Appeals against partial annulment of inspection report on salary bonuses dismissed, upholding lower court ruling on work-condition compensation.

Şedinţa publică din data de 27 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii. Primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a invocat nulitatea absolută a Raportului de control nr. x/17.08.2016 întocmit de Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii, comunicat cu adresa nr. C. civ. 209/19.08.2016 şi înregistrat de Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti la data de 24.08.2016 sub nr. x, iar, în subsidiar, a solicitat anularea parţială a raportului şi suspendarea executării Cap. II, lit. e), g) şi Cap. VI pct. 1, măsuri prevăzute la lit. a) pct. 2 şi pct. 3, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1448 din 21 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 1585/12.03.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de A., s-a admis recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice împotriva sentinţei civile nr. 1448 din 21 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

I.2. Hotărârea primei instanţe după casarea cu trimitere

Prin sentinţa civilă nr. 161 din 1 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii.

S-a anulat în parte raportul de control nr. x/17.08.2016 întocmit de Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte capitolul II lit. e) pct. 1, 2, 3 (SPORURI) şi s-au înlăturat măsurile dispuse prin raportul de control faţă de dispoziţiile legale anulate.

S-a respins în rest cererea, ca nefondată.

I.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 recurentul-reclamant Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti şi recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii au formulat recurs.

I.3.1. Recurentul-reclamant Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, în motivarea recursului, arată că hotărârea pronunţată este nelegală, în parte, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sub următoarele aspecte:

- Sporul prevăzut la lit. g) pct. 2 din raportul de control a fost acordat în baza prevederilor OMS 547/2010, Anexa III, lit. B), pct. 7 coroborat cu art. 181 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prevederi care nu fac distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie.

Lipsa de personal, fluxul informaţional şi raportarea situaţiilor financiare zilnice, săptămânale, lunare şi trimestriale către instituţiile superioare, respectiv Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Finanţelor, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Trezorerie, Administraţia Spitalelor şi către furnizori etc., au determinat şi determină ca Directorul Financiar - Contabil să lucreze, în mod efectiv, şi peste 75% din programul normal de lucru în sistemul informatic (pe calculator).

La pronunţarea hotărârii instanţa nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi nici nu a arătat care au fost dispoziţiile legale încălcate prin acordarea acestui spor, adresa indicată de echipa de control nr. x/2008 şi reţinută la soluţionarea cauzei de către instanţa de fond neavând caracter normativ şi, deci, obligatoriu şi este emisă anterior intrării în vigoare a OMS 547/2010 care, aşa cum s-a arătat, nu face distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie.

Adresa la care face referire Corpul de Control nu se publică în Monitorul Oficial al României, astfel că recuperarea sumelor plătite cu acest titlu impusă prin raportul de control este ilegală.

- Cu privire la sporul prevăzut la lit. g) pct. 3 din raportul de control, arată instanţei că legislaţia în vigoare, respectiv Legea nr. 284/2010 şi OMS 870/2004, interzice desfăşurarea activităţii în ture de noapte numai asistentului-medical şef pe unitate, astfel cum dispun dispoziţiile art. 14 din OMS nr. 870/2004. Motivarea instanţei de fond este nelegală, funcţia de asistent medical şef pe unitate nefiind echivalentă cu funcţia de asistent medical şef de secţie.

Interpretarea instanţei de fond în cazul acestor două sporuri (sporul prevăzut la lit. g) pct. 2 din raportul de control şi sporul prevăzut la lit. g) pct. 3 din raportul de control) adaugă la lege, întrucât unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

I.3.2. Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, în recursul propriu, a susţinut că instanţa a făcut aplicarea greşită a normelor de drept material pentru a anula în parte Raportul de control nr. x/17.08.2016 emis de Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătăţii, în ceea ce priveşte Capitolul II lit. e) pct. 1, 2, 3 (SPORURI), formulând următoarele critici, încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- OMS nr. 547/2010 este un act normativ emis în temeiul şi în aplicarea pct. 3 de la Sporuri şi alte drepturi specifice prevăzute la Anexa nr. II/2 din Legea cadru nr. 330/2009 şi nu poate excede prevederilor acestei legi, care în cazul sporurilor pentru condiţii periculoase şi deosebit de periculoase stabileşte în mod expres şi limitativ locurile de muncă care beneficiază de aceste sporuri.

În mod similar, la art. 7 cap. II anexa III din Legea cadru nr. 284/2010 sunt stabilite categoriile de spor care pot fi acordate în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea.

Prin urmare, prin OMS nr. 547/2010 se puteau stabili locurile de muncă numai pentru sporurile prevăzute la lit. c) d) şi f), iar acordarea unui spor de 50% pentru activitatea desfăşurată în laboratoarele de analize medicale, în baza unor buletine de determinare, presupune nerespectarea prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 şi Legii cadru nr. 284/2010, iar acordarea sporului prevăzut pentru secţii şi compartimente cu paturi şi altor structuri care nu au paturi şi care implică alte condiţii de muncă, presupune încălcarea OMS nr. 547/2010, dat în aplicarea Legii primare care îl ordonă.

Referitor la sporul pentru laboratorul de proteze recurentul susţine că instanţa decide în mod similar ca şi în cazul sporului de 50% că prin buletinele de determinare se pot stabili noi locuri de muncă sau se pot asimila cu alte locuri de muncă pentru a acorda sporul, fapt ce contravine atât Legii cadru nr. 284/2010 cât şi OMS nr. 547/2010, deoarece prevederile legale stabilesc că pentru locurile de muncă nominalizate în lege şi ordin, sporurile se pot acorda numai dacă pentru aceste locuri de muncă au fost emise buletinele de determinare/expertizare, fără a stabili că locurile de muncă în care se beneficiază de spor se stabilesc în baza buletinelor de determinare, aşa cum eronat a interpretat instanţa.

- Recurentul pârât invocă prevederile Deciziei HP/DCD nr. 10/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind problema aplicării în timp, începând cu 1 ianuarie 2011, a prevederilor legale ce reglementează locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă şi condiţiile de acordare a acestora pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate", pe baza interpretării dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, cap. I art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, cap. I art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi cap. 1 art. 1 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

Faţă de această decizie, recurentul pârât susţine că OMS nr. 547/2010 a avut aplicabilitate în timp până la adoptarea H.G. nr. 153/2018- Regulament acordare sporuri pentru anexa II din Lg. 153 din 2017.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

II.1. Recursul formulat de recurentul-reclamant Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti este nefondat, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), instanţa de fond făcând o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale corect identificate ca fiind aplicabile în speţă.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, după cum se va arăta în cele ce urmează:

- O primă critică a recurentului vizează sporul prevăzut la lit. g) pct. 2 din raportul de control, cu privire la care acesta susţine că a fost acordat în baza prevederilor OMS 547/2010, Anexa III, lit. B), pct. 7 coroborat cu art. 181 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prevederi care, în opinia sa, nu fac distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie.

Critica recurentului nu se confirmă.

Prevederile art. 181 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt cele care creează premisele distincţiei salariale: "(6) Contractul individual de muncă sau al persoanelor angajate în unităţile sanitare publice care ocupă funcţii de conducere specifice comitetului director se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului.(7) Pe perioada executării contractului de administrare, membrii comitetului director beneficiază de un salariu de bază şi de alte drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de stat, precum şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute de lege."

În mod nejustificat susţine recurentul că singurul temei al hotărârii pronunţate ar fi fost adresa indicată de echipa de control nr. x/2008. Este adevărat că, aşa cum se susţine de către recurent, această adresă nu are caracter normativ, reprezentând doar o recomandare cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la drepturile salariale, fiind deci fără relevanţă faptul că aceasta este emisă anterior intrării în vigoare a OMS 547/2010.

Fără a atribui valoare normativă acestei adrese, Înalta Curte reţine însă pertinenţa modului de interpretare al Ministerului Sănătăţii, ca ordonator principal de credite, referitoare la acordarea sporului de 15% pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puţin 75% din programul normal de lucru, persoanelor care ocupă funcţii de conducere în comitetul director al spitalelor.

Astfel, aceste persoane nu intră sub incidenţa acestor prevederi şi nu pot beneficia de sporul de până la 15% din salariul de bază nu fiindcă aşa s-ar fi stabilit prin acea adresă, ci dată fiind incompatibilitatea evidentă între specificul atribuţiilor de serviciu ale persoanelor care ocupă funcţii de conducere în comitetul director al spitalelor, aşa cum sunt acestea stabilite prin contractual de management sau contractual de administrare, atribuţii manageriale, care prin natura lor exclud activitatea în faţa calculatorului pentru cel puţin 75% din programul normal de lucru.

Nu era necesar ca OMS 547/2010 să prevadă expres distincţia între personalul de conducere şi cel de execuţie cu privire la acordarea acestui spor, de vreme ce sporul respectiv se acordă prin definiţie pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puţin 75% din programul normal de lucru, iar persoanele care ocupă funcţii de conducere în comitetul director al spitalelor au atribuţii manageriale care exclud posibilitatea unui astfel de program predominant de lucru pe calculator.

- O a doua critică a recurentului reclamant priveşte sporul prevăzut la lit. g) pct. 3 din raportul de control, cu privire la care recurentul susţine în esenţă că Legea nr. 284/2010 şi art. 14 din OMS 870/2004 interzice desfăşurarea activităţii în ture de noapte numai asistentului-medical şef pe unitate, funcţia de asistent medical şef pe unitate nefiind echivalentă cu funcţia de asistent medical şef de secţie.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că art. 14 din OMS nr. 870/2004 prevede că: "1) Asistenţii medicali, indiferent de nivelul studiilor, care ocupă funcţia de director de îngrijiri, asistent medical şef pe unitate şi asistent-şef la serviciile de ambulanţă judeţene şi Serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov nu pot desfăşura activitate în 3 ture sau în 2 ture în sistem de 12 cu 24 ore libere."

Ordinul nu defineşte noţiunea de unitate ca fiind echivalentă cu cea de spital, astfel încât nu se poate susţine că prevederea nu se aplică şi situaţiei persoanelor încadrate pe postul de asistent medical-şef de secţie, cu atât mai mult cu cât raţiunea normei juridice este aceeaşi şi în cazul acestei categorii de personal şi anume, aceea că, date fiind atribuţiile specifice funcţiei, aceştia nu pot desfăşura activitatea în 2, respectiv 3 ture: prin urmare, această categorie nu beneficiază de sporul de 15% din salariul acordat conform prevederilor din Legea cadru nr. 284/2010.

În consecinţă, şi această critică este nefondată.

II.2. Recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii este, de asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:

- Într-o primă critică, recurentul susţine că OMS nr. 547/2010, fiind un act normativ emis în temeiul şi în aplicarea pct. 3 de la Sporuri şi alte drepturi specifice prevăzute la Anexa nr. II/2 din Legea cadru nr. 330/2009, nu poate excede prevederilor acestei legi, care în cazul sporurilor pentru condiţii periculoase şi deosebit de periculoase stabileşte în mod expres şi limitativ locurile de muncă care beneficiază de aceste sporuri.

În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte reţine că, prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 a fost aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care a fost abrogată prin art. 39 din Legea-cadru nr. 284/2010.

Ulterior, prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că:

"Art. 7 alin. (1) "Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare."

Art. 21: "Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, prevăzut în anexele nr. I-VIII, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară – administraţie, sănătate, învăţământ, justiţie, cultură, diplomaţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sau autorităţile centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate."

Însă, un astfel de regulament care să reglementeze locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea corectă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzute în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 (în care se încadrează şi anexa nr. III) nu a fost adoptat, aplicarea dispoziţiilor art. 21 fiind amânată succesiv, prin legile anuale de salarizare, până în ianuarie 2017. Astfel, prin art. 12 alin. (1) din art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 (articol introdus de punctul 2 al articolului unic din Legea nr. 283/2011) s-a stabilit că "prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2013".

În mod similar, prin art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, aplicarea art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 a fost amânată până la data de 1 ianuarie 2014; prin art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, aplicarea a fost amânată până la 1 ianuarie 2015; prin art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, până la data de 1 ianuarie 2016, iar, prin art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, aplicarea art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 a fost amânată până la data de 1 ianuarie 2017.

Totodată, prin actele normative anuale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, "cuantumul sporurilor care fac parte, potrivit legii, din salariul brut se menţine la acelaşi nivel, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

În plus, Ordinul nr. 42/77/2011, în anexă, la pct. II lit. B), prevede că, "în aplicarea art. 1 din Legea nr. 285/2010, la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15%, după cum urmează (…): Sporurile pentru condiţii de muncă stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 se acordă până la aprobarea regulamentelor prevăzute la art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri şi numai în măsura în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii de muncă".

În acest context, cu privire la aplicarea legii în timp, prin Decizia 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a stabilit cu forţa obligatorie prevăzută de art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 1 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate", locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor şi condiţiilor de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În motivarea acestei decizii s-a reţinut că:

"57. Aşadar, în lipsa unui regulament emis în baza dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 (a căror aplicare a fost amânată succesiv până la data de 1 ianuarie 2017) de către ministerul coordonator al domeniului de activitate bugetar al sănătăţii (în cazul concret dedus judecăţii), începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate", mărimea concretă a sporurilor şi condiţiile de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în aplicarea căreia a fost emis Ordinul nr. 42/77/2011.

58. În cuprinsul anexei la Ordinul nr. 42/77/2011, la pct. II lit. B), se) menţionează expres că "Sporurile pentru condiţii de muncă stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 se acordă până la aprobarea regulamentelor prevăzute la art. 21 din Legea- cadru nr. 284/2010 numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri şi numai în măsura în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii de muncă".

59. În acest context, cu toate că prin art. 39 al Legii-cadru nr. 284/2010 au fost abrogate Legea-cadru nr. 330/2009 şi Ordinul nr. 547/2010, ca act accesoriu acestei legi, în conformitate cu prevederile pct. II lit. B) din anexa la Ordinul nr. 42/77/2011, prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 continuă să îşi producă efectele în prezent.

60. Pe cale de consecinţă, cu aplicarea principiului accesorium sequitur principale, întrucât a fost emis în temeiul Legii-cadru nr. 330/2009, Ordinul nr. 547/2010 continuă să producă efecte juridice, fiind cel în raport cu care erau calculate, la data introducerii contestaţiei pendinte, sporurile pentru condiţii de muncă în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Sănătate".

61. Cu alte cuvinte, Ordinul nr. 547/2010 continuă să îşi producă efectele şi ulterior datei de 1 ianuarie 2011, ca urmare a trimiterii exprese făcute prin dispoziţiile Ordinului nr. 42/77/2011 la aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009, care reglementează sporurile pentru condiţii de muncă ce vor fi acordate până la aprobarea unui regulament în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010.

62. Supravieţuirea Legii-cadru nr. 330/2009 şi a normelor sale de aplicare, precum cele menţionate în Ordinul nr. 547/2010, ulterior abrogării sale prin art. 39 din Legea-cadru nr. 284/2010, constituie una dintre cele două excepţii acceptate de la principiile care guvernează acţiunea legii civile în timp (principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legii civile noi), fiind prevăzută expres în anexa la Ordinul nr. 42/77/2011 (la pct. II lit. B), circumscrisă unei situaţii determinate (aceea a sporurilor pentru condiţii de muncă) şi justificată de imposibilitatea aplicării legii noi, din perspectiva art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 (prin care reglementează aceste sporuri), ca urmare a prorogării succesive a intrării în vigoare a acestui articol până la 1 ianuarie 2017."

În raport de cele statuate mai sus cu privire la legea aplicabilă, Înalta Curte reţine, cu privire la acest prim motiv de recurs, faptul că, deşi invocă o neconcordanţă între Ordinul Ministerului Sănătăţii şi legea în a cărui aplicare a fost emis, respectiv Legea cadru nr. 330/2009, recurentul nu solicită anularea actului administrativ cu caracter normativ. Prin urmare, de vreme ce Ordinul Ministerului Sănătăţii 547/2010 este un act administrativ cu caracter normativ, intrat în fondul legislativ, fiind publicat în Monitorul Oficial şi valabil, întrucât nu a fost anulat pe calea controlului de contencios administrativ, acesta se bucură de caracterul său obligatoriu şi de prezumţia de validitate a dispoziţiilor prin care stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, precum şi condiţiile de acordare a acestora.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia acordarea unui spor de 50% pentru activitatea desfăşurată în laboratoarele de analize medicale, în baza unor buletine de determinare, presupune nerespectarea prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 şi Legii cadru nr. 284/2010, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 5 alin. (1) din OMS nr. 547/2010:

"(1) Sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase şi condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, ce se eliberează pe baza următoarelor criterii:

a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale ca urmare a activităţii desfăşurate la locul de muncă;

b) gradul de creştere a indicilor de morbiditate la locurile de muncă respective;

c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă."

Cu privire la criteriile şi factorii avuţi în vedere la acordarea acestui spor, OMS nr. 547/2010 prevede următoarele:

"Art. 6 - La stabilirea concretă a cotelor de spor în cadrul procentelor aprobate se vor avea în vedere următoarele criterii:

a) riscul de îmbolnăvire şi de accidentare;

b) solicitarea nervoasă;

c) indicii de morbiditate.

Art. 7 - La acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase, condiţii periculoase sau vătămătoare s-au avut în vedere următorii factori care determină încadrarea locului de muncă în una dintre cele trei categorii:

a) natura factorilor nocivi - fizici, chimici sau biologici - şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului;

b) intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori;

c) durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi;

d) existenţa unor condiţii de muncă ce implică un efort fizic mare, în condiţii nefavorabile de microclimat, zgomot intens sau vibraţii;

e) existenţa unor condiţii de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, determinată de un risc de accidentare sau de îmbolnăvire;

f) structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă;

g) alte condiţii de muncă vătămătoare, grele sau periculoase care pot duce la uzura prematură a organismului."

Or, aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond şi care nu face obiectul revizuirii în calea de atac extraordinară a recursului, acest spor s-a stabilit de către conducerea Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologie Bucureşti ca urmare a expertizării condiţiilor de muncă, în urma depistării concentraţiilor agenţilor chimici care determină riscuri profesionale de îmbolnăviri majore, în considerarea buletinului de analiză nr. 66/2009 şi analiza programelor, la recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, fiind emisă decizia nr. 31/01.07.2009, cu respectarea dispoziţiilor Anexei II lit. a) pct. 5 din OMS nr. 547/2010.

Mai susţine recurentul că acordarea sporului prevăzut pentru secţii şi compartimente cu paturi şi altor structuri care nu au paturi şi care implică alte condiţii de muncă, presupune încălcarea OMS nr. 547/2010.

Or, aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond şi care nu face obiectul revizuirii în calea de atac extraordinară a recursului, acest spor s-a acordat asistenţilor medicali încadraţi în Ambulatoriul Integrat în baza dispoziţiilor din Anexa III la OMS nr. 547/2010 lit. B) pct. 10 ("10. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de otorinolaringologie (ORL), oftalmologie, chirurgie orală şi maxilo-facială"), tocmai în considerarea faptului că au fost preluaţi de pe secţiile cu paturi.

Prin urmare, critica recurentului pârât apare ca fiind nefondată.

- Nefondată este şi critica referitoare la sporul pentru laboratorul de proteze.

Contrar celor susţine de către recurent, instanţa de fond nu a statuat că prin buletinele de determinare se pot stabili noi locuri de muncă sau se pot asimila cu alte locuri de muncă pentru a acorda sporul de 50%, sporul fiind acordat în temeiul dispoziţiilor Anexei II lit. a) pct. 5 din OMS nr. 547/2010, care prevede acordarea acestui spor pentru "personalul care lucrează în laboratoarele de bacteriologie BK, în laboratoarele de cercetare care manipulează culturi vii de BK, în compartimentele de producere a vaccinurilor BCG sau a altor produse de degradare a BK", categorie căreia instanţa de fond a apreciat că îi poate fi subsumat şi personalul care lucrează laboratorul de proteze oculare, buletinele de determinare/expertizare fiind menţionate în considerentele sentinţei pentru explicitarea modului concret în care s-a stabilit cuantumul sporului, iar nu ca un criteriu de determinare a însuşi locului de muncă care justifică acordarea sporului.

- În ceea ce priveşte critica întemeiată pe prevederile Deciziei 10/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, aceasta este, de asemenea, nefondată.

Prin motivul de recurs, recurentul pârât susţine că din această decizie ar rezulta că OMS nr. 547/2010 a avut aplicabilitate în timp până la adoptarea H.G. nr. 153/2018- Regulament acordare sporuri pentru anexa II din Lg. 153 din 2017.

Or, din considerentele Deciziei 10/2017 nu rezultă că decizia ar fi avut în vedere acest aspect, dezlegarea în drept vizând exclusiv faptul că, "în lipsa unui regulament emis în baza dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 (a căror aplicare a fost amânată succesiv până la data de 1 ianuarie 2017) de către ministerul coordonator al domeniului de activitate bugetar al sănătăţii (în cazul concret dedus judecăţii), începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate", mărimea concretă a sporurilor şi condiţiile de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în aplicarea căreia a fost emis Ordinul nr. 42/77/2011."

Mai mult, recurentul nu dezvoltă niciun raţionament cu privire la consecinţele juridice pe care susţinerea sa le-ar avea asupra soluţiei pronunţate de prima instanţă, ceea ce face ca această critică să fie una lipsită de substanţă, instanţa de control judiciar neputând decela finalitatea susţinerilor subsumate acestei critici.

Prin urmare, şi acest motiv de recurs va fi respins.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti şi de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 161 din 1 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 martie 2023.