Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1086/2023 AI generated

Peremption of Tax Recourse Due to Six-Month Procedural Inactivity

Case Number Decizia nr. 1086/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal perished ex officio, leaving the Court of Appeal's decision dismissing the company's action to annul a tax administrative decision fully in force. The dispute concerned a challenge by a limited liability company against a decision imposing guarantee measures by the National Agency for Fiscal Administration, which was filed after the lower court had suspended the proceedings due to the parties' failure to appear. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, which provides for the automatic peremption of legal proceedings that remain inactive for six months from fault imputable to the parties; the court determined that the six-month period began on January 25, 2022, when the case was suspended, and no procedural acts under Articles 417–418 were performed to interrupt the peremption by July 25, 2022, resulting in the extinguishing of the appeal under Article 420(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 417 C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ; Peremption of Tax Recourse Due to Six-Month Procedural Inactivity: The dispute concerned a challenge by a limited liability company against a decision imposing guarantee measures by the National Agency for Fiscal Administration, which was filed after the lower court had suspended the proceedings due to the parties' failure to appear. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, which provides for the automatic peremption of legal proceedings that remain inactive for six months from fault imputable to the parties; the court determined that the six-month period began on January 25, 2022, when the case was suspended, and no procedural acts under Articles 417–418 were performed to interrupt the peremption by July 25, 2022, resulting in the extinguishing of the appeal under Article 420(1).

Keywords

AI generated
tax procedure code procedural inactivity article of civil procedure suspension period procedural acts basis of liability

Cited Legislation

AI generated
art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015
în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA NAŢIONALĂ de ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECŢIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ şi DIRECŢIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 2 CONSTANŢA, în temeiul dispoziţiilor art. 213 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
Prin încheierea din 25.01.2022, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C.
art. 416 alin. (1) C. proc. civ
Conform prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".
art. 417 C. proc. civ
Conform prevederilor art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".
art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ
Termenul de perimare este un termen procedural pe luni, care se calculează potrivit regulilor de drept comun, respectiv art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termen care, în prezenta cauză, a început să curgă la data de 25.01.2022 şi s-a împlinit în data 25.07.2022.
art. 402 din C. proc. civ
Basis for the pronouncement of the decision by placing the solution at the disposal of the parties through the court registry.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 402 din C. proc. civ.

Basis for the pronouncement of the decision by placing the solution at the disposal of the parties through the court registry.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA NAŢIONALĂ de ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECŢIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ şi DIRECŢIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 2 CONSTANŢA, în temeiul dispoziţiilor art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/15.07.2020 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, solicitând ca, prin hotărârea care se va pronunţa, pe baza probelor ce urmează a fi administrate, să se dispună anularea deciziei contestate, ca nelegală, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 21/CA din 4 februarie 2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

4. Încheierea de suspendare

Prin încheierea din 25.01.2022, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 21/CA din 4 februarie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia perimării recursului îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 21/CA din 4 februarie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată următoarele:

Conform prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

La termenul din 25.01.2022, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatându-se că părţile nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au cerut, în scris, judecarea cauzei în lipsă.

La data de 19.10.2022, în baza referatului grefei, s-a fixat termen de judecată la data de 28.02.2023, în vederea discutării excepţiei perimării.

Conform prevederilor art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

De la data suspendării cauzei şi până la data la care s-a dispus prin rezoluţie, repunerea cauzei pe rol pentru analizarea îndeplinirii condiţiilor privitoare la perimarea cererii, Înalta Curte constată că nu au fost făcute din partea părţilor acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea recursului, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., republicat.

Procedând la verificarea condiţiilor ce se cer a fi întrunite, cumulativ, pentru constatarea perimării, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost măsura dispusă în cadrul încheierii din data de 25.01.2022, când instanţa a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Termenul de perimare este un termen procedural pe luni, care se calculează potrivit regulilor de drept comun, respectiv art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termen care, în prezenta cauză, a început să curgă la data de 25.01.2022 şi s-a împlinit în data 25.07.2022.

Având în vedere că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit dispoziţiilor art. 417-418 din C. proc. civ., se va face aplicarea prevederilor art. 420 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea judecăţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 21/CA din 4 februarie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători, în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 februarie 2023.