Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1205/2023 AI generated

Non-applicability of tax liability suspension pending insolvency liability proceedings due to independent budgetary claims

Case Number Decizia nr. 1205/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice of Romania admitted the taxpayer appeal, quashed the Court of Appeal's decision to suspend the proceedings, and remanded the case for continued judgment on the merits. The dispute involved a challenge to a tax authority’s decision to impose joint and several liability on a company administrator for unpaid budgetary claims arising from the debtor company's insolvency; the lower court had suspended the tax liability trial pending the outcome of a separate civil action regarding the administrator's personal patrimonial liability under insolvency law. Relying on Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure and the derogatory nature of the Fiscal Procedure Code, the High Court determined that the tax authority’s power to enforce joint liability for budgetary claims is independent of and not blocked by insolvency proceedings, finding no legal dependency that would warrant the suspension of the tax litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 25 din Legea nr. 207/2015, art. 169 din Legea nr. 85/2014, art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Non-applicability of tax liability suspension pending insolvency liability proceedings due to independent budgetary claims: The dispute involved a challenge to a tax authority’s decision to impose joint and several liability on a company administrator for unpaid budgetary claims arising from the debtor company's insolvency; the lower court had suspended the tax liability trial pending the outcome of a separate civil action regarding the administrator's personal patrimonial liability under insolvency law. Relying on Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure and the derogatory nature of the Fiscal Procedure Code, the High Court determined that the tax authority’s power to enforce joint liability for budgetary claims is independent of and not blocked by insolvency proceedings, finding no legal dependency that would warrant the suspension of the tax litigation.

Keywords

AI generated
insolvency tax liability tax litigation proceedings fiscal law action for liability tax authority

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
x/2020, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cererii de antrenare răspundere patrimonială (dosar x/2018).
art. 25 din Legea nr. 207/2015
207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, este nerelevantă, deoarece situaţiile reglementate de art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu se suprapun cu faptele pentru care poate fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere potrivit art.
art. 169 din Legea nr. 85/2014
207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu se suprapun cu faptele pentru care poate fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014 (art.
art. 138 din Legea nr. 85/2006
85/2014 (art. 138 din Legea nr. 85/2006).
art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ
Curtea de Apel a dispus suspendarea judecăţii cauzei, reţinând că în cauză sunt incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural provision cited as the basis for admitting the appeal and the resulting operative orders.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main ground cited to justify the court's power to admit the appeal, quash the lower court's decision, and remand the case.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural provision cited as the basis for admitting the appeal and the resulting operative orders.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, anularea Deciziei 238/04.11.2019 de soluţionare a contestaţiei administrative şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/30.01.2017, precum şi suspendarea executării actelor mai sus relevate conform dispoziţiilor art. 1 Legea 554/2004, fără cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 8 februarie 2022, a admis cererea de suspendare a judecării recursului, formulată de recurentul- reclamant A. şi, în consecinţă, a suspendat recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 236/12.05.2021 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2020, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cererii de antrenare răspundere patrimonială (dosar x/2018).

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vrancea urmează a se administra probatorii şi a se statua cu privire la cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei B. S.R.L., împrejurare care a fost avută în vedere la emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2521.95/30.10.2017 de către AJFP Vrancea, contestată în prezenta cauză.

În opinia recurentei, măsura de suspendare a judecării cauzei este nelegală, deoarece reţinerea potrivit căreia recurentul-reclamant urmează să fie judecat conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 de către o instanţa judecătorească şi că, în acest caz, nu se poate discuta de dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, este nerelevantă, deoarece situaţiile reglementate de art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu se suprapun cu faptele pentru care poate fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014 (art. 138 din Legea nr. 85/2006).

De asemenea, recurenta mai arată că angajarea răspunderii în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014 vizează ansamblul obligaţiilor de plată restante ale debitorului, iar dispoziţiile art. 25 din Codul de procedură fiscală, exclusiv obligaţiile de plată de natură fiscală, cele două forme de răspundere au o cauză diferită, iar înlăturarea uneia dintre acestea nu conduce de plano, la aceeaşi soluţie şi în privinţa celeilalte.

În situaţia în care sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală pentru atragerea răspunderii solidare a persoanelor fizice sau juridice, organul fiscal este îndreptăţit să dispună şi atragerea acestei răspunderi chiar dacă debitorul este în insolvenţă.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu, cu pârâta DGRFP Galaţi - AJFP Vrancea anularea Deciziei nr. 238/04.11.2019 de soluţionare a contestaţiei administrative-fiscale şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2521.95/30.01.2017, precum şi suspendarea executării acestor acte.

Prin sentinţa nr. 236/12.05.2021 pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost admisă în parte acţiunea, a fost anulată Decizia nr. 238/04.11.2019 emisă de DGRFP Galaţi şi a fost respinsă cererea privind anularea Deciziei de-angajare a răspunderii solidare nr. 2521.95/30.10.2017 emisă de AJFP Vrancea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., conform art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticând, soluţia de respingere a capătului de cerere vizând anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2521.95/30.10.2017, emisă de AJFP Vrancea.

Ulterior, la data de 26.0.1.2022 recurentul-reclamant a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Vrancea, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale personale a administratorului, pentru intrarea în insolvenţă, în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Curtea de Apel a dispus suspendarea judecăţii cauzei, reţinând că în cauză sunt incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia pronunţată de instanţa de fond .

În raport cu dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Textul legal citat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanţa "poate" suspenda judecata.

Pentru a dispune suspendarea cauzei, instanţa este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării.

Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluţionarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluţionarea cererii de chemare în judecată să fie influenţată de existenţa sau inexistenţa unui drept ce formează obiectul altei judecăţi.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru a se dispune suspendarea judecăţii cauzei.

Nu prezintă relevanţă faptul că societatea a intrat în insolvenţă, întrucât nu există vreo prevedere legală care să stabilească inadmisibilitatea atragerii răspunderii, în temeiul Codului de procedură fiscală, care stabileşte o formă specială de atragere a răspunderii solidare, cu caracter derogatoriu de la reglementările insolvenţei, în considerarea exclusiv a naturii obligaţiei care se doreşte a fi valorificată, respectiv creanţe bugetare, astfel încât demararea procedurilor de insolvenţă nu poate bloca procedura atragerii răspunderii solidare.

Un argument în plus, îl reprezintă faptul că dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 341/A din 12 octombrie 2022 de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de intimatul-pârât A. şi a respins, pentru lipsa calităţii procesuale active, apelul declarat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 173/12.07.2022 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, motiv pentru care o va casa şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Încheierea atacată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea împotriva încheierii din 8 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează Încheierea atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2023.