Forest state aid compensation: procedural nullity for failure to resolve statute of limitations and lack of interest exceptions in dispositive

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin actiunea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a Conzencios Administrativ şi Fiscal în data de 28.12.2020, reclamantele Majestatea Sa, A., Custodele Coroanei Romaniei, B., Alteta Sa Regala, Principesa Sofia a Romaniei, Alteta Sa Regala, C. şi D., au chemat in judecată paratii Guvernul Romaniei si Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, să dispună:

I.) Constatarea neîndeplinirii de către Guvernul României a obligaţiei de rezultat de adoptare şi publicare în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind adoptarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada de referinţa 1 ianuarie 2017 – 6 iulie 2017 conform prevederilor art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 şi art. 99 alin. (1) din Codul Silvic – echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004;

II.) Constatarea neîndeplinirii de către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a obligaţiei de rezultat de iniţiere a Hotărârii de Guvern privind adoptarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada de referinţa 1 ianuarie 2017 – 6 iulie 2017 conform prevederilor art. 99 alin. (1) din Codul Silvic– echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004;

Având drept consecinţă:

III) Obligarea Guvernului României la:

A. În principal,

1. Adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind normele metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloare produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada de referinţă 1 ianuarie 2017 – 6 iulie 2017

2. Să dispună obţinerea tuturor avizelor Comisiilor de specialitate şi ministerelor de resort, inclusiv din partea Consiliului Legislativ ş.a.m.d., necesare conform legii în regim de urgenţa în vederea adoptării Hotărârii menţionate ante;

B. În subsidiar,

3. Adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern de modificare a H.G. nr. 447/2017 privind normele metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloare produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care să prevadă posibilitatea acordării compensaţiilor inclusiv pentru perioada de referinţă 1 ianuarie 2017 – 6 iulie 2017.

4. Să dispună obţinerea tuturor avizelor Comisiilor de specialitate şi ministerelor de resort, inclusiv din partea Consiliului Legislativ ş.a.m.d., necesare conform legii în regim de urgenţa în vederea adoptării Hotărârii menţionate ante;

IV.) Obligarea Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor:

A. În principal, la iniţierea unei a Hotărârii de Guvern privind adoptarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada de referinţa 1 ianuarie 2017 – 6 iulie 2017

5. B. În subsidiar, iniţierea unei a Hotărârii de modificare a H.G. nr. 447/2017 privind normele metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloare produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care să prevadă posibilitatea acordării compensaţiilor inclusiv pentru perioada de referinţă 1 ianuarie 2017 – 6 iulie 2017

V.) Obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei 884,241,99 RON, reprezentând paguba suferită de reclamante prin refuzului nejustificat al pârâţilor în lumina prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 constând în contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu se pot recolta pentru suprafaţa de pădure de 5.120,82 ha, încadrată în tipul I si tipul II de categorii funcţionale cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă

VI.) Plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 884.241,99 RON, începând cu data de 14.08.2020 - data la care am depus Cererea nr. x înregistrată cu nr. x/17.08.2020 la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, până la plata efectivă a debitului;

VII.)Obligarea în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, inclusiv taxa judiciară de timbru.

Hotărârea ce face obiectul recursului

Prin sentinţa civilă nr. 1461 din 20 octombrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cţiunea formulată de reclamantele Majestatea Sa A. Custodele Coroanei României B., E., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca neîntemeiată.

Cererile de recurs. Motivele de casare

Împotriva sentinţei civile nr. 1461 pronunţate în 20 octombrie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs principal reclamantele Majestatea Sa A., C., E., B. şi D., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei, cu privire la considerentele instanţei ce vizează refuzul nejustificat al pârâtelor, menţinerea în parte a celorlalte considerente ale hotărârii instanţei de fond.

În rejudecare, solicită constatarea neîndeplinirii de către Guvernului României a obligaţiei de rezultat de adoptare şi publicare în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind adoptarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada de referinţă 01 ianuarie 2017-06 iulie 2017 conform prevederilor art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 şi art. 99 alin. (1) din Codul Silvic –echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004, constatarea neîndeolinirii de către Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor a obligaţiei de rezultat de iniţiere a Hotărârii de Guvern privind adoptarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada de referinţa 1 ianuarie 2017 - 6 iulie 2017 conform prevederilor art. 99 alin. (1) din Codul Silvic- echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) liti din Legea nr. 554/2004; iar în consecinţă să se dispună obligarea Guvernului României, în principal, la adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind normele metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloare produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de_protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada de referinţei ianuarie 2017 - 6 iulie 2017, să dispună obţinerea tuturor avizelor Comisiilor de specialitate şi ministerelor de resort, inclusiv din partea Consiliului Legislativ ş.a.m.d., necesare conform legii în regim de urgenţa în vederea adoptării Hotărârii menţionate anterior;

În subsidiar, adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern de modificare a H.G. nr. 447/2017 privind normele metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloare produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care să prevadă posibilitatea acordării compensaţiilor inclusiv pentru perioada de referinţă 1 ianuarie 2017 - 6 iulie 2017, să dispună obţinerea tuturor avizelor Comisiilor de specialitate şi ministerelor de resort, inclusiv din partea Consiliului Legislativ ş.a.m.d., necesare conform legii, în regim de urgemţă în vederea adoptării Hotărârii,

- Obligarea Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor:

A. În principal, la iniţierea unei a Hotărârii de Guvern privind adoptarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada de referinţa 1 ianuarie 2017 - 6 iulie 2017

B. În subsidiar, iniţierea unei a Hotărârii de modificare a H.G. nr. 447/2017 privind normele metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloare produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin ămenajamente silvice care să prevadă posibilitatea acordării compensaţiilor inclusiv pentru perioada de referinţă 1 ianuarie 2017 - 6 iulie 2017

5. Obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei 884.241,99 RON, reprezentând paguba suferită de reclamante prin refuzului nejustificat al pârâţilor în lumina prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 constând în contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu se pot recolta pentru suprafaţa de pădure de 5.120,82 ha, încadrată în tipul I si tipul n de categorii funcţionale cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă

6. Plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 884.241,99 RON, începând cu data de 14.08.2020 - data la care am depus Cererea nr. x înregistrată cu nr. x/17.08.2020 la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, până la plata efectivă a debitului;

7. Obligarea, în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în recurs ocazionate cu prezentul litigiu, inclusiv taxa judiciară de timbru.

Recurentele, întemeindu-şi criticile pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţin că obiectul recursului îl reprezintă o parte a considerentelor hotărârii instanţei de fond şi calificarea refuzului pârâtului ca fiind unul justificat, respectiv " "Pe cale de consecinţă, trebuie să se reţină că, pe măsura trecerii fiecărei zile din intervalul 01.01.2017 - 06.07.2017, în patrimoniul reclamantelor s-a născut dreptul reclamantelor de a pretinde Statului Român emiterea unei H.G. conforme cu decizia CE (care sa stabilească formula de calcul a compensaţiilor si procedura de acordare a lor), iar, ulterior, de a cere in baza acestei H.G., plata efectiva a lor.

Cum insa atât dreptul de a solicita emiterea unei H.G., cât şi dreptul de a cere plata compensaţiilor, constituie drepturi de creanţa, ele sunt supuse termenului general de prescripţie de 3 ani, care începe sa curgă de la data naşterii dreptului (adică, cel mai târziu, de la data de 06.07.2017).

Or, în cauză, se constată ca cererile administrative, adresate de reclamante pârâţilor (respectiv cererea nr. x/04.09.2020 către Guvernul României- I, 23 si cererea nr. x/14.08.2020 către Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor- I, 33) sunt formulate după împlinirea termenului de 3 ani, calculat de la 06.07.2017.

In consecinţa, refuzul paratelor de a iniţia si emite hotărârea de guvern solicitata este unul justificat (chiar daca argumentele paratelor nu au ţinut de chestiunea prescripţiei, ci de alte considerente).

In ceea ce priveşte cererea de plata efectiva a compensaţiilor, după cum s-a arătat, ea a fost conceputa ca o solicitare accesorie capătului principal privind emiterea hotărârii de guvern, reclamantele facand de altfel referire la prevederile art. 8, alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind repararea pagubei cauzate printr-un răspuns nemidtumitor la cerere.

Ca atare, chestiunea prescripţiei, invocata de paratul Guvernul României (si a cărei cercetare a fost unita cu fondul cauzei), tine in primul rând de fondul capătului principal privind emiterea hotărârii de guvern, influenţând capătul accesoriu privind despăgubirile numai in subsidiar si numai in cazul in care capătul principal ar fi fost admis. (...)

In consecinţa, acţiunea reclamantelor urmează a fi respinsa ca neîntemeiată".

Contrar considerentelor instanţei de fond, recurentele – reclamante susţin că refuzul pârâtelor este unul nejustificat, dreptul acestora nefiind prescris, instanţa de fond pronunţând o soluţie ce încalcă vădit normele de drept material incidente. Astfel, solicită casarea în parte a sentinţei recurate în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi admiterea cererii de chemare în judecată în lumina argumentelor juridice prezentate infra.

Privitor la susţinerea că refuzul pârâţilor este eminamente unul nejustificat, recurentele arată că, prin intermediul Cererii nr. x/14.08.2020 (nr. înregistrare x/17.08.2020) adresate Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor reclamantele au solicitat acestei instituţii iniţierea/modificarea unei Hotărâri de Guvern care sa prevadă normele metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloare produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada 1 ianuarie 2017-6 iulie 2017.

Urmare a acestei cereri a fost formulat răspunsul x/21.08.2020 a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Reclamantele au formulat Plângerea prealabilă nr. 210/04.09.2020 către Guvernul României prin care au solicitat sancţionarea refuzului nejustificat a organului ierarhic inferior şi, totodată, să solicite organului inferior iniţierea, iar Guvernul să adopte şi să publice în M.Of. Hotărârea de Guvern.

In urma plângerii, Guvernul României a emis Adresa nr. x, 4647, 4648,4649,4650,4651/CA în care menţionează:

"Iniţiatorul actului administrativ contestat, analizând temeinicia şi legalitatea acestuia în raport cu aspectele semnalate de dumneavoastră, apreciază ca plângerea prealabilă este neîntemeiată".

Susţin recurentele – reclamante că aceste adrese, alături de conduita pasivă a pârâtelor, reprezintă întocmai refuzurile nejustificate ale căror constatare o solicită, date fiind toate argumentele prezentate in extenso infra.

Iniţierea, obţinerea tuturor avizelor Comisiilor de specialitate si ale ministerelor de resort, inclusiv ale Consiliului Legislativ, adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutoarelor de stat pentru lipsa de folosinţă a terenurilor forestiere cu suprafeţe cuprinse în ariile protejate Natura 2000, tipul funcţional T1/T2 este o obligaţie pozitivă asumată de statul român prin intermediul Tratatului de Aderare al României la Uniunea Europeană. Astfel, cele două pârâte refuză în mod nejusţifîcat să îşi exercite atribuţiile legislative impuse de cadrul juridic european şi cel naţional.

Mai mult, recurentele susţin că ne aflăm în situaţia în care dreptul reclamantelor este afectat de o condiţie pur po testa ti vă din partea Guvernului României în condiţiile în care legea internă îi impune o obligaţie de rezultat; aceea de a adopta Norme metodologice privind modalitatea de solicitare, de calcul şi de acordare a compensaţiilor.

Această situaţie conduce la golirea de conţinut a dreptului reclamantelor, fiind expuşi unui abuz din cauza nerespectării atât a legislaţiei, unionale, cât şi celei interne. Astfel, acest drept la compensaţii devine unul iluzoriu.

Mai mult decât atât, principiul speranţei legitime este indisolubil legat de statul de drept.

În virtutea acestui principiu, recurentele susţin că organele statului sunt obligate să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile legale şi să respecte speranţele legitime întemeiate pe prevederile legale în vigoare, indivizii putând conta pe previzibilitatea normelor legal adoptate şi fiind astfel în măsură să îşi planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziţii.

Reclamantele, ca beneficiare a ajutorului financiar recunoscut printr-o lege, au o firească speranţă legitimă privind stabilitatea şi coerenţa legislativă, astfel încât să poată beneficia neîngrădit de drepturile legal dobândite.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţia României dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate şi, deoarece Codul Silvic a interzis acest drept, legiuitorul a obligat Guvernul la plata de despăgubiri în condiţiile arătate mai sus. Acest drept a fost recunoscut reclamantelor din momentul în care practic a fost interzisă tăierea masei lemnoase.

Esenţa acestui litigiu constă tocmai în faptul că prin limitarea dreptului de proprietate prin lege şi refuzul nejustificat al executivului - Guvernul şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - să acorde despăgubirile stabilite tot prin lege. Consideră, astfel că, prin aceasta se încălca în mod flagrant dispoziţiile art. 44 şi 53 din Constituţia României.

Prin dispoziţia imperativă a legii pentru terenurile din arii naturale protejate deţinute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensaţii pentru respectarea prevederilor restrictive planul de management al ariei naturale protejate ori pentru măsurile de conservare instituite.

In consecinţă, susţin recurentele că deţin o speranţă legitimă în sensul art. A al Protocolului 1 la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului libertăţilor fundamentale, constând în tocmai dreptul de a fi acordate compen pentru ingerinţa în dreptul de proprietate.

În speţă, recurentele – reclamante consideră că există o restrângere al dreptului de proprietate sau mai precis a uneia dintre prerogativele sale: exercitarea folosinţei bunurilor în conformitate cu interesul general potrivit art. 1 paragraful 2 din cadrul Convenţiei.

In jurisprudenţa sa constantă, Curtea europeană a reţinut că marja de apreciere a statului este mult mai largă decât în cazul privării de proprietate, rezultând din însăşi textul legal "dreptul statelor sa adopte măsurile legale necesare" nu este absolut, ci supus controlului de proporţionalitate.

Altfel spus, în principiu, statele sunt libere să adopte orice măsuri prin care să poată fi controlată folosinţa dreptului de proprietate cu condiţia ca acestea să proporţională în raport cu scopul urmărit.

Raportat la speţa de faţă există o ingerinţă legală în exercitarea dreptului de proprietate al reclamantelor.

Cu toate acestea, îngrădirile suferite în privinţa dreptului de folosiri bunului reclamantelor care nu ar fi însoţite de un mecanism care să permită compenseze această sarcină astfel cum prevede în mod expres legea, nu păstra un echilibru just între protejarea dreptului de a folosi bunul şi cerinţ interesului general.

În acest sens, Curtea Europeană, în practica sa constantă, a apreciat că instanţa trebuie să analizeze în concret şi în funcţie de circumstanţele cauzei justul echilibru care trebuie respectat între dreptul la respectarea proprietăţii şi interesul general care a stat la baza adoptării legislaţiei restrictive (cauza Spanoche c. României, cai Vănătoru c. României, invocând deopotrivă şi Cauza Maria Atanasiu şi alţii c. României (C-30.767/05 C-33.800/06), hotărârea din 12.10.2001, în cadrul căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cadrul paragrafului nr. 120:

"120. în ceea ce priveşte posibilitatea de a sancţiona întârzierea autorităţii administrative în analizarea cererilor, Curtea observă că, prin decizia din data de. martie 2007, Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât că, în lipsa unui răspuns din partea autorităţilor administrative în termenul legal, instanţele să fie abilitate să statueze în locul lor asupra fondului cererilor şi să dispună, dacă este cazul, restituirea bunurilor. Acest recurs a devenit efectiv la data de 12 noiembrie 2007, la data publicării sale în Monitorul Oficial (Faimblat, menţionată mai sus, § 42) ".

Cu privire la aşa - zisa aplicabilitate a prescripţiei reţinută de către instanţa de fond, recurentele susţin că dreptul reclamantelor este şi a fost afectat de condiţia suspensivă a adoptării unei Hotărâri de Guvern, în concordanţă cu Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care precizează că: "În altă ordine de idei este real faptul că situaţia juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiţii suspensive, respectiv adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuţie, este aptă să lezeze dreptul la compensaţii pe care îl au proprietarii suprafeţelor forestiere cu funcţie de protecţie de tip TI sau T2 situate în situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000".

Or, având în vedere faptul că, prin intermediul Deciziei Înaltei Curţi a fost recunoscut dreptul recurentelor reclamante, aflat sub condiţie suspensivă, nu se poate concluziona că acesta este prescris.

In raport de toate aceste argumente, consideră că soluţia instanţei de fond cu privirea la respingerea acţiunii este una pe deplin nelegală, instanţa eludând atât decizia Înaltei Curţi, cât şi art. 2524 alin. (3) C. civ., care stipulează:

"Dacă dreptul este afectat de o condiţie suspensivă, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia".

Or, condiţia suspensivă a adoptării Hotărârii de Guvern nu numai că nu a fost îndeplinită, ci ea reprezintă în esenţă refuzul neiustificat reclamat de recurente.

Instanţa de fond conchide faptul că dreptul reclamantelor de a cere obligarea pârâtelor s-ar fi născut tocmai în momentul adoptării H.G. nr. 447/2017, dar, potrivit art. 1404 alin. (2) teza II C. civ. prevede: "În lipsa unui termen, condiţia nu se consideră îndeplinită numai atunci când este sigur că evenimentul nu se va produce".

Or, susţin recurentele că, la data intrării în vigoare a H.G. nr. 447/2017 - 06.07.2011 nu puteau previziona faptul că există certitudinea că evenimentul - adoptarea Hotărârii de Guvern - nu se va produce.

În acest sens, recurentele arată că, pentru perioada 2010 -2013 există actualmente o propunere de elaborare a Hotărârii de Guvern de acordare a compensaţiilor pentru perioada menţionată.

Mai mult, potrivit art. 1404 alin. (4) C. civ. se menţionează: "Partea interesată poate cere oricând instanţei îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei". Astfel, reclamantele prin intermediul cererii de chemare în judecată în mod implicit prin solicitarea de obligare a pârâtelor la obligarea adoptării Hotărârii de Guvern şi prin obligarea la plata compensaţiilor, au cerut instanţei să constate că condiţia nu va fi îndeplinită.

Ba mai mult, din coroborarea acestor art. 1404 alin. (4) C. civ. şi a art. 2524 alin. (3) C. civ., prescripţia nu poate să curgă decât în momentul în care instanţa constată îndeplinirea/neîndeplinirea ei, prin obligarea îndeplinirii obligaţiei de rezultat de adoptare a H.G. pentru perioada de referinţă.

Astfel, a imputa părţii că dreptul său aflat sub condiţie suspensivă că nu a avut o conduită activă când nenumărate instanţe respingeau iniţial pretenţiile sale ca fiind premature, apare ca fiind lipsit de orice fel de bun simţ juridic şi de orice fel de bună credinţă din partea pârâtelor.

De altfel, dacă pârâtele nu şi-au respectat obligaţiile, iar acţiunile în justiţie pe toata perioada erau paralizate prin Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când invocă în mod implicit că această condiţie nu este împlinită (putând solicita oricând potrivit art. 1404 C. civ.), să se constate că dreptul îi este prescris, apare ca un non sens juridic (din prisma art. 2524 alin. (3) C. civ.)

Astfel, consideră recurentele că refuzul de iniţiere, adoptare şi publicare în M.Of. este unul eminamente nejustificat, dreptul reclamantelor nefiind prescris în lumina art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ.

În concluzie, recurentele solicită casarea în parte a hotărârii de fond, cu privire la considerentele instanţei ce vizează refuzul nejustificat al pârâţilor, menţinerea în parte a celorlalte considerente ale hotărârii instanţei de fond şi rejudecând, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Recursul incident

Împreună cu întâmpinarea la recursul principal promovat de recurentele – reclamante, a formulat recurs incident pârâtul Guvernul României şi, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind lipsită de interes.

Susţine pârâtul că instanţa de fond nu a analizat excepţia lipsei de interes invocată prin Notele scrise depuse la termenul de judecată din data de 08.09.2021, în cadrul cărora a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de recurentele-reclamante că fiind lipsită de interes, însă, din analiza hotărârii recurate se poate observa că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la această excepţie.

Recurentul – pârât, invocând dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., reiterează argumentele invocate în primă instanţă, susţinând că, având în vedere dispoziţiile art. 32 alin. (1) Iit.d) şi art. 33 C. proc. civ., precum şi Decizia nr. 36 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea u chestiuni de drept, s-a reţinut faptul că "nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intra în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate p Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul a compensaţiilor cuvenite proprietarilor de suprafeţe forestiere funcţie de protecţie de tip TI sau T2 şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea".

Totodată, s-a reţinut faptul că " procedura internă necesară acordării ajutoarelor stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu aj adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pen aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de i pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii m recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necest acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile importanţă comunitară Natura 2000".

În speţă, recurentele-reclamante, prin raportare la Decizia CE nr. C(2012)51 final/19.07.2012, solicită, atât prin cererea de chemare în judecată cât şi prin recursul formulat împotriva hotărârii instanţei de fond, obligarea intimaţilor-pârâţi la iniţierea şi, respectiv, adoptarea unui act administrativ (hotărâre de Guvem) pentru organizarea executării art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, într-un litigiu purtat între aceleaşi părţi, în considerentele Deciziei nr. 1789/23.03.20211 (pe care o anexăm), pronunţată de Î.C.C.J., secţia de contenci administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a reţinut faptul că, din punct de vedere aplicabilităţii Hotărârii Guvernului nr. 447/2017:, aceasta nu poate fi aplicată decât cererii de acordare a compensaţiilor ulterior intrării în vigoare a acestei hotărâri, precum şi faptul atât principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 din Constituţie, cât şi obiec! specificat al domeniului de reglementare al acestui act normativ, se opun aplicării H.I nr. 77/2017 anterior datei de 30.06.2017.

Cu trimitere la o situaţie similară cu cea din cauza de faţă (respectiv aceea că reclamantele solicitau în respectivul litigiu obligarea la emiterea aceleiaşi hotărâri de Guven însă pentru perioada 2010 - 2013), prin raportare la pretenţiile părţilor reclamante instanţa supremă a mai reţinut, cu putere de lucru judecat, următoarele:

"Cu toate acestea, privind din perspectiva folosului practic ce ar fi obţinut de căi reclamante, obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligare la emiterea unor nom metodologice nu mai prezintă interes practic; pe de o parte, aceste norme au fost emise la data de 6 iulie 2017; pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că pe perioada 2010-2013 nu au existat norme metodologice care să fie aplicabile, nu s-ar putea pe cale judecătorească suplini un asemenea vid legislativ cu caracter retroactiv.

După cum arată în mod just recurentul, efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond nu ar putea acoperi perioada 20/0-2013 vizată de partea reclamantă, aceasta fiind anterioară sesizării instanţei,- or, în analiza finalităţii unei acţiuni, în instanţă se cercetează acel scop urmărit de partea reclamantă, dar care este si permis de lege.

În concluzie, se constată că excepţia lipsei interesului (care trebuie să subziste pe toată durata de soluţionare a acţiunii, inclusiv în faza procesuală a recursului) este fondată".

Astfel, recurentul – pârât Guvernul României apreciază că aceste aspecte reţinute cu putere de lucru judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt aplicabile şi în prezenta cauză, unde recurentele-reclamante solicită obligarea la emiterea unei hotărâri de Guvern care să prevadă posibilitatea acordării compensaţiilor inclusiv pentru perioada de referinţă 1.01.2017 - 6.07,2017, deci pentru o perioadă anterioară sesizării instanţei.

Faţă de acestea, susţine recurentul că reclamantele nu au justificat un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în exercitarea dreptului la acţiune, motiv pentru care solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind lipsită de interes.

Apărările formulate în cauză

Împreună cu recursul incident pârâtul Guvernul României a formulat şi întâmpinare la recursul principal promovat de recurentele –reclamante, solicitând anularea acestuia, respingerea, ca lipsit de interes şi, în subsidiar, ca nefondat.

În dezvoltarea acestor apărări, susţine pârâtul că se impune respingerea, ca lipsit de interes a recursului declarat de reclamante, raportat la Decizia nr. 36 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform căreia " nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a jraohanfei Guvernului nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin Hotărârea Guvernului mpl/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul al wpemaţiilor cuvenite proprietarilor de suprafeţe forestiere cu funcţie de protecţie de tip TI mSJy şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea".

Totodată, s-a reţinut faptul că "procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor Waplogice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reorezentănd contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000"

În speţă, recurentele-reclamante, prin raportare la Decizia CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012, solicită, atât prin cererea de chemare în judecată cât şi prin recursul formulat obligarea intimaţilor-pârâţi la iniţierea şi, respectiv, adoptarea unui act administrativ (hotărâre de Guvern) pentru organizarea executării art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. "14/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, într-un litigiu purtat între aceleaşi părţi, în considerentele Deciziei |nr. 1789/23.03.20211 pronunţată de Î.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a reţinut faptul că, din punct de vedere al aplicabilităţii Hotărârii Guvernului nr. 447/20172, aceasta nu poate fi aplicată decât cererilor de lacoraarefa compensaţiilor ulterior intrării în vigoare a acestei hotărâri, precum şi faptul că atât principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 din Constituţie, cât şi obiectul specificat al domeniului de reglementare al acestui act normativ, se opun aplicării H.G nr. 77/2017 anterior datei de 30.06.2017.

Invocând o situaţie similară cu cea din cauza de faţă (respectiv aceea că reclamantele solicitau în respectivul litigiu obligarea la emiterea aceleiaşi hotărâri de Guvern, însă pentru perioada 2010 - 2013), prin raportare la pretenţiile acestora, recurentul – pârât Guvernul României susţine că instanţa supremă a mai reţinut, cu putere de lucru judecat, următoarele: "Cu toate acestea, privind din perspectiva folosului practic ce ar fi obţinut de către reclamante, obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligare la emiterea unor norme metodologice nu mai prezintă interes practic; pe de o parte, aceste norme au fost emise la data de 6 iulie 2017; pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că pe perioada 2010-2013 nu au existat norme metodologice care să fie aplicabile, nu s-ar putea pe cale judecătorească suplini asemenea vid legislativ cu caracter retroactiv.

După cum arată în mod just recurentul, efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond nu ar putea acoperi perioada 2010-2013 vizată de partea reclamantă, aceasta fiind anterioară sesizării instanţei; or, în analiza finalităţii unei acţiuni în instanţă se cercetează acel scop urmărit de partea reclamantă, dar care este şi permis de lege.

In concluzie, se constată că excepţia lipsei interesului (care trebuie să subziste pe toată durata de soluţionare a acţiunii, inclusiv în faza procesuală a recursului) este fondată".

Apreciază astfel recurentul – pârât Guvernul României că aceste aspecte reţinute cu putere de lucru judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt aplicabile si în prezenta cauză, unde recurentele-reclamante solicită obligarea la emiterea unei hotărâri de Guvern care să prevadă posibilitatea acordării compensaţiilor inclusiv pentru perioada de referinţă 1.01.2017 - 6.07.2017, deci, pentru o perioadă anterioară sesizării instanţei.

În concluzie, apreciază că recurentele-reclamante nu au dovedit că interesul lor de a promova calea de atac îndeplineşte toate cerinţele legale de valabilitate, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat de acestea, ca lipsit de interes.

În subsidiar, apreciază că recursul este nefondat, nefiind probată existenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva recursului principal promovat de reclamante, a formulat întâmpinare şi intimatul – pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate, ca temenică şi legală.

Susţine că instanţa de fond a procedat în mod temeinic, echitabil şi imparţial la analizarea tuturor susţinerilor reclamantelor şi a apărărilor formulate de pârâţi, precum şi la interpretarea şi evaluarea întregului material probatoriu, explicând aspectele de drept invocate şi argumentând soluţia dată prin sentinţa atacată într-o manieră convingătoare, susceptibilă de a înlătura orice dubiu cu privire la corecta stabilire a situaţiei de fapt, precum şi la modul de soluţionare a chestiunilor de drept invocate.

Consideră că instanţa de fond a reţinut în mod corect că" dreptul de a cere plata compensaţiilor constituie drepturi de creanţă, fiind supuse termenului general de prescripţie de 3 ani, care începe să curgă de la data naşterii dreptului (adică cel mai târziu, de la data de 06.07.2017)", cererile administrative formulate de recurentele –pârâte fiind formulate peste termen, respectiv la data de 14.08.2020 şi data de 04.09.2020.

Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formlat întâmpinare şi împotriva recursului incident promovat de pârâtul Guvernul României, în cadrul căreia a solicitat admiterea recursului incident, cu consecinţa casării în parte a sentinţei atacate, admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea cererii, pe acest considerent.

Împotriva recursului incident promovat de pârâtul Guvernul României, recurentele – reclamante nu au depus întâmpinare, ci Note Scrise, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Răspunsurile la întâmpinări

Niciuna dintre părţi nu a formulat Răspunsuri la întâmpinările depuse de părţile adverse, recurentele – reclamante Majestatea Sa A., C., E., B. şi D. depunând Note Scrise la întâmpinările depuse de intimaţii – pârâţi Guvernul României şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor,în cadrul cărora solicită respingerea excepţiei lipsei de interes a recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, raportat la dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., interesul recurentelor fiind născut, actual şi legitim.

Pe fondul criticilor formulate de recurentul – pârât Guvernul României, recurentele – reclamante susţin că dreptul de a solicita obligarea acestei autorităţi la adoptarea hotărârii de Guvern nu este prescris, iar, în consecinţă, refuzul acestuia este unul nejustificat.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui Completului din data de 01.02.2022 s-a fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 28 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 392 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare asupra cererilor de recurs ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor, Înalta Curte constată că cele două recursuri sunt fondate, urmând a fi admise, pentru motivele în continuare arătate:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi în cadrul întâmpinării sale, recurentul – pârât Guvernul României, solicită " anularea recursului", dat fiind faptul că nu a dezvoltat această apărare, în sensul de a expune argumentele ce stau la baza acestei cereri şi temeiul de drept pe care îşi fundamentează cererea, aceasta nu poate fi reţinută ca o veritabilă excepţie a nulităţii recursului.

Totodată, în ceea ce priveşte cererea de " respingere a recursului, ca lipsit de interes", formulată de acelaşi recurent – pârât în cadrul întâmpinării, având în vedere argumentele expuse de parte în susţinerea acestei cereri, ce sunt identice cu cele expuse în cadrul recursului incident, partea criticând în cadrul căii de atac omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, în realitate se invocă lipsa de interes în continuarea acţiunii şi nu lipsa de interes în exercitarea căii de atac a recursului.

De altfel, reţine instanţa de control judiciar că interesul recurentelor – reclamante în promovarea acestei căi de atac subzistă, acestea fiind nemulţumite de soluţia primei instanţe prin care s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată. În concret, folosul practic urmărit de recurentele - reclamante este acela ca, în rejudecare, să se admită acţiunea, astfel cum a fost formulată.

În ceea ce priveşte lipsa de interes al reclamantelor în promovarea acţiunii, dat fiind faptul că, prin recursul incident pârâtul Guvernul României a invocat exact acest aspect, urmează a fi analizată la momentul analizării pe fond a acestui recurs.

Analizând pe fond cele două recursuri, reţine Înalta Curte că, în ceea ce priveşte recursul principal promovat de reclamantele Majestatea Sa A., C., E., B. şi D., o parte din criticile formulate în cadrul acestuia vizează considerentele instanţei de fond cu privire la prescripţia dreptului de a solicita emiterea unei H.G. şi a dreptului de a cere plata compensaţiilor

În esenţă, au susţinut recurentele – reclamante că instanţa de fond a pronunţat o soluţia ce încalcă vădit normele de drept material, apreciind că dreptul nu a fost prescris.

Analizând recursul promovat de acestea, se constată că a fost invocat doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În şedinţa publică de la termenul de faţă, înainte de închiderea dezbaterilor, Înalta Curte, din oficiu a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la modul în care a fost invocată şi soluţionată excepţia prescripţiei, prin considerentele şi dispozitivul sentinţei recurate.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite acest motiv de recurs, reţinând că, prin modul de soluţionare a cauzei, judecătorul de primă jurisdicţie a încălcat dispoziţiile art. art. 248 C. proc. civ., referitoare la procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale.

Instanţa de control judiciar constată că art. 248 alin. (1) C. proc. civ., ce prevede că " Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", nu se referă doar la ordinea soluţionării excepţiilor şi la prioritatea acestora faţă de fondul cauzei, ci este o normă care trebuie avută în vedere şi în tehnica de redactare a dispozitivului, în sensul că, în cadrul acestuia instanţa trebuie să pronunţe mai întâi soluţia dată asupra excepţiei (arătând, după caz şi capătul de cerere, sau partea din acesta, la care se referă) şi eventual, condiţionat de soluţia dată excepţiei, să pronunţe soluţia pe fondul cererii de chemare în judecată.

Deopotrivă, articolul 248 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că" În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc".

Or, deşi, în considerentele hotărârii instanţa de fond, analizând excepţia prescripţiei, invocată de pârâtul Guvernul României, excepţie unită cu fondul prin încheierea de şedinţă din data de 16.09.2021, a reţinut că " atât dreptul de a solicita emiterea unei H.G., cat si dreptul de a cere plata compensatiilor, constituie drepturi de creanţă, ele sunt supuse termenului general de prescriptie de 3 ani, care incepe sa curga de la data nasterii dreptului (adica, cel mai tarziu, de la data de 06.07.2017).", respectiv că " … în cauză, se constată ca cererile administrative, adresate de reclamante paratilor (respectiv cererea nr. x/04.09.2020 catre Guvernul Romaniei- I, 23 si cererea nr. x/14.08.2020 catre Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor- I, 33) sunt formulate după împlinirea termenului de 3 ani, calculat de la 06.07.2017…… Ca atare, chestiunea prescriptiei, ……, ţine în primul rând de fondul capatului principal privind emiterea hotararii de guvern, influentand capatul accesoriu privind despagubirile numai în subsidiar şi numai în cazul in care capatul principal ar fi fost admis.", în dispozitivul hotărârii acţiunea reclamantelor (capătul principal şi capătul accesoriu) a fost respinsă, ca neîntemeiată, instanţa nepronunându-se cu privire la soluţia dată excepţiei prescripţiei.

Se constată, aşadar, că, prin modul în care a procedat, respectiv, prin pronunţarea în dispozitivul hotărârii a soluţiei de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii, în condiţiile în care, în cadrul considerentelor hotărârii instanţa, analizând excepţia prescripţiei, invocată de pârâtul Guvernul României, a prezentat argumente ce conduceau spre concluzia că dreptul la acţiune al reclamantelor ar fi fost prescris, instanţa de primă jurisdicţie a pronunţat o hotărâre nelegală, încălcând astfel dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., prin lăsarea, ca nesoluţionată a acestei excepţii, în dispozitiv, existând o contradicţie vădită între considerentele şi dispozitivul sentinţei, sub acest aspect.

Nesolutionând aceasta excepţie instanţa de fond a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 248 C. proc. civ. şi dreptul la apărare al părţii care a invocat această excepţie, respectiv Guvernul României, încălcare sancţionată de legiuitor cu nulitatea, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Deopotrivă, constată instanţa de control judiciar, că, încălcând tot dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., instanţa a omis a se pronunţa şi cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamantelor de a promova acţiunea, invocată de acelaşi pârât - Guvernul României - în cadrul Notelor Scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 08.09.2021 (dosar), excepţie de ordine publică, ce putea fi invocată de către pârât şi după împlinirea termenului de depunere a întâmpinării, motiv pentru care Înalta Curte constată că şi recursul incident promovat de pârâtul Guvernul României este fondat, reţinându-se tot motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea unei hotărâri atunci când

"prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Totodată, s-au încălcat şi prevederile art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora instanţa " va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte..".

Conform jurisprudenţei Curţii Europene, noţiunea de " proces echitabil" în sensul art. 6 din CEDO, presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real toate problemele esenţiale care i-au fost supuse, presupunând şi " dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei de a examina efectiv aceste observaţii şi argumente (cauza Albina vs. România)."

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Se constată, aşadar, că instanţa de fond nu a procedat la o examinare efectivă a argumentelor şi a apărărilor pârâţilor, având în vedere că, deşi s-a invocat în cauză şi o excepţie absolută şi peremptorie, respectiv excepţia lipsei de interes a reclamantelor în promovarea acţiunii, ce implica analizarea şi soluţionarea cu prioritate, raportat la dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., aceasta a fost omisă de către instanţă, încălcându-se astfel două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 şi dreptul la apărare, prevăzut de art. 13 din C. proc. civ., cauzându-i-se acestuia o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea respectării dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti care va fi pronunţată în cauză.

Se constată, aşadar, că, prin modul în care a procedat, respectiv, prin pronunţarea în dispozitivul hotărârii a soluţiei de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii, în condiţiile în care, în cadrul considerentelor hotărârii instanţa, analizând excepţia prescripţiei, invocată de pârâtul Guvernul României, a prezentat argumente ce conduceau spre concluzia că dreptul la acţiune al reclamantelor ar fi fost prescris, fără a pronunţa, în dispozitivul hotărârii, nici o soluţie cu privire la excepţia prescripţiei şi, deopotrivă, prin omisiunea de a analiza şi a se pronunţa cu privire la excepţia lipsei de interes, invocată de acelaşi pârât, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, încălcând norme de procedură ce reglementează principii şi drepturi procesuale fundamentale şi cauzând pârâtului Guvernul României o vătămare, prin neluarea în seamă a apărărilor sale, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că neregulile de ordin procedural expuse anterior nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul dreptului la un proces echitabil şi al dreptului la apărare, fiind, totodată, impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumente/apărări ce nu a făcut obiectul analizei instanţei de fond.

În consecinţă, Înalta Curte constată ca fiind întemeiat şi recursul incident promovat de pârâtul Guvernul României, reţinând incidenţa aceluiaşi motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului, în speţă, principiul dreptului la un proces echitabil şi principiul dreptului la apărare.

Cu ocazia rejudecării, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, instanţa de fond, având în vedere ordinea de soluţionare a excepţiilor, astfel cum este reglementată la art. 248 C. proc. civ., va analiza şi se va pronunţa cu privire toate apărările pârâţilor, urmând a stabili care dintre excepţiile invocate primează (lipsa de interes/prescripţie) şi a le soluţiona, ca atare, având în vedere deopotrivă şi motivele de fapt şi de drept invocate de reclamante şi toate probele administrate, implicit, criticile din cererile de recurs şi apărările formulate în această etapă procesuală.

În virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului, conferit de art. 22 C. proc. civ., urmează ca judecătorul de primă jurisdicţie să analizeze şi să stabilească inclusiv dacă "puterea de lucru judecat", invocată de recurentul – pârât Guvernul României în cadrul recursului incident şi în cadrul întâmpinării formulate în această etapă procesuală împotriva recursului principal promovat de reclamante, reprezintă o excepţie procesuală ce ar trebui analizată şi soluţionată cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., ori o simplă apărare pe fondul litigiului.

Temeiul soluţiei pronunţate în recurs

Având în vedere aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul principal formulat de reclamantele Majestatea Sa A., C., E., B. şi D. şi recursul incident formulat de pârâtul Guvernul României, va casa sentinţa civilă recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe - Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal formulat de reclamantele Majestatea Sa A., C., E., B. şi D. şi recursul incident formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 1461 din 20 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.