Nullity of appeal for failure to articulate specific grounds of illegality under CPC Art. 489
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the exception of nullity and declared the appeal null, thereby upholding the appellate court's December 9, 2022 decision. The dispute concerned a civil procedure action where the appellant challenged a lower court order that had previously dismissed his request to refer a constitutional unconstitutionality exception and his motion for re-examination of a prior decision. The court ruled that the appeal was null because it failed to articulate specific grounds of illegality as required by law, instead relying on generalized, unsubstantiated personal assertions regarding the state's legal system and natural rights, which did not constitute valid legal arguments against the specific reasoning of the first-instance decision. The decisive legal basis was Articles 486(1)(d), 489(2), and 488 of the Code of Civil Procedure, which mandate that appeals must be specifically motivated with arguments fitting within the limited categories of legal error; mere dissatisfaction or abstract political criticism without concrete legal reasoning necessitates the sanction of nullity.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. pen, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to articulate specific grounds of illegality under CPC Art. 489: The dispute concerned a civil procedure action where the appellant challenged a lower court order that had previously dismissed his request to refer a constitutional unconstitutionality exception and his motion for re-examination of a prior decision. The court ruled that the appeal was null because it failed to articulate specific grounds of illegality as required by law, instead relying on generalized, unsubstantiated personal assertions regarding the state's legal system and natural rights, which did not constitute valid legal arguments against the specific reasoning of the first-instance decision. The decisive legal basis was Articles 486(1)(d), 489(2), and 488 of the Code of Civil Procedure, which mandate that appeals must be specifically motivated with arguments fitting within the limited categories of legal error; mere dissatisfaction or abstract political criticism without concrete legal reasoning necessitates the sanction of nullity.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for admitting the exception of nullity and declaring the appeal null due to failure to properly motivate the appeal with valid legal grounds.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 martie 2023
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.10.2022 sub nr. x/2022/a3, petentul A. a solicitat reexaminarea încheierii din data de 28.09.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, cu privire la cererea de lămurire formulată de acesta în respectivul dosar, în care are calitatea de reclamant. Anexat cererii de reexaminare, petentul a formulat şi o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 135 alin. (1) din C. pen.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 9 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă. Totodată, a respins cererea de reexaminare formulată de petent ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În fapt, a arătat că în România legea şi autoritatea judecătoreasca nu admit existenta contenciosului penal, constituţional şi de drept internaţional dintre cetăţean şi stat pentru fapte săvârşite de stat sau autorităţi publice cu încălcarea gravă a C. pen., Constituţiei şi tratatelor cu privire la drepturile omului.
În România, nici legea, nici autoritatea judecătoreascaă, nu recunosc drepturile naturale ale persoanei umane: dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la apărare, atunci când acestea sunt încălcate de stat sau autorităţi publice.
Acest statut de monarhie absolută de drept divin nu îndeplineşte condiţiile de statalitate recunoscute de lumea civilizată în dreptul internaţional cutumiar, Convenţia de la Montevideo despre drepturile şi obligaţiile statelor. Nu există jurisdicţie penală pentru infracţiuni săvârşite de stat şi nu există respect pentru tratate.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nul, având în vedere că nu a fost motivat în fapt şi în drept, astfel cum prevăd dispoziţiile legale.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părţilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În speţă, recursul formulat de recurentul A. nu conţine critici concrete aduse hotărârii instanţei de fond, ci doar aprecieri personale cu privire la legea şi autoritatea judecătorească din România, afirmaţii care sunt lipsite de relevanţă în raport cu raţionamentul logico-juridic al instanţei, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanţei de fond.
Astfel, deşi prima instanţă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, atât timp cât excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, prin raportare, pe de o parte, la prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă, şi, pe de altă parte, la obiectul cererii, recurentul-reclamant nu a înţeles să critice raţionamentul instanţei şi să arate motivele pentru care, în opinia sa, excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu cauza dedusă judecăţii.
Nici cu privire la cererea de reexaminare, pe care prima instanţă a respins-o ca neîntemeiată, reţinând că cererea de lămurire a fost în mod corect respinsă, câtă vreme aspectele invocate pe calea acestei cereri nu se circumscriu dispoziţiilor art. 443 C. proc. civ., nefiind învederate împrejurări care să justifice lămurirea dispozitivului încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, nu s-au formulat critici concrete de către recurentul-reclamant.
Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi redarea, prin cererea de recurs, a unor aprecieri personale cu privire la legea şi autoritatea judecătorească din România, nu constituie un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.
Deoarece recurentul-reclamant nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi va constata nul recursul formulat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât.
Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 9 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.