Appeal declared null and void for lack of substantive motivation, upholding refusal to refer constitutionality exception in police disciplinary transfer dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby upholding the Court of Appeal's refusal to refer a constitutionality exception to the Constitutional Court and leaving the lower court's dismissal of the request to suspend administrative effects intact. The dispute arose from a police officer's challenge against an internal directive regarding his transfer and subsequent disciplinary proceedings, where he attempted to contest the procedural deadline for filing such challenges under the Code of Civil Procedure. Relying on Articles 486(1)(d), 489(2), and 488 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the appeal was inadmissible due to a lack of substantive motivation, as the appellant failed to concretely demonstrate how the challenged provisions violated specific legal norms or how the lower court erred in applying them, rather than merely reiterating general grievances.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Appeal declared null and void for lack of substantive motivation, upholding refusal to refer constitutionality exception in police disciplinary transfer dispute: The dispute arose from a police officer's challenge against an internal directive regarding his transfer and subsequent disciplinary proceedings, where he attempted to contest the procedural deadline for filing such challenges under the Code of Civil Procedure. Relying on Articles 486(1)(d), 489(2), and 488 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the appeal was inadmissible due to a lack of substantive motivation, as the appellant failed to concretely demonstrate how the challenged provisions violated specific legal norms or how the lower court erred in applying them, rather than merely reiterating general grievances.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as a legal basis for the decision to declare the appeal null.
Cited in the dispositive as the specific procedural ground for declaring the appeal null due to lack of motivation.
Full text
Şedinţa publică din data de 30 martie 2023
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, la data de 23.09.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Tribunalului Gorj – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi B., suspendarea executării dispoziţiei IGPR nr. 165/26.08.2021 privind desemnarea comisarului şef B. la comanda IPJ Gorj şi a efectelor pe care le generează acest act administrativ referitoare la declanşarea procedurilor disciplinare în ceea ce-l priveşte, numirea persoanelor care să efectueze cercetările disciplinare şi a dispoziţiilor de sancţionare disciplinară a sa emise de pârâtul B. în baza dispoziţiei IGPR nr. 165/26.08.2021.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 851 din 26 octombrie 2022, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului IPJ Gorj şi a respins cererea de suspendare a efectelor dispoziţiilor nr. 165/26.08.2021, cap. II pct. 4, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul IPJ Gorj ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei de obiect, ca neîntemeiate.
A respins cererea de suspendare a efectelor dispoziţiei nr. 165/26.08.2021, cap. II pct. 4 formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii IGPR şi C., ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei primei instanţe. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
Împotriva sentinţei Tribunalului Gorj, reclamantul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.12.2022, solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.
În cursul soluţionării recursului, pentru termenul din 31.01.2023, recurentul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 53 alin. (1) tezele 1 şi 2 C. proc. civ., în ceea ce priveşte sintagma "de la comunicarea acestei hotărâri".
A susţinut recurentul, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 126 alin. (1)-(3) privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 133 alin. (1).
2. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs
Prin încheierea de şedinţă din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de recurentul-reclamant A..
Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, reţinând că una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite vizează motivarea acesteia, partea trebuind să indice în concret în ce constă încălcarea normelor constituţionale de către dispoziţiile pretins a fi neconstituţionale, cerinţă a cărei neîndeplinire determină, implicit, imposibilitatea constatării vreunei legături a normelor incriminate cu soluţionarea cauzei.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei încheieri, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionare excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) tezele 1 şi 2 C. proc. civ.
A susţinut recurentul că se poate identifica vreun motiv care să permită constatarea că normele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate şi pot conduce la înfrângerea principiului înfăptuirii în numele legii şi al unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi, de vreme ce hotărârea asupra strămutării rezovlă un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, iar nu fondul cauzei.
În continuarea alegaţiilor sale, recurentul-reclamant a reprodus conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa Curţii de Apel Craiova.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimatul-pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.
5. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât IGPR.
5.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul recurentului-reclamant A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susţinerilor recurentului, rezultă că acesta a invocat formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pentru că nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
5.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului A. de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.
Recurentul-reclamant, după cum s-a expus, succint, la pct. 3 al prezentei decizii, a făcut referire la incidentul procedural al strămutării şi s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi a reitera cuprinsul excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de recurs, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa ar fi pronunţat o hotărâre nelegală.
Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege, pe care a înţeles să-şi întemeieze recursul (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.) sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat prin cerere).
În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.
Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.
O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
5.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 28 februarie 2023 a Curţii de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.