Admissibility of judicial challenge to salary order where prior administrative complaint was filed; rejection of formal requirement to expressly attack administrative response letter

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 20.01.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

· anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4111/C din 16.10.2020, în ceea ce priveşte stabilirea indemnizaţiei de încadrare brută lunară, a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii;

· stabilirea indemnizaţiei de încadrare brută lunară conform prevederilor art. 10 alin. (1) Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, cu referire la Anexa V Capitolul I pct. A nr. crt. 3 şi cu aplicarea procentului de majorare de 8% aferent funcţiei de vicepreşedinte tribunal, conform art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 din Capitolul VIII al Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017;

· determinarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din această bază (art. 4 alin. (1) Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017), a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii în procent de 25%+5% din această bază (art. 5 alin. (1) Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017);

· obligarea pârâtului la plata drepturilor astfel recalculate, începând cu data de 21.08.2020 şi în continuare, cu consecinţa plăţii diferenţei potrivit noii încadrării şi sumele achitate în baza ordinului contestat, până la momentul încadrării corespunzătoare;

· obligarea pârâtului la plata procentului de inflaţie aferent sumelor menţionate şi a dobânzii legale, de la data scadenţei drepturilor şi până la plata efectivă.

1.2. La data de 24.06.2021, reclamanta a formulat o precizare a acţiunii introductive sub aspectul obiectului acesteia şi a cadrului procesual pasiv, în sensul că a solicitat şi anularea hotărârii date în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Ordinului nr. 4111/C/16.10.2021, dar şi introducerea în cauză a Curţii de Apel Bucureşti şi a Tribunalului Giurgiu, evocând şi motive de fapt, în sensul unor clarificări suplimentare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1184 din 9 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii cererii de modificare/precizare a acţiunii şi a respins această cerere, ca fiind formulată tardiv.

Totodată, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, respingând acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti menţionate anterior în punctul I.2, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În susţinerea căii de atac, urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a învederat, în esenţă, că soluţia admiterii excepţiei de inadmisibilitate invocată de către pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiată pe argumentul că nu a fost contestată hotărârea emisă de pârâtul Ministerul Justiţiei în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, a fost pronunţată cu ignorarea nelegală a cererii precizatoare făcută în termen, în condiţiile art. 204 C. proc. civ.

Din această perspectivă, subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat nelegala sa citare pe parcursul întregii proceduri desfăşurate în faţă primei instanţe, întrucât a figurat în dosar cu numele "A.", deşi numele său corect este "A.", neprimind nicio citaţie din partea instanţei pentru niciun termen de judecată şi nesemnând nicio dovadă de îndeplinire a procedurii de citare.

A mai arătat recurenta că eventualitatea expedierii unei comunicări la sediul instanţei unde îşi desfăşoară activitatea, în lipsa indicării, prin cererea de chemare în judecată, a unei persoane desemnate cu primirea corespondenţei în numele său, nu poate fi calificată altfel decât o procedură viciată, în sensul art. 158 C. proc. civ.. În opinia recurentei, în contextul dublei vicieri a procedurii de citare (atât sub aspectului numelui, cât şi al locului citării) şi în lipsa unei înmânării personale a citaţiei, hotărârea atacată a fost pronunţată într-un context procesual contrar dispoziţiilor art. 153, art. 155, art. 158 şi art. 162 C. proc. civ., aspect apt a atrage sancţiunea nulităţii acesteia.

Totodată, recurenta a învederat că o atare nulitate nu este condiţionată de producerea unei vătămări şi, de altfel, o astfel de vătămare a existat, ea constând în lipsa posibilităţii reale de a avea cunoştinţă de toate termenele de judecată şi măsurile dispuse de instanţă, astfel că nelegalitatea citării atrage nelegalitatea sentinţei pronunţate.

În raport de astfel de considerente, recurenta a subliniat şi că nu se poate considera că precizarea făcută a fost tardivă, raţionamentul instanţei de fond, prin care aceasta a apreciat că modificarea acţiunii a fost făcută tardiv, în condiţiile în care a fost depusă la 24.06.2021 iar nu la primul termen de judecată, ce a fost cel din data de 27.05.2021, fiind unul greşit, câtă vreme pentru termenul din data de 27.05.2021, ca, de altfel, pe parcursul întregii proceduri, reclamanta nu a fost legal citată. Se mai arată că cererea modificatoare a fost făcută odată cu răspunsul la întâmpinare, ceea ce a creat reclamantei impresia că dosarul instanţei se afla, la data primirii întâmpinării, în procedura prealabilă şi nu că a fost fixat primul termen de judecată la 27.05.2021.

Ca atare, întrucât pentru termenul de judecată din 27.05.2021 nu a primit citaţie, procedura nefiind legal îndeplinită, cererea modificatoare a fost formulată în termen, sentinţa atacată fiind, astfel, dată cu încălcarea normei de drept instituită de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., aspect apt a atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-un alt set de argumente, subsumat tot cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 153/2017, atât din perspectiva rigidităţii interpretării unui astfel de text normativ, în sensul că a se considera că prin intermediul acestuia s-a instituit o obligaţie pentru destinatarul actului administrativ de a urma procedura administrativă graţioasă reprezintă o interpretare excesiv de formală, cât şi din perspectiva calificării adresei emise de pârâtul Ministerul Justiţiei drept hotărâre care să constituie obiectul acţiunii în contencios administrativ.

Cu privire la primul aspect, recurenta a apreciat că utilizarea termenului "se poate" indică o opţiune de a urma procedura administrativă, iar nu o obligaţie. Făcând trimitere şi la prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, recurenta a opinat că, în lipsa reglementării unei proceduri administrative jurisdicţionale, respectiv a unei comisii de soluţionare a contestaţiei, adresa emisă de pârât reprezintă doar un răspuns la corespondenţa purtată între părţi ca urmare a contestării ordinului de salarizare. Astfel, recurenta a apreciat că, în ceea ce priveşte contestaţia sa administrativă, nu există o hotărâre în sensul de act care să finalizeze o procedură ce implica administrarea de probatorii în faţa unei comisii cu activitate jurisdicţională şi care să constituie obiectul acţiunii în contencios administrativ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat, dintr-o primă perspectivă, potrivit art. 142 alin. (2), (5), (6) şi (8) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, introducerea în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar din perspectiva recursului formulat de reclamanta A., a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, drept temeinică şi legală, apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a normele de drept procedural şi material.

Prin apărările formulate în cauză, intimatul a arătat, în esenţă, că sunt nefondate criticile aduse de recurenta – reclamantei din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., învederând că cel puţin pentru termenul din 09.09.2021, când a fost soluţionată cauza, în citaţiile adresate Ministerului Justiţiei, atât cea emisă la 05.01.2021 alături de care au fost comunicate răspunsul la întâmpinare şi cererea precizatoare, cât şi cea emisă la 21.07.2021, numele reclamantei apare grafiat corect.

A făcut trimitere intimatul şi la faptul că reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare şi cerere precizatoare pentru termenul din 27.06.2021 şi a declarat recurs împotriva sentinţei comunicate la domiciliul procesual ales, sens în care nu se poate reţine existenţa unei vătămări concrete a acesteia prin maniera în care procedura de citare a fost efectuată la domiciliul procedural ales, precum şi la faptul că aspectele referitoare la tardivitatea formulării cererii precizatoare nu intră în sfera de reglementare a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu privesc încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ci o chestiune de procedură ce poate fi analizată prin prisma motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Printr-un alt set de argumente, intimatul a solicitat şi respingerea alegaţiilor recurentei referitoare la încălcarea normei de drept material instituite de art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017, privind interpretarea rigidă a primei instanţe, apreciind că în mod corect prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii, câtă vreme obiectul plângerii formulate potrivit art. 7 alin. (2) din Cap. VII, Secţiunea 1 al Anexei V din Legea-cadru nr. 153/2017 (iar nu art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017, cuprins în dispoziţiile comune, cum arată în mod eronat recurenta) îl constituie hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale, aceste dispoziţii fiind speciale şi derogatorii atât de la normele de drept comun din materia dreptului muncii, cât şi de la cele din materia contenciosului administrativ.

Susţinând justeţea raţionamentului Curţii de Apel Bucureşti, conform căruia cauza pendinte nu se încadrează în niciuna dintre cele trei categorii de litigii specifice contenciosului administrativ, al căror obiect este reglementat de art. 8 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004, intimatul a învederat că pretenţiile reclamantei pot fi soluţionate numai în condiţiile normei speciale cuprinse în Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017.

În opinia intimatului, ordinul de salarizare aparţine materiei dreptului muncii, neîndeplinind condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat un act administrativ, or atât art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Cap. VII, Secţiunea 1 al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi art. 37 din lege vorbesc de "data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale". În acest sens, intimatul a făcut trimitere şi la paragraful 41 al Deciziei nr. 9/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, dar şi la maniera de interpretare a sintagmei "în regim de putere publică", analizată în paragraful 33 din Decizia nr. 713/2018 a Curţii Constituţionale.

În raport de astfel de considerente, intimatul a apreciat ca fiind corect modul în care a reţinut prima instanţă că, potrivit normei speciale, obiectul plângerii, respectiv al acţiunii în instanţă, îl poate reprezenta doar răspunsul la contestaţia împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, indiferent dacă acest răspuns a fost sau nu intitulat hotărâre.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 31 ianuarie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dată fiind, în accepţiunea titularei căii de atac, pretinsa nelegalitate a procedurii de citare a acesteia în faţa instanţei de fond, atât la data soluţionării cauzei (cu efect direct asupra legalităţii hotărârii atacate), cât şi pe parcursul întregii proceduri desfăşurate în primă instanţă (cu efecte inclusiv în planul calificării termenului de judecată din data de 27.05.2021 drept prim termen de judecată). În acest sens recurenta a invocat o încălcare de către instanţa de fond a prevederilor art. 153, art. 155, art. 158 şi art. 162 C. proc. civ., dată fiind, pe de o parte, grafia eronată a numelui destinatarului actelor de procedură (în citaţiile şi comunicările emise de Curtea de Apel Bucureşti numele indicat fiind "A.", iar nu "A."), iar, pe de altă parte, un pretins viciu al procedurii de citare, din perspectiva locului citării.

Criticile exhibate de recurentă sunt apreciate, însă, de instanţa de control judiciar drept nefondate, câtă vreme potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar potrivit prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Pe cale de consecinţă, contrar celor afirmate de recurentă, existenţa unei vătămări este determinantă în reţinerea sancţiunii nulităţii şi, implicit, a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prevederile alin. (2) al art. 175 C. proc. civ. reglementează doar o prezumţie de vătămare (iar nu lipsa acesteia) în cazul nulităţilor exprese, precum cea reglementată de art. 153 alin. (2) C. proc. civ. (incidentă în cazul nelegalei efectuări a procedurii de citare), însă o astfel de prezumţie este, în lumina tezei finale a prevederilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ., una relativă, câtă vreme partea interesată poate face dovada contrară.

Or, în cauza pendinte, argumentele evocate de intimatul - pârât în cuprinsul întâmpinării, coroborate cu lucrările dosarului şi actele de procedură realizate chiar de reclamantă în faţa primei instanţe, au aptitudinea de a răsturna prezumţia de vătămare (în sensul art. 153 alin. (2) C. proc. civ.), constând în lipsa posibilităţii reale de a avea cunoştinţă de termenele de judecată şi măsurile dispuse de instanţă.

În ceea ce priveşte grafia numelui reclamantei din cuprinsul actelor de procedură emise de Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte reţine că, pentru termenul de judecată din data de 09.09.2021 (când, ulterior încuviinţării probelor solicitate de părţi, instanţa a reţinut cauza spre soluţionare) aceasta a fost una corectă, numele indicat în cuprinsul citaţiei fiind cel de A.. Cât priveşte restul comunicărilor şi citaţiilor emise de instanţa de fond (inclusiv citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 27.05.2021- dosarului primei instanţe), Înalta Curte reţine că indicarea numelui de "A." reprezintă o simplă eroare materială ce nu a afectat posibilitatea de comunicare a acestora la locul indicat de reclamantă drept domiciliu procesual ales în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, deşi sunt corecte afirmaţiile recurentei privind condiţiile ce se impun a fi îndeplinite spre a se da eficienţă declaraţiei de alegere a domiciliului procesual şi a consecinţelor produse de neindicarea persoanei desemnate cu primirea corespondenţei (în sensul că, în lipsa unei astfel de menţiuni, comunicarea se va face potrivit art. 155 sau 156 C. proc. civ.), precum şi cele referitoare la faptul că, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu a indicat o atare persoană, procedura de citare trebuia realizată la domiciliul său, Înalta Curte observă că, în mod contrar celor invocate de recurentă, o vătămare rezultată din necunoaşterea, de către aceasta, a actelor de procedură realizate de prima instanţă, nu poate fi reţinută.

Analizând totalitatea comunicărilor şi citaţiilor emise de Curtea de Apel Bucureşti către reclamantă, rezultă că locul citării a fost, în toate actele de procedură, cel al sediului Tribunalului Giurgiu, ce reprezintă şi locul cunoscut unde reclamanta îşi desfăşoară permanent activitatea curentă.

Fără a ignora ordinea şi condiţiile în care devine incidentă fiecare dintre ipotezele de determinare a locului citării, astfel cum sunt acestea reglementate de pct. 6 alin. (1) al art. 155 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, exclusiv în planul reperelor particulare ale prezentei cauze, prezumţia de vătămare constând în necunoaştere este înlăturată.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar observă că citaţiile şi comunicările adresate reclamantei poartă la rubrica primitor semnătură, fiind indicată serie şi număr de carte de identitate.

Deşi nu se poate identifica, în mod neechivoc, identitatea persoanei ce a semnat la o astfel de rubrică, Înalta Curte observă că adresei emise de Curtea de Apel Bucureşti la data de 28 ianuarie 2021 şi comunicată în condiţiile descrise mai sus la data de 04.02.2021, reclamanta i-a răspuns la data de 08.02.2021, confirmând primirea adresei emise de instanţă. De asemenea, în aceleaşi condiţii a fost efectuată, la data de 07.06.2021, şi comunicarea către reclamantă a întâmpinării depuse de pârât, faţă de care reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, comunicat prin poştă electronică la data de 23 iunie 2021 . Din analiza procesului-verbal de înmânare a citaţiei emise pentru termenul din data de 27.05.2021 rezultă că o atare citaţie a fost comunicată în aceleaşi condiţii precum cele învederate anterior, iar procedura de citare pentru termenul de judecată din data de 09.09.2021 s-a realizat în condiţii similare. În plus, nu se poate face abstracţie nici de funcţia deţinută de reclamantă în cadrul Tribunalului Giurgiu, respectiv de vicepreşedinte al unei astfel de instanţe (aspect menţionat chiar de reclamantă în cererea de chemare în judecată), ce se corelează cu împrejurarea că adresa de e-mail utilizată pentru comunicarea memoriului de recurs, ce poartă semnătura recurentei, aparţine prim grefierului Tribunalului Giurgiu, ce se află în relaţie de subordonare directă cu persoanele care asigură conducerea instanţei.

Pe cale de consecinţă, în raport de elementele descrise anterior, rezultă că efectuarea unei proceduri de comunicare şi citare a reclamantei la sediul Tribunalului Giurgiu nu a prejudiciat-o pe aceasta, prezumţia de vătămare reglementată de prevederile art. 153 alin. (2) C. proc. civ. fiind răsturnată, conform tezei finale a art. 175 alin. (2) C. proc. civ.. Pentru aceste motive, în lipsa vătămării impuse de alin. (1) al art. 175 C. proc. civ., nu poate fi reţinută nici incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., alegaţiile reclamantei subsumate unu astfel de caz de casare fiind nefondate.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind fondate criticile prin care recurenta evocă incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură din perspectiva manierei în care prima instanţă a examinat excepţia inadmisibilităţii acţiunii. În dispunerea unei astfel de soluţii, instanţa de fond a reţinut existenţa unui fine de neprimire a acţiunii pe motivul neatacării în faţa instanţei de contencios administrativ, conform art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 153/2017, a hotărârii emise în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva OMJ nr. 4111/C/16.10.2020, calificând răspunsul emis de Ministerul Justiţiei la contestaţia formulată de reclamantă drept o hotărâre în sensul prevăzut de textul de lege anterior citat.

O atare soluţie nu este, însă, împărtăşită de instanţa de control judiciar, întrucât modul în care prima instanţă a interpretat şi aplicat sus indicatele prevederi legale este unul excesiv de formal. Înalta Curte reţine că elementul central ce trebuie avut în vedere în interpretarea prevederilor art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017 şi art. 37 din Legea nr. 153/2017 este cel al faptului că formularea unei contestaţii, precum cea reglementată de prevederile alin. (1) al antereferitului text de lege, declanşează controlul de legalitate în contencios administrativ reglementat de prevederile alin. (2) al aceluiaşi art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 153/2017.

Or, în cauza de faţă, procedura prealabilă (în sensul indicat mai sus) a fost urmată de recurenta-reclamantă A., ce a formulat contestaţie împotriva OMJ nr. 4111/C/16.10.2020, înregistrată la Ministerul Justiţiei sub nr. x/11.11.2020. Ca răspuns la această contestaţie, intimatul-pârât a emis adresa nr. x/2020, prin care a prezentat un istoric al actelor normative incidente în materia salarizării relevante cauzei şi concluzia potrivit căreia drepturile salariale indicate în OMJ nr. 4111/C/16.10.2020 au fost stabilite în mod corect.

În contextul parcurgerii procedurii prealabile, constatarea inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa unei cereri exprese a reclamantei de anulare a acestei adrese de răspuns ar reprezenta o măsură excesiv de formală, câtă vreme motivele de nelegalitate exprimate în cerere sunt incidente atât în privinţa ordinului atacat, cât şi în privinţa adresei de răspuns, iar actul vătămător al drepturilor şi intereselor reclamantei este ordinul de stabilire a încadrării salariale.

Astfel, indiferent dacă adresa nr. x/2020 prezintă sau nu caracteristicile formale ale unei hotărâri emise conform art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, aspectul ce atrage admisibilitatea unui demers judiciar precum cel pendinte, este cel al parcurgerii procedurii prealabile reglementate de antereferitele prevederi legale, fiind, astfel, lipsite de relevanţă şi trimiterile la natura juridică a ordinului de salarizare, dezlegată prin paragraful 41 al Deciziei nr. 9/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, or la maniera de interpretare a sintagmei "în regim de putere publică", analizată în paragraful 33 din Decizia nr. 713/2018 a Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, câtă vreme instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile legale indicate în paragrafele anterioare, Înalta Curte va reţine incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., impunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Justificarea acestei soluţii rezidă în faptul că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, pronunţându-se asupra unui fine de neprimire.

În raport de elementele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate şi criticile aduse de recurentă manierei în care prima instanţă a calificat cererea sa formulată la data de 24.06.2021. În acest sens, instanţa de control judiciar apreciază că o astfel de cerere are natura juridică a unei cereri de precizare a cererii introductive de instanţă, prin care reclamanta a învederat că a urmat, anterior sesizării instanţei, procedura prealabilă impusă de Legea nr. 153/2017, iar nu pe cea a unei cereri de modificare a acţiunii, motiv pentru care prima instanţă a pronunţat hotărârea recurată urmare unei eronate aplicări a prevederilor art. 204 C. proc. civ.. Întrucât formularea unei cereri având natura celei din data de 24.06.2021 (în sensul celor indicate mai sus) nu este condiţionată de respectarea termenului reglementat de antereferitul text normativ, Înalta Curte consideră nelegală soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei tardivităţii acesteia şi de respingere a cererii, ca fiind tardiv formulată.

Pe cale de consecinţă, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentinţa civilă nr. 1184 din 9 septembrie 2021 şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea asigurării accesului la dublul grad de jurisdicţie, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1184 din 9 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.