Revizuire inadmisibilă pentru prescripția sancțiunii antitrust și interpretarea normelor UE

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 13/14.04.2015 privind sancţionarea sa pentru încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, anularea tuturor actelor unilaterale emise de Consiliul Concurenţei prin care s-a refuzat accesul la toate documentele din dosarul de investigaţie, cu încălcarea dreptului la apărare: documentul având număr de ieşire x/29.09.2014, ca răspuns la solicitarea A. nr. x/18.09.2014, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. x/18.09.2014; documentul având număr de ieşire x/11.09.2014, ca răspuns la solicitarea A. nr. x/05.09.2014, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. x/05.09.2014; refuzuri faţă de revenirile făcute de reclamanta ca urmare a documentului având număr de ieşire x/18.08.2014, ca răspuns la solicitarea A. nr. x/12.08.2014, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. x/12.08.2014, prin care s-a acordat acces doar la o parte dintre documentele din dosarul de investigaţie.

În subsidiar, reclamanta a solicitat reducerea, în baza principiului proporţionalităţii, a cuantumului amenzii dispuse prin Decizia atacată, respectiv de 29.202.355 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1588 din 13 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi completată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, şi a anulat, în parte, decizia nr. 13/14.04.2015, respectiv doar în ceea ce priveşte individualizarea amenzii în cuantum de 29.202.355 RON aplicate reclamantei, prin majorarea la 10% a atenuantei reţinute de Consiliul Concurenţei pentru împrejurarea că în sarcina sa nu a fost reţinută existenţa clauzei "Promo" şi, pe cale de consecinţă, a dispus reducerea amenzii contravenţionale la cuantumul de 25.821.029 RON, reprezentând 0,84% din cifra de afaceri totală în anul financiar 2013.

A respins în rest cererea, ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.000 de RON cheltuieli de judecată parţiale.

3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 1588/13.05.2016 şi soluţia instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1588 din 13 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul Consiliul Concurenţei.

Prin decizia nr. 5395 din 9 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 1588 din 13 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

5. Cererea de revizuire promovată în cauză

Împotriva deciziei nr. 5395 din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, recurenta-reclamantă A. S.R.L a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi pct. 11 din C. proc. civ. şi pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea cererii, astfel:

- în situaţia constatării incidenţei motivului de revizuire privind existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, a solicitat anularea hotărârii împotriva căreia se îndreaptă revizuire;

- în cazul constatării incidenţei altui motiv de revizuire, a solicitat schimbarea în parte a deciziei nr. 5395/09.11.2021, cu consecinţa admiterii recursului formulat.

- obligarea intimatului, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (1) şi art. 453 C. proc. civ., la suportarea cheltuielilor de judecată cauzate subscrisei de prezentul litigiu.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 14.09.2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022.

În susţinerea cererii de revizuire se arată, în esenţă, următoarele:

1. În ceea ce priveşte existenţa unor hotărâri definitive potrivnice- motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive şi anterioare pronunţate în dosarele nr. x/2015 (B. împotriva Consiliului Concurenţei) şi nr. x/2015 (C. împotriva Consiliului Concurenţei), hotărâri judecătoreşti în care este vizată nulitatea aceluiaşi act administrativ, ca şi în prezenta cauză, respectiv Decizia Consiliului Concurenţei nr. 13/14.04.2015, şi în care instanţa supremă a reţinut cu autoritate de lucru judecat:

(i) natura imperativă a normelor prescripţiei extinctive ce guvernează dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea contravenţională, (ii) noţiunea de "declanşare a investigaţiei" priveşte exclusiv "pornirea", nu şi "efectuarea" investigaţiei, (iii) întreruperea cursului prescripţiei este supusă unui regim juridic de strictă interpretare şi aplicare, dispoziţiile legale care prevăd cazurile de întrerupere neputând fi interpretate extensiv.

Sunt îndeplinite toate condiţiile ce rezultă din art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., întrucât prin Decizia nr. 5395/09.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, contrar dezlegărilor în drept şi imperative ce se aflau deja dezlegate/pronunţate de instanţa supremă în cele două dosare, instanţa a reţinut că actele ce întrerup termenul de prescripţie sunt enumerate cu titlu exemplificativ de legea concurenţei, iar nu limitativ şi că dispoziţiile legale în materie de prescripţie instituie posibilitatea întreruperii termenului de prescripţie pe tot parcursul investigaţiei, prin acţiunile întreprinse în scopul investigării încălcării.

De asemenea, toate aceste hotărâri sunt definitive, fiind date de aceeaşi instanţă – ÎCCJ - şi privesc aceleaşi chestiuni, tranşate în mod definitiv, referitoare la natura juridică a prescripţiei, la cauzele de întrerupere şi la tratamentul acesteia.

Realizând o analiză comparativă a normei ce reglementează acest motiv de revizuire, în vechea şi noua dispoziţie procesual civilă, invocând şi jurisprudenţa ÎCCJ şi literatura de specialitate, revizuenta punctează noile modificări legislative în privinţa admisibilităţi revizuirii pentru contrarietate de hotărâri şi în situaţia existenţei efectului pozitiv al lucrului judecat, nu doar în ipoteza efectului negativ al autorităţii de lucru judecat.

Se menţionează că singurul aspect care diferenţiază hotărârile pronunţate este societatea căreia i s-a imputat fapta, între cele trei cauze existând o legătură necesară şi indisolubilă pentru asigurarea dezideratului unui proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO şi a necesităţii asigurării unei stabilităţi în circuitul civil şi în ordinea juridică prin interzicerea reluării şi repunerii în discuţie a aspectelor litigioase tranşate deja.

2. În ceea ce priveşte faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene - motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea 554/2004

Menţinând soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti care a respins motivul de nulitate reprezentat de prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea contravenţională, instanţa a nesocotit complet dreptul Uniunii Europene, respectiv, pe de o parte, principiul securităţii juridice şi, pe de altă parte, Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în data de 21 ianuarie 2021 în cauza C-308/19 - Consiliul Concurenţei împotriva B. S.R.L. ("Hotărârea pronunţată în cauza C-308/19").

Având în vedere circumstanţele concrete ale prezentei cauze, consideră că instanţa de recurs trebuia să constate că aplicarea extensivă a normelor privind cauzele de întrerupere a prescripţiei conduce la încălcarea dreptului UE şi să le înlăture de la aplicare, cu consecinţa casării a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, ca nelegală.

Sunt invocate: Cauza CEDO - Dumitru Popescu împotriva României, din 26 aprilie 2007, Hotărârea Curţii de Justiţie de la Luxemburg din 13 martie 2008, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1038/05.12.2012 precum şi dispoziţiile din Legea concurenţei cu nr. 21/1996, concluzionând că instanţa de recurs era chemată să dea efect atât forţei obligatorii a interpretării oferite de CJUE, cât şi celor două hotărâri pronunţate de instanţa supremă (decizia nr. 3852/24.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi decizia nr. 3853/24.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2015) care vizează aceeaşi decizie a Consiliului Concurenţei, atât din perspectiva autorităţii de lucru judecat de care acestea beneficiază, cât şi a principiului securităţii juridice.

3. În privinţa susţinerii că hotărârea atacată a fost pronunţată prin aplicarea unei dispoziţii legale declarate ca fiind neconstituţională - motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Instanţa de recurs a respins în mod nelegal motivul de recurs referitor la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor privind cvorumul pentru adoptarea deciziilor de sancţionare ale Consiliului Concurenţei, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 58 din 26.01.2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 465 din 04.05.2021 urmare căreia, audierile, deliberările şi, pe cale de consecinţă, însăşi emiterea deciziei sunt nule prin raportare la lipsa unui mandat valid a trei membri ai Plenului Consiliului Concurenţei care au luat parte la audieri şi la deliberare.

Prin Decizia nr. 58/2021, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de D. S.R.L. în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal şi a constatat că dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 sunt neconstituţionale.

În esenţă, s-a constatat că aceste dispoziţii nu sunt de natură a reglementa o situaţie tranzitorie legată de succesiunea de mandate, ci creează premisele exercitării atribuţiilor şi ale continuării mandatului de membru al Plenului Consiliului Concurenţei sine die, dând astfel naştere unui veritabil blocaj instituţional ce este contrar oricăror exigenţele de ordin constituţional.

Decizia Curţii Constituţionale este obligatorie erga omnes, aplicabilitatea sa în cauză fiind atrasă de însăşi natura sa de mijloc de apărare, de chestiune prejudicială a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului.

Temeiuri de drept invocate: art. 186, art. 509 alin. (1) pct. 8 şi 11 C. proc. civ., art. 21 din Legea 554/2004 şi art. 511 şi urm. C. proc. civ., celelalte dispoziţii legale citate în cuprinsul cererii revizuiri, precum şi principiile în care îşi are sediul materia.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare faţă de cererea de revizuire formulată de recurenta-reclamantă A., solicitând, în principal, respingerea cererii ca tardiv formulată, iar în măsura în care se va aprecia că este formulată cu respectarea termenului prevăzut de lege, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca nefondată.

În esenţă, intimatul apreciază tardivă formularea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 şi 11 din C. proc. civ., raportat la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri – 09.11. 2021, respectiv, la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58/2021 – 01.05.2021.

Intimatul consideră că nici un motive invocat de revizuentă nu este fundamentat, aceasta cerere tinzând spre o veritabilă reformare a deciziei ICCJ, cu depăşirea limitelor trasate de normele de procedură civilă pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire.

Cu privire la inadmisibilitatea motivelor de revizuire, intimata dezvoltă apărări care pot fi sintetizate astfel:

1. Este inadmisibil motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât nu există identitate de părţi iar autoritatea de lucru judecat se raportează la dispozitivul hotărârilor, nu la considerente.

2. Motivul prevăzut de art. 21 Legea contenciosului administrativ nu este incident în cauză, instanţa de revizuire fiind investită, în concret, cu un veritabil control al raţionamentului instanţei de recurs asupra chestiunilor litigioase ridicate de aplicarea principiului securităţii juridice, Hotărârea din Cauza C-308/19 fiind valorificată de instanţa de recurs în contextul unei evaluări pe fond a argumentelor A. privind prescripţia aplicării sancţiunii.

3. Ipoteza normei prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. nu este incidentă în cauză, Decizia Curţii Constituţionale nr. 58/2021 nefiind pronunţată urmare invocării excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză.

În măsura în care, contrar argumentelor invocate de Consiliul Concurenţei, instanţa va admite motivul de revizuire constând în faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată prin aplicarea unei dispoziţii legale declarate ca fiind neconstituţionale, Consiliul Concurenţei a apreciat că este necesară sesizarea CJUE cu o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea prevederilor şi principiilor din dreptul Uniunii esenţiale cauzei, având în vedere că aplicarea Deciziei CCR nr. 58/2021 şi, corelativ, imposibilitatea lăsării neaplicate a acestei decizii este de natură a conduce la un risc sistemic de impunitate a faptelor circumscrise art. 101 TFUE, compromiterea supremaţiei, unităţii şi caracterului efectiv al dreptului Uniunii, respectiv a art. 101 TFUE.

7. Alte aspecte procesuale

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuenta A. a formulat şi o cerere de repunere în termenul de exercitare a cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 186 din C. proc. civ.

Motivul temeinic justificat care ar justifica repunerea în termen se referă la faptul că, la momentul pronunţării deciziei civile nr. 5395/09.11.2021, nu a putut lua cunoştinţă de motivarea şi argumentele instanţei pentru care a încălcat autoritatea de lucru judecat, decizia Curţii Constituţionale şi principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene.

Aşadar, nerespectarea dispoziţiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ. (în forma în vigoare Ia momentul pronunţării hotărârii, deci anterior modificării operate prin Legea nr. 310/201') conform cărora hotărârea se va redacta şi se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunţare a condus la imposibilitatea obiectivă de a formula o cerere de revizuire efectivă, conform garanţiilor conferite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Susţine că decizia a cărei revizuire o solicită a fost comunicată la sediul ales al subscrisei de abia la data de 11.08.2022.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire

Primordial, se va constata că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Revizuenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi 11 C. proc. civ. şi art. 21 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în continuare LCA).

1. Stabilind ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate, în aplicarea art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia tardivităţii şi cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, în ceea ce priveşte motivul întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., termenul pentru exercitarea revizuirii, vizând contrarietatea de hotărâri, este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri care, în cauză, este decizia nr. 5395/09.11.2021, definitivă de la data pronunţării, astfel încât, de la această dată începe să curgă termenul de revizuire.

Având în vedere că cererea de revizuire a fost adresată Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie la data de 14.09.2022, se constată că termenul legal a fost depăşit.

Cererea de repunere în termenul de revizuire nu este întemeiată.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.: "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar aspectele evocate de societate, cu titlu de impedimente obiective, vizează necunoaşterea considerentelor deciziei atacate, astfel de considerente devenind accesibile părţilor litigante doar ulterior motivării şi comunicării hotărârii judecătoreşti.

Astfel de aspecte nu pot fi apreciate, însă, drept motive temeinic justificate, care nu au permis părţii să acţioneze în termenul legal în vederea formulării şi motivării cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În planul unui astfel de motiv de revizuire, spectrul verificărilor realizate de instanţă nu implică o determinare a caracterului judicios al hotărârilor comparate, ci se rezumă la a aprecia dacă ultima hotărâre nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare prin verificarea triplei identitate de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate.

O astfel de verificare este posibilă şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită, vizând exclusiv soluţia pronunţată prin dispozitivul hotărârilor.

Din această perspectivă dar şi a încălcării prin considerente a puterii de lucru judecat, Înalta Curte face trimitere şi la aspectele statuate de Curtea Constituţională prin punctele 15 - 20 ale deciziei sale nr. 346 din 6 iunie 2020, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., prin care s-a reţinut astfel:

"15. (...) Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor.

16. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.

17. În ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

18. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nu contravine prevederilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

19. De altfel, Curtea a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

20. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21."

În plus, dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt clare, precise şi necondiţionate în privinţa momentului de început al curgerii termenului de revizuire, orice aspecte care fac referire la posibile neajunsuri ale actualului mod de reglementare nu se circumscriu motivelor temeinic justificate, în accepţiunea art. 186 C. proc. civ.

Prin urmare, cererea de repunere în termen formulată de revizuentă nu poate fi admisă, nefiind îndeplinite cerinţele legale pentru a înlătura sancţiunea decăderii din exercitarea dreptului, cu toate consecinţele ce decurg din această constatare.

Potrivit art. 185 Noul C. proc. civ., nerespectarea termenului pentru exercitarea unui drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului astfel că, în temeiul art. 511 coroborat cu art. 185 Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia se impune şi pentru respectarea art. 6 CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că are semnificaţia încălcării art. 6 alin. (1) din Convenţie redeschiderea unei proceduri finalizate cu o hotărâre definitivă, în urma unei cereri de revizuire formulată tardiv (Androne împotriva României).

2. Apoi, examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 LCA, în raport cu toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente.

Nemulţumirea revizuentei cu privire la modul în care instanţa a interpretat normele privitoare la instituţia prescripţiei, de natură a aduce atingere principiului securităţii juridice consacrat la nivelul CJUE, nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 21 LCA, având în vedere că instanţa de recurs a analizat incidenţa normelor de drept european, inclusiv considerentele Hotărârii din 21 ianuarie 2021, B. S.R.L., C 308/19, concluzionând că: "este obligaţia instanţei naţionale ca, luând în considerare dreptul intern în ansamblul său şi aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, să interpreteze dispoziţiile naţionale în discuţie în litigiul principal, în măsura în care este posibil, în lumina dreptului Uniunii şi în special a textului şi a finalităţii articolului 101 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2007, ITC, C-208/05, EU:C:2007:16, punctul 68, şi Hotărârea din 13 iulie 2016, Pöpperl, C-187/15, EU:C:2016:550, punctul 43)."

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut (decizia nr. 549/2018) că interpretarea şi aplicarea restrictivă a regimului de reglementare a căilor extraordinare de atac este în consens cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Brumărescu contra României), în care s-a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive doar în scopul de a obţine o reexaminare a cauzei… "Procedura de revizuire a hotărârilor judecătoreşti definitive trebuie să îşi păstreze caracterul excepţional, iar instanţele interne să asigure un just echilibru între interesele în joc în acest tip de procedură, care nu trebuie să devină un mijloc de reexaminare a cauzei."

Având în vedere că instanţa de recurs a analizat pe larg incidenţa normelor dreptului Uniunii Europene şi principiilor reiterate în cererea de revizuire, motivul invocat de revizuentă constituie în fapt o critică la soluţia instanţei de recurs.

Or, aplicarea greşită a normelor de drept material constituie un motiv de recurs expres prevăzut de lege iar, în speţă, hotărârea definitivă nu este supusă recursului.

Dacă s-ar admite revizuirea într-o astfel de situaţie, s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.

3. În fine, examinând cererea de revizuire şi prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.

Art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. prevede că: "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii."

Din economia dispoziţiilor citate, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest motiv are în vedere ipoteza admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate în cauza în care a fost pronunţată hotărârea atacată cu revizuire, intervenită după ce hotărârea a devenit definitivă.

Înalta Curte constată că în speţă nu este îndeplinită această ipoteză, întrucât în cauza ce a format obiectul dosarului de recurs, soluţionat prin decizia nr. 5395/09.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, hotărâre împotriva căreia a fost formulată prezenta cale de retractare, nu a fost formulată o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale şi nu a fost admisă vreo excepţie de neconstituţionalitate, care să atragă incidenţa prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. şi la art. 21 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimatul Consiliul Concurenţei, şi va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire îndreptată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 5395 din data de 9 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii, lasă nesoluţionate atât excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., cât şi orice alte cereri formulate de părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a revizuirii formulată de către revizuenta A. S.R.L. în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L, în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L împotriva deciziei civile nr. 5395 din data de 9 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca tardiv formulată.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte motivele de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. şi pe art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Definitivă, în rest.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.