Disciplinary inspection file appeal declared null and void for failure to articulate valid casation grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby upholding the lower court's judgment which had dismissed the claim. The dispute involved a civil servant challenging disciplinary resolutions issued by the Judicial Inspection regarding an internal inspection file, alleging procedural illegality and violations of fair trial rights under Article 6 of the ECHR. The decisive legal basis was the strict statutory requirement that appeals to the highest court must be grounded in specific grounds of illegality enumerated in Article 488 of the Code of Civil Procedure; because the appellant failed to articulate valid legal criticisms against the appealed decision and merely reiterated factual grievances without fitting them into the exhaustive list of casation grounds, the court applied the sanction of nullity pursuant to Articles 486(1)(d), 489(2), and 496(1) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Disciplinary inspection file appeal declared null and void for failure to articulate valid casation grounds: The dispute involved a civil servant challenging disciplinary resolutions issued by the Judicial Inspection regarding an internal inspection file, alleging procedural illegality and violations of fair trial rights under Article 6 of the ECHR. The decisive legal basis was the strict statutory requirement that appeals to the highest court must be grounded in specific grounds of illegality enumerated in Article 488 of the Code of Civil Procedure; because the appellant failed to articulate valid legal criticisms against the appealed decision and merely reiterated factual grievances without fitting them into the exhaustive list of casation grounds, the court applied the sanction of nullity pursuant to Articles 486(1)(d), 489(2), and 496(1) of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, as it provides the legal basis for declaring the appeal null due to the failure to formulate valid grounds of illegality.
Procedural rule cited in the dispositive reasoning section to establish the requirement for stating grounds of illegality, which was not met.
Procedural rule cited in the dispositive reasoning section regarding the effects of a null appeal (maintenance of the lower court's decision).
Full text
Şedinţa publică din data de 2 martie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.09.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a contestat rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei judiciare nr. C21-1451, emisă la data de 17.09.2021, precum şi rezoluţia de clasare nr. 2348, emisă la data de 02.08.2021 în lucrarea nr. 21-2557 a Direcţiei de inspecţie pentru judecători, arătând, în esenţă, faptul că acestea au fost emise în mod nelegal şi netemeinic.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 253 din 15 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.
3. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva sentinţei nr. 253 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., considerând-o nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea recursului a susţinut că nu a avut dreptul la un proces echitabil conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că i s-a respins conexarea dosarului nr. x/2018, a dosarului nr. x/2018, indicând decizia nr. 2349/21.07.2020, decizia civilă nr. 4321/20 din dosarul nr. x în C.A. şi decizia civilă nr. 2349 din 21.07.20 din dosarul nr. x în apel la secţia a VII-a C.A.B.
A mai arătat recurentul că, deşi i-a fost admisă cererea de strămutare la Judecătoria Buftea, judecătorul B. a emis în mod abuziv sentinţa civilă nr. 6846 din 26.09.2018 în dosarul nr. x/2018, i-a respins proba cu expertiza contabilă, iar prin rezoluţia nr. 2348, emisă de inspectorul judiciar C., se susţine că "a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare era împlinită pentru faptele ce privesc procedura de soluţionare a dosarului nr. x la Tribunalul Bucureşti".
În final, a susţinut că judecătorul D., de la Tribunalul Ilfov, prin sentinţa civilă nr. 3784/08.11.2019 din dosarul nr. x/2018, i-a admis proba cu expertiză contabilă pentru care a achitat onorariul de expert în valoare de 700 RON, din raportul de expertixă întocmit, fila x, rezultând că se stabileşte pentru luna septembrie 2019 valoarea punctului de pensie 12658 şi un punctaj în valoare de 0,95687, punctaj stabilit de expertiză la o pensie de 1210 RON pensie brută.
4. Apărările formulate în cauză. Aspecte procedurale.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 mai 2022, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a arătat că lasă la aprecierea instanţei solicitarea recurentului-reclamant de repunere în termenul de recurs şi a susţinut că recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa sentinţei atacate, aspect circumscris invocării excepţiei nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esenţă, a arătat că soluţia instanţei de fond este legală, aceasta analizând cererea reclamantului prin prisma dispoziţiilor speciale cu aplicabilitate concretă în cauză, care reglementează procedura soluţionării sesizărilor disciplinare de către Inspecţia Judiciară, şi constatând în mod corect că rezoluţiile contestate sunt temeinice şi legale.
Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care, în esenţă, a reiterat argumentele invocate prin cererea de recurs, iar la termenul din 2 martie 2023 a formulat o cerere de conexare a dosarului nr. x/2018, strămutat la Tribunalul Ilfov, pentru motivele consemnate în practicaua acestei decizii, precum şi o cerere de eliberare a unei copii de pe înregistrarea şedinţei de judecată de la aceeaşi dată.
La acelaşi termen din 2 martie 2023, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a constatat, având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, că recursul este declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege prin raportare la data comunicării sentinţei de fond, urmare cererii formulate în acest sens de către reclamant, întrucât comunicarea iniţială nu a fost realizată la adresa indicată de acesta. Totodată, faţă de modalitatea în care recurentul a dezvoltat cererea de conexare a dosarului precizat, a constatat că aceasta reprezintă o solicitare de ataşare a unui dosar cu titlu de probă, nefiind o veritabilă excepţie de conexitate. În plus, a reţinut că aspectele care se tind a fi dovedite sunt susţinute, sub aspect probator, de înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei, motiv pentru care a apreciat că nu este necesară ataşarea dosarului solicitat.
De asemenea, a luat act de solicitarea părţii privind eliberarea unei copii de pe înregistrarea şedinţei de judecată şi a dispus în consecinţă, rămânând în pronunţare pe excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, precum şi pe cererea de recurs formulată.
II. Soluţia instanţei de recurs.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată şi o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamant este nul, pentru considerentele ce succed.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că, în actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: …d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod, sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale amintite.
În speţă, recurentul-reclamant nu a clamat incidenţa unui anumit motiv de casare dintre cele strict prevăzute de lege şi nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentului, reţine caracterul nemotivat al căii de atac, acesta limitându-se să reitereze aspecte referitoare la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi să-şi exprime nemulţumirile cu privire la probele administrate în cauzele ce au făcut obiectul sesizării înregistrate la Inspecţia Judiciară, precum şi la modalitatea în care au acestea au fost soluţionate.
În cauză, se constată că recursul nu conţine motive care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul neformulând nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa sentinţei atacate. În schimb, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care a fost încuviinţată şi administrată proba cu expertiză contabilă şi la modul în care i-a fost soluţionată sesizarea de către inspectorul judiciar desemnat.
Or, faţă de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului în actuala reglementare, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurentul-reclamant nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei de fond, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.
În aceste condiţii, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat în cauză.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va constata nul recursul declarat de reclamant şi va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 253 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.