Validity of CNA fine for failure to ensure objective reporting and audi alteram partem in TV debate

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 02 iulie 2020, reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 369/28.05.2020 şi exonerarea de la plata amenzii de 10.000 RON, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancţiunea unei somaţii de intrare în legalitate, având în vedere că aceasta este disproporţională în raport cu fapta reţinută.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 227 din 19 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, ca neîntemeiată;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A., în contradictoriu cu pârâta Consiliul Naţional al Audiovizualului;

- a anulat în parte decizia nr. 369/28.05.2020, emisă de pârâtul C.N.A., doar în ceea ce priveşte reţinerea prevederilor art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ca temei pentru aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale;

- a menţinut în rest, decizia nr. 369/28.05.2020, emisă de pârâtul C.N.A., respingând în consecinţă, în rest, acţiunea.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 227 din 19 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A. şi pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.

3.1. Reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că în raport de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi, astfel, nu era obligată să îşi dovedească nevinovăţia, sarcina administrării probelor revenind pârâtului Consiliul Naţional al Audiovizualului, iar singura probă adusă de acesta a constat în decizia contestată, care face obiectul litigiului, or aceasta nu poate face dovada prin ea însăşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei.

A învederat faptul că, în timpul emisiunii, părţile ce se declară vizate aveau posibilitatea de a interveni oricând pentru a lămuri orice neclaritate, astfel neputându-se reţine vreo îngrădire a dreptului la apărare şi prezentare a unui punct de vedere, mai ales că aceştia au ales neexercitarea lor.

Informarea a avut loc cu respectarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, fiind efectuată cu bună-credinţă, în interesul superior al comunităţii, fiind respectat şi dreptul persoanelor vizate la propria imagine, context în care, sancţionarea operatorului tv apare ca o măsură abuzivă, lipsită de temei legal.

Pe parcursul acestor emisiuni s-a încercat o informare obiectivă a publicului, fără să se aducă atingere drepturilor altor persoane sau autorităţi, astfel cum a reţinut în mod eronat Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Prin încălcarea dreptului la exprimare al jurnaliştilor şi al posturilor TV, cetăţenii sunt privaţi de o corectă informare, aspect în totală antiteză atât cu dispoziţiile de la nivel naţional, cât şi cu cele de la nivel comunitar.

Informarea realizată prin emisiunea B. difuzată în data de 10 septembrie 2020 a avut loc cu respectarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, fiind efectuată cu bună-credinţă, deoarece rolul televiziunii este de a trezi întrebări în conştiinţa telespectatorilor, punctând centrul de interes al discuţiei prin titluri ce atrag atenţia si captivează.

Totodată, Codul audioviziualului prevede la art. 32 alin. (1) faptul că niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil. Trebuie întotdeauna analizat dreptul publicului de a fi informat, iar pentru ca această informare să fie realizată, jurnaliştii recurg la o anumită doză de exagerare, inerentă profesiei.

Recurenta-reclamantă a mai apreciat şi că sancţionarea postului de televiziune Realitatea este o măsură excesivă, menţionând că în jurisprudenţă, cauza Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei este semnificativă pentru susţinerea punctului său de vedere, întrucât, prin intermediul acesteia s-a arătat: "Curtea este conştientă de faptul că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, şi recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare".

O limitare repetată a dreptului la exprimare conduce finalmente la o cenzură a postului de televiziune, cea care reprezintă vocea poporului şi a democraţiei. O trecere în revistă a istoriei poate trezi anumite emoţii, iar participanţii la această emisiune s-au lăsat purtaţi de anumite emoţii în momentele în care au adus aşa numitele ofense.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la liberă exprimare, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la art. 10 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi la prevederile art. 30 din Constituţia României şi a invocat ca jurisprudenţă cauzele Handyside c. Regatului Unit, Observer and Guardian contra Regatului şi Unit Radio France şi alţii c. Franţei.

Nu în ultimul rând, a susţinut că într-un principiu reiterat şi în cauza Dalban c. României, Curtea a admis că libertatea de exprimare conferită mass media presupune existenţa unor limite mai largi în ceea ce priveşte întinderea acesteia, jurnaliştii bucurându-se, aşadar, în exerciţiul acestei libertăţi, de o doză de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le emit, iară a fi ţinuţi să le demonstreze realitatea. Aceste drepturi au fost flagrant încălcate de Decizia 301, prin care i se impută faptul că a încălcat obligaţia de a informa obiectiv publicul prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor. În realitate, a depus toate diligentele în vederea informării corecte şi complete a publicului, difuzând imagini video cu poziţia unor reprezentanţi ai comunităţii maghiare.

3.2. Pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca tardiv formulată, cu consecinţa menţinerii deciziei contestate, iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, în cazul respingerii excepţiei tardivităţii, admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul menţinerii Deciziei contestate şi în ceea ce priveşte "reţinerea prevederilor art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea 504/2002, ca temei pentru aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale".

Cu privire la excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că soluţia instanţei a fost pronunţată cu încălcarea şi greşita interpretare a prevederilor art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale art. 154 alin. (6) din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru introducerea acţiunii a început să curgă din data de 04 iunie 2020, dată la care actul contestat, cu număr de ieşire 5393/04.06.2020, a fost comunicat la adresele de corespondenţă electronică x@x.tv şi x@x.tv, declarate de reclamantă şi înregistrate în bazele de date ale Consiliului Naţional al Audiovizualului şi s-a împlinit la data de 22 iunie 2020. Or, din datele publice postate pe portalul instanţei rezultă că acţiunea a fost înregistrată la instanţa Curţii de Apel Bucureşti la data de 02 iulie 2020, situaţie de fapt necontestată de reclamanta-intimată ulterior invocării excepţiei.

Totodată, conform raportului întocmit de Direcţia Monitorizare, actul contestat, a fost difuzat pe post în data de 05 iunie 2020, în jurul orelor 18:27, 19:47 şi 20:51, cu respectarea prevederilor legale.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul-pârât a învederat că interpretarea instanţei de fond este una greşită, în condiţiile în care aceasta înţelege să "separe" sancţiunea aplicată analizând cererea reclamantei de "înlocuire" a amenzii în cuantum de 10.000 cu somaţia publică în raport de două fapte contravenţionale, respectiv, una prevăzută de art. 90, a doua, încălcarea prevederilor Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, de art. 91 din Legea audiovizualului.

Or, în şedinţa publică în care s-a dezbătut fondul cauzei, dar şi în întâmpinare, arătase instanţei că individualizarea sancţiunii în domeniul audiovizualului se face în funcţie de criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv, gravitatea şi efectele faptei, sancţiunile anterioare, pe o perioadă de un an, iar nu din perspectiva dispoziţiilor comune în materie contravenţională sau penală printr-un cumul al sancţiunilor pentru fiecare faptă, aşa cum interpretează în mod greşit instanţa de fond.

De asemenea, a arătat că, din perspectiva dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Lege, reclamanta mai fusese sancţionată anterior pentru încălcarea aceloraşi dispoziţii ale Codului de reglementare a conţinutului audiovizual.

Totodată, având în vedere că un astfel de aspect, referitor la lipsa unor sancţiuni anterioare pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale, nu fusese invocat sau contestat de reclamanta-intimată, ci doar de instanţă, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, instanţa putea să solicite, pentru corecta dezlegare a speţei, să depună la dosarul cauzei sancţiunile menţionate de noi în întâmpinare, sancţiuni ce fac dovada faptului că reclamanta nu se afla la prima încălcare a prevederilor Codului audiovizualului.

Raportat la acest aspect, a ataşat cererii de recurs situaţia sintetică a sancţiunilor aplicate anterior reclamantei-intimate, material de lucru avut în vedere de membrii Consiliului în cadrul şedinţelor publice, atunci cân fac propuneri de aplicare a unei sancţiuni, alături de celelalte criterii de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului.

Mai mult, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei a învederat instanţei de fond că Legea audiovizualului nu impune, ca o condiţie de validitate a actului administrativ, menţionarea, în cadrul acestuia, a sancţiunilor anterioare aplicate unui radiodifuzor şi jurisprudenţa Înaltei Curţi cu referire la acest aspect, respectiv deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3555/2007, 2625/2018, 379/2019, 441/2019 şi 4327/2019.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-reclamantă A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii contravenţionale, astfel cum a fost formulată, urmând a fi respinse apărările formulate de pârât, ca nefiind întemeiate.

4.2. Recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat, în condiţiile în care cererea de recurs nu conţine critici efective privind sentinţa atacată sau argumente legale de natură să demonstreze încălcarea şi greşita aplicare a normelor de drept material incidente în speţă, ci o reluare a unora dintre aspectele învederate instanţei de fond în cadrul cererii introductive.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A. este nefondat şi recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 369 din 28 mai 2020, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a dispus sancţionarea reclamantei A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A. cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

În cuprinsul actului atacat pârâtul a reţinut încălcarea următoarelor dispoziţii legale:

- art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 privind codul audiovizualului prezintă o obligaţie a furnizorului de servicii: toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

- art. 40 alin. (2) şi (4) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, "(2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea."

II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A., Înalta Curte constată cu prioritate că o parte dintre critici au fost formulate cu referire la emisiunea "B." din 10 septembrie 2020, cu trimitere la Decizia 301, la art. 32 alin. (1) din Codul audiovizualului sau la sancţionarea postului de televiziune Realitatea, or actul supus controlului de legalitate în cauză este Decizia nr. 369/28.05.2020, prin care se constată încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la ediţia din 06 mai 2020 a emisiunii "Să vorbim despre tine", difuzată de postul A. ce aparţine titularului de licenţă audiovizuale societatea A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A. În consecinţă, urmează a fi analizate doar criticile care vizează sentinţa recurată prin raportare la actul supus controlului de legalitate în cauză.

Înalta Curte reţine că obligaţia de informare corectă a publicului presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoştinţa acestuia informaţii reale, verificate, adevărate, cât şi îndatorirea de a prezenta toate informaţiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat.

Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie nu doar adevărată, ci şi exactă, adică să reflecte întreaga realitate, iar nu doar o parte a acesteia, în funcţie de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informaţiilor, publicul este în măsură să înţeleagă corect şi complet situaţia prezentată şi să îşi formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat.

Obligaţia prezentării tuturor informaţiilor relevante aferente unui subiect rezultă şi din obligaţia prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în divergenţă, precum şi din necesitatea asigurării unei informări imparţiale, obiective.

Totodată, principiului audiatur et altera pers presupune nu doar obligaţia de a permite persoanei în cauză să intervină în emisiune pentru a-şi prezenta punctul de vedere, dar şi obligaţia pozitivă de a solicita acest punct de vedere persoanei care face obiectul unei dezbateri.

Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, apreciază că în cauză au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare. Modalitatea în care s-a derulat emisiunea şi afirmaţiile moderatorului şi ale invitaţilor, nu au fost de natură a favoriza libera formare a opiniilor, nefiind dată posibilitatea formulării vreunui punct de vedere din partea persoanelor vizate de o serie de afirmaţii ostile, negative, dezechilibrate, prezentate în emisiune.

Înalta Curte are în vedere că în timpul emisiunii au fost exprimate o serie de afirmaţii, în acest sens fiind relevante şi exemplele reţinute de către instanţa de fond din raportul de monitorizare:

"(...)trebuie să înţelegem că toţi cabliştii sunt la mâna securităţii pentru că va fi licitaţia 5G.(...) eu nu exclud ca statul mafiot să-şi dorească într-o zi să ne lichideze total fiindcă Legea vaccinării obligatorii este miza lor, este obligaţia lor, este ordin de la C. şi trebuie implementată... (...) Deja este o cenzură şi aici, dar nu ne poate opri această cenzură să ne strângem milioane. Pentru că doar aşa putem să blocăm ultima armă cu care ne vor înfrânge toate drepturile fundamentale. Nu eşti cuminte, te vaccinăm şi mori! Sau devii legumă... sau înnebuneşti... sau dai în toate bolile... autism şi aşa mai departe... cancer... fiindcă noi nu vom şti niciodată cu ce ne injectează. Când e obligatoriu, e ca în China, n-ai voie să mai pui întrebări (...).

(...) Da, asta D. a avut-o pe agendă, a fost obligat că el e sluga LGBT- ismului mondial, neo-marxismului mondial, sluga lui C. şi C. i-a cerut ca să-i predea România gratis, prăbuşită, dar cu aceste legi trecute, da?, inclusive căsătoriile gay... fiţi foarte atenţi!... că d-aia se încearcă dărâmarea Curţii Constituţionale pentru a putea să treacă şi Legea căsătoriilor gay, adopţiile de copii de către familiile gay şi aşa mai departe... (...)

(rep 0342 sel 5) E.: Dar nu pot să nu văd că acest plan malefic este pornit din Germania, CEDO este sub comanda lui C. şi a lui F. şi au făcut, vezi Doamne!, din virgina procuraturii mondiale... această G., o altă mare trădătoare de neam şi de ţară... când o să am timp vă scot toate dosarele, cu toate şantajele pe care le are şi ea... e o femeie şantajabilă... Ea a fost amanta securistului de H. care a condus România... ea executa (neinteligibil) sub şantajul lui H.... emoţional, dar şi pe dosare... şi plecând de-acolo se doreşte desfiinţarea Curţii Constituţionale. Sigur că niciun hastag rezist n-a sărit oripilat... Vai, I.... D. e noul I.... Nu, nu, nu... e un plan de-afară... Nu poţi să predai o ţară gratis, prăbuşită, Germaniei dacă nu desfiinţezi Curtea Constituţională şi dacă nu pregăteşti toate legile prin care după aia doamna C. care va pune un guvernator că D. va fi pe făraş... va pune un guvernator... o slugă a Germaniei... mult mai slugă... care să conducă România şi să vaccineze pe cine doreşte, pe cine nu e cuminte... pentru că... nu uitaţi!... istoria se repetă. Nu uitaţi! Istoria se repetă!

(...) Şi uite cum România a devenit un lagăr de exterminare prin foamete, a românilor".

În speţă, moderatorul şi invitaţii au susţinut, în esenţă, aceleaşi puncte de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziţie să fie prezentat.

Totodată, referitor la respectarea principiului audiatur et altera pers, se reţine că în cazul unei emisiuni de dezbateri, cum este şi cea care formează obiectul prezentei cauze, îndeplinirea acestei obligaţii a furnizorului de servicii media audiovizuale nu poate fi realizată decât prin intermediul moderatorului, pentru a cărui prestaţie furnizorul răspunde, potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Or, în speţă, deşi recurenta a avut posibilitatea tehnică să prezinte acest punct de vedere în cadrul emisiunii "Să vorbim despre tine" din 06 mai 2020, postul A. ce aparţine titularului de licenţă audiovizuală societatea A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A., prin moderatorul emisiunii, nu a întreprins acest demers prin care ar fi putut asigura respectarea principiului audiatur et altera pers, prevăzut de art. 40 din Codul audiovizualului, ce vizează dreptul la informare.

Nu în ultimul rând, reclamanta nu a dovedit şi nici măcar nu a susţinut că moderatorul emisiunii şi-ar fi îndeplinit obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

A fost invocată în cererea de recurs şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materia libertăţii de exprimare şi s-a susţinut că în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la liberă exprimare.

Deşi recurenta insistă asupra încălcării libertăţii de exprimare prevăzută de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că în prezenta cauză nu poate fi vorba despre o ingerinţă în dreptul la liberă exprimare, câtă vreme aceasta presupune intervenţia autorităţii înainte de difuzarea unei emisiuni, iar sancţiunea contestată a fost aplicată după difuzare, ca urmare a constatării încălcării prevederilor legale în materie.

Potrivit unei jurisprudenţe constante a C.E.D.O., libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea libertăţilor cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică. Aşadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerinţa respectării drepturilor celorlalţi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Se susţine în cererea de recurs că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., libertatea de exprimare conferită mass-media presupune existenţa unor limite mai largi în ceea ce priveşte întinderea acesteia, jurnaliştii bucurându-se, aşadar, în exerciţiul acestei libertăţi, de o doză de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le emit, fără a fi ţinuţi să le demonstreze realitatea.

Cu privire la această susţinere, Înalta Curte reiterează faptul că sancţiunea nu a fost aplicată pentru informaţiile oferite de prezentator/realizator, ci, deoarece în emisiunea în cauză, deşi au fost dezbătute teme şi subiecte de interes public, radiodifuzorul nu a asigurat respectarea dispoziţiilor citate, care obligă ca în astfel de programe furnizorii de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor, să respecte principiul audiatur et altera pars, iar moderatorii programelor să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Este, aşadar, evident că într-o societate democratică apare ca o necesitate de prim rang ocrotirea şi încurajarea libertăţii de exprimare de care se bucură presa, în virtutea rolului ei de supraveghere activă a vieţii cetăţii, de semnalare a oricărui abuz ori derapaj de la valorile democratice. Însă jurnaliştii trebuie, în exercitarea cu bună credinţă a profesiunii lor, şi în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte şi celelalte valori protejate de Convenţie, precum şi îndatoririle şi responsabilităţile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menţionate.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante prin care se susţine că nu au fost administrate probe de către intimatul-pârât în dovedirea celor reţinute în cuprinsul deciziei contestate în cauză şi, implicit, la aplicarea sancţiunii. Înalta Curte reţine că, în cauză, au fost respectate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost depusă de către autoritatea publică emitentă, documentaţia care a stat la baza actului contestat, respectiv raportul de monitorizare a emisiunii "Să vorbim despre tine" din data de 06 mai 2020 . Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a contestat raportul de monitorizare, nici la instanţa de fond şi nici prin cererea de recurs, iar instanţa de fond, în virtutea dispoziţiilor art. 255 şi art. 258 C. proc. civ., a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, Înalta Curte apreciază că raportul de monitorizare probează temeinicia constatărilor reţinute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante.

Pentru considerentele prezentate anterior, constatând că soluţia instanţei de fond privind reţinerea încălcării de către recurenta-reclamantă a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A., ca nefondat.

II.2. În ceea ce priveşte recursul recurentului-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului, Înalta Curte constată criticile privind soluţia instanţei de fond referitoare la excepţia tardivităţii, ca fiind nefondate.

Instanţa de recurs reţine că prevederile art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, invocate de recurentul-pârât, reglementează doar competenţa instanţei şi termenul în care pot fi atacate actele emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului, dar nu şi modalitatea de comunicare a actelor emise de autoritate.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în aceste condiţii, comunicarea actului de procedură se va efectua în condiţiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., care este dreptul comun în materie.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., comunicarea actului de procedură se poate face, printre altele, prin poşta electronică sau alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop celui care face comunicarea, or, în cauză, recurentul-pârât, pe de o parte, nu a dovedit faptul că reclamanta i-ar fi indicat adresele de corespondenţă electronică x şi x. în scopul comunicării deciziilor emise de acesta şi, pe de altă parte, nici nu a depus dovezile privind confirmarea primirii de către reclamantă a actului contestat.

În consecinţă, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că nu pot fi considerate ca fiind legal îndeplinite comunicările invocate de recurentul-pârât.

Înalta Curte nu împărtăşeşte în schimb opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte soluţia dată cererii în anulare a Deciziei nr. 369/28.05.2020, în raport de reţinerea de emitentul acesteia a prevederilor art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ca temei pentru aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, criticile formulate de recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului în acest sens, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind întemeiate.

Potrivit art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 504/2002:

"(1) Constituie contravenţie nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispoziţiilor prevăzute la art. 2 alin. (6), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3)-(5), art. 39 alin. (1), art. 411 alin. (1) şi (2), art. 421 alin. (6), art. 428, art. 44, 48 şi 82, precum şi a deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 RON la 100.000 RON."

În cauză, autoritatea pârâtă a reţinut prevederile art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ca temei pentru aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, cu referire la încălcarea prevederilor art. 40 alin. (2) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin cererea introductivă de instanţă recurenta-reclamanta a solicitat, în principal anularea deciziei de amendare, iar în subsidiar modificarea sancţiunii prin înlocuirea amenzii cu somaţie publică de intrare în legalitate, opinând că "amenda în cuantum de 10.000 RON este disproporţionată în raport cu fapta reţinută", cereri susţinute cu critici referitoare la libertatea de exprimare şi dreptul la opinie, fără să invoce niciun alt argument privind nelegalitatea deciziei.

Totodată, faţă de cererea de înlocuire a amenzii cu somaţia, reclamanta nu a contestat apărările susţinute de pârât prin întâmpinare, respectiv că mai fusese sancţionată anterior, cu două somaţii si amendă.

De altfel, acest aspect nu a fost contestat de recurenta-reclamantă nici în calea de atac a recursului, iar în plus, recurentul-pârât a depus la dosarul cauzei şi o situaţie sintetică a sancţiunilor aplicate anterior reclamantei, material de lucru avut în vedere de membrii Consiliului în cadrul şedinţelor publice, atunci când fac propuneri de aplicare a unei sancţiuni, alături de celelalte criterii de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, din care rezultă că reclamanta mai fusese anterior sancţionată inclusiv pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale (Decizia nr. 618 din 13 iunie 2019 privind somarea pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1), (2) şi 4 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual).

În consecinţă, temeiul pentru aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale prevăzut de art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 504/2002 a fost în mod corect reţinut de autoritatea pârâtă, iar împrejurarea că sancţiunile anterioare aplicate recurentei-reclamante nu au fost menţionate expres în decizia atacată nu constituie o cauză de nulitate a actului de sancţionare, nefiind dovedită nicio vătămare suferită din acest motiv.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, urmând a fi menţinute în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A. împotriva sentinţei civile nr. 227 din 19 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni şi Asociaţii S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.