Appeal against judicial inspection's disciplinary closure rejected; erroneous application of ne bis in idem not gross negligence.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1181/A/22.04.2021 emisă în lucrarea nr. C21-961 şi a rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare de soluţionarea contestaţiei emisă în lucrarea nr. C21-961 din 17.06.2021.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1550 din 1 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

În opinia sa, sentinţa atacată nu are menţionată data redactării, urmărindu-se imposibilitatea formulării unei căii de atac, fiind comise de către instanţă astfel de artificii procedurale pentru a fi împiedicat să formuleze recurs.

Totodată, a arătat că judecătorul fondului a ales să soluţioneze o cerere de chemare în judecată şi nicidecum contestaţia sa împotriva rezoluţiilor de clasare a Inspecţiei Judiciare conform art. 451 din Legea nr. 317/2004, transformând contestaţia legală într-o oarecare cerere de chemare în judecată.

În esenţă, a susţinut că a prezentat dovezi clare că magistratul judecător de camera preliminară din cadrul Judecătoriei Arad i-a respins în mod nelegal plângerea împotriva soluţiilor de clasare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pe motiv că există incidenţa ne bis in idem. Invocarea acestui principiu se putea face doar în cazul în care mai exista o hotărâre penală anterioară definitivă, cu privire la aceleaşi părţi. Judecătorul indicat în sesizare nu a verificat legalitatea clasării dosarului penal nr. x/2020 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, reţinând în mod nelegal că se impune clasarea dosarului penal nr. x/2020 pe motiv că există autoritate de lucru judecat în raport cu principiul ne bis in idem. În plus, în mod nelegal, s-a reţinut de către judecătorul de cameră preliminată reiterarea plângerii penale.

În continuare, a criticat considerentele prin care judecătorul de fond a susţinut că aspectele sesizate prin cererile adresate Inspecţiei Judiciare sunt doar nişte critici ce ar submina raţionamentul logico-juridic al magistratului, recurentul-reclamant nefiind de acord cu faptul că stabilirea incidenţei în cauză a principiului ne bis in idem se subsumează raţionamentului logico-juridic al magistratului şi că este o operaţiune specifică activităţii de judecată, care nu poate fi cenzurată în cadrul verificărilor.

A mai arătat că acest principiu ne bis in idem a fost invocat pe nedrept şi, deşi a exercitat cale de atac la Curtea de Apel Timişoara, nici această instanţă nu a vrut să constate nelegalitatea încheierii de cameră preliminară. În opinia sa, cu sau fără căi de atac, Inspecţia Judiciară trebuia să verifice cele sesizate, prin consultarea portal just administrat de Ministerul Justiţiei care atestă că nu există incidenţa ne bis in idem, intimata-pârâtă fiind obligată de lege să dispună verificări conform art. 45 din Legea nr. 317/2004. Instanţa de fond nu a constatat că Inspecţia Judiciară nu a făcut verificări în privinţa judecătorului care a acţionat cu rea-credinţă, realizând o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, deoarece, în mod voit şi nelegal a reţinut că există incidenţa ne bis in idem, cu scopul vădit de a-i produce vătămări grave dreptului de a susţine plângerea penală, precum şi de a favoriza procurorii care au reţinut că există motiv de clasare, respectiv autoritatea de lucru judecat în raport cu principiul ne bis in idem.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa atacată este temeinică şi legală.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, recurentul-reclamant A. a solicitat efectuarea de verificări sub aspectul săvârşirii de abateri disciplinare de către judecătorul B. implicat în soluţionarea dosarului nr. x/2020 înregistrat pe rolul Judecătoriei Arad.

Sesizarea recurentului-reclamantului a fost clasată prin rezoluţia nr. 1181/A/22.04.2021 emisă în lucrarea nr. 21-929 în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, motivat de faptul că nu există indicii de săvârşire a unor abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1181/A/22.04.2021 recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia Inspectorului Şef nr. C21-961/17.06.2021.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1181/A/22.04.2021 şi a rezoluţiei Inspectorului Şef emisă în lucrarea nr. C21-961/17.06.2021.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că deşi recurentul-reclamant nu a indicat în mod expres niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., majoritatea criticile de nelegalitate formulate se circumscriu motivului prevăzut de pct. 8, sentinţa atacată urmând a fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare.

În concret, prin cererea de recurs s-a criticat faptul că hotărârea atacată nu are menţionată data redactării, fiind comise de către prima instanţă astfel de artificii procedurale pentru a fi împiedicat să formuleze recurs.

Înalta Curte nu poate primi aceste critici de nelegalitate, câtă vreme, în prezenta cauză, termenul pentru exercitarea căii de atac a recursului este cel prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv 15 zile de la comunicarea hotărârii, cum în mod corect a fost menţionat şi în dispozitivul sentinţei atacate. Prin urmare, data redactării nu prezintă relevanţă pentru calculul termenului în care poate fi declarată calea de atac, iar lipsa aceste menţiuni nu reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârii.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că judecătorul fondului a ales să soluţioneze o cerere de chemare în judecată şi nicidecum contestaţia sa împotriva rezoluţiilor de clasare a Inspecţiei Judiciare conform art. 451 din Legea nr. 317/2004, transformând contestaţia legală într-o oarecare cerere de chemare în judecată.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că prima instanţă s-a raportat în mod corect la obiectul cauzei cu care a fost investită şi a analizat legalitatea actelor administrative contestate, respectiv rezoluţia inspectorului-şef prin care a fost respinsă plângerea şi rezoluţia de clasare, astfel cum permit dispoziţiile art. 451 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004.

Faptul că judecătorul fondului a folosit sintagma "respinge cererea de chemare în judecată" şi nu "respinge contestaţia" nu poate atrage nelegalitatea hotărârii, câtă vreme au fost analizate aspectele invocate de recurentul-reclamant prin contestaţie, fiind expuse în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii judecătorului, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Analizând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a normelor de drept material, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Recurentul-reclamant a reluat o parte din susţinerile formulate în sesizarea şi plângerea adresate Inspecţiei Judiciare, fiind nemulţumit de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptelor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi priveşte pe judecătorul B. ce a făcut obiectul verificărilor.

În esenţă, a criticat faptul că instanţa de fond nu a constatat că pârâta Inspecţia Judiciară nu a făcut verificări în privinţa judecătorului care a acţionat cu rea-credinţă, realizând o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, deoarece, în mod voit şi nelegal s-a reţinut că există incidenţa principiului ne bis in idem, cu scopul vădit de a-i produce vătămări grave dreptului de a susţine plângerea penală, precum şi de a favoriza procurorii care au reţinut că există motiv de clasare, respectiv autoritatea de lucru judecat în raport cu principiul ne bis in idem.

Înalta Curte nu poate primi aceste critici, apreciind, în deplin acord cu judecătorul primei instanţe, că inspectorii judiciari, în soluţionarea sesizării, au efectuat verificări în raport de susţinerile petentului din perspectiva prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 forma în vigoare la data emiterii actului.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare: "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni";

Totodată, la art. 991alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt definite noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă.

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.

Or, în cauza de faţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a acestor abateri, în condiţiile prezentate.

Criticile formulate de recurentul-reclamant prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare au vizat, de fapt, raţionamentul logico-juridic al judecătorului care a stabilit că, în cauza cu care a fost investit, este incident principiul ne bis in idem, reţinând că aspectele sesizate în plângerea penală ce a stat la baza constituirii dosarului nr. x/2020 au fost cercetate şi în dosarul nr. x/2018.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că lipsesc elementele care să ateste reaua-credinţă sau grava neglijenţă a judecătorului în legătură cu modul de soluţionare a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Arad şi că nu poate fi pusă în discuţie legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate, prin intermediul verificărilor cu caracter administrativ efectuate de Inspecţia Judiciară.

Aşadar, Inspecţia Judiciară a efectuat toate verificările necesare, în raport cu atribuţiile sale legale, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora "hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale", dar şi ţinând cont de dispoziţiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeaşi Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Prin urmare, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1550 din 1 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.