Contestability of work authorization refusal and return order in immigration proceedings: standing of the foreign national and finality of single-jurisdiction return decisions.

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Biroul Imigrări al Judeţului Olt, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Serviciul de Imigrări al Judeţului Constanţa, a formulat plângere împotriva actelor administrative emise de instituţiile pârâte, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea acestora, respectiv:

1. Decizia 4455082/06.05.2022, emisă de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt, comunicată numai societăţii B. S.R.L. Slatina, prin care această societate a fost încunoştinţată că nu i s-a acordat avizul de muncă şi angajare în calitate de lucrător permanent la această societate;

2. Decizia 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emisă de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt ca urmare a plângerii prealabile formulată de reclamant în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 împotriva deciziei 4455082/06.05.2022, emisă de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt;

3. Decizia 4192281/DM/SIJCT/13.10.2021, emisă de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, ce i-a fost comunicată de Biroul pentru Imigrări Olt la data de 22 mai 2022 în prezenţa reprezentantului societăţii B. S.R.L. Slatina, prin care a fost încunoştinţat verbal că la data de 13 octombrie 2021 Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa i-a revocat viza de intrare în România;

4. Decizia 6111712/DM/DIJCT/27.05.2022, emisă de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, prin care a fost încunoştinţat că plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei de returnare 4192281/DM/SIJCT/13.10.2021 i-a fost respinsă ca neîntemeiată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 203 din 12 iulie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia necompetenţei teritoriale;

- a respins excepţia tardivităţii;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de acest pârât;

- a respins acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor Serviciul pentru Imigrări Constanţa şi Biroul de Imigrări Olt.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 203 din 12 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit a menţionat instanţa de fond că hotărârea este definitivă. Această menţiune greşită încalcă în opinia sa prevederile art. 18 şi ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, ale art. 425 alin. (3) C. proc. pen., precum şi cele ale art. 6 alin. (1) şi art. 13 din CEDO.

Recurentul-reclamant a mai arătat, în esenţă, că atât autorităţile statului, cât şi instanţa de judecată au încălcat prevederile art. 6 paragraful 3 CEDO, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare.

În acest sens, a arătat că neasigurarea de organele Serviciului de Imigrări Constanţa şi Biroul de Imigrări Olt a unui traducător autorizat cu ocazia întocmirii actelor administrative incidente în cauză, cât şi a consemnării rezultatului acestora concretizat în deciziile a căror anulare a solicitat-o, reprezintă o încălcare a art. 6 paragraful 3 CEDO şi se sancţionează cu nulitatea absolută a acestor acte administrative.

În aceste condiţii, atât Serviciul de Imigrări Constanţa, cât şi Biroul de Imigrări Olt, aveau obligaţia să îi asigure traducerea cercetărilor şi conţinutul deciziilor administrative emise în cauză prin intermediul unui traducător autorizat, fapt ce nu s-a produs.

Acest drept i-a fost încălcat şi de instanţa de fond, care i-a respins cererea de acordare de asistenţă juridică solicitată prin procurator, în conformitate cu dispoziţiile art. 90 C. proc. civ., pentru asigurarea unui traducător autorizat în limba punjab sau hindi, cu motivarea că în procura notarială ar fi precizat că ştie limba română şi că nu are nevoie de un interpret autorizat.

Cu privire la acest aspect, a recunoscut că a declarat în faţa notarului public că nu este nevoie de un interpret autorizat, dar aceasta se referea la conţinutul procurii, nu şi la desfăşurarea procedurii judiciare în faţa Curţii de Apel Craiova. Având în vedere că are un nivel de cultură şi de înţelegere minim al limbii române şi nu are cunoştinţe juridice despre desfăşurarea unei proceduri judiciare în faţa instanţei de fond, era necesar să i se desemneze acest traducător autorizat. A apreciat că nu a fost în măsură să îşi poată face apărarea proprie în faţa instanţei de fond, întrucât nici procuratorul desemnat nu cunoştea limba hindi sau punjab ca să comunice cu el.

În concluzie, a susţinut că prin încălcarea art. 90 C. proc. civ. şi a art. 6 din decizia CEDO, hotărârea recurată este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 174 alin. (2) şi art. 175 C. proc. civ.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a învederat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 81 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002, raportat la constatarea deciziei de returnare ca fiind temeinică şi legală.

A apreciat că legalitatea deciziei de returnare trebuia să se analizeze în raport de îndeplinirea condiţiilor legale pe toata perioada de şedere legală în România pentru care i s-a acordat viza, susţinând totodată că prin încetarea contractului individual de munca cu societatea C. S.R.L. la data de 30 septembrie 2021, nu erau îndeplinite condiţiile art. 33 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 pentru revocarea vizei de lungă şedere şi, în consecinţă, şederea nu era ilegală, având in vedere că avea viză până la data de 05 februarie 2022, timp în care şi-a şi găsit loc de muncă, astfel că nu erau îndeplinite condiţiile returnarii în baza art. 81 alin. (1) şi (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002.

Referitor la decizia prin care nu i s-a acordat avizul de muncă şi angajare, recurentul-reclamant a învederat că în mod nelegal a constatat instanţa de fond că plângerea sa ar fi neîndreptăţită, întrucât atât angajatorul, cât şi acesta, aveau obligaţia de a depune toate diligentele necesare în scopul acordării avizului de muncă în vederea prestării muncii la această societate.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant a susţinut că soluţia privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General de Imigrări încalcă prevederile art. 32 şi următoare din C. proc. civ., art. 248 C. proc. pen., art. 3 alin. (1) şi art. 4 din O.G. nr. 25/2014, art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul 10/2017 al MAI publicat în M. Of. din 15 februarie 2017.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 septembrie 2022, intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări Constanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 84 alin. (1) teza finală din O.U.G. nr. 194/2002, precum şi excepţia nulităţii, în raport de prevederile art. 489 din C. proc. civ., având în vedere că recursul este nemotivat.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa primei instanţe.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 octombrie 2022, intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt a invocat excepţia excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, în raport de prevederile art. 489 din C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa primei instanţe.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 noiembrie 2022, intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a reiterat faptul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, drept pentru care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând prioritar excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, constatând încadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant indică în mod expres ca motive de recurs art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., susţinând că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 90 C. proc. civ., ale art. 6 din decizia CEDO, ale art. 32 şi următoare din C. proc. civ., ale art. 3 alin. (1) şi art. 4 din O.G. nr. 25/2014, precum şi ale art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul 10/2017 al MAI publicat în M. Of. din 15 februarie 2017, criticile formulate de aceasta prin cererea de recurs subsumându-se aşadar motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Analizând în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii criticilor privind soluţia referitoare la Decizia nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 şi Decizia nr. x/DM/DIJCT/27.05.2022, emise de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de faţă, reclamantul A. a contestat şi decizia returnării sale de pe teritoriul României, dispusă de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa prin Decizia nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 şi Decizia nr. x/DM/DIJCT/27.05.2022.

Dispoziţiile art. 85 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 194/2002 referitoare la contestarea deciziei de returnare menţionează următoarele:

(1) Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă.

(2) Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) poate fi contestată în termen de 3 zile de la data comunicării la instanţa prevăzută la alin. (1) dacă străinul nu este luat în custodie publică ori la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află centrul de cazare dacă străinul este luat în custodie publică. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: "(1) Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului."

Având în vedere că legiuitorul a stabilit ca decizia de returnare să fie supusă unui singur grad de jurisdicţie, precum şi împrejurarea că pretenţiile reclamantului au fost analizate în mod efectiv de instanţa competentă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată are caracter definitiv pentru acest capăt de cerere, conform tezei finale a art. 85 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 194/2002, iar recursul declarat în acest sens de reclamantul A. este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs pentru acest capăt de cerere în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Totodată, caracterul definitiv al hotărârii pronunţată de către curtea de apel este justificat de celeritatea procedurilor stabilite de legea specială, lege care stabileşte o competenţă specifică şi căi de atac derogatorii de la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, privind recursul exercitat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia contenciosului administrativ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca inadmisibile criticile privind soluţia referitoare la Decizia nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 şi Decizia nr. x/DM/DIJCT/27.05.2022, emise de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa.

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor şi apărărilor formulate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este nefondat, întrucât reclamantului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Potrivit art. 222 din C. proc. civ.: "(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

În viziunea legiuitorului, amânarea judecăţii cauzei în temeiul art. 222 C. proc. civ. nu este reglementată ca o obligaţie, ci ca o posibilitate acordată judecătorului cauzei, în corelaţie cu dreptul absolut al acestuia de a analiza temeinicia motivelor invocate, eventuala culpă a părţii în solicitarea amânării, precum şi caracterul excepţional al amânării. Dreptul de apreciere al judecătorului cauzei nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 13 din C. proc. civ., ci, dimpotrivă, asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, derulat într-un termen optim şi previzibil, consacrat de art. 6 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşadar, la momentul respingerii cererii de amânare, judecătorul fondului şi-a exercitat prerogativa legală de apreciere, oferind, totodată, reclamantului A., posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, în condiţiile art. 222 alin. (2) C. proc. civ.. Judecătorul fondului a avut în vedere la soluţionarea cererii de amânare şi faptul că reclamantul a depus o procură notarială din care reieşea că acesta cunoaşte limba română şi nu solicită interpret, precum şi faptul că în cauză s-a mai dispus amânarea judecăţii la cererea reclamantului formulată în vederea angajării unui apărător şi la termenul anterior din data de 14 iunie 2022.

Prin urmare, respingerea cererii de amânare a judecăţii cauzei a fost dispusă în condiţii de legalitate, fiind temeinic motivată, instanţa de fond manifestând diligenţa necesară pentru respectarea dreptului la apărare a reclamantului, prin amânarea pronunţării şi oferirea posibilităţii părţilor de a depune concluzii scrise.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond a acordat părţilor posibilitatea de a-şi prezenta şi argumenta cererile, de a-şi susţine punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei şi de a administra probele ce le consideră necesare, iar procuratorul pe care reclamantul l-a mandatat să îl reprezinte, respectiv D., este licenţiat în drept, conform diplomei de licenţă depusă la dosarul instanţei de fond, fiind în măsură să îi asigure acestuia o apărare corespunzătoare.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs privitor la încălcarea dreptului la apărare.

Nefondate sunt şi criticile recurentului-reclamant privind soluţia primei instanţe referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ.: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Aşadar, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

Având în vedere că, în cauză, Inspectoratul General pentru Imigrări nu este emitentul actelor administrative supuse controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, care au fost emise de Serviciul pentru Imigrări Constanţa şi Biroul de Imigrări Olt, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că acesta nu are legitimare în prezenta cauză, nefiind titular de drepturi sau obligaţii în prezentul raport juridic litigios.

Argumentul că pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări are capacitate juridică deplină sau ar trebui să fie emitentul actelor contestate nu prezintă relevanţă sub aspectul calităţii procesuale întrucât aceste împrejurări nu îi conferă statutul de parte în raporturile juridice create prin actele în litigiu şi, în consecinţă, nici legitimare procesuală pasivă.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile reclamantului privind soluţia primei instanţe referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Analizând sentinţa recurată, în ceea ce priveşte soluţia privind Decizia nr. x/06.05.2022 şi Decizia nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt, prin raportare la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat.

Astfel, la data de 11 aprilie 2022, la nivelul Biroului pentru Imigrări Olt, a fost înregistrată cu nr. x, cererea de acordare a avizului de angajare în muncă depusă de angajatorul societatea B. S.R.L. pe numele cetăţeanului din India A., iar prin Adresa nr. x/06.05.2022 societatea B. S.R.L. a fost înştiinţată cu privire la neîndeplinirea condiţiilor admiterii cererii de eliberare a avizului de muncă potrivit art. 28 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României. Astfel, motivele care au stat la baza refuzului acordării avizului de angajare în muncă sunt neîndeplinirea următoarelor condiţii: străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare obţinut de angajatori în condiţiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014; străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze în muncă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h), art. 11 şi art. 27 alin. (2) lit. c) şi e) din O.U.G. nr. 194/2002 şi nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014.

Prin Decizia 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emisă de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt, i s-a comunicat reclamantului că cererea pentru obţinerea avizului de angajare a fost depusă de angajator în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, iar răspunsul la solicitatre va fi transmis societăţii comerciale care a depus cererea, respectiv B. S.R.L.

Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. statuează că hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, hotărârea este casabilă întrucât există o contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie, însă în dispozitiv instanţa a pronunţat o soluţie diferită.

Astfel, Înalta Curte constată că, deşi în cuprinsul considerentelor, prima instanţă a motivat petitul acţiunii privind Decizia nr. x/06.05.2022 şi Decizia nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt, în sensul respingerii acestuia pe motiv că reclamantul nu avea calitatea să conteste decizia cu privire la refuzul eliberării avizului de angajare în muncă, dispozitivul conţine o soluţie diferită, respectiv respingerea acţiunii, inclusiv şi a acestui capăt de cerere, ca neîntemeiată.

Pe de altă parte, instanţa de recurs reţine că oricum reclamantul era îndreptăţit şi avea calitatea procesuală să conteste decizia cu privire la refuzul eliberării avizului de angajare în muncă.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod "Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituţia României).

Potrivit art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, "Refuzul eliberării avizului de angajare/detaşare poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a dispus această măsură, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

Or, conform art. 1 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor legale anterior enunţate rezultă astfel fără echivoc că reclamantul era îndreptăţit să conteste decizia cu privire la refuzul eliberării avizului de angajare a sa în muncă.

Pentru aceste motive, respectând principiul disponibilităţii şi cel al dublului grad de jurisdicţie, precum şi în vederea asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe în vederea efectuării pe fond a controlului de legalitate al Deciziei nr. x/06.05.2022 şi al Deciziei nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte soluţia privind Decizia nr. x/06.05.2022 şi Decizia nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.

2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt, urmând să menţină în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 203 din 12 iulie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte soluţia privind Decizia nr. x/06.05.2022 şi Decizia nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Respinge ca inadmisibile criticile privind soluţia referitoare la Decizia nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 şi Decizia nr. x/DM/DIJCT/27.05.2022, emise de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 aprilie 2023.