Refusal to recognize foreign criminal sentence due to failure of double criminality for non-criminally penalized act within global penalty

Apel. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene. Condiția dublei incriminări

Cuprins de materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Index alfabetic: - drept procesual penal

- recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene

Legea 302/2004, art. 167 alin. (1) lit. b)

Procedura de recunoaștere și executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare străine prin care s-a dispus condamnarea pentru săvărșirea mai multor fapte, fiind stabilită doar o pedeapsă totală, nu se poate realiza în situația în care condiția dublei incriminări prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 este îndeplinită doar pentru unele dintre aceste fapte iar statul emitent refuză sau nu poate stabili o pedeapsă pentru fiecare act.

I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 237/A din 22 noiembrie 2022

Prin Sentinţa penală nr. 20/F din 3 februarie 2021, Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi:

În baza art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi Decizia Cadru 2008/2009/JAI, a respins cererea formulată de către autorităţile judiciare din Belgia de recunoaştere a Sentinţei nr. C/1122/2021 pronunţată de Curtea de Apel Anvers la data de 14.07.2021, rămasă definitivă la data de 24.08.2021, privind persoana condamnată A, în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Turnhout din Belgia, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3650 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt cu violenţă sau ameninţare, cu circumstanţe agravate” şi „fabricarea, repararea, oferirea spre vânzare, vânzarea, transferul, transportul, depozitarea sau portul unei arme interzise”, prevăzute de art. 461 şi de art. 468 din Codul penal belgian.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin referatul nr. 7102/II/5/2022 din data de 19.10.2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/59/2022 la data de 20.10.2022, s-a propus respingerea cererii formulate de către autorităţile judiciare din Belgia de recunoaştere a sentinţei penale şi transferare a persoanei condamnate A într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

În motivare, s-a arătat că prin Adresa nr. 64797/2022, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în data de 20.09.2022, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, în temeiul art. 165 din Legea nr. 302/2004, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara certificatul emis de autorităţile judiciare din Belgia, împreună cu sentinţa de condamnare şi cererea de transfer a persoanei condamnate, în vederea transferării într-un penitenciar din România a numitului A, în vederea continuării pedepsei.

Conform certificatului emis de autorităţile judiciare din Belgia, în prezent numitul A se află în Penitenciarul Turnhout, în executarea unei pedepse de 3650 zile (10 ani) de închisoare, la care a fost condamnat prin Sentinţa nr. C/1122/2021 a Curţii de Apel din Anvers, pronunţată la data de 14.07.2021, rămasă definitivă la data de 24.08.2021, pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt cu violenţă sau ameninţare, cu circumstanţe agravate” şi „fabricarea, repararea, oferirea spre vânzare, vânzarea, transferul, transportul, depozitarea sau portul unei arme interzise”, conform Codului penal belgian. Din cuprinsul certificatului emis de către autoritatea competentă din Belgia, s-a constatat că persoana condamnată a început executarea pedepsei din data de 4.07.2020 (data arestării sale), aceasta urmând a fi finalizată la data de 2.07.2030.

Cu privire la Sentinţa penală nr. C/1122/2021 a Curţii de Apel din Anvers, pronunţată la data de 14.07.2021, rămasă definitivă la data de 24.08.2021, s-a precizat că numitul A a fost condamnat la o pedeapsă globală privativă de libertate de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv „furt cu violenţă sau ameninţare, cu circumstanţe agravate” şi „fabricarea, repararea, oferirea spre vânzare, vânzarea, transferul, transportul, depozitarea sau portul unei arme interzise”.

Potrivit hotărârii de condamnare, prima faptă reţinută în sarcina lui A constă în aceea că, în data de 1.07.2020, în Veerle (Laakdal), împreună cu alte persoane, au pătruns în locuinţa numitului B, în vârstă de 83 de ani, pe care l-au legat şi bătut ore întregi, în timp ce căutau obiecte de valoare în casa acestuia, de unde au sustras un telefon mobil, suma de 130 de euro, un ceas de buzunar, obiecte de podoabă antice de culoarea bronzului, bijuterii, un tensiometru, un aparat foto C cu husă, o frânghie şi o valiză rotundă maro cu cheie.

A doua faptă pentru care persoana A a fost condamnat constă în aceea că la percheziţia domiciliară efectuată la data de 4.07.2020, în Veerle (Laakdal), s-a găsit în camera acestuia un spray cu piper.

Procurorul, raportat la art. 8 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului, din data de 27 noiembrie şi la art. 167 lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a constatat Sentinţa penală nr. C/1122/2021 a Curţii de Apel din Anvers, pronunţată la data de 14.07.2021, prin care A a fost condamnat la 10 ani închisoare nu poate fi recunoscută în vederea executării pedepsei în România, deoarece pedeapsa totală de 10 ani cuprinde şi pedeapsa pentru o faptă ce nu constituie infracţiune potrivit legii române (fapta de a deţine spray de piper în cameră), cu menţiunea că această concluzie este întărită de principiul legalităţii procesului penal (ce include şi faza de executare), ce presupune şi respectarea principiilor legalităţii incriminării şi pedepsei.

S-a mai menţionat că, în vederea recunoaşterii parţiale a sentinţei de condamnare, autorităţile belgiene au fost întrebate dacă e posibil să se stabilească pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar acestea au comunicat faptul că potrivit legii belgiene nu este posibil să se stabilească o pedeapsă separată pentru fiecare act şi, prin urmare, nu este posibilă nici recunoaşterea parţială a sentinţei.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa nr. C/1122/2021 pronunţată de Curtea de Apel Anvers la data de 14.07.2021, rămasă definitivă la data de 24.08.2021, persoana condamnată A a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt cu violenţă sau ameninţare, cu circumstanţe agravate” şi „fabricarea, repararea, oferirea spre vânzare, vânzarea, transferul, transportul, depozitarea sau portul unei arme interzise”, prevăzute de art. 461 şi de art. 468 din Codul penal belgian, reţinându-se că acesta, în data de 1.07.2020, în Veerle (Laakdal), împreună cu alte persoane, au pătruns în locuinţa numitului B, în vârstă de 83 de ani, pe care l-au legat şi bătut ore întregi, în timp ce căutau obiecte de valoare în casa acestuia, de unde au sustras un telefon mobil, suma de 130 de euro, un ceas de buzunar, obiecte de podoabă antice de culoarea bronzului, bijuterii, un tensiometru, un aparat foto C cu husă, o frânghie şi o valiză rotundă maro cu cheie, precum şi faptul că, la percheziţia domiciliară efectuată la data de 4.07.2020, în Veerle (Laakdal), s-a găsit în camera persoanei condamnate A un spray cu piper.

În ceea ce priveşte prima infracţiune, a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări, fapta fiind incriminată de Codul penal român de art. 234 alin. (1) lit. d), f) şi 1) - Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări: ...d) în timpul nopţii; ...f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional.

În ceea ce priveşte a doua infracţiune, „fabricarea, repararea, oferirea spre vânzare, vânzarea, transferul, transportul, depozitarea sau portul unei arme interzise”, a apreciat că nu se poate reţine condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, precum şi de art. 3 pct.1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983 (Convenţia), având în vedere că aceasta nu are corespondent şi în legislaţia penală română, nefiind îndeplinite în concret condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii. Potrivit legii române, pentru ca fapta să fie infracţiune, portul (deţinerea) de substanţe iritant-lacrimogene trebuie să aibă loc la adunări publice, manifestări cultural sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun. Or, prin sentinţa de condamnare a cărei recunoaştere se cere, se reţine că s-a găsit un spray cu piper în camera persoanei condamnate A, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 4.07.2020, în Veerle (Laakdal).

În concluzie, a constatat că nu se poate nici măcar recunoaşte parţial sentinţa de condamnare (respectiv pentru prima infracţiune), câtă vreme autorităţile belgiene au comunicat faptul că potrivit legii belgiene nu este posibil să se stabilească o pedeapsă separată pentru fiecare act.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, persoana condamnată A.

Analizând apelul declarat de persoana condamnată A sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată, „Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.”.

Potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, „Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.”

Apelantul persoană condamnată A nu a arătat care sunt motivele pentru care critică sentința apelată.

Din examinarea materialului existent la dosarul cauzei prin raportare la criteriile enumerate mai sus, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina persoanei condamnate A prin Sentinţa penală nr. C/1122/2021 din data de 14.07.2021 a Curţii de Apel din Anvers, rămasă definitivă la data de 24.08.2021, reglementată de dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Prin hotărârea anterior referită, A a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt cu violenţă sau ameninţare, cu circumstanţe agravate” şi „fabricarea, repararea, oferirea spre vânzare, vânzarea, transferul, transportul, depozitarea sau portul unei arme interzise”, prevăzute de art. 461, respectiv de art. 468 din Codul penal belgian, constând în aceea că:

- în data de 1.07.2020, în Veerle (Laakdal), împreună cu alte persoane, a pătruns în locuinţa numitului B, în vârstă de 83 de ani, pe care l-au legat şi bătut ore întregi, în timp ce căutau obiecte de valoare în casa acestuia, de unde au sustras un telefon mobil, suma de 130 de euro, un ceas de buzunar, obiecte de podoabă antice de culoarea bronzului, bijuterii, un tensiometru, un aparat foto C cu husă, o frânghie şi o valiză rotundă maro cu cheie;

- la percheziţia domiciliară efectuată la data de 4.07.2020, în Veerle (Laakdal), s-a găsit în camera persoanei condamnate A un spray cu piper.

Astfel, dacă în ceea ce priveşte prima faptă este îndeplinită condiţia dublei incriminări, fapta săvârşită la data de 1.07.2020 întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 234 alin. (1) lit. d), f) şi l) din Codul penal român, fapta de a deţine un spray cu piper, reţinută a fi fost săvârşită la data de 4.07.2020, nu are corespondent în legislaţia penală română, nefiind îndeplinite în concret condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii. Potrivit art. 372 din Codul penal român, pentru a fi infracţiune, portul (deţinerea) de substanţe iritant-lacrimogene trebuie să aibă loc la adunări publice, manifestări cultural sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement, în mijloace de transport în comun, în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral. Or, prin sentinţa de condamnare a cărei recunoaştere se solicită, se reţine că spray-ul cu piper a fost găsit în camera persoanei condamnate A, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 4.07.2020, în Veerle (Laakdal).

Totodată, constată că, la solicitarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, autorităţile belgiene au precizat în răspunsul din data de 11 octombrie 2022, aflat la fila 94 dosar fond, că potrivit legislaţiei belgiene nu este posibilă stabilirea unei pedepse pentru fiecare infracţiune în parte.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte reţine că nu poate da curs manifestării de voinţă a persoanei condamnate A de a recunoaşte Sentinţa penală nr. C/1122/2021 din data de 14.07.2021 a Curţii de Apel din Anvers, rămasă definitivă la data de 24.08.2021 şi de a dispune executarea restului din pedeapsa de 10 ani de închisoare în România, aşa cum a solicitat în dezbateri apărătorul său desemnat din oficiu, o astfel de măsură venind în contradicţie cu principiul legalităţii incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege).

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A.