Retrocession compensation for minority properties: illegality of first-instance judgment for failure to analyze evidence and arguments under Art. 425 CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the merits of the appeal and remanded the case for retrial, annulling the appellate court's decision that had partially annulled the Special Commission for the Return of Real Estate Properties' denial of compensation. The dispute concerned a claim for expropriation compensation where the claimant contested the commission's decision to limit reparations to a specific land surface area, arguing the measured area was larger, while the commission appealed the order to issue a new decision for compensation including demolished structures. The High Court ruled that the lower court's judgment was illegal and insufficiently motivated under Article 425 of the Code of Civil Procedure because it failed to effectively analyze the parties' arguments and evaluate the evidence, thereby violating the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights; consequently, the court refused to exercise jurisdiction to substitute for the lower court's reasoning and ordered the appellate court to re-judge the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Retrocession compensation for minority properties: illegality of first-instance judgment for failure to analyze evidence and arguments under Art. 425 CPC: The dispute concerned a claim for expropriation compensation where the claimant contested the commission's decision to limit reparations to a specific land surface area, arguing the measured area was larger, while the commission appealed the order to issue a new decision for compensation including demolished structures. The High Court ruled that the lower court's judgment was illegal and insufficiently motivated under Article 425 of the Code of Civil Procedure because it failed to effectively analyze the parties' arguments and evaluate the evidence, thereby violating the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights; consequently, the court refused to exercise jurisdiction to substitute for the lower court's reasoning and ordered the appellate court to re-judge the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for admitting the appeals and sending the case back for retrial after identifying illegality in the lower court's judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1091/24.04.2019 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând admiterea contestaţie şi, pe cale de consecinţă, anularea în parte a acestei decizii şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de acordare măsuri compensatorii prin care să se dispună acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren de 1.160 mp precum şi pentru construcţia demolată ulterior preluării abuzive, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 79/2021 din 12 iulie 2021, Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare); a anulat în parte Decizia nr. 1091/24.04.2019 emisă de pârâtă; a obligat pârâta să emită o nouă decizie pentru acordarea de măsuri compensatorii prin care să se dispună acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 1.160 mp şi construcţia demolată ulterior; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9.562,52 RON onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Susţinând că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit prevederile O.U.G. nr. 83/1999, prin obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii pentru acordarea de măsuri compensatorii prin care să se dispună acordarea de despăgubiri pentru construcţii demolate, recurenta – pârâtă a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei A..
Recurenta – pârâtă a criticat soluţia instanţei de fond privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9562,52 RON, solicitând, în principal, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, diminuarea acestora la un cuantum minim.
Reclamanta A. a formulat recurs incident, pentru motive ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea în tot a cererii de chemare în judecare astfel cum a fost formulată şi precizată, respectiv să se dispună obligarea pârâtei să emită decizia cu propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 1.500 mp de teren.
Recurenta – reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a stabilit că dreptul la măsuri reparatorii pentru terenul preluat abuziv este limitat la suprafaţa de 1.160 mp, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topo cadastrală întocmit de expertul B., suprafaţa real măsurată a terenului este de 1.500 mp.
În opinia recurentei – reclamante, pronunţând o astfel de soluţie, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 (aplicabilă conform art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999) şi art. 1 pct. 10 lit. e) din Normele metodologice de aplicare.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Verificând, mai întâi, sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate şi le va admite din perspectiva acestui motiv de casare, urmând a trimite cauza spre rejudecare, astfel că nu vor mai fi analizate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de către recurente.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., hotărârea prin care instanţa soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductivă, considerentele şi dispozitivul.
Considerentele trebuie să cuprindă obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinţei, instanţa de fond nu a făcut o analiză a solicitărilor reclamantei şi nu a analizat argumentele pârâtei formulate în cadrul apărărilor, preluând, într-o modalitate deosebit de succintă, aspecte invocate, fără a aduce un aport propriu jurisdicţional asupra probelor administrate, raportat la motivele din cererea de chemare în judecată şi la apărările pârâtei.
Instanţa de fond, în propria analiză, nu a evaluat şi valorificat în niciun fel probele administrate în faza de cercetare judecătorească, nefăcând trimitere în considerentele hotărârii la toate acestea şi măsura în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamantă şi cu cele ale apărării.
Concluzionând, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analiză proprie a situaţiei de fapt şi a actelor normative în materie care au condus la admiterea cererii reclamantului şi respingerea apărărilor pârâtei, astfel încât se constată că motivele pe care şi-a fundamentat soluţia lipsesc cu desăvârşire, hotărârea fiind nelegală.
Reţine Înalta Curte, totodată, că atâta vreme cât, prin omisiuni evidente din perspectiva disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin hotărârea pronunţată prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei, instanţa de recurs nu poate suplini atribuţiile instanţei de fond printr-o hotărâre definitivă ce ar urma a nu fi supusă, ulterior, controlului judiciar.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată parte a garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:
"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."
Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de părţi, nesoluţionând în realitate fondul cauzei, astfel încât nu pot fi suplinite atribuţiile instanţei de fond, direct în faza de recurs, printr-o hotărâre definitivă ce nu ar mai putea fi supusă ulterior controlului judiciar.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Faţă de motivul de casare reţinut, constată că nu mai pot fi analizate celelalte critici formulate în cererile de recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 79/2021 din 12 iulie 2021 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 februarie 2023.