Timeliness of appeal against rejection of forced intervention by state president in administrative sanction litigation

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi Biroul Individual Notarial A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 21/1996 a concurentei (republicata), respectiv art. 51 alin. (1) teza a doua, coroborat cu prevederile art. 1 alin. (1) si art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, privitor la Decizia nr. 76 din 20.12. 2017, emisa de Consiliul Concurentei, prin care au fost amendaţi contravenţional, solicita ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

1. pe cale de excepţie - constatarea lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor, respectiv lipsa calităţii de subiect activ al contravenţiei constatate si sancţionată prin Decizia nr. 76 din 20.12. 2017;

2. pe cale de excepţie - constatarea nulităţii actului administrativ de aplicare a sancţiunii contravenţionale, respectiv nulităţii Deciziei nr. 76 din 20.12. 2017;

3. pe fond - anularea Deciziei nr. 76 din 20.12.2017 emisa de Consiliul Concurentei privind constatarea si sancţionarea unor fapte anticoncurentiale, in ceea ce priveşte sancţionarea contravenţionala a reclamanţilor;

4. în subsidiar, daca se va retine ca fapta imputata exista, reducerea amenzii pana la nivelul minim legal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 258 din 24 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile de nelegalitate ca neîntemeiate; s-a respins cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A. şi Biroul Individual Notarial A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi intervenientul forţat Preşedintele României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 258 din 24 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi Biroul Individual Notarial A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenţii au invocat prevederile art. 64 alin. (4) in forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii, precum şi Decizia nr. 17/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

Au solicitat să se constate admisibilitatea cererii de extindere a intervenţiei forţate a terţului Presedintele României reprezentat de Administraţia Prezidenţială, conform art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ca parte având un interes comun cu reclamanţii, în ceea ce priveşte demnitarul B., ca membru al Plenului Consiliului Concurenţei, participant la luarea unei decizii de sancţionare a reclamantului, respectiv sub aspectul continuării exercitării atribuţiilor de demnitar al statului, după expirarea mandatului de 5 ani şi expirarea duratei de interimat ministerial legal de 45 zile, încălcând astfel voinţa Preşedintelui României, susţinând că nu este întemeiată abordarea instanţei de fond privind cererea de extindere a intervenţie fortate.

Ordinul nr. 1237/2017 este dăunător Administratiei Prezidenţiale întrucât pune în practică un mandat expirat de numire într-o funcţie de demnitate publică, dar modificat fără acordul emitentului Presedintele României, printr-o interpretare tendenţioasă singulară şi abuzivă a unei prevederi din legea specială, respectiv art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei.

Astfel, critică soluţia primei instanţe întrucât între excepţia de nelegalitate a Decretului nr. 703/2009 şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1237/2017 există un raport evident de cauzalitate, generat de faptul că domnul B. a fost delegat în componenţa Comisiei. Este evident că terţul Preşedintele României are un interes comun cu reclamanţii, acela de a pune în discuţie împrejurarea modificării validităţii unui decret emis de Presedintele României în sensul continuării exercitării atribuţiilor demnitarului B., peste durata legală de interimat de 45 de zile, producându-se eludarea voinţei Presedintelui României.

În opinia sa, prevederile art. 18 din Legea concurentei trebuie coroborate cu art. 9 din Legea nr. 90/2001, privind interimatul ministerial, care este limitat al 45 de zile.

Împrejurarea că Presedintele României era deja parte în dosar ar fi trebuit să constituie un motiv în plus pentru admiterea extinderii intervenţiei formulată de reclamanţi, în sensul de a fi obligat să-şi exprime punctul de vedere privind oportunitatea delegării domnului B. în componenţa Comisiei. Instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere particularitatea invocării excepţiei de nelegalitate a Decretului nr. 703/2009, în sensul că reclamanţii sunt interesati în contestarea modalităţii de modificare a duratei prevăzută de acest decret prezidenţial, situaţie în care este firească cererea reclamantilor pentru aplicarea art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În concluzie, a solicitat casarea sentinţei nr. 258/2020, constatarea admisibilităţii cererii de intervenţie şi reluarea judecăţii, de alt complet, stabilit aleatoriu.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, arătând că încheierea se atacă în termen de 5 zile de la data pronunţării, termenul împlinindu-se la 20.07.2020, iar recursul a fost declarat la 31.07.2020.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut că cererea de intervenţie în interesul recurentului a terţului Administraţia Prezidenţială la judecarea excepţiei de nelegalitate a ordinului nr. 1234/2017 a Preşedintelui Consiliului Concurenţei, nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ., Administratia neputând pretinde, pe calea unei cereri separate aceleaşi drepturi ca şi notarul public A..

Or, recurentul nu realizează o minimă argumentare a pretinsei vătămări a unui drept al Administraţiei similar cu dreptul recurentului.

Susţinerile recurentului referitoare la momentul la care acest ar fi luat cunoştinţă de conţinutul Ordinului nr. 1237/2017 şi a Decretului nr. 703/2008 sunt eronate, acesta luând cunoştinţă cu mult înainte de depunerea înscrisurilor la dosarul cauzei.

4.2 Intimata-pârâtă Administraţia Prezidenţială a formulat întâmpinare, arătând că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici aduse sentinţei recurate, simpla formulare a cererii în cuprinsul căreia se exprimă nemultumirea faţă de soluţia pronunţată nefiind suficientă pentru îndeplinirea condiţiei motivării cererii de recurs. În mod corect a apreciat prima instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, în opinia sa, sunt îndeplinite şi condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 8 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 6 decembrie 2022, recurenţii-reclamanţi au depus note scrise în cuprinsul cărora au invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 509 din 1 septembrie 2015 emis de preşedintele Consiliului Concurenţei pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind desfăşurarea audierilor şi adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial nr. 674 din 4 septembrie 2015; note scrise privind impactul neconstituţionalităţii art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei – Decizia CCR nr. 58/2021 şi note scrise referitoare la tardivitatea recursului, invocată de către intimatul-pârât Consiliul Concurenţei, la termenul din 8 decembrie 2022 cauza fiind amânată, pentru ca intimatul Consiliul Concurenţei să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de recurenţi.

Cu privire la excepţia tardivităţii recursului, recurenţii au susţinut că declararea căii de atac a avut loc cu respectarea termenului legal de 5 zile de la data pronunţării, calculat de aceştia pe zile libere de la data de 24.07.2020, astfel încât au depus recursul la data de 30.07.2020, înainte de redactarea integrală, motivată a sentinţei, întrucât doreau să se încadreze în prevederile art. 64 alin. (4) C. proc. civ.

Au precizat că nu au reţinut că în şedinţa din data de 13.07.2020 instanţa s-ar fi pronunţat clar şi explicit asupra cererii privind extinderea participării în calitate de intervenient a Preşedintelui României, reprezentat de Administraţia Prezidenţială, aceştia reţinând doar că instanţa a amânat pronunţarea la data de 24.07.2020. Au urmărit postările pe site-ul instanţei, însă nu exista vreo menţiune cu privire la vreo decizie a instanţei, doar amânarea pronunţării asupra excepţiilor ridicate în dosar. Astfel, în condiţiile în care în dispozitivul încheierii din data de 13 iulie 2020 nu s-a menţionat soluţia dată asupra măsurii dispuse şi termenul de special de recurare, încheierea este viciată.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte va analiza cu prioritate cerinţa respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ şi absolut.

Se reţine că potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ. "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. (...)"

Aşa fiind termenul de exercitare a recursului împotriva acestei încheieri este de 5 zile de la data pronunţării pentru părţile prezente, acesta urmând a fi calculat, pe zile libere aşa cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ., recurenţii neformulând o astfel de cerere.

Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurentii nefiind suficient de diligenti pentru conservarea drepturilor sale procesuale, acestia neaflându-se într-o situaţie prevăzută de 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. .

Astfel, pronunţarea la data de 13.07.2020 în şedinţă publică asupra cererii în discuţie, astfel cum a fost consemnată în încheierea de amânare a pronunţării, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a Preşedintelui României prin Administraţia Prezidenţială în temeiul dispoziţiilor art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., are efectul declanşării curgerii termenului de recurs împotriva recurentilor.

În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 20 iulie 2020, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat la data de 30 iulie 2020, prin e-mail, astfel cum rezultă din adresa de înaintare aflată la dosarul de recurs, cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Prin încheierea din 13.07.2020, de amânare a pronunţării, în şedinţa publică la care părţile au fost prezente, prin reprezentanţi, instanţa de fond a stabilit următoarele:

"În ceea ce priveşte cererea de intervenţie, apreciază că este inadmisibilă întrucât Administraţia Prezidenţială nu poate avea acelaşi interes ca şi reclamanţii din prezenta cauză.

În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului reclamanţilor de la termenul de astăzi de "a se extinde intervenţia forţată a terţului Preşedintele României/Administraţia Prezidenţială în cauza de faţă", Curtea arată că, la termenul de judecată din 30 septembrie 2019, filele x volumul 1, s-a dispus introducerea în cauză a Preşedintelui României în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004 având în vedere că reclamanţii au invocat excepţia de nelegalitate a Decretului numărul 703/27.04.2009 emis de Preşedintele României, motiv pentru care emitentul actului a fost citat în cauză în calitate de intervenient forţat, fiindu-i comunicate nu doar cererea prin care reclamanţii invocă excepţia de nelegalitate a acestui decret, dar şi cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea completatoare şi precizatoare, întâmpinarea la cerere completatoare şi precizatoare, precum şi toate înscrisurile depuse în dovedire de părţi pentru a-şi putea face apărările în cauză.

Preşedintele României, prin Administraţia Preşedinţială care desfăşoară activitatea juridică în cauză şi îl reprezintă pe acesta ca instituţie, a formulat întâmpinare depusă la dosar invocând atât inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, cât şi netemeinicia acesteia, şi nesusţinând solicitările reclamanţilor.

Faptul că printr-o cerere depusă de reclamanţi la 9 decembrie 2019, aflată la filele x volumul 2, aceştia solicită o aşa numită "extindere", o intervenţie forţată a Administraţiei Prezidenţiale în cauza de faţă în raport de dispoziţiile art. 68 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte judecarea excepţia de nelegalitate a decretului, susţinând că Preşedintele României ar putea avea acelaşi pretenţii ca şi reclamanţii în judecarea excepţiei de nelegalitate a acestui ordin, Curtea arată că instituţia intervenţiei fie ea voluntară sau forţată, aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 61 - 79 C. proc. civ., presupune ca partea care intervine în cauză, fie voluntar, fie chemată de una dintre părţi sau de instanţă din oficiu, să nu fie parte în cauză la momentul la care este atrasă în procesul respectiv.

Ar putea exista o excepţie în cazul în care s-ar pune problema unei chemări în garanţie, dar nu este cazul. Chiar şi într-o speţă de contencios administrativ cum este aceasta de faţă şi având în vedere dispoziţiile art. 4 şi art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, nu apare ca fiind admisibilă formularea de către reclamanţi a unei noi cereri de intervenţie forţată întemeiată pe dispoziţiile art. 68 în raport de excepţia de nelegalitate invocată, atâta vreme cât terţul care se doreşte a fi atras în proces este deja parte în cauză şi şi-a formulat apărările, nesusţinând excepţia de nelegalitate invocate de reclamanţi.

Instanţa nu s-a pronunţat pe această cerere intitulată "extindere a cererii de intervenţie" în mod justificat până la acest moment având în vedere că nu a fost formulată ca o cerere distinctă de atragere în judecată a unui terţ, ci pur şi simplu ca o completare sau ca o susţinere în cadrul excepţiei de nelegalitate formulate de reclamanţi împotriva unui act emis de Preşedintele României.

Pentru toate aceste considerente, Curtea respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a Preşedintelui României prin Administraţia Prezidenţială în temeiul dispoziţiilor art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Având cuvântul, apărătorul reclamanţilor, solicită acordarea unui termen pentru ca, în termen de 5 zile să formuleze recurs în funcţie de consultarea pe care o va avea cu clientul, respectiv să abordeze sau nu calea de atac de recurs. Este dreptul reclamanţilor la această cale de atac care se exercită în termen de 5 zile de la data pronunţării, dar nu declară recurs în şedinţă publică, dorind să se consulte cu reclamantul.

Având cuvântul, pârâtul, prin consilier juridic, consideră că termenul de cinci zile poate curge şi dacă cauza se va judeca la acest termen, reclamanţii având posibilitatea de a formula recurs vizavi de cererea de extindere sau pe fondul cauzei.

La interpelarea instanţei, reclamanţii, prin avocat, învederează că au dreptul de a formula recurs, dar în termen de cinci zile, având posibilitatea de a exercita această cale de atac. De asemenea, susţine că are termen de cinci zile să formuleze recurs şi acest recurs în situaţia în care îl va formula urmează a fi judecat de către Înalta Curte cu trimiterea dosarului.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei în scopul acordării unui termen pentru a se gândi reclamanţii dacă formulează recurs împotriva acestei soluţii sau nu, însă va amâna pronunţarea asupra fondului cauzei în scopul verificării depunerii cererii de recurs de către reclamanţi. Astfel, dacă reclamanţii vor formula recurs în termenul legal se va pune problema unei eventuale repuneri pe rol a cauzei pentru a se suspenda cauza în temeiul art. 64 C. proc. civ. La momentul de faţă nu există nici un motiv pentru amânarea cauzei."

Prin urmare, este fără echivoc că instanţa s-a pronunţat, motivat, în şedinţa publică din data de 13 iulie 2020 cu privire la cererea de chemare în judecată a Preşedintelui României prin Administraţia Prezidenţială în temeiul dispoziţiilor art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., menţionând termenul de 5 zile de la pronunţare pentru părţile litigante, care erau prezente, toate aceste aspecte fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din aceeaşi dată, motiv pentru care nu se poate reţine în scopul justificării nerespectării termenului prevăzut de lege, vicierea încheierii de amânare a pronunţării din perspectiva nemenţionării în dispozitiv a acestei soluţii, dispozitiv care a fost încărcat în sistemul informatizat ECRIS şi cu privire la care s-au raportat recurenţii în formularea apărărilor referitoare la excepţia tardivităţii recursului.

Momentul declanşării curgerii termenului de recurs pentru părţile prezente, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. incidente în speţă, este momentul pronunţării instanţei, iar nu momentul încărcării în sistemul informatizat ECRIS a soluţiei respective.

În fine, sunt lipsite de suport şi susţinerile recurentilor privind faptul că nu au înţeles că instanţa s-ar fi pronunţat asupra cererii de "extindere a cadrului procesual" astfel cum a fost formulată de aceştia, în condiţiile în care au fost interpelaţi de instanţă cu privire la exercitarea dreptului de recurs de 5 zile de la pronunţare menţionat expres, apărătorul acestora înţelegând să solicite acordarea unui termen de judecată tocmai în vederea consultării cu reclamanţii cu privire la exercitarea acestui drept, urmare a respingerii acestei cereri, instanţa amânând pronunţarea asupra fondului cauzei în scopul verificării depunerii cererii de recurs de către reclamanţi împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a Preşedintelui României prin Administraţia Prezidenţială în temeiul dispoziţiilor art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă din încheierea din data de 13 iulie 2020 pronunţată în şedinţă publică.

Aşa fiind, reţinând că termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi va respinge recursul ca tardiv formulat, având în vedere că termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea, recurentii declarând recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, astfel încât sancţiunea decăderii nu poate fi evitată.

Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepţiei tardivităţii exclude analizarea celorlalte cereri şi a criticilor susţinute de recurentii-reclamanţi prin cererea de recurs.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Concurenţei şi va respinge recursul formulat de reclamanţi ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Concurenţei.

Respinge recursul formulat de reclamanţii Biroul Individual Notarial A. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 258 din 24 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.