Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 128/2023 AI generated

Disciplinary complaint appeal quashed for lack of statutory grounds; judicial inspection rejection upheld.

Case Number Decizia nr. 128/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted an exception of nullity raised ex officio and annulled the appeal (recurs) filed by the claimant, upholding the Court of Appeal's first-instance judgment that had dismissed the claimant's challenge to resolutions of the Judicial Inspection rejecting a disciplinary complaint. The appellant had challenged an administrative court decision under Articles 488(1)(5), (6), and (8) of the Civil Procedure Code, but the High Court found the appeal lacked proper grounds: the brief merely restated the original claim without identifying specific legal errors in the challenged judgment, failing to meet the requirements for appeal motivation under Articles 487(1) and 489(1)-(2) C. proc. civ. The Court held that expressing dissatisfaction without articulating concrete grounds of illegality, and referencing lower-court arguments made before the judgment was issued, does not constitute valid appellate reasoning, and that appellate review is limited to legal errors, not factual re-assessment, making the appeal null.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Disciplinary complaint appeal quashed for lack of statutory grounds; judicial inspection rejection upheld: The appellant had challenged an administrative court decision under Articles 488(1)(5), (6), and (8) of the Civil Procedure Code, but the High Court found the appeal lacked proper grounds: the brief merely restated the original claim without identifying specific legal errors in the challenged judgment, failing to meet the requirements for appeal motivation under Articles 487(1) and 489(1)-(2) C. proc. civ. The Court held that expressing dissatisfaction without articulating concrete grounds of illegality, and referencing lower-court arguments made before the judgment was issued, does not constitute valid appellate reasoning, and that appellate review is limited to legal errors, not factual re-assessment, making the appeal null.

Keywords

AI generated
judicial review disciplinary dismissal administrative complaint grounds for cassation procedural nullity ground for review

Cited Legislation

AI generated
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:
art. 487 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art.
art. 489 alin. (3) C. proc. civ
Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.
art. 488 C. proc. civ
1292 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 488 din C. proc. civ
Prin urmare, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Basis for declaring the appeal null due to lack of proper grounds.
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de reclamantul A..
art. 402 C. proc. civ
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null due to lack of proper grounds.

Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Specifies the requirement for the appeal to be motivated, which was not fulfilled.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11 august 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. 1189/A (nr. lucrare 20-750/2020) şi a rezoluţiei fără număr (nr. lucrare C20-873) prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1292 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1292 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 mai 2021, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat. În concret, cererea de recurs se limitează la reluarea în esenţă a conţinutului cererii de chemare în judecată formulate în primă instanţă, fără a se formula critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost formulată înainte ca sentinţa recurată să fie motivată şi comunicată recurentului-reclamant, aspect precizat şi de acesta în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, iar prin aceasta preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul dintre motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenţa instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1292 din 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.