Prescription start date for post-annulment compensation claims under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii sale de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 şi să dispună obligarea pârâtului la soluţionarea de îndată a cererii, în conformitate cu dispoziţiile legale, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 41 din 18 ianuarie 2022, Curtea a admis excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere prin care se solicită obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de despăgubiri formulate de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a respins acest capăt de cerere ca fiind lipsit de obiect.

A respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect pretenţii.

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect pretenţii şi a respins această cerere ca fiind prescrisă.

A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor motive de nelegalitate circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, şi trimiterea cauzei spre soluţionare pe fond primei instanţe.

În dezvoltarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa atacată este rezultatul unei interpretări greşite a dispoziţiilor de drept material care reglementează prescripţia extinctivă, respectiv a dispoziţiilor art. 19 raportat la art. 28 din Legea nr. 554/2004.

A arătat că decizia FGA privind refuzul de plată a fost declarată nelegală, în mod definitiv, în data de 13.10.2021, ce reprezintă data soluţionării definitive a acţiunii din Dosarul nr. x/2018.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi a Deciziei Înaltei Curţi nr. 22/2019 dată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, dreptul material la acţiune al reclamantei s-a născut la 13.10.2021, întrucât abia la acest moment actul emis de FGA a fost anulat definitiv şi pot fi pretinse despăgubiri, ceea ce face ca soluţia privind prescripţia să fie nelegală.

A arătat că, în speţă, este vorba despre o cerere de obligare a FGA la plata de daune interese moratorii, care au natură accesorie faţă de cererea principală a despăgubirilor, fiind aplicabile disp. art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2016, "dreptul la acţiune contra fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului la acţiune dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment" şi dispoziţiile art. 2537 C. civ.

În concluzie, a apreciat recurenta-reclamantă că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, respectiv: existenţa actului administrativ nelegal, prejudiciul material sau moral, raportul de cauzalitate între actul administrativ şi prejudiciu şi culpa autorităţii.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, depunând însă concluzii scrise prin intermediul cărora a combătut criticile recurentei-reclamante, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine incidenţa motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, iar potrivit dispoziţii art. 19 alin. (2) din acelaşi act normativ, cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).

Astfel, în temeiul art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, pot fi cerute despăgubiri pe cale separată, după ce s-a dispus anularea actului administrativ sau autoritatea a fost obligată să emită actul într-un termen de un an de la data la care persoana vătămată a cunoscut întinderea pagubei sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În speţă, recurenta-reclamantă a solicitat, prin acţiunea introductivă din data de 05.04.2021, constatarea unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte Fondul de Garantare a Asiguraţilor, de soluţionare a cererii de plată nr. x/26.08.2016.

Prin cererea modificatoare, depusă la 31.08.2021 în faţa instanţei de fond, reclamanta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri constând, în principal, din penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1%/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011-923,1 RON, calculate până la data de 08.09.2021 şi, în continuare până la data plăţii efective şi, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Modificarea cererii s-a datorat emiterii Deciziei nr. 14452/03.05.2018 de către pârât, prin care s-a respins cererea de plată.

Această decizie a fost contestată de către reclamantă, acţiunea făcând obiectul Dosarului nr. x/2018, aflat la data de 31.08.2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, cu termen la 13.10.2021.

În prezent, dosarul a fost soluţionat definitiv prin respingerea recursului pârâtului, astfel că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este obligat să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă.

Judecătorul fondului a reţinut că reclamanta solicită penalităţi/dobânzi începând cu a 31-a zi de la data depunerii cererii de plată nr. x/26.08.2016 şi până la plata debitului solicitat, cuantumul fiind, în teza principală, de 0,1%/zi de întârziere, conform Normei ASF nr. 23/2014, şi, în subsidiar, conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

A mai reţinut prima instanţă că reclamanta cunoştea despre producerea prejudiciului şi întinderea acestuia ca urmare a respingerii cererii de plată, începând cu data comunicării Deciziei nr. 14452/03.05.2018, respectiv la 07.05.2018, fiind nereală susţinerea conform căreia abia la data de 13.10.2021, data soluţionării definitive a Dosarului nr. x/2018, ar fi cunoscut naşterea dreptului la despăgubiri.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a solicitat, în prezenta cauză despăgubiri atât pentru întârziere în soluţionarea cererii de plată, cât şi pentru respingerea nejustificată a acestei cereri.

Faţă de acestea, formularea unei acţiuni prin care s-au solicitat penalităţi/dobânzi în anul 2021 pentru întârziere este supusă termenului de prescripţie prevăzut de disp. art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmând a se constata intervenită prescripţia dreptului material la acţiune, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Recurenta-reclamantă nu avea niciun motiv să aştepte soluţionarea în instanţă a cererii de anulare a Deciziei nr. 14452/03.05.2018 pentru că acest litigiu a vizat refuzul nejustificat de soluţionare a cererii şi nu sancţionarea unei pretinse întârzieri în emiterea deciziei de plată.

În ceea ce priveşte cererea de plată a unor despăgubiri constând în penalităţi/dobânzi pentru refuzul nejustificat de plată a debitului principal ca urmare a emiterii Deciziei administrative nr. 14452/03.05.2018, întinderea prejudiciului nu putea să fie cunoscută decât ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive care să statueze asupra obligaţiei pârâtului de soluţionare a cererii.

Obligarea pârâtului la soluţionarea pe fond a cererii are semnificaţia reţinerii unui refuz nejustificat din partea autorităţii, de respingere a solicitării ca urmare a existenţei plafonului de 450.000 RON.

Urmare a pronunţării hotărârii judecătoreşti, cuantumul debitului principal nu este stabilit de către instanţă, ci este lăsat la aprecierea autorităţii care va aplica legislaţia în materie.

Prin urmare, în acest caz particular, era necesar ca părţii vătămate să-i fie recunoscut dreptul pretins prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti şi prin plata debitului, urmând ca penalităţile/dobânzile să fie calculate în funcţie de această împrejurare, aspecte care nu contrazic cele reţinute de prima instanţă care a amintit Decizia ÎCCJ nr. 29/2019 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În speţă, a fost analizată o situaţie particulară, prin demonstrarea de către partea vătămată a datei de la care aceasta a cunoscut întinderea pagubei.

Această dată nu poate coincide cu data emiterii deciziei administrative de respingere a cererii, datorită particularităţilor speţei, ce a dat naştere la jurisprudenţa contradictorie şi la pronunţarea Deciziei nr. 29/2020 de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În concluzie, se va reţine că, pentru perioada 03.05.2018-28.10.2021, termenul de prescripţie prevăzut de disp. art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, nu era împlinit la data modificării acţiunii introductive.

În ceea ce priveşte cererea recurentei-reclamante de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 588,93 RON, conform facturii anexate concluziilor scrise, Înalta Curte reţine că, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, cheltuielile de judecată urmează a fi evaluate de instanţa de rejudecare, în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport cu soluţia ce va fi pronunţată în rejudecare.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul, se va casa în parte sentinţa atacată, urmând să se trimită cauza primei instanţe pentru rejudecarea capătului de cerere privind plata despăgubirilor aferente perioadei 03.05.20018-28.10.2021, urmând a se menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 41 din 18 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza primei instanţe pentru rejudecarea capătului de cerere privind plata despăgubirilor aferente perioadei 03.05.2018-28.10.2021.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.