Administrative liability for illegal insurance claim rejection: statutory interest on deferred compensation for loss of use of funds

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 05.04.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor – FGA, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la pârât sub nr. x/24.06.2016 şi să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 31.08.2021 reclamanta A. S.A. a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 24.06.2016, reprezentând în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, în cuantum de 7.755,19 RON, calculate până la 09.08.2021 şi în continuare până la data plăţii efective; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, şi-a menţinut solicitarea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1799 din 3 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiate şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor - FGA, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1799 din 3 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate cu privire la fondul cererii de chemare în judecată şi rejudecarea cauzei, în sensul obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la F.G.A. sub nr. x/24.06.2016, constând în principal în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum şi obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că hotărârea primei instanţei este pronunţată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material incidente, având în vedere că, în urma analizării pe fond cererii de plată şi a dosarului de daună, după obligarea FGA prin Decizia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 14452/03.05.2018 emise de FGA, acesta a achitat către A. S.A. sumele solicitate, cu o întârziere de peste 5 ani.

Susţine că actul administrativ nelegal constă în Decizia nr. 14452/03.25.2018, emisă la 2 ani de la depunerea cererii de plată, prin care FGA a respins cererea sa în mod nejustificat, decizie ce a fost anulată ulterior în dosarul nr. x/2018.

Consideră că prin plata despăgubirilor solicitate, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a confirmat dreptul recurentei-reclamante.

Cu privire la prejudiciu, invocă dispoziţiile art. 1535 C. civ. şi lipsa de folosinţă a sumei de bani la care societatea recurentă era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri, pentru o perioadă de peste 5 ani.

Susţine că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi că, în instrumentarea dosarelor de daună, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este ţinut să respecte dispoziţiile legale aplicabile contractului de asigurare, printre care şi plata penalităţilor pentru întârzierea soluţionării cererii.

În acest sens, arată că dispoziţiile art. 1535 C. civ. prezumă existenţa prejudiciului în ipoteza lipsei de folosinţă a unor sume de bani, Fondul de Garantare a Asiguraţilor confirmând dreptul A. la plata despăgubirilor prin achitarea acestora la data de 29.10.2021.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, arată că şi această condiţie este îndeplinită, existând o legătură directă între actul administrativ anulat ca nelegal de către instanţa de judecată, respectiv Decizia FGA nr. 14452/25.03.2018, şi prejudiciul suferit de A. S.A., constând în lipsa de folosinţă a sumei de bani reprezentate de despăgubirile la care era îndreptăţită.

Referitor la culpa FGA, recurenta-reclamantă arată că şi aceasta este îndeplinită, având în vedere că acesta a tergiversat soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. S.A. de o sumă semnificativă de bani, iar pe de altă parte, a interpretat greşit şi tendenţios prevederile legale incidente.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

Consideră că prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta cunoştea întinderea prejudiciului şi producerea acestuia odată cu expirarea termenului de 30 de zile de la depunerea cererii de plată, precum şi de la data comunicării Deciziei FGA nr. 14452/25.03.2018, respectiv de la data de 07.05.2018.

În ceea ce priveşte dobânda legală penalizatoare solicitată, consideră că nu sunt incidente dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 3/2011, întrucât nu există legătura de cauzalitate între nelegala respingere a cererii de plată şi neîndeplinirea obligaţiei de soluţionare a cererii într-un anumit termen.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, obligarea F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la F.G.A. sub nr. x din 24.06.2016, reprezentând în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, în cuantum de 7.755,19 RON, calculate până la 09.08.2021 şi în continuare până la data plăţii efective; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii, iar prin încheierea de şedinţă din data de 18.11.2021, instanţa a luat act că pârâtul nu mai susţine excepţia lipsei de obiect.

De asemenea, prin sentinţa recurată, prima instanţă a a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor – FGA, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice şi repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal.

Înalta Curte constată incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente.

Astfel, prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. S.A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată din speţă, sub motiv că acestui creditor de asigurare i-a fost aprobată la plată şi plătită din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor suma de 450.000 RON, reprezentând plafonul maxim prevăzut de Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin respingerea recursului, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018; a fost obligat pârâtul să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON; s-a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanţa a reţinut, între altele, că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispoziţiile art. 4 lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 (…) nu poate face abstracţie de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecinţa nelegalităţii deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reţinerii depăşirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».

În acest context, Înalta Curte constată că în urma demersului judiciar privind contestaţia formulată împotriva deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, instanţa de judecată a anulat în mod definitiv acest act administrativ, cu obligarea recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la analizarea pe fond a cererilor de plată, fără însă a fi confirmată sau infirmată existenţa creanţei litigioase din cauza dedusă judecăţii.

La data de 29.10.2021, pârâtul FGA a procedat la plata către A. S.A. a unor creanţe de asigurări, inclusiv cea vizată de cererea de plată nr. x/24.06.2016, şi anume suma de 2.070,16 RON, pentru dosarul de daună x, reprezentând doar despăgubirea cerută de reclamantă.

Înalta Curte reţine că, în cadrul prezentului litigiu, se solicită despăgubiri sub forma daunelor interese moratorii aplicate sumei de bani solicitate prin cererea adresată FGA referitoare la despăgubiri, motivat de faptul că prin hotărâre judecătorească a fost declarat nelegal refuzul FGA de soluţionare pe fond a cererii de plată a despăgubirilor.

Înalta Curte are în vedere că acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciu, respectiv daunele pretinse, şi emiterea actelor administrative anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Întreaga reglementare a acţiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal.

De asemenea, se reţine că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ, iar regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale.

Astfel, potrivit art. 1349 C. civ., având denumirea marginală Răspunderea delictuală, "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar potrivit art. 1357, având denumirea marginală Condiţiile răspunderii, din acelaşi act normativ, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

Condiţiile generale cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt: (1) existenţa unui prejudiciu, (2) existenţa unei fapte ilicite, (3) existenţa unui raport de cauzalitate ca raport cauză-efect între fapta ilicită şi prejudiciu, (4) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Prin prejudiciu se înţelege rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, fie sub aspect patrimonial, fie sub aspect moral, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană, iar fapta ilicită desemnează orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

În cauză, recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani cerute cu titlu de creanţă de asigurare prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.

În îndeplinirea de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a propriilor atribuţii, acesta a respins cererea de plată a recurentei-reclamante la data de 03.05.2018 ca urmare a unei interpretări eronate a noţiunilor de creanţă de asigurare şi creditor de asigurare, apreciind că plafonul de 450.000 de RON era deja depăşit prin achitarea sumelor cuvenite A. pentru alte cereri de plată.

De asemenea, odată anulată prin hotărâre judecătorească definitivă decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părţii pârâte se reţine o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a întârziat folosinţa de către partea reclamantă a sumei cuvenite acesteia cu titlu de creanţă de asigurări.

De esenţa acţiunii de contencios administrativ este nu doar anularea actului administrativ nelegal, ci şi repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată.

În continuare, admiţând existenţa faptei ilicite a FGA prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, se identifică şi prejudiciul suferit de partea reclamantă pentru lipsa de folosinţă a sumei de 2.070,16 RON, a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei respective, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 1535 alin. (1) C. civ.: "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic".

Totodată, art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede că "(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (…) (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", art. 1 alin. (3) din actul normativ amintit arătând că "Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare".

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că dobânda cuvenită A. S.A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, iar, pe de altă parte, că raportul juridic litigios nu decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, ci priveşte activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor vizând creanţele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015. În acest din urmă sens, premisa esenţială a acordării sumei de 14.720 RON cu titlul de creanţă de asigurări de către FGA nu se regăseşte în activitatea de asigurări desfăşurată în trecut de societatea de asigurări falită, B. S.A., ci în competenţa acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de Garantare a Asiguraţilor către creditorii de asigurări.

De asemenea, raportul de cauzalitate este neîndoielnic, actul nelegal emis de pârât în sensul respingerii cererii de plată în discuţie împiedicând recurenta-reclamantă să beneficieze de folosinţa creanţei de asigurări în cuantum de 2.070,16 RON pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată) – 29.10.2021 (reanalizarea cererii de plată urmată de achitarea sumei amintite).

În sfârşit, vinovăţia recurentului-pârât nu poate fi exclusă, emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018 fiind rezultatul unei conduite culpabile a FGA în interpretarea Legii nr. 213/2015, cu atât mai mult cu cât partea pârâtă a ales să promoveze prin actele emise o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, fără însă ca pentru un astfel de rezultat să fi procedat la o analiză atentă, gramaticală, logică şi sistematică a dispoziţiilor legale respective, astfel încât să identifice concluzia corectă.

În consecinţă, despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 2.070,16 RON, stabilite conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1799 din 3 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va obligă pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 2.070,16 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

Având în vedere că în recurs recurenta-reclamantă a făcut dovada unor cheltuieli de judecată în cuantum de 979,16 RON, constând în 100 RON taxă judiciară de timbru şi 879,16 RON onorariu avocaţial, iar la fond a unor cheltuieli de judecată în cuantum de 50 RON taxă judiciară de timbru şi 879,16 RON onorariu de avocat, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurenta-reclamantă A. S.A. a sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi recurs, cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1799 din 3 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 2.070,16 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurenta-reclamantă A. S.A. a sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi recurs, cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.