Cassation appeal nullity for failure to plead specific illegality grounds in judicial complaint challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of nullity raised *ex officio* and annulled the appeal for lack of proper motivation, leaving the Court of Appeal's judgment dismissing the plaintiff's claim intact. The dispute concerned a challenge to an Inspectorate of the Judiciary resolution that had classified a complaint regarding judicial conduct in unrelated civil proceedings, where the appellate court had previously rejected the challenge as unfounded. Relying on Articles 486(1)(d), 487(1), 488, and 489 of the Civil Procedure Code, the court determined that the appellant's failure to formulate specific illegality grounds targeting the legal reasoning of the lower court—merely reiterating initial arguments and expressing dissatisfaction with unrelated case outcomes—did not satisfy the statutory requirements for a cassation appeal, thereby triggering the mandatory sanction of nullity for unmotivated appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Cassation appeal nullity for failure to plead specific illegality grounds in judicial complaint challenge: Prin raportare la dispoziţiile legale anterior citate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de către reclamantă neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 martie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 467/23 februarie 2021, nr. lucrare 21-385 emisă de Inspecţia Judiciară, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de către reclamantă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1018 din data de 25 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 1018 din data de 25 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea sentinţei atacate.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) – e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Prin raportare la dispoziţiile legale anterior citate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de către reclamantă neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.
Pentru a aprecia că este îndeplinită cerinţa motivării recursului, este necesar ca reclamanta să dezvolte critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond, respectiv să combată cu argumente efective soluţia dispusă în cauză. Or, în cauza de faţă, reclamanta se rezumă la reiterarea argumentelor invocate în cuprinsul cererii introductive, fără a se raporta la considerentele sentinţei atacate şi fără a le combate efectiv.
În concret, cererea de recurs cuprinde doar nemulţumirile reclamantei cu privire la modalitatea de soluţionare a cauzelor nr. 3201/105/2020/a1 (în fond) şi nr. 1154/281/2018 (în apel) înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova, respectiv la pretinsa încălcare de către judecătorii învestiţi cu soluţionarea acestor cauze, a dreptului său la apărare şi a liberului acces la justiţie, ca urmare a neexaminării sau greşitei aprecieri a probelor administrate în cadrul acestor dosare, aspecte ce au fost invocate şi în cuprinsul cererii de sesizare a Inspecţiei Judiciare.
În condiţiile arătate, susţinerile recurentului-reclamant nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare dintre cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că motivele pentru care se poate solicita casarea hotărârii sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate. Prin urmare, obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond şi încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C. proc. civ., astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, astfel că, atât timp cât criticile expuse nu contestă, concret, raţionamentul juridic al instanţei de fond şi nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, nu este îndeplinită condiţia motivării căii de atac.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a acţiunii introductive nu pot constitui motive de nelegalitate a sentinţei.
Întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici efective cu privire la sentinţa recurată, care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului şi în consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.
Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1018 din data de 25 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.