Former parliamentarian's pension cut challenge sent to labor tribunal as social insurance dispute

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 mai 2022, pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României -Senat, a solicitat anularea Ordinului nr. 395/02.03.2021, emis de Secretarul General, privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006, precum şi obligarea pârâtului la continuarea plăţii indemnizaţiei şi la plata retroactivă, în valoare de 9.660 RON lunar pentru perioada de după 01.03.2021, până la reluarea plăţii, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare, iar sumele să fie actualizate cu rata inflaţiei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 950 din data de 16 noiembrie 2022, Tribunalul Covasna, secţia civilă, Completul specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigiile de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Braşov.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că Ordinul nr. 395/02.03.2021, emis de Secretarul General, privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006, are natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, litigiul intrând astfel în sfera contenciosului administrativ. Totodată, şi raportul dintre deputaţi şi senatori şi cele două Camere ale Parlamentului este unul de drept public, de autoritate, nefiind un raport juridic de muncă.

De asemenea, instanţa a mai reţinut că indemnizaţia pentru limită de vârstă solicitată de către reclamant nu este un drept de asigurări sociale care să atragă competenţa jurisdicţiei asigurărilor sociale, ci constituie un beneficiu specific calităţii de fost parlamentar, care se achită din bugetul de stat prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, reprezentând un venit din altă sursă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 227/2015 din Codul fiscal.

Soluţia dispusă s-a întemeiat şi pe prevederile art. 152, 153 şi 154 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care stabilesc în mod expres categoriile de litigii care aparţin jurisdicţiei asigurărilor sociale, categorie din care nu face parte şi litigiul dedus judecăţii.

2.2. Prin sentinţa nr. 10 din data de 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă, Completul specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigiile de muncă şi asigurări sociale.

S-a constatat astfel ivit conflict negativ de competenţă, iar dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea soluţiei pronunţate, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, în raport de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, indemnizaţia acordându-se de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Prin urmare, acordarea unei astfel de indemnizaţii este în mod necesar legată de drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a dreptului dedus judecăţii este în mod evident de asigurări sociale.

Totodată, instanţa a avut în vedere şi prevederile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor metologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, potrivit cărora "deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată.

Aşadar, perioadele de mandat de parlamentar se valorificau fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006. Şi din această facultate de valorificare a perioadelor de mandat oferită de lege rezultă caracterul indemnizaţiei pentru limită de vârstă de drept al asigurărilor sociale, chiar dacă, înainte de abrogarea art. 49 de către Legea nr. 7/2021, legiuitorul încadra indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind venit din altă sursă, la art. 49 alin. (8) - "Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.". Încadrarea indemnizaţiei ca venit din altă sursă s-a efectuat de legiuitor pentru stabilirea regimului fiscal al indemnizaţiei şi nu pentru a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale.

Chiar dacă nu se achită din bugetul asigurărilor sociale, indemnizaţia pentru limită de vârstă are natura juridică a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, este un drept de asigurări sociale.

Curtea de Apel Braşov a reţinut că indemnizaţia pentru limită de vârstă cuvenită foştilor membri ai Parlamentului României, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor are caracterul unui drept la pensie, reprezentând o contraprestaţie socială acordată de lege foştilor parlamentari după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfăşurată în perioada ocupării funcţiei de demnitate publică.

Fiind inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, contestaţiile formulate în legătură cu refuzul acordării acestei prestaţii sociale sunt de competenţa tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Covasna, secţia civilă -Complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că, în cauza pendinte, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prevăd că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României -Senat, reclamantul A. a solicitat anularea Ordinului nr. 395/02.03.2021 de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006 şi obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizaţiei, precum şi la plata retroactivă a acesteia, începând cu data de 01.03.2021, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare şi sumele să fie actualizate cu rata inflaţiei.

Totodată, Înalta Curte observă că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 care au stat la baza emiterii ordinului contestat, legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare acestui act normativ, încetează plata acestei indemnizaţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior menţionate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi totodată, condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere şi Expunerea de motive care a însoţit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenţia legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizaţie pentru limită de vârstă îndeplinea o funcţie similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri şi interdicţii sporite în comparaţie cu asiguraţii din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate şi au fost nevoite să se supună unor exigenţe inerente exercitării unei astfel de activităţi, atât pe plan profesional, cât şi personal, legiuitorul acordând acest drept şi în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizaţie.

Înalta Curte va reţine că indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu şi prin raportare la excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ.

Mai mult decât atât, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile art. VI din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a adus modificări modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În aceste condiţii, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.

Calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor. Or, norma specială, în speţă, Legea nr. 96/2006 nu face nicio trimitere la legea contenciosului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: "[...] în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente."

Înalta Curte reţine că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă, în lipsa unor reglementări speciale, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora: "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."

Astfel, în raport de dispoziţiile anterior invocate, precum şi de dispoziţiile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, în primă instanţă, este secţia/completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă -Complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Parlamentul României-Senat, reprezentat prin B.-Secretar General, în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă -Complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.