Appeal against interlocutory order quashed as null for lacking concrete grounds, final order upheld.

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrată sub număr de dosar x/2022, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1821, pronunţată în dosarul x/2019 de către Curtea de a Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră.

Prin rezoluţia din data de 12 iulie 2022, s-a stabilit în sarcina contestatorului obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru de 100 de RON, partea fiind citată cu această menţiune.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru contestatorul a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, respectiva cerere fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub număr de dosar x/2022

Instanţa învestită cu soluţionarea acesteia a fixat termen pentru judecata cererii de reexaminare la data de 08 septembrie 2022, în Camera de Consiliu, când, prin Încheiere, a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca nefondată.

La data de 03 octombrie 2022, petentul A. a formulat contestaţie la tergiversarea procesului cu privire la dosarul nr. x/2022, respectiva contestaţie fiind înaintată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal "instanţei ierarhic superioare", căreia îi revine competenţa de soluţionare, conform art. 525 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 199/11.07.2022, aplicabil raportat la momentul formulării contestaţiei.

Prin urmare, contestaţia privind tergiversarea procesului, astfel cum a fost formulată de petentul – contestator A., a fost înregistrată la data de 05 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –Secţia contencios administrativ şi fiscal sub număr de dosar x/2022, fiind repartizat aleatoriu prin sistemul Ecris Completului de judecată nr. 1 care, prin Rezoluţia Preşedintelui completului, din data de 07 octombrie 2022, a fixat termen pentru soluţionarea acesteia la data de 25 octombrie 2022, în Camera de Consiliu, conform art. 525 alin. (5) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 199/11.07.2022.

Chiar în cadrul contestaţiei la tergiversarea procesului înregistrată iniţial de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. de dosar x/2022, contestatorul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 (1) din C. pen., motivele excepţiei de neconstituţionalitate fiind dezvoltate într-un memoriu separat ataşat contestaţiei.

În şedinţa din Camera de Consiliu din data de 25 octombrie 2022, contestatorul - personal a invocat o nouă excepţie de neconstituţionalitate, aceasta vizând dispoziţiile art. 17 (5) din Legea nr. 35/1997.

În conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificat şi completat, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a format dosarul asociat nr. x/2022, iniţial acesta având ca obiect doar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 (1) din Constituţia României, invocată de contestator chiar în cadrul contestaţiei la tergiversare ce face obiectul dosarului de bază înregistrat sub nr. x/2022/a1.1, prin raportare la art. 52, art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 147 alin. (4) şi art. 21 din Constituţia României.

Ulterior, dat fiind faptul că în şedinţa din Camera de Consiliu de la termenul de judecată din 25 octombrie 2022, contestatorul a mai invocat o excepţie de neconstituţionalitate, apreciind ca fiind neconstituţionale şi dispoziţiile art. 17 (5) din Legea nr. 35/1997, prin raportare la art. 1 (3) şi art. 1 alin. 5 din Constituţie, a fost extins obiectul prezentului dosar, instanţa având de analizat cele două cereri de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de contestatorul A., respectiv: cererea iniţială ce vizează excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen. şi cererea ulterioară, depusă chiar în şedinţa de la termenul de faţă, ce vizează excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. 5 din Legea nr. 35/1997.

1. Soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.1.1, a fost respinsă cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din C. pen., ca inadmisibilă.

2. Recursul declarat împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Împotriva încheierii din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs petentul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Petentul a învederat că în România nu este recunoscut, nici de lege, nici de autoritatea judecătorească, nici de Avocatul Poporului, dreptul inalienabil la apărare împotriva infracţiunilor săvârşite de stat sau autorităţi publice, cu încălcarea gravă a C. pen., Constituţiei şi dreptului internaţional privind drepturile omului. Plângerile împotriva infracţiunilor săvârşite de stat sau autorităţi publice sunt respinse de autoritatea judecătorească prin deturnarea naturii juridice a cauzei, prin decizii care mimează legalitatea prin trimitere la legi inferioare ierarhic Constituţiei şi dreptului internaţional privind drepturile omului. În România autorităţile de stat, autoritatea judecătorească, Avocatul Poporului, nu respectă principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul priorităţii dreptului internaţional privind drepturile omului.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii atacate fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că, deşi petentul ar fi trebuit să indice care sunt criticile sale cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin raportare la condiţiile reglementate de prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, ce trebuie a fi îndeplinite cumulativ pentru a se dispune sesizarea Curţii Constiuţionale, în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, acesta a exhibat doar o serie de alegaţii cu caracter general referitoare la autoritatea judecătorească şi la Avocatul Poporului, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de petent.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenţa instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât petentul nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022.1.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022.1.1.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.