Territorial Competence Conflict in Financial Correction Disputes: Exclusive Jurisdiction of Defendant's Seat Under Law 554/2004 Applies to Public Authority Claimants Regardless of Power Position

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 22.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta U.A.T. Municipiul Moreni a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei: anularea Notei de neconformitate nr. 67110.4/15.07.2021, întocmită de pârâtă şi aprobată de Şeful AM POR; anularea Deciziei nr. 217/16.09.2021, privind soluţionarea contestaţiei formulate de către UAT Municipiul Moreni, comunicată contestatoarei la data de 20.09.2021, prin care s-a respins contestaţia nr. 102348/25.08.2021, formulată împotriva Notei de neconformitate nr. 67110.4/15.07.2021; exonerarea U.A.T. Moreni de plata corecţiilor financiare aplicate în cuantum de 25% din valoarea contractului nr. x/30.06.2020+AA 1/2020, încheiat de U.A.T. Moreni cu A. S.R.L. (53.250,00 RON+10.117,50 RON T.V.A.), aprobarea şi decontarea acestor sume, astfel cum au fost solicitate prin cererea de rambursare nr. x

Prin sentinţa nr. 1199 din 28.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Moreni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5725/2022 din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni şi pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. e) şi g) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 96 alin. (1) şi art. 5 din C. proc. civ., având în vedere că, în speţă, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată, în contextul reglementat de Capitolul V din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acţiune prin care reclamantul, persoană juridică de drept public, beneficiar în înţelesul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, atacă decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva titlului de creanţă.

În virtutea art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, a reţinut că instanţa de contencios administrativ este sesizată cu un raport juridic de drept administrativ reglementat prin norma specială reprezentată de O.U.G. nr. 66/2011 care, pentru identificarea instanţei competente, face trimitere la prevederile normei generale reprezentate de Legea nr. 554/2004, astfel că instanţa competentă din punct de vedere material este tribunalul, conform art. 10 alin. (1) şi alin. (1) indice 1 din Legea nr. 554/2004.

Identificarea instanţei competente din punct de vedere teritorial se realizează prin aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi cum acest text de lege nu reglementează în mod expres şi ipoteza legii speciale, în care reclamant este beneficiarul persoană juridică de drept public, instanţa a făcut aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că sesizarea instanţei de contencios administrativ în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este asemănătoare celei reglementate de teza a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece în acest din urmă caz instanţa este sesizată de autoritatea publică conform definiţiei de la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, în vreme ce în ipoteza în care instanţa de contencios administrativ este sesizată în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 de o persoană juridică de drept public, aceasta nu acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Astfel fiind, a reţinut că în speţă competenţa teritorială aparţine instanţei de la sediul beneficiarului reclamant, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu trimitere la art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, aplicabil în temeiul art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

2.2. Prin sentinta nr. 65 din data de 02.02.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucărilor Publice şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În considerentele sentinţei, a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că acest text de lege nu face distincţie între pârât persoană fizică ori pârât persoană juridică de drept public, precum în cazul de faţă, astfel că, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate distinge, fiind evident că U.A.T. Municipiul Moreni este o autoritate a administraţiei publice, conform definiţiei date de art. 5 pct. 12 din Codul administrativ - autoritate publică care acţionează pentru organizarea executării sau executarea în concret a legii sau pentru prestarea serviciilor publice.

Faptul că această autoritate pretinde finanţare din partea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, nu o situează pe o poziţie de "inferioritate" faţă de acesta, astfel cum a reţinut Tribunalul Bucureşti, scopul finanţării fiind tot acela de asigurare a prestării serviciilor publice.

Pe de altă parte, a reţinut că necompetenţa teritorială instituită de acest articol este exclusivă, motiv pentru care nu se poate deroga de la aceasta şi nici adăuga la lege.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 1199/28.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin efectul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 22.12.2021: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecinţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 22.12.2021.

Astfel, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului Bucureşti.

Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecinţă, interpretarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privinţă, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului sau de poziţia în care părţile acţionează în proces.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincţie în stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului ori cu împrejurarea că ar fi acţionat sau nu în regim de putere publică, ci distincţia se face doar în funcţie de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competenţa teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.