Annulment of government energy pension subsidies mooted by prior erga omnes ruling; damages claim remanded

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 iunie 2021, astfel cum a fost completată ulterior, reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea H.G. nr. 1041 din 28 august 2003 şi a H.G. nr. 1461/2003, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor materiale ce acoperă prejudiciul provocat prin aplicarea celor două hotărâri de Guvern în valoare totală de 954.318,01 RON (820.422,44 RON din cererea introductivă + 133.895,57 RON din cererea adiţională), actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală de la data fiecări plăţi şi până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 887 din data de 11 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 887 din data de 11 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societate Naţională Nuclearelectrica S.A., solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa anulării H.G. nr. 1041/2003 privind unele măsuri de reglementare a facilităţilor acordate pensionarilor din sector energiei electrice publicate în MO nr. 637/08.09.2003, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1461/2003 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 1041/2003, publicată în MO nr. 902/17.12.2003, precum şi a obligării intimatului la plata daunelor materiale în sumă de 954.318,01 RON (820.422,44 RON din cererea introductivă + 133.895,57 RON din cererea adiţională), actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală de la data fiecărei plăţi şi până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a apreciat ca fiind incidente, în cauza de faţă, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (încălcarea regulilor de procedură prevăzute art. 397 C. proc. civ., precum şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.), dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (lipsa motivării), precum şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (interpretarea şi aplicarea greşită a legii).

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra prevederilor art. 11 lit. c) din Legea nr. 90/2001, deşi reclamanta a invocat în mod expres că, studiind H.G. nr. 1041/2003 şi H.G. nr. 1461/2003, este lesne de remarcat că ele nu fac trimitere la nicio lege sau ordonanţă de Guvern, ca acte normative primare, de bază, care să reglementeze facilităţile acordate pensionarilor din sectorul energiei electrice la nivelul dreptului material.

H.G. nr. 1041/2003 face trimitere doar la Constituţia României şi la Legea nr. 90/2001, art. 11 lit. m) şi r). Or, în acest sens, trebuia avut în vedere art. 11 lit. c) din Legea nr. 90/2001 care indica faptul că Guvernul emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei. Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României şi prin celelalte legi.

Potrivit Constituţiei în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a H.G. nr. 1041/2003 (anume 08.09.2003), anterior republicării legii fundamentale din 31.10.2003, Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare (art. 72 alin. (1), iar Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe (art. 107 alin. (1). În forma republicată, republicată, din 31.10.2003, în vigoare a H.G. nr. 1461/2003, Constituţia prevedea că Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare (art. 73 alin. (1), iar Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe (art. 108 alin. (1).

Din ambele forme ale reglementării din legea fundamentală rezultă că actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte.

De asemenea, dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţia României în vigoare la 08.09.2003, respectiv art. 61 alin. (1) din Constituţia României republicată în vigoare la 17.12.2003, prevedeau că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, ceea ce indică în mod neechivoc că actul de legiferare este de competenţa exclusivă a Parlamentului.

Referitor la hotărârile Guvernului, reclamanta a susţinut că, în exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă pe baza si în vederea executării legilor, acte normative de reglementare a relaţiilor sociale în diverse domenii de activitate, precum şi acte cu caracter individual, prin care se aplică dispoziţiile legale la diferite cazuri concrete. Astfel, hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative cu caracter secundar, reprezentând expresia unei competenţe originare a Guvernului, prevăzută de Constituţie (forma în vigoare în 08.09.2003) la art. 107, respectiv prevăzută de Constituţia republicată (forma în vigoare la 17.12.2003) la art. 108, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive.

Potrivit regimului ei constituţional, hotărârea reprezintă, prin excelenţă, actul prin care Guvernul îşi realizează rolul de exercitare a conducerii generale a administraţiei publice, reglementând astfel relaţii sociale care, prin natura lor sunt inferioare ca importanţă faţă de cele reglementate prin legi, ca acte juridice ale Parlamentului.

Conform dispoziţiilor cuprinse la art. 107 din Legea fundamentală, forma în vigoare la nivelul anului 2003, şi art. 108 din Constituţia republicată, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor si în baza acestora, drept urmare, domeniul hotărârilor este dependent de cel al legilor, ele limitându-se la organizarea executării legilor.

Atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la dispoziţiile sale, ea poate fi sancţionată de instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 48 alin. (1) al Legii fundamentale, forma în vigoare la 08.09.2003, respectiv art. 52 din Constituţia republicată şi a dispoziţiilor speciale în materie, reglementate prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta-reclamantă a susţinut că H.G. nr. 1041/2003 şi H.G. nr. 1461/2003 de modificarea a primeia sunt anulabile întrucât nu au fost date în executarea vreunei legi, ci adaugă la Legea pensiilor.

Art. 11 lit. m) reţinut de instanţa de fond nu ordonă Guvernului să emită hotărâri de Guvern de felul celor atacate. Formularea acestui articol: "asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului" nu îndreptăţea Guvernul să emită un act normativ de rang secundar prin care să dispună a fi cheltuiiţi bani din fondurile reclamantei (întreprindere publică la care doar capitalul social este deţinut în cotă majoritară de stat, altfel fiind organizată ca societate pe acţiuni conform Legii nr. 31/1990 a societăţilor).

Actele de administrare constau, la vreme emiterii H.G. nr. 1043/2003, în lipsa altei reglementări speciale, în cele prevăzute de legea organică, C. civ. (forma în vigoare de la 08.06.2002): Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege. Or, nici Constituţia României în vigoare la data emiterii H.G.-urilor şi nici Legea nr. 213/1998 şi Legea nr. 318/2003 nu prevedeau energia electrică în categoria bunurilor proprietate publică.

Emiterea hotărârilor sub imperiul legii de la data publicării lor în Monitorul Oficial constituie facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi (C. civ. actual, Legea nr. 123/2012 a energiei electrice actuală, Codul administrativ - O.U.G. nr. 57/2019).

Pe parcursul aplicării hotărârilor de Guvern contestate, după anul 2003, Codul comercial al pieţei angro de energie electrică aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 25/2004 al A.N.R.E. nu a definit nici el energia electrică ca ţinând de categoria bunurilor proprietate publică sau privată a statului.

Nici Legile nr. 13/2007 şi nr. 123/2012 nu au indicat ulterior plasarea energiei electrice în categoria bunurilor proprietate publică sau privată. Dimpotrivă, în acord cu Regulamentul european nr. 944/2019, legea actuală a energiei electrice arată că piaţa energiei electrice este una concurenţială. Aşadar, energia electrică este un bun produs şi vândut pe piaţa liberă, naţională şi europeană, ceea ce ar fi incompatibil cu proprietatea publică, care este inalienabilă.

Mai mult, cota de energie electrică consacrată prin cele două hotărâri de Guvern atacate este un drept personal patrimonial (de creanţă) născut exclusiv din aceste acte normative de rang secundar, acordat pensionarilor, nefiindu-le alocată efectiv acestora energie electrică în natură.

A formulat critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (lipsa motivării), instanţa neindicând, ca parte a considerentului criticat, motivele de drept care justifică adoptarea soluţiei (temeiul legal al calificării energiei electrice ca bun proprietate publică sau privată a statului).

De asemenea, criticile de nelegalitate se circumscriu şi motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea normelor de drept material privitoare la limitarea puterilor Guvernului), învederând că nici măcar Guvernul, în apărările sale, nu a pretins că ar fi realizat acte de administrare prin emiterea celor două hotărâri de Guvern atacate.

Recurenta-reclamantă nu a identificat acte normative cu putere de lege (care să prevadă facilităţile pentru pensionarii din domeniul energiei ce se regăsesc în hotărârile de Guvern.

În opinia sa, hotărârile Guvernului reprezintă o categorie de acte administrative normative specifice organelor centrale ale puterii executive, ele se adoptă pentru organizarea executării legilor şi nu pot contraveni principiilor şi dispoziţiilor cuprinse într-o lege. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinţă a principiului supremaţiei legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât priveşte actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiţia de conformitate este indiscutabilă, întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii şi urmăreşte organizarea şi executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de baza.

Recurenta-reclamanta a susţinut că reţinerea instanţei de fond cu privire la lipsa avizului Consiliului Legislativ cu privire la care nu s-ar fi făcut dovada că reprezintă motiv de nelegalitate este, în esenţă nelegală. Nu a invocat că ar lipsi avizul Consiliului Legislativ, ci că din cuprinsul Avizului Consiliului Legislativ nr. 1109/31.07.2003, care a stat la baza adoptării H.G. nr. 1041/2003, depus de intimat împreună cu actele care au stat la baza emiterii actului administrativ normativ, rezultă că proiectul a fost avizat favorabil sub rezerva transformării sale într-un proiect de act normativ cu forţa legii. Or, avizul Consiliului Legislativ pentru adoptarea unei H.G. nu există. Există un aviz condiţionat care indică transformarea proiectului. Felul în care a fost dat, condiţionat, viza transformarea proiectului iniţial în proiect de lege sau ordonanţă, acte de nivel primar.

Totuşi, împrejurarea că lipsa avizului Consiliului Legislativ reprezintă în sine motiv de nelegalitate nu era o chestiune care să ţină de probatoriu, ci de aplicarea legii. Avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ era consacrată de Constituţie (forma în vigoare la data adoptării H.G.-urilor) la art. 79. Totodată, reclamanta a enumerat o serie de decizii pronunţate de către Curtea Constituţională prin care aceasta a reţinut rolul constituţional al Consiliului Legislativ.

A mai arătat că, în cazul hotărârilor de Guvern nu se poate solicita constatarea neconstituţionalităţii, având în vedere prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Dar, dacă poate interveni neconstituţionalitatea unui act normativ primar (lege, ordonanţă) pe baza lipsei avizului Consiliului Legislativ, este evident, cu atât mai mult, că poate interveni anularea unui act administrativ secundar pentru aceeaşi lipsă.

În plus, avizul condiţionat al Consiliului Legislativ pentru proiectul H.G. nr. 1041/2003 indică explicit lipsa unei norme cu valoare de lege care să fi stat la baza emiterii H.G.-urilor contestate, aşadar că textul trebuia să îmbarce forma unui act normativ cu putere de lege.

Faţă de nulitatea H.G. nr. 1041/2003, actul subsecvent, H.G. nr. 1461/2003 care o modifică, este afectat la rândul său de nulitate, neputând supravieţui unui act nul de care este intrinsec legat.

Consideră că, prin reglementarea cotelor gratuite de energie pentru pensionari, Guvernul a făcut un exces de putere, în sensul definiţiei date de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ.

Totodată, a făcut referire la dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul căruia s-a dispus anularea Hotărârilor Guvernului atacate în prezenta cauză.

A invocat şi Decizia nr. 10/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că, urmare a anulării celor două Hotărâri de Guvern, sunt necesare anumite operaţiuni administrative, dată fiind existenţa capătului de cerere cu privire la plata daunelor materiale, iar Guvernul se va afla în situaţia în care nu va mai putea modifica cele două H.G.-uri atacate după anularea acestora.

Cu privire la obligarea intimatului la plata daunelor materiale, a arătat că în ultimii trei ani anteriori depunerii acţiunii ce face obiectul prezentei cauze cuantumul total al prejudiciului material este de 954.318,01 RON. Cererea de acordare a daunelor a fost motivată în drept în baza prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prejudiciul produs constă, conform dovezilor de plată, din totalitatea sumelor achitate de SNN S.A. cu titlu de ajutor de energie pentru pensionari în ultimii trei ani anteriori înregistrării cererii.

Recurenta-reclamantă a susţinut că termenul de prescripţie pentru pretenţiile de reparare a pagubei formulate deodată cu solicitarea de anulare a actului administrativ normativ este cel general, de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ.. Mai precis, spre deosebire de termenul special de prescripţie de 1 an pentru exercitarea unei acţiuni atipice, pe cale separată, în repararea pagubei după admiterea unei cereri de anulare a actului administrativ, reglementată de art. 19 coroborat cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunii tipice - ca cea de faţă - nu există o prevedere specială similară.

Raportul de cauzalitate rezultă din împrejurarea că plăţile s-au făcut în temeiul celor două H.G.-uri a căror anulare a solicitat-o, dispoziţiile lor instituind obligaţia noastră de plată către pensionari din domeniul energiei, în lipsa acestora asemenea sume nu s-ar fi achitat pensionarilor cu titlu de "ajutor de energie electrică acordat pensionarilor din sectorul energiei".

Prin plăţile făcute în contul cotei de energie gratuită pentru pensionari se diminuează profitul societăţii şi, corespunzător şi proporţional, dividendele achitate acţionarilor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a soluţiei definitive pronunţate în acţiunea de anulare a H.G. nr. 1041/2003, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, precum şi raportat la dispoziţiile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea H.G. nr. 1041/2003 privind unele măsuri de reglementare a facilităţilor acordate pensionarilor din sectorul energiei electrice, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1461/2003 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 1041/2003, precum şi obligarea intimatului la plata daunelor materiale.

Solicitarea de anulare a aceluiaşi act normativ a format obiectul unei alte cauze, respectiv al dosarului nr. x/2020, ce a fost înregistrat, în primă instanţă, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal şi ulterior, în recurs, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 3807 pronunţată la data de 27 iunie 2022, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie– secţia de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând recursurile principale declarate de reclamanta Societatea Energetica Electrica S.A. şi de intervenientele Distribuţie Energie Electrica România S.A. şi Societatea Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice "Electrica Serv" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 670 din 28 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul incident declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General împotriva aceleaşi sentinţe, a decis anularea H.G. nr. 1041/2003 privind unele măsuri de reglementare a facilităţilor acordate pensionarilor din sectorul energiei electrice.

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 991 din 12 octombrie 2022.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004: "Hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare."

Înalta Curte reţine că hotărârea judecătorească definitivă de anulare (totală sau parţială) a unui act administrativ normativ produce efecte erga omnes, nu doar raportat la părţile cauzei în care s-a pronunţat soluţia de anulare.

Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în deciziile nr. 126/2015 şi nr. 602/2019, pentru persoanele care au avut calitatea de parte în litigiul în care instanţa a dispus anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, efectele anulării actului se produc în virtutea principiului efectului relativ al hotărârilor judecătoreşti, producându-se şi pentru trecut, iar pentru terţele persoane care nu au avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea de anulare, anularea unui act administrativ normativ produce efecte erga omnes şi numai pentru viitor, după publicarea acestei hotărâri.

Prin urmare, efectele hotărârii definitive de anulare a actului administrativ normativ, publicată în Monitorul Oficial, se răsfrâng şi asupra cauzelor aflate în curs de judecată, având acelaşi obiect, întrucât acţiunea în anulare nu poate viza decât un act administrativ normativ în vigoare, condiţie care nu este îndeplinită în ipoteza în care actul atacat sau o parte a prevederilor acestuia au fost desfiinţate de instanţa de judecată în cadrul unei alte acţiuni în anulare, iar această soluţie este obligatorie şi aplicabilă erga omnes.

Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, precum şi cele ale art. 32 din acelaşi cod, care reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenţii.

Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Înalta Curte constată că obiectul cererii cu care reclamanta a învestit instanţa de judecată îl constituie anularea unui act normativ care, la data soluţionării prezentului recurs, a fost deja anulat prin decizia civilă nr. 3807 din data de 27 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie– secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă, în cauză nu este îndeplinită condiţia premisă a existenţei unor prevederi ale actului administrativ normativ vizate de cererea de anulare, cererea de chemare în judecată rămânând fără obiect.

Mai trebuie subliniat că prima instanţă, respingând cererea de anulare formulată de reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată, nu a mai analizat şi capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri.

Înalta Curte reţine că judecătorul are obligaţia de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din acelaşi act normativ, instanţa trebuie să examineze fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul.

Faţă de această împrejurare, în raport şi de prevederile art. 497 alin. (1) coroborate cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. şi pentru a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea examinării capătului de cerere vizând obligarea intimatului Guvernul României la acordarea de despăgubiri.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., va casa sentinţa civilă recurată şi va respinge cererea privind anularea H.G. nr. 1041 din 28 august 2003, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1461/2003, ca rămasă fără obiect, iar în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea intimatului Guvernul României la acordarea de despăgubiri, va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 887 din data de 11 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1041 din 28 august 2003 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1461/2003, ca rămas fără obiect.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea intimatului Guvernul României la acordarea de despăgubiri.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.