Prosecutor's cassation appeal rejected: limitation extinguished criminal liability for 2015 forgeries, final acquittal upheld

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1057/A din 18 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 792/A din data de 2 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor A. şi B. formulate împotriva sentinţei penale nr. 1488/27.11.2020 a Judecătoriei Bistriţa.

A stabilit în favoarea Baroului Cluj onorariile avocaţiale din oficiu în sumă de 868 RON pentru inculpatul B. şi parţial în sumă de 434 RON pentru inculpatul A., ce au fost avansate din FMJ.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 300 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei decizii penale, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare solicitând admiterea ei în principiu, considerând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 431 C. proc. pen.., aceasta fiind întemeiată pe cazul prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., raportat la deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

Prin Hotărârea Intermediară nr. 30/HI din data de 27 iulie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, în temeiul art. 431 C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă în principiu contestaţia în anulare promovată de apelantul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 792/A/02.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia penală nr. 1057 din 18 august 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 426 lit. b) C. proc. pen., a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A., împotriva deciziei penale nr. 792/A/2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018 pe care a desfiinţat-o în parte, în latura penală, în ceea ce priveşte incidenţa cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi rejudecând în această limite:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. şi ped. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. - comisă în februarie 2015 şi infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. şi ped. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. - comisă în martie 2015 ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale

A anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 1571/03.06.2021 emis de Judecătoria Bistriţa.

De asemenea, a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului contestator dacă acesta nu este arestat în altă cauză sau nu se află în executarea altei pedepse, iar cheltuielile judiciare în această procedură au rămas în sarcina statului.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că data de început a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale este dictat de data săvârşirii faptelor pentru care a fost condamnat, respectiv februarie 2015 şi martie 2015, disputa participanţilor procesuali purtând asupra valabilităţii actelor presupus întreruptive de prescripţie îndeplinite anterior publicării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022.

Sub acest aspect, cu titlu preliminar, s-a arătat că la data de 9 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. De la data publicării sale, acestă decizie devine opozabilă erga omnes, fiind obligatorie pentru instanţe atât în privinţa dispozitivului, cât şi a considerentelor pe care se sprijină.

Or, în considerentele acestei decizii (358/2022), Curtea Constituţională a tranşat în mod explicit natura juridică a deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, extrăgând şi consecinţele asociate pronunţării deciziei anterior amintite, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului: absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25.06.2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30.05.2022).

În continuare, Curtea a constatat că în cauză nu se contestă natura instituţiei prescripţiei răspunderii penale de instituţie de drept penal substanţial (chestiune tranşată, de altfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1092/2012, decizia nr. 650/2018-pragraf 431, Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, hotărârile prealabile pronunţate de Înalta Curte nr. 1/2014, nr. 2/2014, nr. 10/2014), natura şi durata termenelor de prescripţie, cauzele de întrerupere sau de suspendare a cursului acestui termen (deopotrivă asupra existenţei şi a conţinutului) subsumându-se instituţiei prescripţiei răspunderii penale ca instituţie de drept substanţial, fiind supusă regulilor de aplicare în timp a legii penale mai favorabile.

Procedând la evaluarea globală a legii penale mai favorabile, s-a constatat că în speţă C. pen. forma aflată în vigoare începând cu 25.06.2018 (data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) şi până la data de de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 de modificare a dispoziţiilor art. 155 C. pen.) reprezintă lege penală mai favorabilă, întrucât aceasta nu prevede cauze de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, făcând astfel aplicabil termenul general de prescripţie prevăzut de lege raportat la limitele de pedeapsă.

În ceea ce priveşte valabilitatea şi efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate contestatorului A. în calitate de inculpat, anterior pronunţării deciziei nr. 358/2022, Curtea a reţinut că acestea nu pot fi valorificate în cauză.

În acest sens, s-a subliniat că prin decizia nr. 297/26.04.2018 a fost sancţionată (prin declararea ca neconstituţională) unica soluţie normativă prevăzută de legislaţia penală privind instituţia întreruperii termenului de prescripţie.

Ca o consecinţă a publicării acestei prime decizii (nr. 297/2018), în lipsa oricăror repere normative concordante cu exigentele impuse de prevederile art. 1 alin. (3) si 5 din Constitutie, în pofida evocarii orientative a solutiei legislative din C. pen. din 1969 în cuprinsul considerentelor acesteia, la nivelul dreptului substanţial nu pot fi identificate în niciun moment, de la data intrării în vigoare a Noului C. pen. şi până la data împlinirii termenului general de prescriptie a răspunderii penale, norme care să identifice actele ce pot genera efectul întreruptiv de prescripţie.

În acest sens, în considerentele deciziei 358/2022 (par. 68) Curtea Constituţională a arătat în mod explicit că "nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional."

În continuare a reţinut Curtea Constituiţională că (aceasta) "a statuat constant, în jurisprudenţa sa, că prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale (Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). Totodată, Curtea a statuat că a permite celui care interpretează şi aplică legea penală, în absenţa unei norme exprese, să stabilească el însuşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevăd şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie."

Pe de altă parte, Curtea de apel a apreciat că şi în situaţia în care s-ar accepta posibilitatea considerării ca valabile a actelor "întreruptive de prescripţie" efectuate sub imperiul legii vechi (C. pen. în varianta anterioară datei de 25.06.2018 ca dată a publicării deciziei nr. 297/2018), acestea tot nu ar putea fi valorificate în cauză întrucât s-ar obţine rezultatul combinării dispoziţiilor legilor penale succesive (lex tertia), expres interzis prin decizia nr. 265/2014 (prin care a fost consacrat modul de determinare a legii penale mai favorabile potrivit criteriului aprecierii globale).

Faţă de aceste considerente, s-a concluzionat că durata termenului de prescripţie a răspunderii penale faţă de contestatorul-condamnat A. se impune a fi calculat prin raportare la durata termenului general de prescripţie prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru infracţiunile prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. limitele de pedeapsă la data comiterii faptei erau de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendă, situaţie în care termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt de 5 ani

S-a considerat, aşadar, că acest termen (de 5 ani) s-a împlinit în mai 2020 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale, conform prevederilor art. 156 C. pen.), anterior deciziei penale nr. 792/A din data de 2 iunie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Cluj, care a făcut obiectul căii extraordinare de atac.

Decizia din contestaţie în anulare a fost comunicată la 15 septembrie 2022 condamnatului A., la 19 septembrie 2022 persoanei vătămate C. S.A., la 14 septembrie 2022, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Data până la care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj avea posibilitatea de declarare a recursului în casaţie este 17 octombrie 2022, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 19 august 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin procuror general, prin adresa nr. x/2022, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptul că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., cu privire la condamnatul A..

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată condamnatului A. şi persoanei vătămate C. S.A., iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 25 octombrie 2022, la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie fiind îndeplinită, iar la data de 22 noiembrie 2022 a fost întocmit raportul de faţă.

Prin încheierea din data de 29 noiembrie 2022, apreciindu-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi a fost fixat termen de judecată la data de 31 ianuarie 2023, pentru judecarea recursului în casaţie de Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (printre care şi cazul în care intervine amnistia sau prescripţia), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Prealabil, Înalta Curte analizează, în condiţiile pronunţării Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

La momentul adoptării şi intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională".

Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:

"72. Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale."

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.

În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Prin urmare, Înalta Curte arată că în perioada 25.06.2018-30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, au încetat să mai aibă efecte juridice, dispoziţiile C. pen. în vigoare în perioada menţionată constituind legea penală mai favorabilă.

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpat se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripţie, cu consecinţa socotirii ca fiind împlinit a termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se calculează potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Totodată, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor contestaţiei în anulare formulate de inculpatul A., se observă că acestea erau îndeplinite în raport cu deciziile nr. 10 din 2017 şi nr. 67 din 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, se observă că la momentul pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 de către Curtea Constituţională, cauza era pendinte, fiind soluţionată în data de 2 iunie 2021, prin pronunţarea deciziei nr. 792/A în dosarul nr. x/2018, iar problematica prescripţiei răspunderii penale nu fusese dezbătută şi nici analizată la judecarea cauzei apel.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Cluj, admiţând contestaţia în anulare declarată de inculpatul A., a dispus încetarea procesului penal în ceea ce-l priveşte, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. - comisă în februarie 2015, şi infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. - comisă în martie 2015, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în raport cu limita maximă a pedepsei închisorii de 3 ani, este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., a început să curgă la data săvârşirii faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., respectiv februarie 2015 şi martie 2015, fiind împlinit în martie 2020, anterior pronunţării deciziei penale nr. 792/A din data de 2 iunie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2018, al Curţii de Apel Cluj, care a făcut obiectul contestaţiei în anulare.

În raport cu deciziile Curţii Constituţionale mai sus evocate, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu a suferit vreo întrerupere, aplicarea exclusiv a dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen. constituind lege penală mai favorabilă, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. nemaifiind în fondul activ al legislaţiei penale.

Chiar şi dacă s-ar aprecia că a fost suspendat cursul termenului de prescripţie pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale, conform prevederilor art. 156 C. pen., prin adăugarea celor 60 de zile, argumentele expuse mai sus rămân valabile, faţă de data pronunţării deciziei penale nr. 792/A.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1057/A din data de 18 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1057/A din data de 18 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 ianuarie 2023.