Contractual remuneration claim against state-controlled company: civil vs. administrative jurisdiction

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată la data de 11.05.2022 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub numărul x/2022, precizată la data de 15.06.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.A. (fostă SIF TRANSILVANIA), obligarea pârâtei la plata:

1. remuneraţiei fixe şi a remuneraţiei variabile ce i se cuvine în baza contractului de administraţie şi a actului constitutiv al societăţii SIF Transilvania Sa, pentru perioada 13.09.2018 – 17.01.2020, estimate provizoriu la suma de 799.792 RON;

2. dobânzii legale în valoare de 7.419,86 RON, începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă a remuneraţiei;

3. cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 399/C din data de 2.11.2022, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că litigiul priveşte despăgubiri decurgând din anularea de către curtea de apel a unor acte administrative emise de un organ al administraţiei publice centrale, iar competenţa de soluţionare a cererii revine curţii de apel în calitate de instanţă căreia i-a revenit competenţa de anulare a respectivelor acte administrative.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 10 din data de 23.01.2023, Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare cauzei în favoarea Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că nu este vorba despre o cerere în materia contenciosului administrativ şi fiscal, astfel că în cauză competenţa de soluţionare a litigiului, în maniera promovată de reclamant, aparţine tribunalului.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că "există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior şi-au declarat necompetenţa".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

Reclamantul A. a învestit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. (fostă SIF Transilvania) la plata:

1. remuneraţiei fixe şi a remuneraţiei variabile ce i se cuvine în baza contractului de administraţie şi a actului constitutiv al societăţii SIF Transilvania Sa, pentru perioada 13.09.2018 – 17.01.2020, estimate provizoriu la suma de 799.792 RON;

2. dobânzii legale în valoare de 7.419,86 RON, începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă a remuneraţiei;

3. cu cheltuieli de judecată.

În esenţă, reclamantul a arătat că solicită pretenţiile mai sus indicate întrucât în perioada 13.09.2008 -17.01.2020 nu şi-a putut exercita mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al B. din motive neimputabile acestuia, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 2027 C. civ. care obligă mandantul la plata remuneraţiei şi în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatul nu a putut fi executat, socoteşte că este îndreptăţit la plata remuneraţiei fixe şi a remuneraţiei variabile pentru perioada solicitată, pe care o estimează provizoriu la suma de 799.792 RON şi a dobânzii legale începând cu data scadenţei şi până la plata efectuvă a remuneraţiei.

A menţionat în continuare că pretenţiile solicitate derivă din contractul de administraţie nr. x/11.08.2017 pe care l-a încheiat cu C., precum şi din clauza contractuală de la art. 28 din acest contract, incidente speţei fiind normele legale din C. civ. aplicabile contractului de administraţie nr. x/2017 şi cele ale art. 2009 şi următoarele, art. 2026 şi art. 2027 C. civ.

Prin precizările scrise formulate de reclamant la data de 15.06.2022 urmare a solicitării instanţei, acesta şi-a precizat din nou obiectul acţiunii şi valoarea pretenţiilor solicitate, la care a ataşat o notă de calcul în acest sens.

Înalta Curte observă că reclamantul a ales valorificarea cererii sale de chemare în judecată prin prisma competenţei unei instanţe civile de drept comun, fiind fundamentată pe temeiuri de drept comun şi de răspundere civilă contractuală, pentru pretenţii cu o valoare patrimonială, precum şi faptul că nu a solicitat în nici un fel despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 care să atragă competenţa materială a curţii de apel, astfel de despăgubiri făcând de altfel obiectul unui alt dosar.

Astfel, având în vedere obiectul cererii, în maniera promovată de către reclamant, respectiv pretenţii ce derivă din executarea contractului de administraţie nr. x/11.08.2017, în raport de normele de drept comun invocate de reclamant ca fiind art. 2009 şi următoarele, art. 2026 şi art. 2027 din C. civ., Înalta Curte apreciază că, în speţă, competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri aparţine din punct de vedere material tribunalului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta S.C. B. S.A. (Fostă SIF Transilvania), în favoarea Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2023.