Jurisdiction for breach of administrative service concession contracts: exclusive competence of ordinary civil courts under Art. 8(2) Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti – secţia a II-a Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman DVSA, a solicitat obligarea acestora la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 — până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 7694 din 23 septembrie 2022, Judecătoria Sector 1 Bucureşti – secţia a II-a Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că este învestită cu o acţiune întemeiată pe art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 – persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă - exprimat de ANSVSA prin adresa nr. x/08.03.2022, solicită repararea pagubei cauzate, respectiv plata sumei de 10.000 RON lunar, care (pretinde că) i se cuvine în calitate de concesionar, fără decont justificativ, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Astfel, reclamanta pretinde repararea pagubei cauzate prin încălcarea unui drept recunoscut de Legea nr. 236/2019 prin acordarea sumei de 10.000 RON/lunar pe perioada 16.12.2019 - 24.07.2020, care reprezintă intervalul de timp dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi apariţia O.U.G. nr. 117/2020, plata sumelor de bani cuvenite în baza legii reprezentând o consecinţă a constatării lipsei de temeinicie a refuzului autorităţii, în speţă pârâta ANSVSA.

Ca atare, prin aplicarea criteriului poziţionării autorităţii publice împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată (ANSVSA), instanţa a apreciat că revine Curţii de Apel competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentinţa nr. 2275 din 29 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă.

Instanţa a constatat că temeiul pretenţiilor îl reprezintă contractul administrativ încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi reclamant, respectiv contractul de concesionare nr. x/01.09.1999 pentru CSV IZLAZ, jud. Teleorman şi actul adiţional nr. x/28.08.2014 la contractul de concesiune, încheiat între Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa şi reclamant.

Având în vedere obiectul acţiunii şi valoarea acestuia, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. şi a constatat că revine judecătoriei competenţa de soluţionare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia I, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea pârâţilor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 236/2019 şi O.U.G. nr. 117/2020, la plata sumei de câte 70.000 RON, aferentă activităţii prestată de reclamantă.

Conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competenţă specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din acelaşi act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric şi cel privind rangul autorităţii emitente pe care le consacră art. 10 din acelaşi act normativ nu îşi mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanţei competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte constată că în speţă este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speţă, serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligaţii de plată, care formează obiectul contractelor şi actelor adiţionale încheiate între părţi, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părţi nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susţinerea acţiunii, cât şi legea, în sine, au ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit faţă de cele civile, au o parte reglementară, stabilită prin dispoziţii legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari.

În raport de aceste aspecte, competenţa în soluţionarea cauzei pendinte aparţine instanţelor civile.

În consecinţă, întrucât litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretenţiilor solicitate este de 70.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun, în raport de dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine judecătoriei competenţa materială de soluţionare a cauzei.

2. Temeiul legal şi soluţia adoptată asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman - DVSA şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.