Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 172/2023 AI generated

Inadmissibility of ordinary appeal against final judgment resolving annulment application; strict limits on judicial remedies

Case Number Decizia nr. 172/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiff against the Court of Appeal's decision rejecting the plaintiff's application for annulment, thereby upholding the final decision of the appellate court that had previously dismissed the plaintiff's appeal against the first-instance judgment. The dispute involved an administrative case where the plaintiff, arguing that the appellate court committed procedural errors in characterizing the first-instance dismissal for lack of passive procedural standing, attempted to challenge the appellate court's decision on the application for annulment via a standard appeal. The court held that the appealed decision, which resolved an application for annulment, was a final judgment under Article 634 of the Code of Civil Procedure and did not fall within the category of judgments susceptible to appeal under Article 483, as the Romanian legal system permits only appeals expressly provided for by law in accordance with the constitutional principles of legality and the hierarchy of procedural remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 7 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of ordinary appeal against final judgment resolving annulment application; strict limits on judicial remedies: The dispute involved an administrative case where the plaintiff, arguing that the appellate court committed procedural errors in characterizing the first-instance dismissal for lack of passive procedural standing, attempted to challenge the appellate court's decision on the application for annulment via a standard appeal. The court held that the appealed decision, which resolved an application for annulment, was a final judgment under Article 634 of the Code of Civil Procedure and did not fall within the category of judgments susceptible to appeal under Article 483, as the Romanian legal system permits only appeals expressly provided for by law in accordance with the constitutional principles of legality and the hierarchy of procedural remedies.

Keywords

AI generated
procedural objections civil annulment passive legal standing judicial law challenge of administrative decisions article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
În considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de recurs, va respinge cererea de faţă, ca inadmisibilă.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art.
art. 483 C. proc. civ
Totodată, se va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată de dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.
art. 483 alin. (1) C. proc. civ
civ., republicat, care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
art. 7 din C. proc. civ
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A..
art. 402 din C. proc. civ
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 ianuarie 2023.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat
Cited as the legal basis for dismissing the appeal as inadmissible in the final operative order.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1330/2021
Prin decizia civilă nr. 1330/2021 din 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei civile nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat

Cited as the legal basis for dismissing the appeal as inadmissible in the final operative order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1030 din 1.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, s-a respins recursul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 437 din 19.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Cluj, care a fost menţinută în întregime.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare, prin care a solicitat anularea acesteia, întrucât dezlegarea dată recursului cuprinde erori materiale de ordin procedural, întrucât instanţa de recurs în mod eronat a hotărât că instanţa de fond a respins cererea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi astfel instanţa de recurs a pronunţat o soluţie eronată.

3. Decizia Curţii de Apel Cluj

Prin decizia civilă nr. 1330/2021 din 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei civile nr. 1030 din 1.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, pe care a menţinut-o în întregime.

4. Recursul

Împotriva deciziei civile nr. 1330/2021 din 17 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs contestatorul A..

5. Apărările formulate în cauză

Intimata B.-Secretarul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Poieni a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

În considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de recurs, va respinge cererea de faţă, ca inadmisibilă.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Totodată, se va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată de dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Înalta Curte constată că hotărârea ce face obiectul recursului, respectiv decizia civilă nr. 1330/2021 din 17 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1030 din 1.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, prin care a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 437 din 19.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Cluj, iar respectiva decizie este definitivă şi nu putea fi atacată cu recurs.

Prin urmare, recursul declarat de recurentul A. priveşte o hotărâre cu caracter definitiv, potrivit art. 634 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., republicat, care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Cu alte cuvinte, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1330/2021 din 17 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 ianuarie 2023.