Enforcement of employee share purchase rights in privatization: scope of "up to 8%" cap and satisfaction of judicial obligation via 1% government allocation

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, prin reprezentant legal Prim-Ministrul României domnul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să dispună amendarea pârâtului în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, cu o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, şi la plata penalităţilor datorate, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ., pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de a face ce decurge din Decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, prin care au fost admise recursurile formulate de C. şi alţii (14.377 persoane), împotriva sentinţei nr. 1901 din 26 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1179 din 24 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes, invocate din oficiu, şi a respins cererea promovată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, prin reprezentant legal Prim-Ministrul României şi Prim-Ministrul României-B., ca lipsită de obiect în ceea ce priveşte aplicarea amenzii civile şi ca lipsită de interes în ceea ce priveşte acordarea penalităţilor de întârziere.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1179 din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamanta A., invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că debitorul nu a pus în aplicare dispoziţiile art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, întrucât nu a fost reglementată prin hotărâre de guvern, vânzarea a 8% din acţiunile D. către salariaţii săi, aşa cum dispunea legea, ci doar a unui procent de 1%.

Intimatul-pârât Guvernul României, în calitate de organ al administraţiei publice centrale, nu avea competenţa de a modifica partea din capitalul social care să fie vândută salariaţilor prin lege, de 8% din capitalul social al D. S.A..

Potrivit disp. art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actele normative, "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Potrivit disp. art. 78 din Legea nr. 24/2000: "ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora".

Astfel, limita de 8% din capitalul social trebuie înţeleasă în sensul că salariaţii D. nu pot cumpăra, la preţul de privatizare, mai mult de 8%, iar Guvernul României nu are căderea să stabilească discreţionar orice procent inferior celui de 8%.

Prin hotărârea de guvern ce urma să fie adoptată în conformitate cu Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, intimatul-pârât Guvernul României trebuie să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile în care cei care aveau calitatea de salariaţi ai D. S.A., la data privatizării, pot să exercite dreptul conferit de lege de a dobândi acţiuni ale societăţii.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, Guvernul României nu a stabilit procedurile, termenele şi condiţiile sus-menţionate, ci doar s-a dispus ca, prin ordin al ministrului energiei, în termen de 180 zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, să se stabilească aceste proceduri termene şi condiţii.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, intimatul-pârât Guvernul României nu a organizat punerea în executare a dispoziţiilor din lege privind vânzarea de acţiuni către salariaţii D., ci doar promite ca în viitor, nu mai târziu de data de 31.12.2023, ministrul energiei să emită un ordin în acest sens.

Prin urmare, susţine recurenta-reclamantă, debitorul Guvernul României nu a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea supusă executării silite sau a executat-o neconform, executarea silită nu a rămas fără obiect şi excepţia lipsei de obiect/lipsei de interes este neîntemeiată.

Mai arată recurenta-pârâtă, că pârâţii printr-o întâmpinare formulată într-un alt dosar recunosc faptul că nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute în Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, motivând că nu pot emite o hotărâre de guvern fără ajutorul Ministerului Energiei.

În privinţa motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă s-a pronunţat asupra unei cereri pe care nu a formulat-o, respectiv "fixarea unei sume definitive cu titlu de penalităţi de întârziere şi obligarea Guvernului României la plata acestora".

Recurenta-reclamantă arată că a solicitat amendarea prim-ministrului şi aplicarea de penalităţi de 1.000 RON/zi de întârziere, cereri întemeiate pe disp. art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 8 noiembrie 2022 intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

În motivare au arătat, în esenţă, că şi-au îndeplinit obligaţia de a face stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015, astfel că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu se mai justifică aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii publice centrale pârâte a rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea Guvernului României la plata penalităţilor prevăzute de art. 906 din C. proc. civ., au susţinut că şi acestea au fost concepute tot ca un mijloc de constrângere la adresa autorităţii publice pârâte şi, având în vedere că reclamanta a beneficiat deja de stabilirea unei măsuri coercitive prin însuşi titlul executoriu, precum şi împrejurarea că la data de 8 iunie 2022 obligaţia de a face a fost executată, au considerat că prima instanţă a reţinut în mod corect că este lipsită de interes cererea de stabilire a aceloraşi penalităţi de întârziere în sarcina debitorului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin recurs, a apărărilor şi susţinerilor formulate prin întâmpinare şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că argumentele expuse prin motivele de recurs sunt comune şi anume, neîndeplinirea obligaţiei impuse prin dispozitivul Deciziei nr. 2370/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Astfel cum au fost dezvoltate criticile aduse sentinţei primei instanţe, Înalta Curte constată că acestea se încadrează numai la cele prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin urmare, soluţia instanţei de recurs se raportează la normele de drept material încălcate, în opinia recurentei-reclamante, de judecătorului fondului.

Recurenta-reclamantă susţine aplicarea greşită a disp. art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 şi a disp. art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Lege nr. 24/2000.

Potrivit disp. art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, Guvernul României urma să stabilească cota procentuală ce va fi achiziţionată de salariaţi, deoarece aceştia au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare, precum şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor.

Prin H.G. nr. 746/08.06.2022, s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni, reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, iar vânzarea se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

S-a prevăzut la art. 2 din H.G. nr. 746/2022, că în termen de 180 zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, ministrul energiei aprobă prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor.

Din cuprinsul normelor sus-menţionate, reiese faptul că salariaţii au dreptul să achiziţioneze acţiunile până la limita de 8% din capitalul social, neexistând un procent fix de 8%, astfel cum susţine recurenta-reclamantă.

Intimatul-pârât Guvernul României, prin adoptarea H.G. nr. 746/2022 a stabilit procentul şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor, de către salariaţi, iar emiterea de către ministrul energiei a unui ordin prin care să se aprobe procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor se realizează strict în cadrul stabilit prin hotărârea de guvern şi în executarea acesteia, potrivit disp. art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Faţă de acestea, Înalta Curte reţine că intimatul-pârât a executat obligaţia dispusă prin hotărârea judecătorească reprezentată de Decizia nr. 237/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel că nu se justifică aplicarea disp. art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. .488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece nu a formulat în dosar cerere de fixare a unei sume definitive cu titlu de penalităţi de întârziere şi obligarea Guvernului României la plata acestora, ci doar amendarea prim-ministrului şi aplicarea de penalităţi de 1.000 RON/zi întârziere, cereri întemeiate pe disp. art. 24 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile aduse sentinţei primei instanţe, din perspectiva existenţei unor motive străine de natura pricinii, avându-se în vedere că judecătorul fondului nu a afirmat în considerentele sentinţei că reclamanta a formulat o cerere de fixare a unei sume definitive cu titlu de penalităţi de întârziere, ci a expus întreaga procedură reglementată de disp. art. 24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

În plus, casarea unei hotărâri se poate dispune prin reţinerea motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 teza ultimă C. proc. civ., în cazul în care aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, recurenta-reclamantă neinvocând astfel de critici.

Prin urmare, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1179 din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.