Cassation quashed and remanded administrative rejection of retrocession claim for minority association property due to procedural violation in land registry interpretation

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, pronunţarea unei hotărâri prin care:

- să se constate nulitatea deciziei nr. 1263 din 08.10.2020 comunicată reclamantului la data de 14.12.2020 prin care a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/29.09.2004 cu privire la restituirea imobilului compus din construcţie şi teren, situat în municipiul Sibiu, str. x, înscris în CF x, nr. top. x;

- să fie obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură, în favoarea A., a imobilului identificat la petitul 1.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 191 din 27 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că au fost apreciate eronat înscrierile din cartea funciară, criticând faptul că prima instanţă nu a ridicat în cursul dezbaterilor problema ordinii intabulării imobilului de sub poziţiile B2, 3 şi 4.

Instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că în cartea funciară la partea B, cea a proprietarilor, fiecare înscriere posterioară, modifică total sau parţial starea de proprietate de la poziţia anterioară. De asemenea, nu a ţinut seama de faptul că lipsa numărului încheierii de intabulare şi a datei acelei intabulări de la o anumită poziţie (B3) nu poate să aibă drept consecinţă ignorarea acelei înscrieri. Regula de carte funciară era înscrierea în aceeaşi zi şi sub aceeaşi încheiere a mai multor drepturi de proprietate dobândite succesiv.

Prima instanţă nu a corelat ampla înscriere de sub B3, cu numeroase clauze privind folosirea viitoare a imobilului, inclusiv cu o clauză salvatorie pentru ipoteza unei desfiinţări a Asociaţiei pe de o pare, precum şi cu amplul material bibliografic depus la dosar, din care rezultă indubitabil că imobilul a fost proprietatea Asociaţiei, pe de altă parte. Totodată, arată că există şi o mică omisiune la traducerea cărţii funciare din limba maghiară în limba română.

Astfel, a menţionat că o înscriere aflată la un număr mai mare de la partea B a cărţii funciare indică, fără echivoc, un act juridic posterior. În concret, recurentul-reclamant s-a referit la faptul că în CF x sub B2 apare o înscriere de la 19 martie 1894 prin care dreptul de proprietate se intabulează în favoarea oraşului Sibiu, iar următoarea înscriere este cea de sub B3 în care se arată că dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. de ordine A+1 se intabulează în favoarea B., iar sub B4 sunt menţionate anumite obligaţii în privinţa clădirii care urma să se construiască şi o clauză salvatorie pentru situaţia dizolvării Asociaţiei.

Lipsa numărului încheierii de intabulare şi a datei acesteia de la înscrierea de sub B3 nu poate fi interpretată în sensul că ar fi anterioară înscrierii de sub B2. Dacă înscrierea de sub B2 a avut loc la 19.03.1894, înscrierea de sub B3 trebuie să fi avut loc la o dată ulterioară. Lipsa unui număr distinct de încheiere de intabulare demonstrează că în aceeaşi zi (19.03.1894) în care dreptul de proprietate a fost transcris de la Trezoreria învăţământului public regal maghiar de sub B1 către oraşul Sibiu de sub B2, imobilul a fost trecut, fără o nouă încheiere de intabulare sub B3, în proprietatea B.. Faptul că nici sub B4 nu apare vreun număr de încheiere de intabulare ori vreo dată, conduce la concluzia că înscrierile de sub B2, 3 şi 4 s-au făcut toate în aceeaşi zi, cu aceeaşi încheiere de intabulare.

Apare cu evidenţă faptul că la nivelul oraşului Sibiu s-a luat hotărârea ca Asociaţia să-şi construiască un muzeu propriu. Pentru aceasta, având aprobările administrative înscrise sub B3, terenul Trezoreriei învăţământului public regal maghiar a fost transcris în proprietatea oraşului Sibiu, iar de aici, de îndată, în proprietatea Asociaţiei (B3) cu sarcina amănunţit descrisă de a construi un muzeu (B4). Totul s-a făcut prin aceeaşi încheiere de intabulare, neavând logică ca după ce dreptul de proprietate asupra imobilului s-a înscris sub B2 pe oraşul Sibiu, sub B3 să apară o intabulare pe numele Asociaţiei, dacă nu ar fi existat intenţia ca dreptul de proprietate să fie transmis acesteia. Această intabulare s-a făcut, aşa cum se arată la B3, având în vedere "înţelegerea între oraşul Sibiu şi B. şi adoptat la şedinţa ţinută la 21 septembrie 1893 a comitetului de deputaţi al oraşului Sibiu".

În opinia recurentului-reclamant, este clar că ordinea a fost următoarea:

1) La nivelul oraşului Sibiu s-a luat hotărârea de a se da în proprietate un teren Asociaţiei pentru construirea unui muzeu. Hotărârea a fost adoptată la 21 septembrie 1893 de comitetul de deputati al oraşului, ceea ce în limbaj actual echivalează cu consiliul local;

2) Oraşul Sibiu care cunoştea terenul dar nu-l avea în proprietate l-a obţinut la 19 martie 1894 de la Trezoreria învăţământului public regal maghiar sub B2;

3) După ce terenul a trecut în proprietatea oraşului Sibiu la 19 martie 1894, în aceeaşi zi el a trecut în proprietatea Asociaţiei în baza unei hotărâri de consiliu local (comitetul de deputaţi) adoptată anterior în şedinţa din 21 septembrie 1893. Aşadar, Asociaţia a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în aceeaşi zi în care el trecuse în proprietatea oraşului. Dobândirea s-a făcut în scopul construirii muzeului.

Totodată, a arătat că scoaterea imobilului din evidenţa oraşului Sibiu a fost evidenţiată în cartea funciară în limba maghiară sub B2, prin indicaţia marginală (Jegyzet) B3. Această adnotare arată că înscrierea de sub B2 (oraşul Sibiu) nu mai este valabilă şi că imobilul a fost transcris sub B3 (Asociaţia). Din nefericire, această adnotare B3 pe marginea înscrierii de sub B2 a fost omisă a fi înscrisă în traducerea în limba română.

Recurentul-reclamant a criticat faptul că instanţa de fond, în cursul dezbaterilor, nu a ridicat niciodată problema ordinii înscrierilor, ignorând chestiuni elementare de carte funciară, care au fost complinite şi cu importante documente bibliografice. În opinia sa, ar fi fost suficient ca instanţa, în aplicarea art. 22 C. proc. civ., să dea dovadă de rol activ şi să ridice verbal problema ordinii înscrierilor, având în vedere şi faptul că pârâta Comisia Specială de Retrocedare nu a fost reprezentată la dezbateri, iar argumentele din întâmpinarea formulată au fost superficiale.

În continuare, recurentul-reclamant a menţionat că un aspect particular care ţine de interpretarea cărţii funciare este acela că la rubrica "observaţii" (Jegyzet).

În acest sens, a arătat că în cazul radierii unei înscrieri, se notează subliniat poziţia din înscrierea ulterioară la care poziţia radiată este transcrisă. În varianta maghiară a cărţii funciare se observă la B1 că la rubrica observaţii (Jegyzet) apare subliniat, B2. Aceasta înseamnă că dreptul de proprietate s-a transcris în favoarea celui de la B2, adică oraşului Sibiu. La rubrica observaţii de la B2 apare subliniat, B3. Aceasta înseamnă că proprietatea oraşului Sibiu de sub B2 a încetat şi s-a transcris sub B3, adică în favoarea Asociaţiei. La B3 unde a fost intabulat dreptul de proprietate al Asociaţiei, la rubrica observaţii apare subliniat, B8. La B8 apare înscris Muzeul Brukenthal. Concluzia care se desprinde este aceea că dreptul de proprietate al Asociaţiei a fost radiat din cartea funciară abia în 1957, când a fost transmis Muzeului Brukenthal.

A arătat că intabularea din 1894 s-a făcut în baza Regulamentului cărţilor funciare din 15 decembrie 1855 care a fost extins asupra Ardealului prin Ordonanţa nr. 264 din 5 februarie 1870, redând în acest sens dispoziţiile art. 71 din Regulament. Acest text de lege a fost preluat şi de legislaţia modernă, respectiv de C. civ. român actual, care prevede această regulă, într-un limbaj modificat, la art. 894. Aşadar, ignorarea acestei ordini a inscripţiunilor este norma de drept material pe care instanţa de fond a încălcat-o.

La data de 10.03.2023, recurentul-reclamant a formulat cerere de modificare a recursului prin care a solicitat casarea în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, invocând o nejudecare a fondului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, întrucât instanţa în mod judicios a reţinut faptul că imobilul litigios nu s-a mai aflat în proprietatea B. din anul 1894.

Prin întâmpinarea formulată la cererea de modificare a recursului, intimata-pârâtă a arătat că recurentul-reclamant nu aduce nicio modificare cu privire la petitele acţiunii, ci reiterează ceea ce deja a susţinut pe tot parcursul judecăţii cauzei. În opinia sa, prin această cerere, intenţia recurentului –reclamant este aceea de a transforma recursul, în mod nepermis, dintr-o cale extraordinară de atac într-una devolutivă. Modul în care instanţa de fond a apreciat materialul probator nu poate fi considerat o încălcare a normelor materiale aplicabile speţei.

A reiterat faptul că motivul respingerii cererii de retrocedare nr. x/29.09.2004 l-a constituit faptul că imobilul solicitat nu s-a aflat în proprietatea B., faţă de care recurentul-reclamant este continuator în drepturi, respectivul imobil fiind, potrivit înscrierilor de carte funciară, în proprietatea Oraşului Sibiu.

Aşadar, instanţa de fond a analizat cronologic înscrierile din cartea funciară şi a reţinut în mod judicios că imobilul nu s-a mai aflat în proprietatea B. din anul 1894.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a supus controlului judiciar Decizia nr. 1263 din 14.12.2020 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/29.09.2004, cu privire la restituirea imobilului compus din construcţie şi teren, situat în municipiul Sibiu, str. x, înscris în CF x, nr. top. x.

Cererea de retrocedare a fost respinsă cu motivarea că imobilul solicitat nu s-a aflat în proprietatea B., faţă de care recurentul-reclamant este continuator în drepturi, respectivul imobil fiind, potrivit înscrierilor de carte funciară, în proprietatea Oraşului Sibiu.

Prima instanţă a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant ca nefondată, raportându-se la datele cronologice din cuprinsul cărţii funciare nr. x, respectiv la datele de 10 octombrie 1893 şi 17 ianuarie 1894.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., unele dintre criticile dezvoltate se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi vor fi analizate din această perspectivă.

Critica esenţială formulată de recurentul-reclamant cu privire la nelegalitatea sentinţei recurate, pe care Înalta Curte o găseşte fondată, este aceea potrivit căreia prima instanţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a pus în discuţia părţilor problema ordinii înscrierilor din cartea funciară nr. x

În concret, ceea ce se reproşează instanţei de fond este faptul că deşi a reţinut că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost înscris în cartea funciară nr. x sub B3 în favoarea B., instanţa, în analiza efectuată, s-a raportat la menţiunile anterioare din aceeaşi carte funciară, aflate sub B2, în care dreptul de proprietate era înscris în favoarea Oraşului Sibiu, fără a ţine cont de ordinea înscrierilor în cartea funciară.

Or, modalitatea în care prima instanţă a înţeles să se raporteze la materialul probator administrat în cauză a dus la crearea unei apărării în favoarea Comisiei Speciale de Retrocedare, apărare neinvocată însă de această pârâtă, şi care nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor.

Procedând astfel, instanţa de fond l-a pus pe reclamant în imposibilitatea de prezenta argumentele/apărările pe care le considera necesare cu privire la menţiunile din cartea funciară, precum şi cu privire la ordinea în care au fost efectuate, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant invocă aceste apărări pentru prima dată în această etapă procesuală, însă, nu din cauza unei conduite procesuale culpabile, ci pentru că, prin analiza realizată direct în cuprinsul considerentelor, instanţa de fond a creat o apărare neinvocată de pârâtă, fără a o pune în discuţia părţilor.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte reţine că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin nesocotirea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 22 şi art. 6 C. proc. civ.

În rejudecare, instanţa de fond va aprecia şi asupra celorlalte critici susţinute în prezentul recurs de către reclamant pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât, acestea nu pot fi analizate pentru prima dată în această cale de atac.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 191 din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 6 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.