Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 213/2022 AI generated

Revizuire for contradictory judgments: triple identity of parties, object, and cause required to challenge res judicata

Case Number Decizia nr. 213/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision to reject a petition for revision and thereby maintaining the integrity of the final decision in the original dispute. The case involved a procedural challenge to two separate civil judgments concerning unpaid court fees in distinct liability claims for moral damages arising from abusive interruptions of three-phase electricity supply, where the appellant alleged the existence of contradictory final judgments violating res judicata. Relying on the Romanian Civil Procedure Code and constitutional jurisprudence, the court determined that the revision ground under Article 509(1)(8) was not met because the triple identity requirement (same parties, object, and cause) was absent, as the two underlying cases involved different factual bases and legal objects; consequently, the court held that the revision procedure is not a mechanism to resolve divergences in the application of tax laws or to determine which of potentially conflicting rulings is substantively correct, but strictly limited to annulling a later judgment that disregards the authority of an earlier one in identical litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 397 alin. (1) din C. proc. civ; Revizuire for contradictory judgments: triple identity of parties, object, and cause required to challenge res judicata: Recurentul formulează critici cu privire la respingerea cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata article of civil procedure civil liability damages identity of claims tax litigation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ
În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în căile de atac.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se susţine că instanţa de revizuire nu a luat în considerare faptul că instanţa de recurs nu a analizat împrejurarea că apelul exercitat de B.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
1, a declarat recurs revizuentul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul argumentează că Decizia nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul critică faptul că instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B.
art. 397 alin. (1) din C. proc. civ
SA şi s-a pronunţat cu privire la un contract inexistent în cererea de chemare în judecată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
Recurentul formulează critici cu privire la respingerea cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
art. 513 alin. (6) din C. proc. civ
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea pronunţată în revizuire pentru hotărâri potrivnice

Prin Decizia nr. 1877 din 28 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 2 şi 8 din C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 1584 din 22 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2019.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate în revizuire

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs revizuentul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Printr-o primă critică, se susţine că instanţa de revizuire în mod greşit a reţinut că nu există identitate de cauză, obiect şi părţi între dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2019 şi că soluţiile pronunţate în cauzele respective nu sunt potrivnice.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în căile de atac.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se susţine că instanţa de revizuire nu a luat în considerare faptul că instanţa de recurs nu a analizat împrejurarea că apelul exercitat de B. SA este lovit de nulitate, întrucât apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit legii. Astfel, se afirmă că decizia pronunţată în recurs, Decizia nr. 565 din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova secţia a II-civilă, este potrivnică Deciziei nr. 393 din 17 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2019 cu privire la obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de către intimata B. SA.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., contrar celor reţinute de instanţa de revizuire, se argumentează că nu există niciun text de lege care să interzică instanţei superioare să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice este cea corectă şi să îndrepte greşelile de judecată, fiind invocate în acest sens dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (7) din C. proc. civ.

Aceluiaşi motiv de casare i se circumscriu şi criticile referitoare la faptul că instanţa de revizuire nu a analizat motivele cererii de revizuire, iar considerentele hotărârii nu sunt convingătoare şi nu susţin soluţia pronunţată.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul argumentează că Decizia nr. 1584 din 22 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2019, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 989 din 2 octombrie 2018 a Curţii de Apel Craiova secţia a II-a civilă şi a Deciziei nr. 265 din 9 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia a II-a civilă, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2017.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul critică faptul că instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B. SA şi s-a pronunţat cu privire la un contract inexistent în cererea de chemare în judecată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurentul arată că decizia recurată încalcă dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Constituţie şi a produs bugetului consolidat un prejudiciu în cuantum de 502,5 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru pe care o datorează intimata B. SA. Totodată, se susţine că aceeaşi soluţie de anulare, ca insuficient timbrată, a cererii sale de chemare în judecată dispusă prin Decizia civilă nr. 7875 din 15 august 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2020, trebuia să fie pronunţată şi în Dosarul nr. x/2019, având în vedere dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, conform cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale".

Recurentul formulează critici cu privire la respingerea cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În limitele cadrului procedural menţionat, nu pot forma obiectul analizei criticile formulate în recurs cu privire la soluţia dată, prin hotărârea atacată, cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., în privinţa căreia nu este reglementată calea de atac a recursului.

Hotărârea ce formează obiectul recursului în prezenta cauză a fost pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează motivul de revizuire referitor la situaţia în care "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Cu referire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut că efectul admiterii revizuirii îl constituie "anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii", astfel că, "în ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (...), instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 416 din 22 septembrie 2022, parag. 34 - 35).

În cauză, recurentul-revizuent invocă o pretinsă contrarietate între Decizia nr. 1584 din 22 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia a II-a Civilă în Dosarul nr. x/2019, şi Decizia civilă nr. 989 din 2 octombrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, precum şi Decizia nr. 265 din 9 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2017, sub aspectul taxei judiciare de timbru datorate de părţile în litigiu, respectiv reclamantul A. şi pârâta B. SA.

Dosarul nr. x/2017 are ca obiect cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile reprezentând daune morale în cuantum de 325.000 euro, pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volţi) către atelierul electric, în perioada 13 ianuarie 2015 până la 13 iunie 2015.

Dosarul nr. x/2019 are ca obiect cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale în cuantum de 600.000 RON, pentru daune aduse demnităţii, onoarei, cinstei, sănătăţii şi reputaţiei sale prin întreruperea abuzivă a energiei electrice trifazice (380 volţi), în perioada 11 iunie 2016 - 11 decembrie 2016, la atelierul electric proprietate a familiei sale.

În acord cu instanţa de revizuire, se reţine că raţiunea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. rezidă în respectarea autorităţii de lucru judecat, ceea ce, în sensul celor reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, presupune existenţa triplei identităţi - părţi, obiect şi cauză - în privinţa litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile pretins potrivnice, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să nu se fi pronunţat asupra acesteia.

Or, în raport cu elementele expuse anterior, se constată, în acord cu cele reţinute de instanţa de revizuire, că nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi, întrucât cele două cauze (dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2019) au obiect şi cauză diferite, singurul element comun între cele două litigii fiind părţile litigante.

Pe cale de consecinţă, se reţine că instanţa de revizuire în mod corect a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind nefondate criticile din recurs.

Pentru aceste considerente, nu pot fi primite criticile formulate de recurent, în susţinerea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 i 8 din C. proc. civ., cu privire la pretinsul caracter potrivnic al hotărârilor invocate în susţinerea cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi primit, întrucât recurentul nu expune argumente în susţinerea afirmaţiei formale că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.

Criticile formulate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. reprezintă, în fapt, critici referitoare la interpretarea şi aplicarea normelor legale referitoare la taxele judiciare de timbru în diverse litigii şi pot reliefa, eventual, existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă, care, însă, nu se remediază nici pe calea motivului recurs menţionat şi nici pe calea revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se reţine caracterul nefondat al acestora, având în vedere considerentele expuse anterior din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în sensul că "instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuţie este cea judicioasă" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 416 din 22 septembrie 2022, parag. 35).

Totodată, contrar susţinerilor din recurs, se constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia din dispozitiv, iar dezacordul recurentului faţă de considerentele hotărârii nu justifică, în absenţa unor critici pertinente şi concludente, caracterul fondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1877 din 28 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.

GGC - ED