Suspension of dismissal order for unjustified absence from judicial capacity exam: strict interpretation of automatic suspension under Law 317/2014

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârea nr. 1040 din 6 aprilie 2022 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi, totodată a solicitat suspendarea executării acestui act până la pronunţarea instanţei de fond.

De asemenea, a solicitat plata drepturilor salariale de care va fi lipsită în perioada următoare, neincluzând penalităţi.

2. Hotărârea primei instanţe Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 54 din 6 iunie 2022, a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, dispunând suspendarea executării Hotărârii nr. 1040/06.04.2022 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la soluţionarea definitivă a capătului de cerere având ca obiect anularea aceluiaşi act administrativ.

Totodată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii cererii de anulare a actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzelor ce fac obiectul Dosarelor nr. x/2021 şi nr. y/2022 aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Recursul principal

În motivarea recursului principal, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate constau, susţine recurentul-pârât, în faptul că instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a disp. art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, apreciind eronat că în cauză ar exista împrejurări legate de starea de fapt care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat şi că ar fi întrunită condiţia unei pagube iminente.

Cu privire la cerinţa cazului bine justificat, recurentul-pârât susţine că analiza instanţei de fond a vizat chiar motivele de nelegalitate pe care se întemeiată cererea de anulare a actului administrativ.

Totodată, se subliniază că prima instanţă a extins în mod nepermis limitele învestirii, apreciind că pentru garantarea accesului efectiv la justiţie al intimatei-reclamante, analiza aparentei legalităţi a hotărârii de eliberare din funcţie nu putea fi realizată decât într-un context mai larg, ce viza împrejurări de fapt avute în vedere de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la adoptarea Hotărârilor nr. 182/18.11.2021 şi nr. 47/06.04.2022, fără ca instanţa să fie învestită cu analiza de legalitate a celor două hotărâri emise de Plenul CSM, ce fac obiectul unor alte dosare, respectiv Dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2022

În mod eronat, prima instanţă a reţinut că adoptarea HPCSM nr. 1013/2018, care vizează o cerere similară cu a sa, ar fi condus la un interes legitim al intimatei-reclamante de a pretinde aceeaşi conduită Plenului CSM, în cauza de faţă fiind aplicabile considerentele Hotărârii nr. 878/16.12.2020 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a statuat că respingerea solicitării de reprogramare a uneia dintre probele concursului de admitere la INM nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, existând o justificare obiectivă a refuzului, având în vedere anvergura concursului, precum şi costurile considerabile generate de organizarea acestuia, astfel încât, sarcina organizatorului de a reprograma unele dintre probe ar fi disproporţionată în raport cu resursele şi logistica implicate în organizarea şi desfăşurarea unui astfel de examen.

Prin sentinţa civilă nr. 1488/25.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a ­­contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ce are ca obiect anularea HCNCD nr. 878/16.12.2020.

În aceste condiţii, contrar celor reţinute de prima instanţă, argumentele care au ocazionat adoptarea Hotărârii nr. 878/2020, erau pe deplin aplicabile şi în situaţia de faţă, prin prisma anvergurii şi mizei examenului de capacitate pentru toţi judecătorii şi procurorii stagiari care urmau să susţină acest examen, precum şi a necesităţii respectării, pe de o parte, a termenului de 90 de zile stabilit de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, iar, pe de altă parte, a asigurării unui termen optim pentru finalizarea examenului de capacitate cu toate etapele sale.

Argumentul primei instanţe, în sensul că cele două situaţii nu sunt comparabile este eronat, în condiţiile în care chestiunea litigioasă este identică şi anume măsura în care credinţa religioasă a unui candidat poate influenţa modalitatea de derulare a unui concurs/examen complex, a cărui organizare este reglementată, în mod detaliat, în cuprinsul unor acte normative, respectiv Regulamentul privind examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari aprobat prin HPCSM nr. 103/2019.

Este cunoscut faptul că Institutul Naţional al Magistraturii nu dispune de un sediu care să permită desfăşurarea în condiţii adecvate a unui examen ce impune participarea tuturor cursanţilor săi, astfel încât, de-a lungul timpului probele concursurilor şi examenelor organizate prin INM au fost susţinute în alte locuri, de regulă sedii ale unor universităţi particulare, care sunt libere în zilele de sâmbătă şi duminică.

Ipoteza admiterii cererii reclamantei de modificare a zilei de concurs stabilită într-o zi de sâmbătă ar fi putut conduce la ivirea aceleiaşi situaţii din partea unui alt candidat ce împărtăşeşte o altă credinţă religioasă.

Organizarea examenului de capacitate presupune constituirea mai multor comisii alcătuite din persoane care sunt angajate în alte activităţi, de bază, ceea ce justifică respingerea cererii de modificare a datelor de examen.

Astfel, imposibilitatea de stabilire a zilei de examen în funcţie de orientarea religioasă a intimatei-reclamante trebuie privită ca având un scop legitim, justificat şi rezonabil, fiind păstrat un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, cerinţa nu este îndeplinită faţă de disp. art. 65 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004, intimata-reclamantă având posibilitatea să exercite orice activitate remunerată.

3.2. Apărările formulate în cauză

Apărările recurentei-reclamante. Recursul incident

Prin întâmpinare, reclamanta A. a invocat excepţia nulităţii recursului principal, iar pe fond a solicitat respingerea recursului formulat de pârât.

3.3. Recursul incident Odată cu întâmpinarea, reclamanta A. a formulat şi recurs incident, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că este incidentă în cauză suspendarea de drept a HPCSM nr. 47/06.04.2022, respectiv suspendarea de drept a Hotărârii nr. 1040/06.04.2022, în temeiul disp. art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2014 şi a principiului accesorium sequitur principale.

Susţinerea recurentei-reclamante are în vedere faptul că nu se poate face abstracţie de faptul că hotărârea de eliberare din funcţie are caracter subsecvent şi accesoriu hotărârii prin care s-a constatat lipsa nejustificată la susţinerea examenului de capacitate.

Ca urmare a formulării contestaţiei nr. x/2022 din data de 07.04.2022, acţiunea de eliberare din funcţie a recurentei-reclamante este prematură şi, prin urmare devin aplicabile disp. art. 29 alin. (8) din Lega nr. 317/2004.

4. Apărarea recurentului-pârât

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat inadmisibilitatea recursului incident şi pe fond a solicitat respingerea acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii

Prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 1040/06.05.2022 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a aceluiaşi act administrativ.

Prin Hotărârea nr. 1040/2022 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia de judecător stagiar la Judecătoria Suceava, începând cu data de 06.04.2022, avându-se în vedere că reclamanta a lipsit nejustificat de la susţinerea examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, astfel cum s-a constatat prin HPCSM nr. 47/06.04.2022.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare, prima instanţă a constatat că reclamanta şi-a întemeiat juridic această solicitare, în principal pe disp. art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, susţinând ipoteza suspendării de drept a HCSM nr. 1040/2022 şi, în subsidiar, pe disp. art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare întemeiată pe disp. art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond, analizând cele două cerinţe impuse a fi îndeplinite cumulativ, prin textele sus-menţionate, a considerat că există o împrejurare legată de starea de fapt care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat, respectiv precedentul aceluiaşi Plen CSM, reprezentat de Hotărârea nr. 1013/01.11.2018, prin care într-o situaţie similară s-a stabilit o altă dată de examen decât ziua de sâmbătă.

De asemenea, contestarea HPCSM nr. 47/2022 reprezintă o altă împrejurare de fapt ce conduce la existenţa cazului bine justificat, iar cerinţa pagubei iminentă este îndeplinită ca urmare a specializării reclamantei care impune ocuparea anumitor locuri de muncă pentru care se organizează examene de admitere sau alte proceduri administrative ce se derulează în timp.

Prima critică formulată de recurentul-pârât susţine faptul că împrejurările de fapt reţinute de judecătorul fondului şi care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat sunt identice cu motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de anulare a actului administrativ.

Critica este nefondată, putându-se observa cu uşurinţă din cuprinsul cererii introductive că motivele de anulare a actului administrativ atacat sunt reprezentate de confesiunea religioasă a reclamantei.

Referirea la existenţa pe rolul instanţelor de judecată a unor litigii ce au legătură cu situaţia juridică a reclamantei nu face parte din argumentaţia referitoare la nelegalitatea actului administrativ, ci reprezintă un motiv ce a condus la suspendarea acestuia, din dublă perspectivă, a disp. art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, precum şi a disp. art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din această perspectivă este nefondată susţinerea recurentului-pârât prin care a arătat că prima instanţă a extins în mod nepermis limitele învestirii.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, pentru garantarea accesului efectiv la justiţie al reclamantei, analiza aparenţei legalităţii este obligatoriu să fie realizată prin luarea în considerare şi a existenţei HPCSM nr. 182/2021 şi nr. 47/2022, ce fac obiectul altor cercetări judecătoreşti.

Existenţa celor două dosare şi contestarea hotărârilor Plenului CSM pot influenţa soluţia de anulare a Hotărârii nr. 1040/2022, constituindu-se în împrejurări de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului din dosarul de faţă, ceea ce implică existenţa cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, eliberarea din funcţia de judecător stagiar este de natură să creeze reclamantei un prejudiciu material previzibil, chiar şi în ipoteza neaplicării dispoziţiilor referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege magistratului, întrucât ocuparea unui alt loc de muncă în domeniul juridic este limitat datorită experienţei reduse a acesteia.

2. Cu privire la recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă solicită să se constate că a intervenit în cauză suspendarea de drept, în temeiul disp. art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, iar o atare solicitare are drept consecinţă schimbarea dispozitivului sentinţei recurate, astfel că recursul nu este inadmisibil, ci se încadrează la cerinţele prevăzute de art. 472 coroborate cu art. 491 C. proc. civ.

Prima instanţă, răspunzând la cererea de suspendare întemeiată pe disp. art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 a arătat că dispoziţia legală se referă la suspendarea executării măsurilor dispuse cu privire la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor prin hotărâri ale Plenului CSM.

Recurenta-reclamantă consideră că şi hotărârii a cărei suspendare se cere în prezenta cauză, respectiv Hotărârea nr. 1040/06.04.2022, i se poate aplica cazul de suspendare a executării reglementat de art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, potrivit principiului accesorium sequitur principale.

Înalta Curte reţine că, potrivit disp. art. 29 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 317/2004, contestaţia formulată de judecătorul sau procurorul vizat de o hotărâre a Plenului CSM privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, suspendă executarea măsurii dispuse cu privire la cariera şi drepturile acestuia.

Prevederea legală este de strictă interpretare, vizează numai hotărârile Plenului CSM privind cariera şi drepturile judecătorilor, prin urmare, principiul de drept invocat de recurenta-reclamantă nu este incident în cauză, de unde rezultă că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale analizate.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi recursul incident formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 54 din 6 iunie 2022 a Curţii de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.