Illegal nationalization of private housing reversed: property rights restored after appeal dismissed

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 391 din 23 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată după casarea hotărârilor din primul ciclu procesual prin decizia nr. 1061 din 13 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanții Z.M.A. împotriva sentinței nr. 113 din 10 iunie 1999 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București și intervenienții R.A., R.C. și R.D. A fost schimbată în tot sentința, dispunându-se admiterea în parte a acțiunii, astfel cum a fost precizată și obligarea pârâtului de a lăsa reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 370 mp și construcțiile aferente, mai puțin construcția și terenul înstrăinate intervenienților R., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5935/31912 din 3 iunie 1999, cu privire la care s-a decis și respingerea excepției de nulitate. A fost respinsă acțiunea în revendicare pentru partea înstrăinată, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.

Au fost respinse cererile de intervenție accesorie alături de pârât formulate de R.A., R.C., R.I. și R.D, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilul situat în București, a fost naționalizat pe numele de Z.M., autoarea reclamanților și soția titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, Z.G., prin Decretul nr. 92/1950, fiind trecut în anexă la pozițiile nr. 83 și 84.

S-a avut în vedere că la data naționalizării aceasta era casnică, fiind încadrată în muncă începând cu data de 31 mai 1950, deci după luna aprilie 1950, când a intrat în vigoare Decretul nr. 92/1950. S-a apreciat în consecință că autoarea reclamanților era exceptată de la naționalizare, întrucât nu se încadra în categoriile de persoane la care se referă art. 1 din decret. Ca urmare s-a decis că preluarea imobilului de către stat este abuzivă, fără titlu valabil și în consecință a fost admisă acțiunea în revendicare față de Consiliul General al Municipiului București. Pentru partea de imobil ce a fost înstrăinată intervenienților, s-a dispus respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recursul de față Consiliul General al Municipiului București reprezentat prin Primarul General, în motivarea căruia se arată că Z.M. nu se regăsește în prevederile de excepție ale art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind casnică la data naționalizării, încadrarea acesteia în activitate începând cu data de 31 mai 1950, conform probelor administrate. Situația reținută de instanțe în sensul că la data naționalizării cea în cauză nu avea ocupație și trebuia să întrețină doi copii minori, este apreciată prin recurs ca irelevantă, deoarece o atare împrejurare nu este reglementată de dispozițiile legale aplicabile.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a fost naționalizat pe numele de Z.M., mama reclamanților, fără a fi menționați și aceștia în actul de naționalizare, deși erau moștenitori legali ai tatălui lor Z.G., titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, decedat în anul 1948 și numai din aspectul redat rezultă că naționalizarea nu s-a realizat în acord cu prevederile decretului aplicabil, pentru că nu au fost avuți în vedere toți titularii dreptului de proprietate.

Dar, nici calitatea autoarei reclamantei Z.M., de persoană neîncadrată în muncă la data naționalizării, nu duce la ideea că în ceea ce privește această persoană, măsura aplicată este legală. Este exact că aceasta, soție de inginer, fiind casnică și având în întreținere doi copii minori, nu se încadrează expres în prevederile art. II din decret, potrivit căruia se exceptează de la naționalizare proprietățile muncitorilor, funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și pensionarilor. Dar, aceste dispoziții nu pot fi aplicate și interpretate decât în raport și de prevederile art. I din același act normativ, din care se desprinde rațiunea și scopul actului de naționalizare.

Astfel, potrivit acestui text rezultă că măsura vizează în primul rând imobilele foștilor industriași, moșieri, bancheri, în general marea burghezie, apoi pe exploatatorii de locuințe sau imobilele în construcție clădite în scop de exploatare.

Cum, persoana în discuție nu se încadra în aceste categorii, neavând nici calitățile menționate și nici mai multe imobile, în raport de care să poată fi încadrată în cea de a doua variantă a legii, rezultă cu evidență că aplicarea Decretului nr. 92/1950, cu privire la imobilul în litigiu s-a făcut nelegal, cum a hotărât corect instanța de apel.

Ca atare, recursul de față ce vizează numai preluarea imobilului în litigiu cu titlu valabil este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 391 din 23 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2004.