Inadmissibility of cassation for challenging appellate statute of limitations analysis under new constitutional interpretation

Deliberând asupra contestaţiilor în anulare formulate de contestatorii A. şi B., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 187 din data de 03 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, s-au dispus, cu privire la inculpaţii A. şi B. următoarele:

1. A fost condamnat inculpatul A. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicare art. 5 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 309 din C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 ani şi 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 9 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. au fost deduse din pedeapsa principală rezultantă durata reţinerii de la 16 la 17 martie 2015 şi durata arestării preventive de la 02 aprilie 2015 la 24 iunie 2015.

S-a constatat că prin încheierea din 10 ianuarie 2018 s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. cu măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.

2. A fost condamnat inculpatul B. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-au interzis inculpatului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-au interzis inculpatului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 2 ani şi 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 7 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. a fost dedusă din pedeapsa principală rezultantă durata arestării preventive de la 02 aprilie 2015 la 30 iunie 2015.

Împotriva Sentinţei penale nr. 187 din data de 3 mai 2019, pronunţate de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2015, au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii C., D., A., E., F., G., SC H. SRL, B., I. şi partea civilă UAT Municipiul Constanţa

II. Prin Decizia penală nr. 14 din data de 3 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020 au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A., B., SC H. SRL, D., C., I., F., E. şi G.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa primei instanţe şi în rejudecare cu referire la inculpaţii A. şi B. s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (cazul Polaris).

A fost condamnat inculpatul A. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat inculpatul A. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat inculpatul A. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 2531 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) din C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele complementare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 88 şi 89 din C. pen. anterior, s-a depus din pedeapsa principală rezultantă durata reţinerii de 24 de ore de la 16 la 17 martie 2015 şi durata arestării preventive de la 2 aprilie 2015 la 24 iunie 2015, respectiv de la 08 mai 2019 la 24 septembrie 2019.

2. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 alin. (1) raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicare art. 5 din C. pen. (cazul Polaris).

A fost condamnat inculpatul B. la 5 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat inculpatul B. la 5 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) din C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele complementare şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 88 alin. (1) din C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata arestării preventive de la 2 aprilie 2015 la 30 iunie 2015.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 martie 2022, instanţa de apel a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Deciziei penale nr. 14 din data de 3 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2020, în Dosarul nr. x/2020, în sensul că se va menţiona numele inculpatului: B. în loc de B., cum din eroare s-a menţionat.

III. Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare, contestatorii condamnaţi A. şi B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022.

Prin încheierea din data de 26 septembrie 2022, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, a dispus admiterea în principiu a contestaţiilor în anulare formulate de către contestatorii condamnaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 14 din data de 3 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2020, în Dosarul nr. x/2020.

Au fost respinse, ca nefondate, cererile de suspendare a executării Deciziei penale nr. 14 din data de 3 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal 2-2020, în Dosarul nr. x/2020.

La termenul din data de 10 octombrie 2022, au avut loc dezbaterile, susţinerile părţilor, precum şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie pentru a delibera, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a stabilit termen pentru pronunţare la data de 24 octombrie 2022.

În drept, prin contestaţiile în anulare formulate de către cei doi contestatori condamnaţi, a fost invocat cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Atât contestatorul condamnat A., cât şi contestatorul condamnat B. au arătat că la data de 25.06.2018 a fost publicată Decizia nr. 297/2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., care a stabilit că "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională."

Cu toate acestea, după publicarea Deciziei nr. 297/2018, instanţele judecătoreşti, în majoritate, s-au substituit legiuitorului şi au pus ele însele în acord art. 155 alin. (1) C. pen., considerând că, în ciuda pasivităţii legiuitorului, textul ar fi în continuare aplicabil şi ar avea următoarea formă, prin raportare la soluţia legislativă prevăzută de art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior: "Cursul termenului prescripţiei (...) se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal."

Însă, referindu-se în mod direct la interpretarea de mai sus, Curtea Constituţională a invalidat-o, în mod explicit, statuând prin Decizia nr. 358/2022 faptul că "în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale."

Altfel spus, în speţă, la momentul pronunţării deciziei în apel, instanţa de control judiciar trebuia să constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind împlinite termenele generale de prescripţie prevăzute de lege, aplicând legea penală mai favorabilă intervenită de la data săvârşirii faptelor şi până la data judecării definitive a cauzei, respectiv legea nouă.

S-a susţinut că acest raţionament are la bază faptul că prescripţia reprezintă o instituţie de drept penal substanţial şi, prin urmare, schimbările legislative cu privire la aceasta operează ca o lege penală mai favorabilă.

În ceea ce priveşte întreruperea cursului prescripţiei, şi aceasta reprezintă o instituţie de drept penal substanţial, întrucât, în realitate, vizează tot prescripţia, chiar dacă actele întreruptive sunt acte de procedură cărora le este aplicabilă legea procedurală în vigoare la data săvârşirii lor.

S-a arătat că, în situaţia în care, se succed mai multe legi de drept penal substanţial pe parcursul unui proces, situaţie ce se regăseşte în prezenta cauză, organele judiciare sunt obligate să aleagă dintre legile penale succesive, legea care să conferă persoanelor cercetate cea mai favorabilă situaţie şi să aplice această lege. În consecinţă, s-a arătat că, în cauză, legea penală mai favorabilă este C. pen. în forma din perioada cuprinsă între momentul publicării Deciziei nr. 297/2018 pronunţate de Curtea Constituţională şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 privind art. 155 alin. (1) din C. pen.

Potrivit susţinerilor din cuprinsul contestaţiei în anulare formulate de contestatorul condamnat A., instanţa de apel a dispus în mod greşit condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunile de luare de mită şi conflict de interese (în formă continuată), având în vedere că în speţă era incidentă prescripţia, drept cauză de încetare a procesului penal.

În concret, s-a arătat că în anul 2009 s-au consumat/epuizat infracţiunile de luare de mită reţinute în sarcina contestatorului, iar în luna decembrie 2013 s-a consumat/epuizat infracţiunea de conflict de interese.

Prin urmare, în speţă, termenele generale de prescripţie a răspunderii penale s-au împlinit: cel mat târziu în anul 2017, pentru infracţiunile de luare de mită, respectiv cel mai târziu în luna decembrie 2018, pentru infracţiunea de folosirea funcţie pentru favorizarea unor persoane (anterior, conflict de interese).

Faţă de considerentele prezentate şi având în vedere că decizia de condamnare a fost pronunţată la dată de 03 februarie 2022, în baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 coroborată cu art. 5 din C. pen., instanţa de apel trebuia să constate că în speţă era incidentă o cauză de încetare a procesului penal şi, în consecinţă, să dispună, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte pe contestatorul A., raportat la toate infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea.

Totodată, contestatorul condamnat B. a arătat că instanţa de apel a dispus în mod greşit condamnarea sa pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită având în vedere că, în speţă, legea penală mai favorabilă era Noul C. pen. în forma ulterioară publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, lege conform căreia nu exista caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, aşa încât era incidentă prescripţia răspunderii penale, drept cauză de încetare a procesului penal.

În concret, a arătat că se reţine anul 2009 ca dată a consumării, respectiv a epuizării infracţiunilor pentru care contestatorul a fost judecat (două infracţiuni). În ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege, aceasta era închisoarea de la 3 ani la 10 ani, în referire la art. 289 C. pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Conform art. 154 alin. (1) din C. pen., termenul general de prescripţie este de 8 ani, pentru infracţiunea de luare de mită. Astfel, în speţă, termenul general de prescripţie s-a împlinit cel mai târziu în anul 2017, pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită.

În concluzie, faţă de cele anterior prezentate, precum şi faţă de aspectul că decizia definitivă de condamnare a fost pronunţată la data de 03 februarie 2022, în baza Deciziei pronunţate de Curtea Constituţională nr. 297/2018 coroborată cu art. 5 C. pen., instanţa de apel trebuia să constate că, în speţă, era incidentă o cauză de încetare a procesului penal şi, în consecinţă, să dispună, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte pe contestatorul B., raportat la toate infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea.

Contestatorul a arătat că, în analiza efectuată în cadrul soluţionării apelului, respectiv Cap X - Legea penală mai favorabilă din decizia penală contestată, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a apreciat că legea penală mai favorabilă o reprezintă C. pen. anterior, exclusiv prin prisma tratamentului sancţionator mai blând în ceea ce priveşte pluralitatea de infracţiuni.

S-a mai menţionat că persoana condamnată a fost trimisă în judecată şi condamnată în fond, pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, una dintre ele epuizată după data intrării în vigoare a Noului C. pen., însă instanţa de apel a dispus achitarea pentru această din urmă faptă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând contestaţiile în anulare formulate de condamnaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 14 din data de 3 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale.

Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo) în legătură cu drepturile procesuale ale părţilor sau privitoare la instanţa de judecată. Aşadar, motivul contestaţiei în anulare nu îl poate constitui o nulitate care ar privi fondul cauzei (vitio sau errores in iudicando).

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a constatat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în cuprinsul dispoziţiilor art. 426 - 432 din C. proc. pen. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 7 decembrie 2020).

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la dispoziţiile legale, se constată că în motivele contestaţiilor în anulare formulate de contestatorii A. şi B., a fost invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv "când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal", vizând cauza de încetare a procesului penal reglementată de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv prescripţia răspunderii penale.

Potrivit susţinerilor celor doi contestatori, faţă de împrejurarea că Decizia penală nr. 14 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, la data de 03 februarie 2022, instanţa de apel trebuia să constate, în baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, coroborată cu art. 5 din C. pen., că în speţă era incidentă o cauză de încetare a procesului penal şi, în consecinţă, să dispună, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A. şi B.

S-a arătat că, în situaţia în care, se succed mai multe legi de drept penal substanţial pe parcursul unui proces, organele judiciare sunt obligate să aleagă dintre legile penale succesive, legea penală mai favorabilă, care în prezenta cauză este C. pen., în forma din perioada cuprinsă între momentul publicării Deciziei nr. 297/2018 pronunţate de Curtea Constituţională şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 privind art. 155 alin. (1) din C. pen.

În consecinţă, instanţa de apel a dispus, în mod greşit, condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunile de luare de mită şi conflict de interese (în formă continuată) şi a inculpatului B. pentru infracţiunile de luare de mită (în forma de participaţie a complicităţii), având în vedere că în speţă, legea penală mai favorabilă era Noul C. pen. în forma ulterioară publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, lege conform căreia nu exista un caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, aşa încât era incidentă prescripţia, drept cauză de încetare a procesului penal.

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. invocat de cei doi contestatori, presupune o error in procedendo constând în eroarea procedurală a instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză. Acest caz nu presupune o error in iudicata, fiindcă rolul acestui caz de anulare nu este acela de a înlătura o greşită interpretare şi aplicare a legii în ipoteza în care instanţa a dezbătut şi a analizat incidenţa cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Prin raportare la cazul de contestaţie în anulare invocat, instanţa analizează existenţa viciului procedural indicat ca temei al căii de atac, prin raportare la situaţia juridică existentă la data pronunţării deciziei instanţei de apel, având în vedere că apariţia unor elementele legislative sau jurisprudenţiale noi, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, nu se circumscrie noţiunii de "dovezi aflate la dosar", apte a releva o eventuală omisiune a instanţei de apel.

Natura de error in procedendo a acestui caz este subliniată şi în Decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că "în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal."

Prin decizia anterior menţionată, s-a reţinut că, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au statuat că nu pot fi invocate, pe calea contestaţiei în anulare, chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), ci numai nulitatea unor anumite acte de procedură, şi nu a oricărui act de procedură efectuat cu încălcarea legii. Înlăturarea erorilor de procedură nu înseamnă încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, deoarece fapta şi vinovăţia sunt stabilite prin hotărâre definitivă, instanţa învestită cu o astfel de cerere neputând judeca, din nou, fondul cauzei penale.

În prezenta cauză, sunt relevante considerentele deciziei sus-menţionate, potrivit cărora "cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanţei de apel de a judeca şi nu pe modul în care aceasta a examinat şi motivat lipsa incidenţei cazului de încetare a procesului penal. Numai în situaţia în care instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluţia de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunţare imputabilă instanţei care, prejudiciind interesele legitime ale părţii, îi dă dreptul să formuleze contestaţie în anulare.

(...) poate fi introdusă contestaţie în anulare doar pentru încălcări ale legii de procedură, iar când aceasta este întemeiată pe prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., doar atunci când instanţa a pronunţat o soluţie de condamnare, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, cu excepţia celei referitoare la existenţa autorităţii de lucru judecat, în acest caz fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen."

Astfel cum s-a constatat şi în doctrină, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că acest caz de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. este frecvent invocat în componenta referitoare la intervenţia prescripţiei răspunderii penale în situaţiile în care a fost pusă în discuţie determinarea legii penale mai favorabile.

În prezenta cauză, contestatorii condamnaţi A. şi B. au invocat o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale, însă din analiza deciziei contestate, rezultă că instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestui aspect.

Astfel, se constată că, în faza apelului soluţionat prin Decizia penală nr. 14 din data de 3 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020, au fost admise apelurile declarate, între alţii, de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii A. şi B., împotriva Sentinţei penale nr. 187 din data de 3 mai 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015.

Prin hotărârea instanţei de apel, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 2531 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) din C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Inculpatul B. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) din C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Astfel, cu privire la infracţiunile de luare de mită de la J. SRL şi K. SRL şi infracţiunea de conflict de interese, instanţa de apel a constatat că, în cazul inculpaţilor A. şi B. se ridică problema stabilirii legii penale mai favorabile, având în vedere că de la data comiterii faptelor şi până la soluţionarea definitivă a cauzei prin prezenta decizie există o succesiune de legi penale în timp.

În prezenta cauză, s-a reţinut că sumele de bani (sub forma unor contracte de publicitate) au fost pretinse şi primite pentru a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale inculpatului A. (eliberarea în condiţiile legii a autorizaţiilor de construire în cazurile societăţilor SC J. SRL şi SC K. SRL), acesta beneficiind de ajutorul nemijlocit al inculpatului B.. În ce priveşte primirea banilor, după cum s-a explicitat pe larg, aceasta s-a făcut de către inculpatul A. pentru sine, în mod indirect.

Pe de altă, în cauză, instanţa de apel a reţinut că pretinderea/primirea s-a făcut de către inculpatul A. pentru sine, în mod indirect, prin asigurarea surselor de finanţare atât pentru L., societate pe care o controla în fapt şi care îi promova o imagine favorabilă în electoratul din municipiul Constanţa, cât şi pentru alte societăţi, la care avea oficial calitatea de asociat şi care erau părţi ale contractului de cont curent împreună cu SC L. SRL Inculpatul B., participant la săvârşirea infracţiunii, a beneficiat în mod implicit de sumele de bani obţinute din săvârşirea faptelor, având în vedere calitatea sa atât în SC L. SRL, care avea astfel asigurate sursele de finanţare, cât şi în celelalte societăţi din cadrul grupului.

S-a mai arătat prin decizia contestată că, în privinţa condiţiilor de tragere la răspundere penală, apărarea a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, iar instanţa de apel a reţinut că instituţia prescripţiei speciale subzistă, şi a procedat, în mod concret, la analiza şi calculul termenelor de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, instanţa a reţinut că termenele de prescripţie calculate potrivit legilor penale incidente, atât pentru infracţiunea de luare de mită, cât şi pentru infracţiunea de conflict de interese/folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, nu s-au împlinit, întrucât au existat acte care au întrerupt aceste termene.

În consecinţă, se constată că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 14 din data de 3 februarie 2022, instanţa de apel a analizat problema stabilirii legii penale mai favorabile, având în vedere că de la data comiterii faptelor şi până la soluţionarea definitivă a cauzei a existat o succesiune de legi penale în timp.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a stabilit că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, iar în stabilirea legii penale mai favorabile a fost avut în vedere criteriul aprecierii globale, astfel că, instanţa de apel a constatat că, potrivit legii în vigoare la data faptelor, tratamentul sancţionator pentru pluralitatea de infracţiuni este mult mai blând reglementat comparativ cu reglementarea în materie alocată pluralităţii infracţionale din legea nouă. Totodată, instanţa de apel a reţinut că nu s-au împlinit termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru niciuna dintre infracţiunile care au format obiectul judecăţii.

În consecinţă, din cuprinsul Deciziei penale nr. 14 din data de 3 februarie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, se constată că, în ceea ce îi priveşte pe contestatorii A. şi B., instanţa de apel a stabilit legea penală mai favorabilă ca fiind legea penală în vigoare la momentul comiterii faptelor, evaluând şi eventuala incidenţă a prescripţiei răspunderii penale, tot în baza acestei legi, în condiţiile în care aplicarea regulilor cursului prescripţiei este determinată de legea stabilită ca lege penală mai favorabilă.

Ca atare, în condiţiile în care a intrat în autoritatea de lucru judecat evaluarea instanţei cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile şi, implicit, calculul termenelor de prescripţie, aceste aspecte nu mai pot fi reiterate în calea extraordinară de atac, exedând competenţei instanţei care este învestită cu o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Prin urmare, susţinerile contestatorilor inculpaţi A. şi B. reprezintă o critică a raţionamentului judiciar făcut de instanţa de apel cu privire la cauza de încetare a procesului penal invocată de contestatori, cauză analizată cu prilejul soluţionării apelului, şi, în consecinţă, ar presupune o reevaluare şi un nou control judiciar asupra fondului cauzei, prin invocarea unei căi extraordinare de atac, ceea ce ar transforma contestaţia în anulare într-un apel deghizat.

Astfel cum s-a arătat anterior, poate face obiectul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, prevăzută la art. 426 lit. b) din Codul de procedură omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal, în acest caz instanţa neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluţie de încetare a procesului penal, ceea ce reprezintă o eroare de procedură.

Totodată, se constată că a fost invocat faptul că, ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii contestate (3 februarie 2022), a fost publicată în Monitorul Oficial, la data de 9 iunie 2022, Decizia nr. 358/2022 pronunţată de Curtea Constituţională, însă această împrejurare nu se circumscrie cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. ("când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal"). Or, condiţia preexistenţei motivelor ori probelor ce fundamentează cauza de stingere a acţiunii penale pe care se grefează eroarea de procedură, este o condiţie intrinsecă a acestei căii extraordinare de atac.

Din această perspectivă, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, conform cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, precum şi considerentele din cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale nr. 126/2016, publicată în Monitorul Oficial, nr. 185 din 11 martie 2016, potrivit cărora o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat.

În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, instanţa de contencios constituţional a reţinut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât această împrejurare ar presupune o extindere a efectelor deciziei Curţii pentru trecut.

Curtea a constatat că "incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive."

Singura excepţie de la această regulă, vizează cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, chiar dacă aceste cauze au fost soluţionate definitiv până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea.

În concluzie, aşa cum s-a menţionat anterior, instanţa de apel, stabilind ca lege penală incidentă legea veche, a analizat şi calculat cursul termenele de prescripţie a răspunderii penale, conform dispoziţiilor C. pen. din 1969, pentru cele două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., respectiv infracţiunea conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., reţinute în sarcina inculpatului A.. Totodată, raţionamentul instanţei cu privire la aceste aspecte a avut în vedere şi cele două infracţiuni de complicitate la luare de mită, prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reţinute în sarcina inculpatului B., având în vedere că regimul sancţionator prevăzut de lege este identic pentru autor şi complice, ca forme ale participaţiei penale la săvârşirea aceleaşi fapte prevăzute de legea penală.

Prin urmare, chestiunile invocate de contestatori nu pot forma obiectul cenzurii pe calea contestaţiei în anulare, după cum s-a subliniat în cele ce preced.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 14 din data de 3 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 7 martie 2022 care face parte integrantă din respectiva decizie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii condamnaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 14 din data de 3 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 7 martie 2022 care face parte integrantă din respectiva decizie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii condamnaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2022.

GGC - ED