Insurance claim for crash damages rejected as time-barred; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04 februarie 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 22255/08.01.2020, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de plată înregistrată sub nr. x/18.09.2019 şi, în consecinţă, obligarea pârâtului să analizeze şi să soluţioneze pe fond cererea de plată a reclamantului pentru suma de 3.765,92 RON şi 10.000 euro.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1281 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1281 din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii.

În motivare, recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, precum şi a art. 13 şi 14 din Legea nr. 213/2015, raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză.

A invocat în acest sens, ca jurisprudenţă relevantă, sentinţele civile nr. 1977/11.06.2019, 1261/02.04.2019, 1043/19.03.2019 şi nr. 243/26.01.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 iulie 2021, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precum şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentului-reclamant privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Astfel, prin cererea depusă la data de 12 septembrie 2019 şi înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/18.09.2019, reclamantul a solicitat plata sumei de 10.000 euro în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale şi 3.765,92 RON, cu titlu de daune materiale, acordate prin sentinţa penală nr. 160/01.11.2018 şi decizia penală nr. 51/A/2019 din 06 februarie 2019, pronunţate în dosarul penal nr. x/2017

Prin Decizia nr. 22255/08.01.2020, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată ca tardivă, constatând că a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Înalta Curte reţine că termenul de 90 de zile prevăzut de normele de drept anterior citate este un termen de decădere, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, conform art. 2548 C. civ., care începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări, determinată conform distincţiilor operate de legiuitor.

În speţă, s-a relevat că, prin sentinţa penală nr. 160/01.11.2018, pronunţată de Judecătoria Salonta în dosarul nr. x/2017, societatea B. S.A. a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro daune morale şi 3.765,92 RON daune materiale.

Prin decizia penală nr. 51/A/2019 din data de 06 februarie 2019 a Curţii de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul societăţii B. S.A. şi s-a diminuat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului de la 50.000 euro la 10.000 euro.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut la data de 06 februarie 2019, respectiv data la care a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori decizia penală nr. 51/A/2019, în dosarul penal nr. x/2017

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, termenul de formulare a cererii de plată nu se calculează de la data comunicării deciziei penale definitive pronunţate în dosarul nr. x/2017. Data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări în acest caz curge de la data deschiderii posibilităţii executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, iar executarea dreptului de creanţă a fost posibilă la data rămânerii definitive a deciziei nr. 51/A/2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori. Potrivit art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., "hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel", iar, conform art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., "hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţă de judecată sau la instanţa ierarhic superioară ori la instanţa de apel, se pune în executare de către prima instanţă de judecată".

Prin urmare, decizia nr. 51/A/2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a rămas definitivă la data pronunţării ei, 06 februarie 2019, de la această dată curgând termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată.

Înalta Curte mai reţine că, după pronunţarea acestei decizii, reclamantul putea, în temeiul art. 160 alin. (7) şi art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în vigoare la data de referinţă, să obţină certificat de grefă după minuta acestei decizii, purtând menţiunea rămânerii definitive, precum şi o copie legalizată a sentinţei de fond, pe care să le depună împreună cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile, nefiind aşadar necesară motivarea şi comunicarea deciziei din apel.

Referitor la jurisprudenţa invocată de recurentul-reclamant, instanţa de recurs constată că priveşte hotărâri pronunţate în primă instanţă ale căror soluţii au fost infirmate de Înalta Curte în calea de atac a recursului, în acest sens fiind avute în vedere deciziile nr. 250/2021 şi 2250/2022.

În raport de aspectele învederate, Înalta Curte constată că data naşterii creanţei de asigurări în patrimoniul recurentului-reclamant este data de 06 februarie 2019, când a fost pronunţată şi a rămas definitivă decizia nr. 51/A/2019, a Curţii de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 a început să curgă de la această dată, iar cererea de plată a fost transmisă de reclamant către autoritatea pârâtă la data de 12 septembrie 2019, cu depăşirea termenului legal de decădere.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 452 din C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Având în vedere că intimatul-pârât nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, urmează să se respingă cererea de acordare a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1281 din 24 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.