Annulment of administrative decision for failure to comply with mandatory public consultation requirements in fishery lease royalty calculations

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia II-civilă-contencios administrativ şi fiscal la data de 20 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, a solicitat anularea Deciziei nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenţei minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea ANPA.

Prin sentinţa civilă nr. 1350 din 22 decembrie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia II-civilă-contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 23 noiembrie 2020, sub nr. x/2021.

Totodată, prin încheierea din 15 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia litispendenţei şi s-a trimis dosarul la dosarul nr. x/2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă 49 din 23 martie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile ca neîntemeiate şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile 49 din 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs principal reclamanta A. şi recurs incident pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

3.1. Reclamanta A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii întrucât, deşi a constatat că au fost încălcate prevederile art. 2 şi ale art. 7 din Legea nr. 52/2003 a apreciat ca neîndeplinirea acestei proceduri nu conduce automat la nulitatea actului emis, ci trebuie analizată în concret vătămarea şi efectele neîndeplinirii procedurii prevăzute de lege.

În acest sens, a susţinut că atât timp cât legea stabileşte ca sunt reguli procedurale minimale ce trebuie respectate de către instituţiile publice în adoptarea unor acte normative, simpla nerespectare a acestor condiţii minime este de natură a vătăma grav interesele celor cărora le este adresat actul contestat. Ori, asa cum a făcut dovada prin probatoriul administrat în cauza, tocmai lipsa de transparenţă în adoptarea Deciziei nr. 361/2020 a făcut ca formula de calcul adoptată să fie de natură să prejudicieze grav interesele societăţilor din domeniu.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a arătat că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 23/2008, în condiţiile în care la baza Deciziei 361/18.08.2020 stă un studiu, realizat în perioada 1986 – 1993, invocat şi în preambulul Deciziei, care a calculat "productivitatea piscicolă naturală a amenajărilor piscicole" şi nu a terenului aferent acestora şi nici "bonitatea piscicolă". Terenul fără active, care sunt în proprietate privată şi fără alimentarea cu apă asigurată tot de către fermier, nu are nici productivitate, nici bonitate piscicolă.

Recurenta-reclamantă a învederat şi că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că modul de calcul anterior este identic cu cel din Decizia 361/18.08.2020, fără a lua în considerare faptul că noul act normativ nu mai are în vedere corecţiile aplicate formulei ce prevedeau reduceri. Totodată, invocarea O.U.G. nr. 57/2019 în dispozitivul deciziei contestate este în contradicţie cu prevederile art. 307 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 268/2001, respectiv legea specială care vizează terenurile cu destinaţie agricolă.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut şi că instanţa de fond s-a pronunţat cu aplicarea greşită a legii în condiţiile în care preţul utilizat în formula de calcul a redevenţei minime pentru hectarul de teren pe care sunt amplasate amenajările piscicole nu este preţul pieţei.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă nu a avut în vedere si nu s-a pronunţat raportat la înscrisurile depuse chiar de intimata-pârâtă, respectiv Anexele nr. 1, 2 - secţiunea 3, 3 şi 4 din Adresa x/01.03.2021 şi y/01.03.2021.

3.2. Pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a declarat recurs incident în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că motivarea cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes este greşită în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 teza 2 şi pct. 6 teza 3, deoarece nu există normă de drept material care să justifice raţionamentul expus de instanţă în ceea ce priveşte respingerea excepţiei. Astfel, în mod generic şi fără a avea legătură cu excepţia invocată, prima instanţă a evocat o serie de considerente străine cauzei prin care explică de ce Decizia nr. 361/2020 este aplicabilă incluziv situaţiilor invocate de reclamant.

Recurenta-pârâtă a arătat şi că excepţia lipsei de interes a fost respinsă cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004, cât şi a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cu care această lege se completează, în condiţiile în care decizia atacată în cauză nu afectează relaţiile contractuale existente între ANPA şi partenerii contractuali ce au în derulare contracte de asociere în participaţiune/concesionare, deoarece nu afectează şi nu va afecta relaţiile contractuale deja existente. Asta deoarece actul administrativ emis nu are putere retroactivă şi, de altfel, un asemenea act administrativ poate fi considerat inexistent conform doctrinei specifice actului administrativ, deoarece ar încălca o normă cu rang constituţional.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, reiterând excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, întrucât actul administrativ atacat nu poate produce efecte retroactive, iar emiterea acestuia nu a lezat interesele legitime ale părţii reclamante. A susţinut că actul administrativ atacat produce doar efecte pentru viitor şi nu produce efecte în mod direct asupra contractelor deja aflate în derulare. Redevenţa este stabilită prin contract, care reprezintă "legea părţilor", iar modificarea redevenţei se face prin act adiţional semnat în mod liber şi asumat de ambele părţi contractante şi nu în virtutea actului administrativ atacat.

Aspectele evocate faţă de prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională sunt lipsite de relevanţă atât timp cât nu s-a dovedit o vătămare concretă produsă reclamantului.

A mai învederat că argumentaţia reclamantului referitoare la faptul că "ANPA administrează terenuri şi nu amenajări piscicole" ar fi fost acceptabilă dacă din punct de vedere temporal ne regăseam în anii 2000. În prezent atât legislaţia principală, O.U.G. nr. 23/2008 şi Codul Administrativ, cât şi cea secundară, specifică foarte clar obiectul de activitate al pârâtului faţă de atribuţia de concesionare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamanta A. este fondat şi recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Preliminar, Înalta Curte constată criticile formulate de recurenta-reclamantă în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a doua din C. proc. civ., "când hotărârea cuprinde motive contradictorii", ca fiind subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât privesc în concret chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării de către instanţa de fond a prevederilor art. 2 şi ale art. 7 din Legea nr. 52/2003, astfel că vor fi analizate exclusiv din această perspectivă.

Criticile formulate de recurenta - reclamantă A. privind greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de fond a prevederilor art. 2 şi ale art. 7 din Legea nr. 52/2003, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

În fapt, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, a solicitat anularea Deciziei nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenţei minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea ANPA.

Conform înscrisurilor de la dosar, reclamanta este persoană juridică fără scop patrimonial, înscrisă în registrul special nr. 47/A/28.07.2003, partea A- Asociaţii Secţiunea I. Conform art. 7 din statut Asociaţia naţională a Producătorilor din Pescărie "A." are ca scop exprimarea şi promovarea intereselor profesionale şi comerciale ale crescătorilor de peşti de cultură şi alte organisme acvatice, ale comercianţilor şi distribuitorilor de peşte şi produse pescăreşti, ale procesatorilor din industria pescărească, ale operaţiunilor din turismul zonelor pescăreşti, crescătorilor de peşti ornamentali ş.a., persoane juridice care activează în sectorul pescăresc sau în activităţi adiacente acestuia, cu calitatea de membrii ai asociaţiei care îşi desfăşoară activitatea în România.

Prin Decizia nr. 361/2020, privind stabilirea modului de calcul al redevenţei minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură s-a aprobat modul de calcul al redevenţei minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, conform anexei care face parte integrantă din decizie. Formula de calcul era Nr. = Rz + Rz x (Tap + Taa + Sc + At + Cl + Tr) kg peşte/ha/an. Preţul mediu pentru un kilogram de peşte este echivalentul în RON a 1,81 euro la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României din ziua facturării redevenţei, cu posibilitatea actualizării nivelului redevenţei minime cu preţul mediu al kilogramului de peşte.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte soluţia dată cererii în anulare a Deciziei nr. 361/18.08.2020, în raport de încălcarea de către emitentul acesteia a prevederilor art. 2 şi ale art. 7 din Legea nr. 52/2003.

Astfel, art. 2 al Legii nr. 52/2003 consacră cele trei principii pe care se întemeiază aceasta şi anume informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative, consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative şi participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 3 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare:

"(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.

(2) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde: data afişării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul-limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ".

Cu privire la destinatarii normei, art. 4 din lege prevede că "Autorităţile administraţiei publice obligate să respecte dispoziţiile prezentei legi sunt: a) autorităţile administraţiei publice centrale: ministerele, alte organe centrale ale administraţiei publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice descentralizate ale acestora, precum şi autorităţile administrative autonome; b) autorităţile administraţiei publice locale: consiliile judeţene, consiliile locale, primarii, instituţiile şi serviciile publice de interes local sau judeţean."

Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor juridice anterior enunţate, rezultă că la adoptarea Deciziei nr. 361/18.08.2020, era necesar ca intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură să respecte dispoziţiile anterior citate referitoare la transparenţa decizională în administraţia publică, îndeplinirea acestei proceduri fiind o obligaţie legală pentru intimată, iar nu o facultate, normele legale indicate având un caracter imperativ, iar nu supletiv.

Cu privire la îndeplinirea acestei obligaţii legale, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în dosarul dedus judecăţii nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurilor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 52/2003, acest aspect fiind de altfel necontestat în cauză.

Totodată, contrar apărările formulate de pârâtă, acesteia nu îi erau aplicabile derogările prevăzute la art. 6 din Legea nr. 52/2003, întrucât acestea privesc interesele strategice economice şi politice ale ţării, precum şi deliberările autorităţilor, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii, această din urmă condiţie nefiind dovedită în cauză.

În ceea ce priveşte sancţiunea nerespectării acestor norme, contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că aceasta este nulitatea absolută, întrucât cerinţa nerespectată de către intimată la adoptarea Deciziei nr. 361/18.08.2020 este instituită printr-o normă imperativă care ocroteşte un interes public.

După cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 152 din 06 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, "Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică are ca scop să sporească gradul de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţean, ca beneficiar al deciziei administrative, precum şi să implice participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative. Actul normativ dă substanţă dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 31 referitoare la dreptul la informaţie, care prevăd obligaţia autorităţilor publice, potrivit competenţelor ce le revin, să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal".

Prin urmare, interesul public ocrotit de dispoziţiile legale încălcate de intimata-pârâtă este cel al informării corecte a cetăţenilor asupra treburilor publice, astfel că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că în cauză nulitatea este una virtuală, iar vătămarea trebuie dovedită de cel care o invocă.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectarea procedurii de adoptare a actului administrativ reprezentând una dintre condiţiile de legalitate ale acestuia, iar sancţiunea ce intervine în situaţia neîndeplinirii acestei condiţii este nulitatea actului administrativ, criticile recurentei din această perspectivă fiind fondate.

Având în vedere că la adoptarea deciziei s-au încălcat dispoziţiile imperative ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, consecinţa fiind anularea anularea Deciziei nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenţei minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Înalta Curte reţine că nu se mai impune analizarea şi celorlalte motive de anulare invocate de recurenta-reclamantă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată, urmând a se anula Decizia nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenţei minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi a se menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

II.2 Critica formulată prin recursul incident de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură privind soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii, este nefondată.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de recurs reţine că soluţia instanţei de fond privind excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii a fost motivată, iar considerentele avute în vedere de judecătorul fondului sunt evocate în legătură cu situaţia de fapt reţinută în cauză, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul, în accepţiunea Legii contenciosului administrativ şi ale art. 33 C. proc. civ.

Astfel, reclamanta trebuie să facă dovada interesului promovării cererii de chemare în judecată, cu îndeplinirea cumulativă a exigenţelor acestui element necesar al dreptului la acţiune, şi anume să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, aşa prevăd dispoziţiile art. 33 C. proc. civ.

Dispoziţiile speciale ale Legii contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, definesc noţiunile de drept vătămat (art. 2 alin. (1) lit. o), interes legitim privat (art. 2 alin. (1) lit. p) şi interes legitim public (art. 2 alin. (1) lit. r).

Astfel, dreptul vătămat reprezintă, în accepţiunea legii, orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.

Interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.

Interesul legitim public constituie interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.

Prin Decizia nr. 8/02.03.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 580 din 2 iulie 2020, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (11) şi (12) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că "În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului".

În considerentele deciziei, s-a reţinut că, "în situaţia acţiunii promovate în contencios administrativ de către organismele sociale interesate, în definiţia legală dată acestora prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui contencios subiectiv, în care invocarea interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă însă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele organismului social - asociaţie, potrivit statutului acestuia. Verificarea existenţei acestei legături urmează să se facă de instanţe de la caz la caz, prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecăţii, nefiind suficientă menţionarea în statut a activităţii de "apărare a interesului public", ca scop principal al respectivului organism social interesat".

În cauza de faţă, conform înscrisurilor de la dosar, rezultă că, potrivit obiectivelor asumate în statutul asociaţiei (art. 7 – exprimarea şi promovarea intereselor profesionale şi comerciale ale crescătorilor de peşti de cultură şi alte organisme acvatice, ale comercianţilor şi distribuitorilor de peşte şi produse pescăreşti, ale procesatorilor din industria pescărească, ale operatorilor din turismul zonelor pescăreşti, crescătorilor de peşti ornamentali şa.; art. 8.21 – reprezintă interesele comune ale membrilor asociaţiei în faţa instituţiilor statului, reprezentare în instanţă), reclamanta are legitimitatea de a apăra interesul colectiv al membrilor săi, interes care, în speţa concretă, se referă la unul economic, reprezentat de contestarea modului de calcul şi, implicit, a valorii minime a redevenţei datorate în baza contractelor de concesiune aflate în derulare ori care ar urma să fie stabilită în procedurile de atribuire viitoare.

Prin urmare, prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 554/2004, asociaţia reclamantă justifică un interes privat în cauză, între obiectivele asumate prin statut intrând şi cel referitor la apărarea intereselor comerciale ale membrilor asociaţi ce ar putea fi afectate de existenţa unui act administrativ privind modificarea modului de calcul al redevenţei pentru contractele de concesiune.

Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor recurentei-pârâte referitoare la neafectarea contractelor de concesiune în derulare, instanţa de control judiciar reţine că din contractele depuse la dosarul cauzei, rezultă că, cel puţin în o parte dintre acestea, concesionarul trebuie să accepte recalcularea redevenţei, prin diminuare sau majorare începând cu data intrării în vigoare a noului act normativ .

În consecinţă, în raport de natura excepţiei şi de motivele invocate prin cererea formulată, Înalta Curte constată că reclamanta justifică un interes care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea acţiunii, astfel încât în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.

Pentru considerentele prezentate anterior, constatând că soluţia instanţei de fond privind respingerea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 49 din 23 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Anulează Decizia nr. 361/18.08.2020 privind stabilirea modului de calcul al redevenţei minime aplicabile contractelor de concesiune care au ca obiect exploatarea în scop piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.