Inapplicability of doctoral allowance to teachers with pre-2017 didactic grade obtained via equivalence under Framework Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2022 pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., prin Sindicatul "B." Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în M. Of., Partea I, nr. 605 din 17.06.2021; obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv de modificare a alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 128 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., prin Sindicatul "B." Braşov, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, având ca obiect anularea art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 şi obligarea pârâtului la emiterea unui Ordin de modificare a art. 1 alin. (3) din respectivul Ordin nr. 3993/2021, în sensul eliminării referirilor la alin. (2), ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 128 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant Sindicatul B. Braşov, în numele membrului de sindicat A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, având în vedere că membrul de sindicat reprezentat în acest dosar, a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin acte administrative cu caracter individual, intrate în circuitul civil, atât titlul ştiinţific de doctor, cât şi gradul didactic I, iar de la data dobândirii gradului didactic I, conform prevederilor legale, acesta a beneficiat de toate drepturile conferite de lege personalului didactic cu acest grad.

Susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021 pune în aplicare dispoziţii legale care nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii civile, acest act normativ producând efecte de la data intrării în vigoare.

Arată că prin art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a reglementat cu privire la drepturile născute înainte de intrarea în vigoare a acestei legi; că recurentului-reclamant i s-a acordat, prin ordin de ministru, anterior datei de 01.07.2017, gradul didactic I, în baza titlului ştiinţific de doctor şi nu se află în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (3) şi a beneficiat de drepturile salariale corespunzătoare încadrării ca profesor cu gradul didactic I.

Subliniază că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că se poate opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi echivalarea cu gradul didactic I, doar pentru acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, sunt în situaţia fie de a solicita echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, fie de a solicita acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor. Or, cadrele didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I anterior intrării in vigoare a legii, prin echivalarea titlului ştiinţific de doctor, nu mai au un drept real de opţiune, bucurându-se deja de drepturile ce se cuvin cadrelor didactice cu gradul didactic I, în baza actului administrativ cu caracter individual prin care au dobândit gradul şi care a intrat în circuitul civil, astfel că acestea beneficiază în continuare de ambele drepturi, neputând opta.

Astfel, obligaţia de a opta o au doar acei salariaţi care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017, precum şi cei care obţin, după intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, prin ordin de ministru, titlul ştiinţific de doctor şi care, din acel moment optează în mod real, efectiv, între a depune documentele prevăzute de Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5556/2011, pentru acordarea gradului didactic I sau pentru acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, urmând să parcurgă procedura din Metodologia privind formarea continuă, pentru a dobândi gradul didactic I. Orice altă interpretare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii.

În acest sens, invocă folosirea la timpul prezent a verbelor din art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 (nu primeşte indemnizaţia), ceea ce are în vedere situaţiile născute din momentul intrării în vigoare a legii, or, recurentul-reclamant nu se află în ipoteza reglementată de lege. Din dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 reiese că se poate opta pentru echivalare doar în ipoteza în care nu s-a emis ordinul pentru echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I.

Arată că pierderea gradului didactic deja acordat printr-un ordin de ministru presupune încetarea efectelor respectului ordin, în condiţiile în care, în Legea educaţiei naţionale nu există reglementată pierderea gradului didactic, nici ca sancţiune disciplinară şi nici în alte situaţii expres şi limitativ prevăzute de legiuitor; în ceea ce priveşte titlul ştiinţific de doctor, există, în Legea nr. 1/2011, prevederi exprese, la art. 1461 şi 2, referitoare la situaţiile în care titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice, respectiv în situaţia revocării titlului sau al anulării acestuia, anulare ce se dispune de instanţa de contencios.

În acelaşi sens, invocă şi dispoziţiile art. 168 alin. (71) şi alin. (72) din acelaşi act normativ, susţinând că legiuitorul a reglementat expres în ce condiţii se poate produce renunţarea la titlul ştiinţific de doctor, iar aceasta nu este o renunţare voluntară, cu atât mai mult cu cât nici Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi nici Legea contenciosului administrativ nu reglementează o asemenea ipoteză.

În plus, arată că ordinul prin care s-a acordat recurentului-reclamant gradul didactic I a intrat în circuitul civil şi nu se mai poate solicita anularea acestuia, fiind vorba de un act anterior intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, iar renunţarea la gradul didactic I are drept efect retrogradarea cadrelor didactice, ipoteză ce este reglementată de Codul muncii doar ca sancţiune disciplinară, fără a fi consacrată de Legea nr. 1/2011, în condiţiile în care aceasta presupune diminuarea semnificativă a salariului de bază.

Susţine că, reţinând faptul că norma în discuţie nu depăşeşte limitele reglementării primare şi nu retroactivează, respectând intenţia legiuitorului ca, odată cu intrarea în vigoare al Legii nr. 153/2017, să nu se obţină o dublă compensaţie, instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile Ministerului Educaţiei, fără a avea în vedere faptul că prin coroborarea art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a dorit să acorde indemnizaţia pentru titlul ştiinţific într-un cuantum fix, în raport cu salariul minim brut pe ţară, şi nu în raport cu salariul fiecărui beneficiar, însă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021, acest beneficiu nu există.

De asemenea, mai arată că prin menţionarea expresă a faptului că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, se creează premisa aplicării legii unor situaţii juridice născute anterior momentului intrării ei în vigoare.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, susţinând că ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis cu respectarea prevederilor legale, atât în ceea ce priveşte condiţiile de formă, cât şi în ceea ce priveşte condiţiile de fond, aspect reţinut în mod corect de către instanţa de fond.

Precizează că prin acest act s-a interzis cumularea unei duble bonificaţii, respectiv încasarea în acelaşi timp a două drepturi salariale, în baza aceluiaşi titlu de doctor, întrucât echivalarea gradului didactic s-a făcut în temeiul acestui titlu.

Precizează că Ordinul nr. 3993/2021 a fost emis în scopul creării pârghiilor legale ca urmare a pronunţării deciziei nr. 7/2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin; obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2) şi suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.

Prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă că, prin ordinul contestat emis în temeiul legii cadru de salarizare se înlătură inechităţile de salarizare între cei care au obţinut prin ordin gradul didactic ca urmare a echivalării titlului de doctor anterior datei de 01.07.2017 şi cei care şi-au echivalat titlul de doctor după data de 01.07.2017 şi, pe cale de consecinţă a fost înlăturată critica reclamantului cu privire la lipsa de claritate şi precizie a art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, întrucât norma prevede expres, clar şi neechivoc faptul că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte constată că Ordinul nr. 3993 din 16 iunie 2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis în temeiul prevederilor art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi ale art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ", precum şi ale art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021, s-a stabilit că majorările/creşterile salariale prevăzute la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "reglementări specifice personalului didactic din învăţământ", respectiv art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică la salariul de bază deţinut/aflat în plată.

Contrar celor susţinute de către reclamant, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.

Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului Şi Sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

În cazul din speţă, Înalta Curte reţine că ordinul contestat a fost dat în aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, aspect expus în preambulul actului administrativ cu caracter normativ.

Conform art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, "(5) Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14. (...)".

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52/2020 din 20 iulie 2020, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept, în sensul:

"Dacă, având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?"

În considerentele acestei hotărâri, instanţa supremă a arătat că "dispoziţiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare şi complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăţi, înţelesul, limitele de aplicare şi efectele."

"58. Este de observat, sub acest aspect, că instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a arătat în ce constau dificultăţile de interpretare a acestor dispoziţii legale.

59. Distinct de faptul că din încheierea instanţei de trimitere lipsesc argumentele referitoare la dificultatea interpretării dispoziţiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat nicio dificultate în interpretarea acestora, aspect care rezultă cu evidenţă din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

60. Astfel, instanţa de trimitere a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv. Aceeaşi instanţă a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispoziţiile art. 39 alin. (5) din acelaşi act normativ.

61. În plus, lipsa dificultăţii în interpretarea acestor norme legale rezultă şi din punctele de vedere arătate în cap. VII din prezenta decizie, fiind conturată o singură opinie care concordă cu cea a instanţei de sesizare."

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, relevantă pentru interpretarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În paragraful 16 din această decizie, Curtea Constituţională a reţinut că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, iar atunci când aceleaşi temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia.

Totodată, prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) şi art. 44 pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În paragraful 28 din această decizie, Curtea Constituţională a constatat că, referitor la pretinsa neretroactivitate a dispoziţiilor de lege criticate, acestea se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor, astfel că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2).

În acest context, Înalta Curte constată că prevederile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlul ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condiţiile de la art. 14 din acelaşi act normativ şi nu se poate reţine vreo încălcare a dispoziţiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021, care face trimitere la regimul juridic stabilit prin art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea în viitor a sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

Începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – 1.07.2017 – regula generală în privinţa acordării sporului respectiv este stabilită de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede că "(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25."

De la această regulă, instituită de art. 14 alin. (1), a fost reglementată o situaţie de excepţie prin dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune cadrelor didactice – pentru acordarea sporului în cauză – condiţia suplimentară de a nu fi solicitat şi obţinut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul ştiinţific de doctor, prevăzând – la teza întâi a textului – că "(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor."

În vederea stabilirii legalităţii Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3.993/2021, Înalta Curte constată necesitatea determinării efectelor dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât reclamanţii susţin că acest articol nu vizează decât personalul didactic care solicită şi obţine în viitor – adică după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului Şi Sportului nr. 5561/2011.

Or, prin dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a urmărit abrogarea cumulului între indemnizaţia de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obţinut exclusiv prin echivalarea doctoratului potrivit prevederilor OMECTS nr. 5561/2011, prevăzând că "Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic 1 prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I".

Conform tezei secunde a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, "Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I".

Susţinerea conform căreia ordinul contestat este nelegal în măsura în care se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017 nu poate fi primită.

Interpretarea recurentului-reclamant este exclusiv una gramaticală, acesta arătând că formularea alin. (3) din Ordin este la timpul prezent, textul menţionând:

- "solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situaţiile născute din momentul intrării în vigoare a legii, şi

- "nu primeşte indemnizaţia" - situaţie în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul ştiinţific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor) şi care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere şi prevederile art. 39 alin. (5) din aceeaşi lege, au primit indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021.

Referitor la această interpretare, instanţa de recurs constată că utilizarea timpului prezent este specifică reglementărilor normative, dar utilizarea acestui timp nu poate avea semnificaţia exclusivă a unei acţiuni care se desfăşoară în momentul edictării normei – sau exclusiv în momentul intrării în vigoare – ci trebuie ţinut seama că legea se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, deci implică şi acţiunile viitoare. De altfel, chiar recurentul-reclamant este de acord că dispoziţiile art. 14 alin. (3) sunt aplicabile tuturor celor care solicită şi obţin prin echivalare gradul didactic I după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, utilizarea formulării la timpul prezent nu exclude faptul că texul vizează şi acţiuni care nu se desfăşoară exclusiv în prezent, ceea ce denotă că interpretarea exclusiv gramaticală nu este suficientă pentru determinarea efectelor juridice ale reglementării în cauză.

În acest context, Înalta Curte subliniază că interpretarea juridică a dispoziţiilor legale aplicabile speţei de faţă nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor şi a modului cum sunt ele aşezate şi legate în frază, ci şi teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părţile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificaţia ce trebuie atribuită textelor şi care să fie cât mai apropiată de intenţia presupusă a legiuitorului, dar şi sistematic, metodă care să ţină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretate în contextul legii sau în contextul întregii legislaţii conexe, şi nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se ţină seama şi de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală – "specialia generalibus derogant", că excepţia este de strictă interpretare – conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos", ori că dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar – "actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat".

Referitor la sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă în primul rând, că textul constituie o excepţie de la regula instituită de art. 14 alin. (1) din lege. Prin urmare, conform adagiului "exceptio est strictissime interpretationis", excepţia este de strictă interpretare.

De aceea, excepţia neacordării indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor este aplicabilă exclusiv personalului care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare.

Interpretând sistematic cele două teze ale art. 14 alin. (3), Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că dreptul de opţiune invocat de către recurentul-reclamant (între indemnizaţia de doctor şi drepturile salariale cuvenite pentru gradul didactic I) reprezintă noutatea legislativă introdusă prin Legea nr. 153/2017 şi presupune înlăturarea inechităţilor generate de o dublă recompensare financiară pentru aceeaşi sursă a venitului (în această ipoteză fiind vorba de plata indemnizaţiei de doctorat şi a celei pentru grad, deşi gradul a fost obţinut prin echivalare, nu ca urmare a susţinerii unor examene).

Astfel, teza a doua a articolului 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 nu se poate referi decât la cadrele didactice care au obţinut doctoratul şi gradul didactic I în baza acestuia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, întrucât pentru cadrele didactice care au obţinut doctoratul şi echivalarea sa în grad didactic I ulterior lunii iulie 2017 se aplică direct prevederile art. 14 alin. (3) teza I.

Astfel, în cazul personalul didactic care solicită şi obţine – după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – gradul didactic 1 prin echivalare, nu şi-ar găsi logica instituirea unui "drept de opţiune" (în sensul tezei finale a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017), întrucât preferinţa lor pentru abandonarea indemnizaţiei de doctorat în favoarea obţinerii gradului este evidentă încă de la momentul în care au decis să demareze procedura administrativă pentru obţinerea acestui grad. Pentru aceste persoane ar fi complet inexplicabilă legiferarea unui "drept de opţiune" ulterior finalizării procedurii administrative de obţinere a gradului, în contextul în care manifestarea de voinţă a fost clară ab initio, aceste cadre didactice cunoscând conţinutul legii în vigoare, şi anume că dacă obţin gradul didactic I prin echivalarea doctoratului nu vor primi indemnizaţia de doctorat, după cum prevede teza I a art. 14 alin. (3).

Dreptul de opţiune a fost expres reglementat de legiuitor exclusiv pentru situaţia cadrelor didactice care şi-au obţinut echivalarea gradului profesional didactic I în baza acestuia, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, având în vedere că pentru aceste persoane, obţinerea gradului anterior anului 2017 nu atrăgea, conform legislaţiei de la acel moment, şi pierderea sporului de doctorat. Dimpotrivă, în trecut, acest spor se cumula cu beneficiile financiare aferente gradului didactic superior obţinut.

În ceea ce priveşte chestiunea în sine, a imposibilităţii cumulului indemnizaţiei de doctorat cu un alt beneficiu derivat din titlul ştiinţific de doctor (în speţă, echivalarea cu gradul didactic I), Înalta Curte constată că aceasta reprezintă opţiunea legiuitorului şi nu poate face obiectul cenzurii puterii judecătoreşti fără încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. În acest sens, instanţa are în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, decizie în care, la paragraful 16, Curtea Constituţională a reţinut că "indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, iar atunci când aceleaşi temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia. În acest sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009 ori Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013."

De altfel, această interpretare a fost confirmată indirect de instanţa supremă prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, citată anterior.

Conform acestei hotărâri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi a respins ca inadmisibilă sesizarea, a reţinut că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv, intenţia legiuitorului fiind aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispoziţiile art. 39 alin. (5) din acelaşi act normativ.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici lipsa de claritate a acestui text, cel puţin sub aspectul aplicării lui şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. Modul posibil defectuos de punere în aplicare a acestei reglementări de către unele instituţii din învăţământ nu are relevanţă în stabilirea clarităţii textului legal contestat, text care concordă voinţei legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum a fost interpretată de instanţă şi în acord cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52/2020 din 20 iulie 2020.

Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 38 din Codul muncii, conform cărora "Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate", Înalta Curte constată că teza întâi a acestui articol se referă la instituţia renunţării la un drept substanţial în materia dreptului muncii, şi nu la situaţia din speţă.

În speţă, dreptul recurentului-reclamant la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor a fost supus prin dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 unei obligaţii de opţiune. Obligaţia de a opta pentru acordarea sau nu a acestei indemnizaţii a fost instituită, aşadar, prin lege, iar nu prin voinţa Ministerului Educaţiei, respectiv prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021, astfel cum susţine acesta. De aceea, nu se poate reţine încălcarea art. 38 din Codul muncii, întrucât limitarea dreptului la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor a survenit prin lege, iar nu prin acte încheiate între angajator şi reclamanţii angajaţi, nefiind întemeiată această critică.

Referitor la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, Înalta Curte constată că, potrivit principiului neretroactivităţii legii – reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, conform căruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare.

De asemenea, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, legea civilă se aplică, de la data intrării în vigoare a acesteia, tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia).

Aşa fiind, Înalta Curte constată că o lege nu este retroactivă atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (în acest sens fiind pronunţate, de exemplu, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

Deşi prin acţiune se susţine că recurentul-reclamant şi-a câştigat dreptul la această indemnizaţie în baza unor acte normative anterioare şi nu poate fi înlăturat prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021, Înalta Curte constată că recunoaşterea dreptului la indemnizaţie a dat naştere unei situaţii juridice care implică plata pentru viitor a acestei indemnizaţii în acord cu eventualele modificări legale ce pot surveni în perioada ulterioară.

Astfel, prin recunoaşterea anterioară Legii-cadru nr. 153/2017 a dreptului recurentului-reclamant la sporul pentru titlul ştiinţific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază), acesta nu a dobândit un drept de proprietate asupra tuturor indemnizaţiilor ce i s-ar fi putut plăti în viitor, regimul juridic al acestei indemnizaţii putând suferi modificări, indemnizaţia fiind plătită lunar conform legislaţiei în vigoare în perioada pentru care se datorează indemnizaţia, în prezent fiind aplicabilă Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv o situaţie juridică în curs, iar nu una cu efecte juridice epuizate, astfel cum se susţine în cauza dedusă judecăţii.

Prin urmare, dispunând sistarea plăţii acestei indemnizaţii numai de la data intrării sale în vigoare – şi fără a aduce atingere efectelor deja produse pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021 nu poate fi considerat ca o reglementare retroactivă, astfel cum se susţine în cererea de chemare în judecată.

În concluzie, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, şi pe cale de consecinţă, cadrul didactic care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data acordării acestuia, nu mai beneficiază de spor ca sumă compensatorie în cazul obţinerii didactic I prin echivalare, fiind obligat să opteze între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

Având în vedere că nu mai este permisă acordarea unei duble bonificaţii pentru aceeaşi calificare, respectiv pentru titlul ştiinţific de doctor şi pentru gradul didactic, dacă gradul a fost obţinut ca urmare a echivalării acestuia cu titlul ştiinţific de doctor, Înalta Curte, faţă de aceste considerente, constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul B. Braşov, în numele membrului de sindicat A., împotriva sentinţei nr. 128 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul B. Braşov, în numele membrului de sindicat A., împotriva sentinţei nr. 128 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.