Territorial competence for ex-judges challenging Ministry of Justice salary orders: application of general administrative jurisdiction rules over exclusive jurisdiction for active judicial personnel

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 30.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat: anularea parţială a Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, respectiv art. 1 şi art. 3 din actul administrativ; obligarea pârâtului la recalcularea şi plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 1 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat; înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind saalrizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 13/F-CONT din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Piteşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Motivând această hotărâre, instanţa a reţinut că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017, care conferă Curţii de Apel Bucureşti, prin secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa exclusivă de soluţionare în privinţa litigiilor având ca obiect stabilirea salariilor pentru personalul din justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.11.2022, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 152/2023 din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei astfel dispuse, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 7 Cap. V din Anexa la Legea nr. 153/2017 (reţinute de instanţa de declinare), nici cele ale art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 (invocate prin întâmpinare de către Ministerul Justiţiei), ci sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanţii pensionari nu se încadrează în categoria personalului salarizat căruia să-i fi fost comunicat Ordinul MJ nr. 6245/C/2021, astfel că ei acţionează ca terţi vătămaţi prin acest ordin.

Cum actul contestat în cauză a fost emis de o autoritate publică centrală (Ministerul Justiţiei), iar instanţa de la domiciliul reclamanţilor este Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În sensul celor expuse anterior, la pct. I.1 din prezenta decizie, Înalta Curte constată că reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin care au solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 emis de Ministerul Justiţiei, respectiv a art. 1 şi art. 3 din actul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016.

Înalta Curte constată că acţiunea formulată în cauză nu prezintă configuraţia unei contestaţii promovate potrivit art. 7 din capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sau potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reclamanţii nu s-au prevalat de existenţa unei hotărâri a colegiului de conducere al curţii de apel, prin care să le fi fost analizată contestaţia formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

De asemenea, este de menţionat că reclamanţii din cauză nu fac parte din categoria personalului salarizat căruia să-i fi fost comunicat ordinul contestat, aceştia fiind în prezent foşti judecători pensionaţi.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri." ori dispoziţiile art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz.

Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".

Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Înalta Curte aminteşte că obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4) din acelaşi act normativ poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în raport cu obiectul cererii deduse judecăţii, că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile de drept comun ale art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Prin urmare, întrucât, în speţă, se contestă un act administrativ emis de o autoritate publică centrală (Ministerul Justiţiei) şi, ţinând cont că, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său", iar reclamanţii au domiciliile în raza de competenţă a Curţii de Apel Piteşti, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 aprilie 2023.