Legal staff win salary recalculation from 2015 threshold with interest and indexation upheld

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 mai 2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat, în principal:

1. obligarea pârâtului să emită ordine de salarizare cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant cu pârâtul;

2. obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă de 405 RON şi venitul efectiv plătit;

3. obligarea pârâtului la actualizarea diferenţei rezultate cu indicele de inflaţie;

4. obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar recalculat până la data plăţii efective;

În subsidiar, au solicitat:

5. obligarea pârâtului să emită ordine de salarizare cu luarea în considerare, în vederea egalizării cu data de 9 aprilie 2015, a nivelului maxim salarial existent în sistemul judiciar, respectiv la: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - VRS de 405 RON; Ministerul justiţiei - VRS de 381,823; Consiliul Superior al Magistraturii - VRS de 405 RON inclus în indemnizaţia brută lunară începând cu data de 9 aprilie 2015 conform dispozitivului sentinţei nr. 48 din 13 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal; Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - VRS de 381,823 RON - VRS-ul de 405 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond pronunţată în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 4599 din 27 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a constatat nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii I. şi J. pentru nesemnarea acesteia, a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate invocată de pârât, ca nefondată, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de ceilalţi reclamanţi şi, în consecinţă:

- a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON.

- a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească fiecărei părţi reclamante, în raport de perioada efectiv lucrată la Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, diferenţele salariale rezultate ulterior datei de 09.04.2015, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii I. şi J., prin care au solicitat casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte anularea cererilor formulate de aceştia, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, precum şi pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3. Hotărârea instanţei de recurs pronunţată în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 6241 din 24 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de recurenţii-reclamanţi I. şi J. împotriva sentinţei civile nr. 4599 din 27 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A casat în parte sentinţa atacată în ceea ce priveşte constatarea nulităţii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii I. şi J..

A trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în limitele casării.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A respins recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Cererea a fost înregistrată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la data de 08 aprilie 2021, sub nr. x/2021, după admiterea declaraţiei de abţinere din data de 07 aprilie 2021, formulată de către domnul judecător MM. în dosarul nr. x/2017.

4. Hotărârea instanţei de fond pronunţată în cel de al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 900 din 09 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată;

- a admis cererea formulată de către reclamanţii I., J., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- a obligat pârâtul la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015 cu luarea în considerare a unui VRS 405 RON;

- a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant, în raport de perioada efectiv lucrată, diferenţele salariale rezultate actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.

5. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 900 din 09 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01 decembrie 2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect, precum şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea recursului, recurentul a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01 decembrie 2016, întrucât prin Ordinul nr. 3206 din 29 noiembrie 2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01 decembrie 2016 - 31 decembrie 2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON. De asemenea, începând cu 01 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009, care au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01 ianuarie 2011 şi a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25/14 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 916 din 22 decembrie 2011, prin care s-a statuat că "Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor".

Recurentul-pârât a învederat şi că în mod greşit prima instanţă a acordat reclamanţilor valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007. Aceasta, deoarece reclamanţii nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică. Acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opţiunea legiuitorului, şi nu o formă de discriminare.

A arătat şi că prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03 iulie 2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Recurentul-pârât a apreciat şi că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi ale art. 31 alin. (13) din O.U.G. nr. 57/2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

A susţinut şi că reclamanţii solicită creşteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în cursul anului 2008, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei. Prin Ordinul nr. 897 din 22 mai 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09 aprilie 2015 -30 noiembrie 2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01 decembrie 2015 - 31 iulie 2016, 01 august 2016 - 30 septembrie 2016 şi 01 octombrie 2016 - 31 decembrie 2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON. Prin Ordinul nr. 906 din 24 mai 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30 ianuarie 2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24 mai 2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01 mai 2018, toate aceste ordine nefiind anulate de instanţa de contencios administrativ, producându-şi pe deplin efectele juridice, potrivit intenţiei autorităţii emitente.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îsi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu 09 aprilie 2015. Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferenţiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcţie, nivel de instanţă/parchet etc nu poate viza, în opinia recurentului-pârât, o dată anterioară celei de 09 aprilie 2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie", prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01 decembrie 2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29 noiembrie 2019 s-a stabilit că în perioada 01 decembrie 2016 - 31 decembrie 2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la dobândă, s-a susţinut că, din analiza textelor de lege incidente dobânzii, rezultă că aceasta este circumscrisă preexistentei unei convenţii, astfel cum rezultă din prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ceea ce nu poate fi cazul în speţa dedusă judecăţii.

Chiar dacă textul din noul C. civ., respectiv art. 1535 alin. (1) arată că cel prejudiciat poate pretinde daune moratorii fără să dovedească un prejudiciu, şi în acest caz, condiţia sine qua non o constituie existenţa unui contract.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Analizând sentinţa atacată prin raportare la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile formulate fiind nefondate.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, reclamanţii aveau calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor la data de 09 aprilie 2015, funcţionând în cadrul Parchetelor de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reclamanţilor li s-au recalculat drepturile salariale prin două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, ultimul cu o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, însă începând cu data de 01 octombrie 2016.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea dispoziţiilor de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, precum şi pentru viitor, până la data încetării pentru fiecare reclamant a raporturilor de serviciu şi obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele: "Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat următoarele: "în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016, precum şi prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanţilor li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, cu menţiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte, în acord cu soluţia primei instanţe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 – 01 octombrie 2016, şi pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017, astfel că susţinerea recurentului - pârât în sensul că nu există hotărâri în plată este nefondată.

De altfel, chiar recurentul-pârât menţionează prin cererea de recurs că după publicarea Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu 09 aprilie 2015 şi tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferenţiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcţie, nivel de instanţă/parchet etc nu poate viza o dată anterioară celei de 09 aprilie 2015, or, începând cu această dată au solicitat şi reclamanţii din cauză egalizarea.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09 aprilie 2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu cele expuse, instanţa de recurs reţine că argumentele cuprinse în motivele de recurs privind lipsa de obiect a acţiunii nu pot fi primite. Astfel, pe de o parte, lipsa de obiect reprezintă o chestiune ce ţine de executarea obligaţiilor, iar pe de altă parte, faptul că prin Ordinul nr. 3206 din 29 noiembrie 2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reclamanţilor le-a fost recunoscută valoarea sectorială de 484,18 RON de la data de 1 octombrie 2016, nu le rezolvă cererea, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată se solicită tocmai emiterea unui ordin de salarizare prin care să se acorde valoarea de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015 şi plata sumelor de bani aferente.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că prin nerecunoaşterea de către pârât a drepturilor salariale conform Legii 71/2015 s-a produs reclamanţilor un prejudiciu reprezentat de diferenţa dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 900 din 09 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 900 din 09 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.