Statute of limitations interruption invalidity under unconstitutionally voided criminal procedure norms

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. e), alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., aşa cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 20.12.2017, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 11.11.2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 20.12.2017.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la acuzaţiile de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., şi fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege.

În fapt, s-a reţinut că, alături de soţia sa, B., inculpatul A. deţinea, cel puţin până la sfârşitul anului 2017, un apartament cu două camere, situat la etajul trei al unui bloc de pe strada x din municipiul Câmpina . Bunul fusese dobândit prin vânzare-cumpărare în anul 1997, în timpul căsătoriei celor doi, astfel încât, sub aspectul naturii juridice, acesta se afla în proprietatea devălmaşă a celor doi .

Cu o săptămână înainte de emiterea rechizitoriului în cauza nr. 129/P/2011, respectiv în data de 19.12.2017, organele de anchetă ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus următoarele măsuri asiguratorii în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracţiunea reţinută în acuzarea celor cercetaţi:

- prin ordonanţe distincte, datate 19.12.2017, indisponibilizarea unor bunuri/alte valori aparţinând inculpaţilor principali în cauză, primarul şi viceprimarul UAT Filipeştii de Pădure;

- prin ordonanţa datată 19.12.2017, indisponibilizarea sumelor bani aflate într-un cont aparţinând altei persoane, coinculpată cu A. în cauza disjunsă;

- prin ordonanţa datată 19.12.2017, indisponibilizare prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A., respectiv cota de 1/2 din imobilul în suprafaţă de 41.54 mp situat în Câmpina, judeţul Prahova, până la concurenţa valorii de 2.204.986 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa .

Tot în cursul zilei de 19.12.2017, dar după emiterea ordonanţei de sechestru, ofiţerul de poliţie judiciară care se ocupa cu instrumentarea cauzei cu nr. 129/P/2011 din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti l-a contactat telefonic pe inculpatul A. pe care l-a înştiinţat astfel despre necesitatea de a se prezenta la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru realizarea unei proceduri, convenind în acest sens ziua de 20.12.2017, adică a doua zi, . Referinţa la obiectul procedurii nu a fost una expresă, ofiţerul de poliţie al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti neoferindu-i vreun detaliu în acest sens inculpatului.

În dimineaţa zilei de 20.12.2017, împreună cu soţia şi cu fiica sa (C., născută în 21.11.1985), inculpatul A. s-a deplasat la biroul notarului public D., situat în centrul localităţii Filipeştii de Pădure, unde a ajuns înainte de deschiderea programului, respectiv înainte de ora 0830, i-a explicat notarului public că doreşte autentificarea, în regim de urgenţă, a unui contract de vânzare a apartamentului în suprafaţă de 41,54 mp situat în Câmpina, strada x, nr. 11, judeţul Prahova, către fiica acestora, solicitare cu care notarul a fost de acord, mai ales că soţii Apostol aveau asupra lor o parte din documentele necesare realizării operaţiunii, apartament cu privire la care, în cursul zilei de 19.12.2017, a fost emisă o ordonanţă de indisponibilizare prin instituirea sechestrului de către organele de anchetă ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, până la concurenţa valorii 2.204.986 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Începând cu ora 08:30 din dimineaţa zilei de 20.12.2017, odată cu deschiderea programului de lucru, notarul public D. şi-a angajat resursele cabinetului în realizarea acestei proceduri de înstrăinare, iar soţii Apostol s-au străduit şi au reuşit să obţină, în regim de urgenţă, certificatul de atestare fiscală a imobilului şi adeverinţa ce atesta lipsa de datorii către asociaţia de proprietari din care făcea parte imobilul, acte necesare autentificării vânzării.

Încheierea de autentificare a vânzării, semnarea contractului de vânzare şi efectul translativ de proprietatea asupra drepturilor reale ale părţilor aveau să fie realizate foarte aproape de ora 1000 din dimineaţa de 20.21.2017.

După ce a semnat acest contract, prin care şi-a înstrăinat cota sa parte din dreptul de proprietate asupra menţionatului imobil, inculpatul s-a deplasat, însoţit de avocatul său ales, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti pentru a participa la procedura cu privire la care fusese generic încunoştinţat cu o zi în urmă, unde, în prezenţa avocatului său din cauza nr. 129/P/2011, ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi au efectuat procedura cerută de disp. art. 252-253 din C. proc. pen. în intervalul orar 1052 – 1105 din dimineaţa de 20.12.2017, respectiv identificarea propriu-zisă a bunului sechestrat, ocazie cu care inculpatului i-au fost comunicate formal un exemplar al ordonanţei de sechestru dispusă cu o zi în urmă, faptul că nu are voie să înstrăineze sau să dispună în orice mod de bunul indisponibilizat (…), în caz contrar săvârşind infracţiunea de sustragere de sub sechestru.

În cadrul acestei proceduri inculpatul A. a obiectat în sensul că asupra imobilului sechestrat "nu are cota de 1/2 întrucât a fost achiziţionat de soţie prin contribuţie exclusivă", trecând în totalitate sub tăcere faptul că tocmai îşi înstrăinase la D. dreptul de proprietate despre care pretindea că nu îl deţine.

După orele 11:00, când s-a definitivat procedura de aplicare a sechestrului la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, inculpatul s-a deplasat la sediul primăriei Filipeştii de Pădure unde a participat la şedinţa Consiliului local prin care, printre altele, s-a decis ca unitatea administrativ – teritorială în discuţie să nu se constituie parte civilă în cauza penală nr. 129/P/2017 a respectivei unităţi de parchet .

După efectuarea procedurii de aplicare a sechestrului, organele de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au înaintat OCPI Prahova ordonanţa de sechestru şi procesul-verbal aferent procedurii în vederea înscrierii evenimentului în cartea funciară a imobilului, potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. (4) din C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 29173/28.12.2017 OCPI Prahova – BCPI Câmpina a respins cererea de notare în cartea funciară a măsurii sechestrului motivat de faptul că, la data înregistrării cererii de notare formulată de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, A. nu mai era proprietar al imobilului în discuţie, deoarece vânzarea, operată de notarul public D. prin încheierea de autentificare nr. 3166/20.12.2017 apucase să fie notată deja în cartea funciară .

Inculpatul A. nu a contestat vreun moment legalitatea măsurii sechestrului dispusă de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Prin procesul-verbal din 21.10.2020, procurorul ce instrumenta cauza în care era cercetat inculpatul (dosar nr. x/P/2017, disjuns din dosarul nr. x/2011), s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În rechizitoriu s-a reţinut că ansamblul probator administrat în cauză este format din:

- ordonanţa de luare a măsurii asiguratorii în dosarul nr. x/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti din 19.12.2017;

- procesul-verbal de sechestru din 20.12.2017 întocmit în cauza nr. x/P/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti;

- comunicarea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti în cauza nr. 129/P/2011 către BCPI Câmpina, în scopul notării sechestrului în cartea funciară a imobilului;

- răspunsul şi înscrisurile aferente emanând de la BCPI Câmpina în legătură cu solicitarea de notare a sechestrului;

- înscrisuri vizând calitatea de avocat a inculpatului;

- înscrisurile din arhiva biroului notarial "D." referitoare la procedura de autentificare purtând nr. 3166/20.12.2017, inclusiv copie din registrul de evidenţă al activităţilor din ziua respectivă;

- declaraţia dată ca suspect de A. şi înscrisuri depuse în apărare de acesta cu respectiva ocazie;

- înscrisuri provenind de la ANCPI cu privire la procedura de emitere în format electronic a extrasului CF de autentificare ce a stat la baza autentificării contractului de vânzare asupra imobilului sechestrat;

- declaraţiile martorilor E. şi F. în legătură cu procedura de emitere în format electronic a extrasului CF de autentificare, precum şi înscrisuri lămuritoare depuse de aceştia la dosar;

- proces-verbal de percheziţie a sediului BNI "D." şi de ridicare date informatice, însoţit de planşe foto;

- proces-verbal de consemnare a discuţiei avute cu ofiţerul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti care l-a încunoştinţat pe inculpat despre necesitatea de a se prezenta la sediul respectivei instituţii în ziua de 20.12.2017;

- proces-verbal de consemnare a rezultatului operaţiunilor de examinare a unor documente ridicate în vederea consultării de la sediul BNI "D.", însoţit de planşe foto şi de copii ale unor documente considerate relevante;

- declaraţia martorei D.;

- declaraţia inculpatului şi înscrisuri depuse cu respectiva ocazie;

- înscrisuri solicitate şi obţinute de la UAT Filipeştii de Pădure în legătură cu decizia asupra participării în calitate de parte civilă a acestei entităţi în cadrul dosarului nr. x/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti;

- alte documente depuse în apărare de inculpat;

- copia rechizitoriului nr. x din 28.12.2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care au fost trimişi în judecată primarul şi viceprimarul UAT Filipeştii de Pădure şi prin care s-au disjuns cercetările faţă de A.;

- copia rechizitoriului nr. x din 30.12.2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti prin care a fost trimis în judecată A. .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 15.11.2021 sub nr. x/2021, fiind format dosarul nr. x/2021, în procedura de cameră preliminară.

S-a dispus comunicarea rechizitoriului către inculpat, potrivit dispoziţiilor art. 344 alin. (1) din C. proc. pen., aducându-i-se la cunoştinţă obiectul procedurii din camera preliminară, dreptul de a-şi angaja apărător şi termenul în care poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

În termenul stabilit, inculpatul a formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Prin încheierea din data de 11 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 345 alin. (1) şi (2) rap. la art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate excepţiile privind nelegalitatea sesizării instanţei, nulitatea actelor de urmărire penală, nelegalitatea administrării probelor, nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi neregularitatea actului de sesizare invocate de inculpatul A. şi a fost constatată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală cu privire la acelaşi inculpat trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2020, emis la data de 11.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 20.12.2017.

Încheierea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 317 din 17 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, urmare respingerii, ca nefondată, a contestaţiei formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 11 martie 2022.

Dosarul a fost repartizat la data de 15 noiembrie 2021 completului numerotat cu indicativul 2 C. proc. pen., ulterior rămânerii definitive a încheierii de începere a judecăţii, fiind fixat primul termen de fond la data de 21 iunie 2022.

La termenul din data de 07 septembrie 2022, Curtea a adus la cunoştinţa inculpatului, potrivit dispoziţiilor art. 374 din C. proc. pen., dreptul de a da sau a nu da declaraţie, de a solicita ca judecata să aibă loc în procedura simplificată sau să se procedeze la administrarea de probe.

Inculpatul a arătat că va da declaraţie după administrarea probelor, întrucât la dosar există înscrisuri ce conţin dispoziţii contradictorii.

De asemenea, i s-a adus la cunoştinţă inculpatului faptul că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la data de 20 decembrie 2017, în jurul orei 10:00, a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Câmpina, judeţul Prahova, în suprafaţă de 41,54 mp şi terenul aferent în condiţiile în care acest imobil se afla într-o procedură de urmărire penală şi fusese sechestrat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Ploieşti.

După aducerea la cunoştinţă a învinuirii inculpatul A. a arătat că nu solicită judecarea potrivit procedurii simplificate, întrucât nu se consideră vinovat şi doreşte administrarea de probe, în acest sens fiind martorii menţionaţi în rechizitoriu.

La termenul de judecată din data de 28 septembrie 2022, inculpatul A., asistat de apărător ales, a arătat că nu solicită continuarea procesului penal, potrivit dispoziţiilor art. 18 din C. proc. pen., solicitând încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

Cauza a fost amânată la data de 27 octombrie 2022, avându-se în vedere faptul că pe rolul Înaltei Curţi de Csaaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se aflau sesizări cu privire la problema de drept a prescripţiei răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 pronunţate de Curtea Constituţională.

În cursul cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată din data de 07 septembrie 2022, s-au admis cererile de probatorii formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpatul A., dispunându-se citarea martorilor conceptaţi în rechizitoriu, indicaţi la fila x, iar prin încheierea din data de 28 septembrie 2022 s-a luat act de precizarea făcută de inculpatul A., prin avocat ales, în sensul că nu solicită continuarea procesului penal, nefiind incidente prevederile art. 18 din C. proc. pen.

Totodată, s-a făcut precizarea că cererea de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei formulată de inculpat, este întemeiată pe dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din C. pen. raportat la prevederile art. 396 din C. proc. pen.

Analizând cu prioritate solicitarea cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii penale, formulată de inculpat, Curtea a reţinut că instituţia prescripţiei răspunderii penale este reglementată în ansamblul ei în C. pen., astfel că aceasta şi întreruperea prescripţiei sunt instituţii de drept substanţial. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, prin decizia nr. 443/2017, că printre principiile care guvernează răspunderea penală prezintă relevanţă şi cel al prescriptibilităţii răspunderii penale, potrivit căruia, dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni se stinge, dacă acesta nu este exercitat într-un anumit interval de timp, prescripţia răspunderii penale având la bază ideea că, pentru a-şi atinge scopul realizării ordinii de drept, răspunderea penală trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârşirii infracţiunii, întrucât doar în acest fel poate fi realizată prevenţia generală şi cea specială şi poate fi creat sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, dar şi încrederea în autoritatea legii.

În condiţiile în care prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept substanţial, se vor aplica regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce priveşte termenele, cât şi în ceea ce priveşte cauzele de întrerupere sau suspendare, în aces sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cu titlu de exemplu putând fi citată decizia nr. 1092/18.12.2012.

Aceeaşi interpretare a fost adoptată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prin decizia nr. 2/2014 a reţinut că, "se poate afirma cu certitudine că prescripţia răspunderii penale este guvernată de norme de drept penal substanţial, fiind susceptibilă de a beneficia de efectele aplicării mitior lex".

Prin decizia nr. 297/26.04.2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii legale sunt lipsite de previzibilitate şi contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma oricărui act de procedură din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale.

De asemenea, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi prin decizia nr. 358/26.05.2022 şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor, reţinând că decizia anterioară (nr. 297/26.04.2018) sancţionează soluţia legislativă pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că nu poate fi încadrată în categoria deciziilor interpretative sau cu rezervă de interpretare, ci, prin efectele pe care le produce, împrumută natura juridică a unei decizii simple.

La rândul său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit prin decizia nr. 67/25.10.2022, că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".

În cauza de faţă, Curtea a reţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 71/2022, nu pot produce efecte juridice întreruptive de prescripţie după intrarea lor în vigoare în cauzele aflate deja pe rolul instanţelor, care sunt guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, lege care include şi normele declarate ca fiind neconstituţionale prin deciziile Curţii Constituţionale menţionate mai sus.

Deciziile de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acestora, indiferent dacă invocarea excepţiei a avut loc până la publicarea deciziei de admitere, întrucât, în ceea ce priveşte aplicarea lor, relevant este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţională să nu fie consolidat printr-o hotărâre definitivă.

În consecinţă, până la data de 30 mai 2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022, în materie penală nu a mai funcţionat întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale, situaţie juridică care produce efecte în condiţiile legii penale mai favorabile în cauzele aflate pe rolul instanţelor.

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022 va avea loc numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea dispoziţii neputând fi aplicate retroactiv, întrucât nu au natura unei legi penale mai favorabile, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

De altfel, şi dispoziţiile art. 7 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale interzic aplicarea retroactivă a legii penale în cazul unei persoane acuzate, un exemplu din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind hotărârea din cauza Del Río Prada împotriva Spaniei.

Prin urmare, în cauza de faţă, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018, a publicării deciziei nr. 297/2018, şi data de 30 mai 2022, a intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2022, întrucât dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., care nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă legea penală mai favorabilă, astfel că prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 din C. pen.

Cu privire la infracţiunea de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., presupus a fi fost săvârşită la data de 20.12.2017, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 11.11.2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din C. pen. rap. la art. 261 alin. (1) din C. pen., termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru persoana fizică, este de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii.

Termenul general de 3 ani al prescripţiei răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., a început să curgă de la data de 20.12.2017 şi s-a împlinit la data de 19.12.2020, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. e), alin. (2) C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., aşa cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 20.12.2017, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, criticând-o sub aspectul netemeiniciei soluţiei de încetare a procesului penal dispusă în cauză.

În esenţă, Ministerul Public a precizat că efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 asupra dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. nu pot fi decât cele conferite de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992.

Făcându-se o prezentare şi o analiză teoretică a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 prin prisma normelor constituţionale şi a prevederilor legale (şi anume art. 155 alin. (1) din C. pen., deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, O.U.G. nr. 71/30.05.2020 şi hotărârea nr. 67/25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), procurorul a susţinut că, în prezentul dosar, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, în cauză fiind efectuate acte de procedură care potrivit legii au fost comunicate inculpatului A. şi care au întrerupt cursul termenului prescripţiei penale.

Astfel, procurorul a precizat că decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale este o decizie interpretativă, prin care este transformată semnificaţia legii, pentru a nu se lăsa un vid juridic cu consecinţe păgubitoare, armonizând reglementarea legală criticată cu exigenţele constituţionale. De asemenea, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie care consacră efectul general obligatori al deciziilor Curţii Constituţionale, precizând că potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, toate deciziile sunt obligatorii atât în privinţa dispozitivului, cât şi în privinţa considerentelor, indiferent dacă este vorba despre o decizie simplă sau o decizie interpretativă.

În consecinţă, s-a subliniat că decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale nu poate produce efecte juridice anterior datei de 26 aprilie 2018, tocmai pentru a se asigura stabilitatea şi siguranţa raporturilor juridice, dar mai ales a celor de drept penal şi a principiului autorităţii de lucru judecat.

Deopotrivă, s-a susţinut că decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale nu are şi nu poate avea niciun efect asupra conţinutului normativ al art. 155 alin. (1) din C. pen., ci doar asupra efectelor acestui articol, respectiv asupra raportului juridic de drept penal, impunând în acest sens o interpretare sistematică a normelor de drept penal şi de drept constituţional.

Mai mult, s-a apreciat că decizia nr. 358 din data de 9 iunie 2022 a Curţii Constituţionale nu poate avea niciun efect asupra deciziei nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale şi nu o poate transforma dintr-o decizie interpretativă într-o decizie simplă, cu efecte majore asupra întregului sistem de drept penal românesc.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat că, raportat la considerentele deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legea penală mai favorabilă în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale este forma modificată prin O.U.G. nr. 71/2022 a art. 155 alin. (1) din C. pen., în vigoare la data de 30.05.2022.

În acest sens, s-a făcut trimitere la:

- Procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect, a drepturilor şi obligaţiilor suspectului, a învinuirii şi a încadrării juridice, urmare a ordonanţei de continuare a urmăririi penale in personam din data de 24.11.2020;

- Procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat, a drepturilor şi obligaţiilor inculpatului, a învinuirii şi a încadrării juridice, urmare a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat din data de 17.09.2021;

- Comunicarea rechizitoriului către inculpatul A., de către Curtea de Apel Ploieşti, odată cu începerea fazei de judecată a prezentului proces penal.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2021, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă (pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi a dreptului la un proces echitabil).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 decembrie 2022, fiind fixat termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023.

La data de 16 ianuarie 2023, intimatul inculpat A. a transmis concluzii scrise prin care a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, prin care s-a dispus încetarea procesului penal, fiind mai presus de orice dubiu faptul că a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 pronunţate de către Curtea Constituţională.

Făcând o scurtă prezentare teoretică a instituţiei prescripţiei răspunderii penale, apărătorul ales al inculpatului a susţinut că, în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în perioada anterior menţionată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, condiţii în care prescripţia specială nu va opera, iar prescripţia răspunderii penale va fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Drept urmare, legea penală mai favorabilă, evaluată global, este noul C. pen., în vigoare de la data de 01.02.2014. De altfel, a solicitat să se observe că, potrivit rechizitoriului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea unei fapte având încadrarea juridică stabilită conform noului C. pen.

În continuare, referitor la motivele scrise de apel, în sensul că decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 este o decizie interpretativă, apărarea a susţinut că, aşa cum s-a arătat deja în literatura de specialitate, decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 nu este una interpretativă, ci este o decizie simplă (extremă), prin care se declară neconstituţionalitatea prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. Mai mult, ţinând seama de considerentele deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 are natura juridică a unei decizii simple/extreme.

Deopotrivă, apărarea a precizat că, decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 nu poate fi calificată drept o decizie interpretativă de admitere stricto sensu, deoarece nu identifică o multitudine de interpretări potenţiale ale normei unice reglementate în cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., urmată de eliminarea acelei interpretări contrare legii fundamentale, ca efect al declaraţiei de neconstituţionalitate. Altfel spus, este cert că respectivul act de jurisdicţie constituţională nu a statuat nicio rezervă de interpretare neutralizantă, care să elimine interpretarea contrară Constituţiei aptă să "reconstruiască" norma într-un sens generator de efecte juridice substanţiale compatibile cu exigenţele constituţionale, ci, dimpotrivă, a sancţionat însăşi norma - "soluţia legislativă" -, fiind lipsit de relevanţă că a lăsat nealterat textul dispoziţiei normative.

În al doilea rând, considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 nu permit posibilitatea calificării deciziei nr. 297/2018 ca decizie (manipulativă) aditivă, deoarece instanţa de contencios constituţional nu a sancţionat vreo omisiune legislativă, ci o soluţie legislativă existentă la nivelul dreptului pozitiv.

De asemenea, considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 exclud posibilitatea calificării deciziei nr. 297/2018 ca decizie (manipulativă) substitutivă, lipsind în dispozitivul acesteia soluţia normativă destinată să substituie, cu sau fără alterarea textului dispoziţiei legale, norma declarată neconstituţională, respectiv, Curtea a reţinut că, "68. (...) în paragraful 34 al deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a evidenţiat faptul că soluţia legislativă din C. pen. din 1969 îndeplinea exigenţele de claritate şi previzibilitate, (...) Curtea observă însă că indicarea soluţiei legislative din actul normativ anterior a avut rol orientativ şi în niciun caz nu i se poate atribui o natură absolută, în sensul obligării adoptării de către legiuitor a unei norme identice cu cea conţinută de C. pen. din 1969. Astfel, Curtea subliniază că, deşi a sancţionat soluţia legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen., deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripţiei prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezenţa acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional".

Mai mult, considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 exclud posibilitatea calificării deciziei nr. 297/2018 drept o decizie (manipulativă) de admitere "parţială" non-textuală (decizie de ablaţie) pentru simplul argument că textul art. 155 alin. (1) din C. pen. conţine o singură soluţie normativă, iar nu o dualitate dintre care una să fie afectată de nelegitimitate constituţională. Altfel spus, în contextul unicităţii soluţiei legislative nu se poate discuta de plano despre reducerea sferei de aplicare a dispoziţiei legale afectate de nelegitimitate constituţională, ci chiar de anihilarea sa integrală în contextul declarării neconstituţionale a soluţiei legislative însăşi.

Apărătorul inculpatului a mai susţinut că, din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 nu se poate trage concluzia că decizia nr. 297/2018 era o decizie (manipulativă) de admitere "parţială" textuală, de vreme ce declaraţia de neconstituţionalitate vizează soluţia legislativă în ansamblul său, iar nu un fragment al dispoziţiei legale atacate, prin care aceasta este reglementată. Altfel spus, Curtea Constituţională nu a statuat că sintagma "oricărui act de procedura" în cauză" ar fi contrară legii fundamentale, declaraţia de neconstituţionalitate privind soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză".

Pentru aceste motive, apărarea a precizat că decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 este o decizie simplă non-textuală care alterează activitatea substanţială a normei unice pe care textul o conţine, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, deoarece unica soluţie legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la data de 1 februarie 2014 intră sub puterea general obligatorie a declaraţiei de neconstituţionalitate exprimate ca atare prin actul de jurisdicţie constituţională.

Deopotrivă, criticând susţinerile acuzării, apărarea a precizat că decizia nr. 358/2022 subliniază că, în perioada 26 aprilie 2018 - 30 mai 2022, "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale". Această constatare produce, însă, importante consecinţe din punctul de vedere al aplicării legii penale mai favorabile, consecinţe nereţinute în "Nota privind criterii unitare de aplicare a deciziei CCR nr. 358/2022 şi a O.U.G. nr. 71/2022", document emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Cabinetul Procurorului general, din care se inspira redactorul apelului.

Prin raportare la decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, mitior lex presupune aplicarea globală a unui fond legislativ. Or, perioada menţionată reprezintă lege penală mai favorabilă prin aceea că fondul legislativ nu permite întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale. Nota bene, în asemenea situaţii nu se pune nicidecum problema unei aplicări ex tune a deciziei nr. 297/2018, ci pur şi simplu a retroactivităţii şi ultraactivităţii legii penale mai favorabile în temeiul art. 5 din C. pen.

Faţă de aceste considerente, a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului formulat.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2023, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor, ocazie cu care reprezentantul Ministerului Public nu a mai susţinut motivele scrise, apreciind că se impune a fi respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în raport cu motivul de apel susţinut în dezbaterile anterior menţionate (în condiţiile în care inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal), precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că apelul formulat este nefondat în raport de considerentele ce vor fi expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., exercitarea acţiunii penale este împiedicată de intervenirea prescripţiei răspunderii penale, iar, în acest caz, în faza de judecată, numai inculpatul poate solicita continuarea procesului penal, astfel cum prevede art. 18 din acelaşi cod, în lipsa unei astfel de cereri din partea sa acţiunea penală stingându-se, conform art. 17 alin. (2) rap. la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., prin pronunţarea unei hotărâri de încetare a procesului penal.

De asemenea, potrivit art. 396 alin. (7) din C. proc. pen., numai în caz de continuare a procesului penal, la cererea inculpatului, se poate pronunţa o soluţie de achitare a acestuia, dacă se constată, ca urmare a continuării judecăţii, incidenţa vreunuia din cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi cod.

Raportând aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că nu poate fi analizată temeinicia acuzaţiei aduse inculpatului A., întrucât acesta nu a solicitat continuarea procesului penal, ci se va pronunţa asupra cauzei de încetare a procesului penal, având în vedere situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi încadrarea juridică stabilită de aceeaşi instanţă.

Sub aspect factual, Înalta Curte reţine că acuzaţia adusă inculpatului A. constă în aceea că, în data de 20 decembrie 2017, în jurul orei 10:00, a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Câmpina, judeţul Prahova, în suprafaţă de 41,54 mp şi terenul aferent în condiţiile în care acest imobil se afla într-o procedură de urmărire penală şi fusese sechestrat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Ploieşti.

Drept urmare, constatând că, formal, aceasta corespunde, din perspectiva tiparului normei de incriminare, faptei ce ar fi fost săvârşită de inculpat la data de 20 decembrie 2017, fapta respectivă întruneşte, teoretic, elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen.

Astfel, pentru infracţiunea de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., norma de incriminare prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an alternativ cu amenda.

În raport de prevederile art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., termenul prescripţiei generale a răspunderii penale (calculat în raport cu pedeapsa închisorii) este de 3 ani, iar acel termen curge de la data săvârşirii faptei, astfel cum prevede art. 154 alin. (2) teza I din C. pen., aceasta fiind în speţă 20 decembrie 2017.

Referitor la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii legale "(…) sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale".

Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din data de 09 iunie 2022), Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, arătând, în considerentele acesteia, pe de o parte, că, în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018 (25 iunie 2018) şi data intrării în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma respectivă, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale (fapt realizat prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din data de 30 mai 2022), fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (parag. 73), iar, pe de altă parte, că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297/2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale, astfel că termenele de prescripţie generală reglementate în art. 154 din acelaşi cod nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (parag. 74).

În considerentele aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a reafirmat, făcând referire la premisa avută în vedere la pronunţarea deciziei anterioare, că prescripţia răspunderii penale aparţine dreptului penal material, iar nu dreptului procesual penal, fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale (parag. 41) şi a menţionat că legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297/2018, cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav, generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale (parag. 76).

Prin Decizia nr. 67/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din data de 28 noiembrie 2022), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat, conform pct. I din dispozitivul acesteia, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale, prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Drept urmare, în raport cu deciziile anterior citate, dar având în vedere şi decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din data de 20 mai 2014) - prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că, în mod global, legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. în reglementarea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (când a fost publicată decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), perioadă în care nu a existat niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabil astfel numai termenul de prescripţie generală.

Prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, nu pot de plano produce efecte juridice întreruptive de prescripţie după intrarea lor în vigoare în cauzele pendinte guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, care include norma declarată neconstituţională prin actele de jurisdicţie constituţională sus iterate. Aceasta va ultraactiva, în aplicarea art. 5 din C. pen., guvernând regimul juridic al întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale şi cu privire la actele subsecvente intrării în vigoare a Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022.

În doctrină s-a arătat că "decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica situaţiilor juridice pendinte", de vreme ce Curtea a statuat "că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia – cauze pendinte (...) în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile –, indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat".

În consecinţă, referirea expresă a instanţei de contencios constituţional la perioada cuprinsă între momentele publicării celor două acte de jurisdicţie constituţională în discuţie (25 iunie 2018 - 9 iunie 2022), în interpretarea dată de decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu exclude aplicarea lor plenară situaţiilor juridice pendinte, în care raportul de conflict nu s-a consolidat în lipsa unei hotărâri definitive pentru fapte anterioare, cum este situaţia juridică ce formează obiectul judecăţii în cauză.

Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală, sub imperiul noului C. pen., nu a funcţionat, începând cu data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale, situaţie juridică care va produce efecte în condiţiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte şi pentru infracţiuni săvârşite înainte de data de 25 iunie 2018.

Ipotezele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

În raport cu argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, la data săvârşirii infracţiunii care constituie obiectul judecăţii în prezenta cauză (20 decembrie 2017), a început să curgă termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, cu o durată de 3 ani, iar acel termen s-a împlinit, conform art. 154 alin. (1) lit. e) raportat la art. 154 alin. (2) teza I combinat cu art. 186 alin. (1) din C. pen., la data de 20 decembrie 2020.

În consecinţă, constatând împlinirea termenului prescripţiei generale a răspunderii penale, Înalta Curte reţine că, în mod corect, prima instanţă a dispus în temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina acestuia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privindu-l pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privindu-l pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de parchet rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2023.