Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 221/2022 AI generated

Revision deadline for res judicata violation runs from finality, not communication; appeal dismissed

Case Number Decizia nr. 221/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a panel of five judges, dismissed the appeal as unfounded and rejected the request to suspend proceedings, thereby upholding the lower court's decision that declared the petition for revision inadmissible due to late filing. The dispute concerned a civil case where the appellant argued that the one-month deadline for seeking revision based on the violation of res judicata (specifically, contradictory final judgments) should run from the date of communication of the last judgment rather than its finality, claiming that knowledge of the reasoning was necessary to invoke the ground; however, the court held that the statutory provision is unambiguous and that the deadline runs strictly from the date the last judgment became final. Relying on Article 511(1)(8) of the Code of Civil Procedure and Constitutional Court Decision No. 823/2021, the court established that demonstrating the ground for revision requires only proving the identity of parties, object, and cause between the two cases, not the analysis of the specific legal reasoning of the later judgment, thus confirming that the earlier dismissal for tardiness was legally correct.

Legislator headnote

AI generated

art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 513 alin. (6) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ; Revision deadline for res judicata violation runs from finality, not communication; appeal dismissed: În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Keywords

AI generated
deadline for communication revision of a judgment res judicata article of civil procedure late filing grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
x/2020, reţinând, în esenţă, că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului de o lună zile de la data rămânerii definitive a ultimei decizii, termen prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 513 alin. (6) din C. proc. civ
În temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., împotriva deciziei menţionate la pct.
art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Contrar criticilor din recurs, în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, aşa cum prevăd în mod expres şi lipsit de echivoc dispoziţiile art.
art. 431 alin. (2) din C. proc. civ
sub aspectul momentului de la care se calculează termenul de revizuire în cazul invocării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ
x/2022, nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., şi observând, pe de altă parte, că art.
art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ
civ., şi observând, pe de altă parte, că art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.
art. 461 alin. (2) din C. proc. civ
Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) din C. proc. civ
În consecinţă, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

1. Decizia pronunţată în revizuire

Prin Decizia nr. 2980 din 25 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 997 din 19 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2020, reţinând, în esenţă, că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului de o lună zile de la data rămânerii definitive a ultimei decizii, termen prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire

În temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., susţinând, în esenţă, că termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru introducerea revizuirii în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., curge de la data comunicării hotărârii ultimei hotărâri, iar nu de la data rămânerii definitive a acesteia, întrucât susceptibilitatea unei hotărâri de a fi revizuită în raport cu efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat poate fi constatată de partea interesată numai în urma comunicării hotărârii şi cunoaşterii considerentelor acesteia asupra cărora poartă autoritatea de lucru judecat, astfel că acest motiv de revizuire nu poate fi invocat numai în raport cu dispozitivul hotărârii.

3. Excepţia de neconstituţionalitate invocată

În Dosarul nr. x/2022, recurentul A. a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sub aspectul momentului de la care se calculează termenul de revizuire în cazul invocării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 octombrie 2022, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2022, a fost admisă cererea formulată de recurentul A. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Întâmpinarea formulată în cauză

Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi

5.1. Asupra cererii de suspendare a judecăţii

Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii, formulată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând, pe de o parte, că soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată în prezenta cauză, prin încheierea din 24 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., şi observând, pe de altă parte, că art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. reglementează, ca motiv de revizuire, ipoteza în care "după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii".

5.2. Asupra recursului

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin decizia recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., reţinând, în esenţă, că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului de o lună zile de la data rămânerii definitive a ultimei decizii, termen prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cauză, problema suspusă dezlegării pe calea recursului - în condiţiile în care recurentul nu critică data rămânerii definitive a ultimei hotărâri şi nici data introducerii cererii de revizuire, astfel cum au fost reţinute în hotărârea atacată - vizează momentul de la care se calculează termenul de o lună pentru introducerea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contrar criticilor din recurs, în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, aşa cum prevăd în mod expres şi lipsit de echivoc dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

"Art. 511. - Termen de exercitare

(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (...)

8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

Atât timp cât dispoziţiile citate sunt lipsite de echivoc, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are obligaţia de a aprecia cu privire la regularitatea exercitării revizuirii cu respectarea termenului de o lună calculat de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în speţă, a Deciziei civile nr. 997 din 19 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2020.

Cu referire la problema de drept supusă dezlegării, sunt edificatoare şi obligatorii statuările instanţei de contencios constituţional cu referire la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cuprinse la parag. 28 - 30 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022:

"Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată privind aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."

La pronunţarea prezentei decizii, este avut în vedere faptul că problema de drept a primit aceeaşi soluţionare în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători reprezentată de deciziile nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 152/2022.

În consecinţă, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurentul A. de suspendare a judecăţii până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată în Dosarul nr. x/2022.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2980 din 25 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.

GGC - ED