarea Curţii de Apel Bacău, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe, la data de 19.02.2021, sub nr. x/2020.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 117 din 9 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia procedurală invocată de pârâtă şi, în temeiul art. 56 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 254/2013, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Giurgiu, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 117 din 9 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., considerând-o nelegală şi netemeinică.

În dezvoltarea recursului a susţinut, în esenţă, că sentinţa de fond a fost pronunţată fără a se analiza şi cerceta de către judecător acţiunea pe care a formulat-o, din punct de vedere al temeiului legal. Astfel, cererea de chemare în judecată iniţială a formulat-o în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, ale cărui dispoziţii le-a redat în cuprinsul cererii de recurs, şi a precizat că a înţeles să solicite anularea deciziei de transfer nr. 47702 din data de 08.09.2020 emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, fiind un act administrativ emis de către o autoritate publică.

A arătat că în conformitate cu art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar se dispune de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aşa încât transferul reprezintă o reglementare a unei atribuţii stabilite în sarcina A.N.P., aceasta fiind o instituţie publică de interes naţional, adică o autoritate publică centrală în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, acţiunea sa fiind admisibilă pe temeiul legal invocat.

A mai susţinut că Legea nr. 254/2013 este legea executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertate şi reprezintă "instrumentul" judecătorului de supraveghere a privării de libertate, neexistând nicio dispoziţie legală care să confere judecătorului de supraveghere posibilitatea de a anula o măsură a A.N.P. sau de a impune luarea unei măsuri, chiar dacă măsura se referă la o persoană condamnată din penitenciarul la care judecătorul a fost desemnat. De asemenea, chiar judecătorul de supraveghere recomandă, în cazul contestării măsurii luate de directorul general al A.N.P., posibilitatea de a formula cerere la instanţa de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată la 24 februarie 2022, intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică.

A formulat întâmpinare şi intimatul-pârât Penitenciarul Giurgiu, prin intermediul căreia, cu prioritate, a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, precum şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de dezbateri din 19 ianuarie 2023, Înalta Curte a reţinut cauza pentru soluţionare, cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din acelaşi Cod, pe excepţia nulităţii recursului, invocată de ambii intimaţi prin întâmpinările formulate în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată prin întâmpinările formulate în cauză de ambii intimaţi-pârâţi, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată şi o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamant este nul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că, în actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege. Aşadar, motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: …d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod, sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale amintite.

În speţă, recurentul-reclamant nu a clamat incidenţa unui anume motiv de casare şi nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, raportat la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentului, reţine caracterul nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate, acesta limitându-se să-şi exprime nemulţumirea cu privire la soluţia de inadmisibilitate pronunţată de prima instanţă, în contextul reiterării situaţiei de fapt deduse judecăţii şi a invocării temeiului de drept al acţiunii formulate.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum şi o minimă argumentare în fapt şi în drept a criticii formulate, cu indicarea probelor pe care se întemeiază, deoarece, simpla nemulţumire a părţii recurente cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii atacate.

Dimpotrivă, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege şi să fie dezvoltat prin susţineri care să reprezinte critici de nelegalitate, acesta fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În cauză, se constată că recursul nu conţine motive care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., reclamantul neformulând nicio critică de nelegalitate la adresa sentinţei atacate. În schimb, aşa cum s-a arătat, a reluat argumentele referitoare la temeiul juridic invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată şi a citat normele legale apreciate relevante în cauză. Ca urmare, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.

În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei de fond, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

În aceste condiţii, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Faţă de considerentele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va constata nul recursul declarat de reclamant şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 117 din 9 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.