Exclusive territorial jurisdiction for public authority claimants in administrative litigation under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea în data de 14.03.2022, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei-Direcţia Generală Programul Operaţional Regional-Serviciul Autorizare Proiecte, a solicitat ca instanţa să dispună anularea Notei de neconformare nr. SVAPCI/82885.23 din 16.07.2021 şi a Deciziei nr. 209 din 07.09.2021.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Tulcea – secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 881 din data de 23.11.2022, Tribunalul Tulcea – secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, acestea atribuind competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului în ipotezele în care reclamantul este autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 6596 din data de 12.12.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta nu a formulat cererea de chemare în judecată pentru îndeplinirea pregorativelor de putere publică, ci a acţionat în calitate de persoană vătămată în sensul Legii nr. 554/2004, de destinatar al actului administrativ contestat, fapt pentru care aceasta trebuie să beneficieze de aceeaşi protecţie ca şi persoana juridică de drept privat.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că "există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior şi-au declarat necompetenţa".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei-Direcţia Generală Programul Operaţional Regional-Serviciul Autorizare Proiecte, ca instanţa să dispună anularea Notei de neconformare nr. SVAPCI/82885.23 din 16.07.2021 şi a Deciziei nr. 209 din 07.09.2021.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Astfel, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului Bucureşti.

În speţă, Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, nu instituie nicio distincţie în funcţie de litigiu ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecinţă, interpretarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privinţă, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorul nu instituie vreo distincţie în stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului, ci distincţia se face doar în funcţie de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competenţa teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea şi pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei-Direcţia Generală Programul Operaţional Regional-Serviciul Autorizare Proiecte, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2023.