Retrocession of church property: validity of 1948 confiscation decree and title comparison for land registry rectification

Şedinţa publică din data de 17 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea depusă pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 5 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România – Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parohia Ortodoxă Română Jibou:

- anularea Deciziei nr. 3933 din 29 octombrie 2015, emisă de către Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România,

- să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la obţinerea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent cu privire la imobilele teren şi construcţie înscrise în CF nr. x Jibou, nr. top. xa,

- să se constate nulitatea absolută a înscrierii în CF nr. x, sub nr. top xa a dreptului de proprietate al pârâtei Parohia Ortodoxă Română Jibou,

- să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul radierii acestei înscrieri

- să se dispună obligarea pârâtei Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România sau a unităţii deţinătoare la restituirea în natură a imobilului teren liber de construcţii înscris în CF nr. x Jibou, nr. top. xa, în suprafaţă de 1.575 mp, respectiv la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din teren ocupată de construcţii autorizate şi pentru construcţia demolată.

2. Sentinţa instanţei de fond pronunţată în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 428/2016 pronunţată la data de 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantă Parohia Greco-Catolică împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Parohia Ortodoxă Română Jibou ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A respins pretenţiile formulate de reclamantă împotriva pârâtei Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România în ceea ce priveşte petitul subsidiar ca fiind formulate împotriva unei persoane fără lisprită de calitate procesuală pasivă.

A respins ca inadmisibile excepţiile de nelegalitate invocate în legătură cu autorizaţia de construire nr. x/2002 şi autorizaţia de demolare nr. x/2002 emise de Primarul oraşului Jibou.

A respins în rest pretenţiile ca neîntemeiate.

3. Decizia pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 6394 pronunţată la data de 11 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia tardivităţii recursului, a admis recursul formulat de reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou, a casat sentinţa recurată şi trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Soluţia instanţei de fond pronunţată dupa casare

Prin sentinţa civilă nr. 338/2021 pronunţată la data de 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă pentru părţile faţă de care s-a admis excepţia aferentă şi ca neîntemeiată în rest.

5. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, iar în rejudecare solicită admiterea în parte a acţiunii formulate, respectiv anularea Deciziei nr. 3933/29.10.2015 emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, constatarea calităţii recurentei de persoană îndreptăţită la obţinerea de măsuri reparatorii în natură şi prin echivalent asupra imobilului identificat cu nr. topo xa înscris în CF nr. x Jibou, constatarea nulităţii absolute a înscrierii de sub B9 din CF nr. x Jibou cu privire la nr. topo xa şi implicit rectificarea acestei înscrieri, în sensul radierii ei, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind restituirea în natură a suprafeţei de 1260 mp reprezentând partea liberă din terenul identificat cu nr. topo xa Jibou, înscris în CF nr. x Jibou, respectiv la emiterea unei decizii care să conţină propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în privinţa suprafeţei de 269 mp din nr. topo xa reprezentând terenul ocupat de construcţii.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, susţine recurenta că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), alin. (2) alin. (3) şi alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 şi au fost ignorate în totalitate efectele juridice ale Decretului nr. 177/1948, ale Decretului nr. 358/1948, precum şi dispoziţiile art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Astfel, din ansamblul dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că ipoteza acestei norme juridice are în vedere dreptul de proprietate existent în patrimoniul cultelor religioase anterior perioadei de referinţă, respectiv că are relevanţă juridică prima preluare abuzivă, în ordine cronologică.

Potrivit înscrierii de sub B5 din CF nr. x Jibou efectuată în anul 1909, terenul în litigiu a fost cumpărat de către Parohia Greco-Catolică Jibou de la proprietarul tabular. Ca atare, atât înainte de perioada de referinţă (06.03.1945 – 22.12.1998) prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, cât şi la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, imobilul identificat cu nr. topo xa a constituit proprietatea tabulară a recurentei.

Prin urmare, se susţine că este dovedită condiţia preluării abuzive a imobilelor din patrimoniul recurentei, cu atât mai mult cu cât însăşi înscrierea de sub B9 din aceeaşi carte funciară realizată la 8 martie 1963 nu a fost valabilă sub aspect juridic în raport de prevederile art. 10 din Constituţia din 1948, sens în care susţine că această înscriere este lovită de nulitate absolută sub două aspecte: nu are la bază niciun act juridic translativ, constitutiv sau declarativ care să justifice trecerea în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Jibou a dreptului de proprietate asupra terenului cu nr. topo xa, şi nu există o hotărârea judecătorească definitivă în baza căreia să se fi putut face rectificarea.

Practic, încheierea de carte funciară a fost întocmită pe baza unei simple cereri, deşi o astfel de înscriere nu se putea opera decât în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar potrivit art. 37 din Decretul nr. 177/1948, la care se face referire expresă în înscrierea de sub B9 din CF nr. x Jibou, era absolut necesară existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie constată trecerea credincioşilor greco-catolici la cultul ortodox, iar această trecere să fie liber consimţită.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs de către Comisia Specială de Retrocedare s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Parohia Ortodoxă Română şi Protopopiatul Ortodox Român Jibou au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

AJFP Sălaj a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia şi menţinerea ca legală a hotărârii recurate.

UAT Jibou, prin întâmpinare, susţine că prin motivele de recurs nu se face trimitere la autorizaţia de construire din 2002 şi nici la autorizaţia de demolare din 2002, astfel că există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte actele administrative emise de primarul oraşului Jibou.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurenta reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate. Conform acestei dispoziţii legale, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Prin Decizia nr. 3933 din 29 octombrie 2015, aflată la dosar Tribunalul Sălaj, a cărei anulare s-a solicitat prin prezenta acţiune, autoritatea emitentă a respins cererea de retrocedare cu motivarea că "imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Jibou nr. top. xa, judeţul Sălaj, a trecut din proprietatea Parohiei Greco-Catolice din Jibou în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Jibou în temeiul Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948 prin încheierea nr. 129/1967 (rectificare nume)", şi întrucât imobilul în cauză nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 ci în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, respectiv Parohia Ortodoxă Română din Jibou, cererea de retrocedare a fost respinsă.

Rezultă fără echivoc că dreptul de proprietate asupra bunului imobil a cărui retrocedare s-a solicitat nu a fost contestat de către emitentul actului, pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

De altfel, prin întâmpinarea depusă de dosarul Tribunalului Sălaj intimata pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România recunoaşte că imobilul în cauză a trecut din proprietatea Parohiei Greco-Catolice în proprietatea Parohiei Ortodoxă Română din Jibou în baza Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948 prin încheierea de carte funciară nr. x/1967.

Prin Decizia de casare nr. 6394 pronunţată la data de 11 decembrie 2019, Înalta Curte a casat hotărârea judecătorească pronunţată în primul ciclu procesual întrucât judecătorul fondului nu a răspuns argumentelor esenţiale ale recurentei-reclamante referitoare la înscrierea nelegală în cartea funciară a dreptului de proprietate al Parohiei Ortodoxe Jibou asupra imobilului ce face obiectul cererii de restituire, apreciindu-se că petitul 3 al cererii de chemare în judecată (având ca obiect rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Parohiei Ortodoxe Jibou, ca efect al înscrierii nelegale a acestuia) are caracter accesoriu.

În rejudecare, prin sentinţa recurată nr. 338/2021 pronunţată la data de 20 decembrie 2021, acţiunea formulată de reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou a fost respinsă ca neîntemeiată, prima instanţă argumentând soluţia de respingere, în esenţă, pe faptul că nu au putut fi identificate documente în baza cărora s-a realizat înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, iar reclamanta nu a adus alte probe în sprijinul ideii că înscrierea nu corespunde cu situaţia juridică reală. Totodată, instanţa de fond a reţinut şi faptul că prezenta acţiune nu este o acţiune în revendicare căreia să îi fie specifică compararea titlurilor, ci în prezenţa unei acţiuni în rectificarea cărţii funciare, dublată de o acţiune în anularea actului administrativ, motiv pentru care instanţa nu poate să procedeze la o comparare de titluri.

În raport de motivarea dată soluţiei de respingere a acţiunii, mai sus arătată, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a lămurit situaţia de fapt din prezenta cauză, aceasta având obligaţia de a proceda la compararea titlurilor şi de a stabili dacă bunul menţionat în cartea funciară din anul 1909 este acelaşi cu bunul imobil înscris în cartea funciară din anul 1949, respectiv1967.

Lămurirea situaţiei de fapt din această perspectivă a fost impusă prin decizia de casare, în raport de petitele cererii de chemare în judecată pentru a cărei soluţionare Curtea de Apel Cluj, prin încheierea de şedinţă din data de 05 octombrie 2016 s-a declarat competentă, astfel că judecătorul fondului trebuia să lămurească situaţia de fapt prin compararea de titluri. Cu atât mai mult se impunea compararea de titluri având în vedere că ceea ce se contestă este notarea în Cartea funciară a dreptului pârâtei Parohia Ortodoxă Română Jibou.

Lămurirea situaţiei de fapt se impune în raport şi de susţinerile recurentei reclamante prin care se afirmă că potrivit înscrierii de sub B5 din CF nr. x Jibou efectuată în anul 1909, terenul în litigiu a fost cumpărat de către Parohia Greco-Catolică Jibou de la proprietarul tabular. Ca atare, atât înainte de perioada de referinţă (06.03.1945 – 22.12.1998) prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, cât şi la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, imobilul identificat cu nr. topo xa a constituit proprietatea tabulară a recurentei.

Înalta Curte reţine, totodată, că judecătorul fondului avea obligaţia de a aplica în cauză şi dispoziţiile Decretului nr. 358/2.12.1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, preluarea patrimoniului fiind efectuată astfel:

"(1) În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177 din 1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitalurile, organele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

(2) Averea mobila şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părţi componente."

Din analiza acestui act normativ rezultă că întregul patrimoniu al Bisericii Greco Catolice a fost confiscat de către Statul Român, aşadar, inclusiv averea parohiilor acestui cult religios.

Prin urmare, dispoziţiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepţie de la dispoziţiile art. 1 al aceluiaşi decret, în sensul că pentru imobilele aparţinând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, şi astfel reclamanta nu ar fi îndreptăţită să formuleze pretenţii în baza O.U.G. nr. 94/2000.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menţionat, Statul Român a desfiinţat pur şi simplu cultul greco-catolic şi a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce priveşte beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuşi statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe. Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. O eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că în baza Decretului nr. 358/1948 biserica respectivă a încetat să funcţioneze.

Statul Român a decis în 1948 desfiinţarea bisericii greco-catolice şi confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea cat şi împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a fi lămurite toate aspectele esenţiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".

În această situaţie se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, urmând ca la judecarea cauzei, instanţa de judecată să aibă în vedere şi dispoziţiile Decretului Lege nr. 115/1938 care instituia prin art. 26 din acest act normativ câteva excepţii de principiul efectului constitutiv al întabulării, excepţii printre care figura şi proprietatea statului, astfel că din 1948, în baza prevederilor Decretului nr. 358/1948, statul român a exercitat dreptul de proprietate extrafunciară (extratabulară) asupra imobilului în privinţa căruia Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a adoptat decizie nr. 3933/29.10.2015.

La casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, Înalta Curte a avut în vedere Decizia nr. 79/2002 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. prin care s-a statuat că, în cazul în care în al doilea ciclu procesual se va admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre rejudecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă.

Cum în prezenta cauză situaţia de fapt nu a fost lămurită, fiind necesar completarea probatoriului în sensul menţionat anterior, se impune casarea cu trimitere spre o nouă judecată.

Faţă de aceste motive, având în vedere că instanţa de fond nu a procedat la o comparare a titlurilor şi nu a efectuat o analiză concretă a tuturor aspectelor deduse judecăţii de către toate părţile din proces, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, fără a cerceta fondul cauzei, astfel că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Greco Catolică Jibou împotriva sentinţei civile nr. 338/2021 din 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2023.