Inadmissibility of petition to reopen proceedings for recognition and execution of foreign criminal judgment

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 166/F din data de 28 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022 în baza art. 468, art. 469 alin. (4) rap. la art. 466 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul A..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul secţiei I Penale a Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2022 la data de 23.06.2022, condamnatul A. (deţinut, la acel moment, în Penitenciarul Rahova) în temeiul art. 466 şi urm. din C. proc. pen. a solicitat redeschiderea procesului penal în urma căruia prin sentinţa penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 pronunţată de către ÎCCJ secţia Penală, au fost recunoscute mai multe hotărâri pronunţate de autorităţile judiciare italiene şi s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani şi 2 luni închisoare (2615 zile).

În vederea soluţionării cererii formulate de condamnatul A. s-a dispus ataşarea dosarului penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de redeschiderea procesului penal, Curtea a apreciat cererea ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:

S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 pronunţată de către ÎCCJ secţia Penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârilor:

- nr. 508/2012 pronunţată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013;

- nr. 139/2012 pronunţată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015;

- nr. 2504/2016 pronunţată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04.2016, definitivă la data de 26.10.2017, privind persoana condamnata A..

În baza art. 172 rap. la art. 166 din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus recunoaşterea hotărârile penale: nr. 508/2012 pronunţată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013; nr. 139/2012 pronunţată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015; nr. 2504/2016 pronunţată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04. 2016, definitivă la data de 26 10.2017, privind persoana condamnată A..

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani şi 2 luni închisoare (2615 zile) aplicată condamnatului A. prin hotărârile penale nr. 508/2012 pronunţată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013; nr. 139/2012 pronunţată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015; nr. 2504/2016 pronunţată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04.2016, definitiva la data de 26.10.2017.

S-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a persoanei condamnate de la data de 25.09.2020 la data de 22.11.2020, inclusiv.

În temeiul art. 172 din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 399 C. proc. pen. cu referire la art. 208 alin. (5) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventiva a controlului judiciar, luată faţă de persoana condamnată, prin încheierea din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel, secţia a II a Penală.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatului A..

Curtea a mai reţinut că dosarul în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 40/F din 23.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect recunoaşterea unor hotărâri de condamnare pronunţată de un stat european membru al Uniunii Europene şi executarea în România a pedepsei aplicate prin aceste hotărâri, procedură reglementată de Legea nr. 302/2004, în care nu se antamează aspecte privind existenţa faptei, prevederea în legea penală, săvârşirea de către inculpat, vinovăţia acestuia ori alte aspecte ce ţin de răspunderea penală, se constată că aceasta nu face parte din acele cauze penale în privinţa cărora se poate formula o cerere de redeschidere a procesului penal, potrivit art. 466 din C. proc. pen.

Referitor la judecata desfăşurată în cauzele în care s-au pronunţat hotărârile de condamnare, curtea a arătat că statul de executare nu are competenţa de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea respectivei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne); cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în căile extraordinare de atac interne, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a fondului soluţiei dispuse de către un stat străin.

Prin urmare, Curtea a apreciat astfel că solicitarea persoanei condamnate privind redeschiderea procesului penal desfăşurat în Italia, în condiţiile în care statul român nu a desfăşurat nicio activitate de urmărire penală sau de judecată în cauză, ci a recunoscut doar o hotărâre penală străină, este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 11 octombrie 2022, a formulat apel condamnatul A., învederând că nu i-a fost desemnat interpret şi nici nu cunoaşte motivele pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare italiene în dosarul în legătură cu care a formulat cererea de redeschiderea procesului penal.

Examinând apelul formulat de apelantul condamnat A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect, instanţa de fond apreciind că sentinţa penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală nu a fost pronunţată într-o cauză care poate forma obiectul unei cereri de redeschiderea procesului penal în condiţiile art. 466 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte apreciază că argumentele ce au stat la baza deciziei nr. 22 din 9 iunie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 486 din 02 iulie 2015, prin care s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 466 alin. (1) din C. proc. pen., obiectul cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate îl reprezintă numai hotărârile penale definitive prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă judecata în primă instanţă sau în calea ordinară de atac este consecinţa rejudecării cauzei ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare ori revizuirii", sunt valabile şi în speţă.

În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut, în esenţă, că, raportat la modalitatea de reglementare a procedurii de redeschidere a procesului penal şi la scopul în care a fost legiferată, respectiv garantarea dreptului la un proces echitabil, aceasta nu poate să vizeze decât hotărâri definitive prin care se rezolvă fondul cauzei (condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei), persoana condamnată în lipsă putând contesta, pe această cale, nu atât soluţia definitivă pronunţată în cauza sa, cât mai ales procedura de desfăşurare a judecăţii în lipsa sa, prin înfrângerea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii, reguli de bază ale judecăţii.

Or, în condiţiile în care dosarul în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 40/F din 23.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect recunoaşterea unei hotărâri de condamnare pronunţată de un stat european membru al Uniunii Europene şi transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România, procedură riguros reglementată de art. 150 şi urm. din Legea nr. 302/2004, în care se verifică doar întrunirea cumulativă a cerinţelor expres menţionate în art. 155 din Legea nr. 302/2004 (caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii de condamnare pronunţată de statul străin, existenţa dublei incriminări a faptelor, existenţa cetăţeniei române şi a consimţământului la transfer, precum şi incidenţa unor eventuale motive de nerecunoaştere şi neexecutare) şi nu se antamează aspecte privind existenţa faptei, prevederea în legea penală, săvârşirea de către inculpat, vinovăţia acestuia ori alte aspecte ce ţin de răspunderea penală, se constată că acesta nu face parte din acele cauze penale în privinţa cărora se poate formula o cerere de redeschidere a procesului penal, potrivit art. 466 C. proc. pen.. De altfel, instanţa învestită cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 150 şi urm. din Legea nr. 302/2004 nici nu are competenţa funcţională să se pronunţe pe aspecte ce ţin de fondul acuzaţiei penale, de vreme ce, potrivit art. 154 alin. (3) din actul normativ, "dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri".

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 466 alin. (1) C. proc. pen. evidenţiază existenţa unui proces penal cu o acţiune penală pusă în mişcare, situaţie specifică unei cauze care se judecă în primă instanţă sau în calea ordinară de atac, iar, prin modalitatea de reglementare, redeschiderea procesului penal nu poate fi extinsă la toate categoriile de procese, interpretarea contrară conducând la o suprapunere a acestei proceduri speciale peste alte proceduri (categorii), de asemenea, cu caracter special, ce ar periclita principiul autorităţii de lucru judecat.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte constată legală şi temeinică hotărârea penală atacată, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 166/F din data de 28 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 680 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 166/F din data de 28 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.