European Arrest Warrant execution authorized and appeal dismissed for trafficking and aggravated sexual assault charges
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, definitively upholding the lower court's authorization to execute the European Arrest Warrant and order the detainee's surrender to the issuing authorities in the United Kingdom, subject to the specialty rule. The dispute concerned the execution of a European Arrest Warrant issued by a Scottish court for the purposes of conducting criminal proceedings for charges including operating a brothel, living on the earnings of prostitution, and an aggravated sexual assault linked to human trafficking, occurring in September 2019; the appellant challenged the decision on the grounds that his co-accused had been released on bail, alleging this would result in an unfair trial, while refusing consent to surrender. The court held that the offenses fell within the scope of Article 97 of Law No. 302/2004, exempting them from the double criminality requirement due to their inclusion in the list of offenses where surrender is mandatory, and that the double criminality condition was independently satisfied through corresponding Romanian offenses under Articles 210 and 218 of the Criminal Code; consequently, the court found no mandatory or optional grounds for refusal under Article 99 of Law No. 302/2004 or the UK-EU Cooperation Agreement, rejecting the argument regarding the co-accused's release as irrelevant to the statutory grounds for surrender.
Legislator headnote
AI generatedart. 109 din Legea nr. 302/2004, art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 210 alin. (1) C. pen, art. 99 din Legea nr. 302/2004, art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004; European Arrest Warrant execution authorized and appeal dismissed for trafficking and aggravated sexual assault charges: În baza Acordului comercial de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – Partea a III, Titlul VII şi art. 109 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Marea Britanie privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 31.08.2022 de Tribunalul Şerifului din Lothian and Borders din Edinburgh, Scoţia-Marea Britanie, faţă de persoana solicitată A. aflat în prezent în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.J.P. Buzău.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 112 din data de 18 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:
În baza Acordului comercial de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – Partea a III, Titlul VII şi art. 109 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Marea Britanie privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 31.08.2022 de Tribunalul Şerifului din Lothian and Borders din Edinburgh, Scoţia-Marea Britanie, faţă de persoana solicitată A. aflat în prezent în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.J.P. Buzău.
S-a luat act că persoana solicitată A. nu consimte să fie predată autorităţile judiciare din Marea Britanie, în baza mandatului european de arestare emis la data de 31.08.2022 de Tribunalul Şerifului din Lothian and Borders din Edinburgh, Scoţia -Marea Britanie.
S-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Marea Britanie, pentru efectuarea cercetării persoanei solicitate referitoare la comiterea infracţiunilor săvârşite în luna septembrie 2019, a unei infracţiuni de "acuzaţia de a folosi spaţiul pentru a opera un bordel/loc de prostituţie obişnuită" prevăzută de art. 11 (5) (b) din Legea (scoţiană) a C. pen. (consolidat) din 1995; "acuzaţia de a trăi din venituri rezultate din prostituţie", prevăzută de art. 11 (1) (a) din Legea (scoţiană) a C. pen. (consolidat) din 1995; atac cu intenţia de a viola, agravat de o legătură cu activitatea de trafic de persoane" prev. de art. 5 din Legea (scoţiană) a traficului de persoane şi exploatării din 2015, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, exclusiv pentru faptele menţionate în mandatul european de arestare.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută conform Ordonanţei nr. 138/II/5/2022 emisă la data de 17.11.2022 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 17.11.2022, orele 18:00 până la data de 18.11.2022, orele 18:00.
Conform art. 104 alin. (10) şi 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18.11.2022 şi până la data de 17.12.2022 inclusiv şi emiterea de îndată a mandatului de arestare şi punerea în executare a acestuia în vederea predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Marea Britanie.
S-a solicitat autorităţii judiciare engleze respectarea garanţiilor prevăzute de art. 84 lit. b) din Acordul comercial de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, precum şi din art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
S-a respins cererea formulată de persoana solicitată A. privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar, ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel, în esenţă, curtea de apel a reţinut că prin adresa nr. x/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost sesizată instanţa pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării persoanei solicitate A., ca urmare a solicitării executării mandatului european de arestare emis la data de 31.08.2022 de Tribunalul Şerifului din Lothian and Borders din Edinburgh, Scoţia -Marea Britanie.
La data formulării prezentei propuneri, mandatul european de arestare sus arătat a fost ataşat şi tradus în limba română, astfel că, după comunicarea acestuia, în prezenţa avocatului ales, persoana solicitată a fost audiată declarând că a luat cunoştinţă de conţinutul mandatului european de arestare emis împotriva sa, nu formulează obiecţiuni privind identitatea şi că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Marea Britanie.
Prima instanţă, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat că mandatul european de arestare din data de 31.08.2022 de către Tribunalul Şerifului din Lothian and Borders din Edinburgh, Scoţia - Marea Britanie a fost emis în scopul cercetării persoanei solicitate A. pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa de către autoritatea judiciară din Marea Britanie, respectiv în vederea efectuării cercetării persoanei solicitate suspectate în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de:
- "acuzaţia de a folosi spaţiul pentru a opera un bordel/loc de prostituţie obişnuită" prevăzută de art. 11 (5) (b) din Legea (scoţiană) a C. pen. (consolidat) din 1995, pentru care legea prevede o pedeapsă maximă de 7 ani închisoare;
- "acuzaţia de a trăi din venituri rezultate din prostituţie", prevăzută de art. 11 (1) (a) din Legea (scoţiană) a C. pen. (consolidat) din 1995, pentru care legea prevede o pedeapsă maximă de 7 ani închisoare;
- "atac cu intenţia de a viola, agravat de o legătură cu activitatea de trafic de persoane" prevăzută de art. 5 din Legea (scoţiană) a traficului de persoane şi exploatării din 2015, pentru care legea prevede pedeapsa maximă a detenţiunii pe viaţă.
S-a reţinut că infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată şi pentru care a fost emis mandatul de arestare au corespondenţă în legea penală română, respectiv 2 infracţiuni de trafic de persoane - prev. de art. 210 alin. (1) C. pen. şi o infracţiune de tentativă la viol - prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen.
În fapt, s-au reţinut următoarele:
- între 11 septembrie 2019 şi 20 septembrie 2019, ambele date incluse, A. şi B., fiind chiriaşi la adresa x au permis cu bună ştiinţă ca spaţiul respectiv să fie folosit integral sau parţial ca bordel sau în scopul prostituţiei obişnuite, încălcând Legea (scoţiană) a C. pen. (consolidat) din 1995, art. 11 (5) (b) şi (6), şi se va dovedi în baza Art. 5 din Legea (scoţiană) a traficului de persoane şi exploatării din 2015 că infracţiunea de mai sus a fost agravată de legătura cu activitatea de trafic de persoane;
- între 11 septembrie 2019 şi 20 septembrie 2019, ambele date incluse, la adresa x s-a aflat o persoană de sex masculin A. care a trăit cu bună ştiinţă din câştiguri obţinute din prostituţie, încălcând Legea (scoţiană) a C. pen. (consolidat) din 1995, art. 11 (1) (a) şi se va dovedi în baza Art. 5 din Legea (scoţiană) a traficului de persoane şi exploatării din 2015 că infracţiunea de mai sus a fost agravată de legătura cu activitatea de trafic de persoane;
- la data de 20 septembrie 2019, la adresa x A. şi B., acţionând împreună, au atacat-o pe C. şi, conform serviciului de poliţie scoţian, şi-au expus penisul, au strâns-o de braţe şi de picioare, s-au luptat cu ea, au încercat să îi scoată hainele de pe ea şi au făcut comentarii cu tentă sexuală, făcând acest lucru cu intenţia de a o viola, conform definiţiei din Art. 1 din Legea (scoţiană) a infracţiunilor sexuale din 2009 şi se va dovedi în baza Art. 5 din Legea (scoţiană) a traficului de persoane şi exploatării din 2015 că infracţiunea de mai sus a fost agravată de legătura cu activitatea de trafic de persoane.
S-a menţionat că infracţiunile de care este acuzată persoana solicitată sunt sancţionate de dispoziţiile legii penale britanice cu pedepsele de 7 ani închisoare, respectiv detenţiune pe viaţă.
Instanţa a constatat faptul că nu s-a invocat şi nici nu s-a constatat vreunul din motivele de refuz al executării mandatului de arestare emis împotriva persoanei solicitate înscrise în dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, art. 80 şi 81 din Acordul comercial de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Totodată, instanţa a constatat că persoana solicitată nu este de acord să fie predată autorităţilor emitente, aceasta a declarat că a înţeles regula specialităţii şi că nu renunţă la aceasta şi de asemenea, s-a constatat faptul că în urma verificărilor efectuate la parchete şi instanţe a rezultat că persoana solicitată nu figurează în evidenţe cu dosare aflate pe rol.
Prin urmare, constatând că sunt întrunite condiţiile legale privind executarea mandatului european de arestare emise de către autorităţile judiciare din Marea Britanie, a admis sesizarea parchetului, a autorizat predarea persoanei solicitate, cu respectarea regulii specialităţii, precum şi arestarea acesteia în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 21.11.2022, fiind fixat termen pentru soluţionare la data de 29.11.2022, ocazie cu care au fost luate concluziile apărării contestatorului şi ale parchetului asupra contestaţiei de faţă, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că prima instanţă a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu solicitarea autorităţilor judiciare din Marea Britanie de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 31.08.2022 de Tribunalul Şerifului din Lothian and Borders din Edinburgh, Scoţia -Marea Britanie, faţă de persoana solicitată A., urmărită penal pentru săvârşirea, în luna septembrie 2019, a infracţiunilor expuse în mandat.
Fiind depus la dosarul cauzei mandatul european de arestare tradus în limba română, la termenul din 18.11.2022, instanţa de fond a procedat la audierea numitului A., care a arătat că nu are obiecţii privind identitatea, că nu este de acord să fie predată către autorităţile britanice şi că nu înţelege să renunţe la regula specialităţii.
Fără a relua situaţia de fapt reţinută în cauză în cuprinsul hotărârii primei instanţe, Înalta Curte constată că în speţă s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate A. în vederea efectuării de cercetări privind comiterea a trei infracţiuni pe teritoriul Marii Britanii, aceasta fiind urmărită pentru săvârşirea a trei infracţiuni, respectiv: "acuzaţia de a folosi spaţiul pentru a opera un bordel/loc de prostituţie obişnuită" prevăzută de art. 11 (5) (b) din Legea (scoţiană) a C. pen. (consolidat) din 1995; "acuzaţia de a trăi din venituri rezultate din prostituţie", prevăzută de art. 11 (1) (a) din Legea (scoţiană) a C. pen. (consolidat) din 1995; "acuzaţia de atac cu intenţia de a viola, agravat de o legătură cu activitatea de trafic de persoane" prevăzută de art. 5 din Legea (scoţiană) a traficului de persoane şi exploatării din 2015.
Raportat la infracţiunile presupus a fi săvârşite de persoana solicitată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate A. regăsindu-se printre faptele care dau loc la predare, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nemaifiind necesară verificarea acestei condiţii.
Pe de altă parte, şi dacă această condiţie ar fi verificată, potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, aceasta este îndeplinită în cauză, faptele ce fac obiectul mandatului european de arestare având echivalent în C. pen. român, reprezentând conţinutul a două infracţiuni de trafic de persoane, prevăzute de art. 210 alin. (1) C. pen. şi o infracţiune de tentativă la viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen.
În cuprinsul dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare.
Similar primei instanţe, în urma analizării datelor concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului de arestare emis împotriva persoanei solicitate prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 302/2004, art. 80 şi 81 din Acordul comercial de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte.
Aşadar, analizând actele dosarului, se constată că, în mod judicios prima instanţă a constatat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru a se pune în executare mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., din actele dosarului nerezultând existenţa vreunuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute în art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar împrejurarea că persoana solicitată nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, nu constituie motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
De asemenea, se constată că motivele invocate de apărare în susţinerea solicitării de respingere a propunerii de punere în executare a mandatului cu consecinţa predării şi arestării contestatorului către autorităţile britanice, legate de situaţia juridică a unui coinculpat, despre care s-a arătat că autorităţile emitente au dispus punerea în libertate pe cauţiune, iar din această perspectivă, în opinia apărării, contestatorul A. nu va avea parte de un proces echitabil, nu se circumscriu niciunui caz de refuz al predării persoanei solicitate.
Concluzionând, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Marea Britanie la data de 31.08.2022 pe numele persoanei solicitate A., hotărârea atacată, de predare a acesteia către autorităţile judiciare solicitante, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 112 din data de 18 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondată.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către sta.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 112 din data de 18 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 262 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.