Complicity in fraud of EU funds: whether a mayor’s signing of false association documents satisfies the material element of Art. 181 of Law No. 78/2000

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2 din 19.01.2022, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (6 acte materiale, comise în perioada 2013 - 2019).

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului anterior menţionat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat, ca şi pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

Împotriva acestei sentinţe, printre alţii, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1133/A din 20 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2 din 19.01.2022, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. x/2020.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecându-se cauza pe fond, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A., de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare, iar în baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, calculat conform art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen., inculpatul fiind obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a urma un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune, iar în baza art. 93 alin. (3) din C. pen. şi art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei comunei Valea Ciorii sau al Primăriei comunei Scânteia, ambele din jud. Ialomiţa, fiindu-i, totodată, atrasă atenţia că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere prevăzute de lege, nu execută obligaţiile impuse de instanţă, dacă săvârşeşte o nouă infracţiune ori dacă nu îndeplineşte integral obligaţiile civile la care a fost obligat, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

S-a redus durata pedepsei complementare aplicate inculpatului, de la 4 ani, la 2 ani, pedeapsă care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

S-a stabilit că pedeapsa accesorie aplicată inculpatului se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen., în ipoteza în care pedepsele principale vor deveni executabile.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.

Instanţa de apel a avut în vedere, sub aspectul situaţiei de fapt, că inculpatul A., primar al comunei Valea Ciorii, a fost trimis în judecată reţinându-se în sarcina sa, în esenţă, că a fost complice la fraudarea fondurilor destinate plăţii subvenţiilor, prin acte de sprijinire şi ajutor date inculpatului B., care ar fi constat în semnarea adeverinţelor eliberate după Registrul Agricol şi avizarea sau semnarea centralizatoarelor privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deţinute de către fiecare membru al asociaţiei şi suprafaţa alocată fiecărui membru.

În acest sens, curtea a observat că elementul material al infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 presupune folosirea sau prezentarea de declaraţii false, inexacte sau incomplete ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, ceea ce presupune, pe de-o parte, ca organele judiciare să stabilească în ce constă caracterul fals/inexact/incomplet al documentelor, iar pe de altă parte dacă aceste înscrisuri au fost folosite în demersul de a obţine fonduri europene şi dacă acest demers a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Având în vedere aceste considerente de ordin teoretic, s-a apreciat că motivele invocate de către apărare sub acest aspect sunt eronate, întrucât organele judiciare nu sunt chemate să analizeze din nou eligibilitatea unui anumit proiect de obţinere de fonduri din bugetul U.E., acest demers fiind efectuat deja de către partea civilă prin organele abilitate în acest sens.

Tot cu privire la această critică adusă hotărârii instanţei de fond, s-a arătat că instanţa fondului a reţinut că obţinerea pe nedrept de fonduri europene ca parte a elementului material al infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 rezultă din analiza dispoziţiilor legale ce cuprind condiţiile de acordare a fondurilor din bugetul U.E., respectiv O.U.G. nr. 125/2006 şi O.U.G. nr. 3/2015, dispoziţii a căror aplicabilitate a fost analizată de către instanţa de fond, care a arătat în considerentele hotărârii pronunţate că prin acţiunea inculpaţilor au fost eludate condiţiile de acordare a fondurilor din bugetul U.E.

Cu privire la acţiunile inculpaţilor care au îmbrăcat caracter infracţional, instanţa de apel a reţinut că, în cursul anului 2013, inculpatul A., primarul comunei Valea Ciorii, atât la acel moment, cât şi în prezent, împreună cu coinculpatul B., cumnatul său, dar şi cu C. şi D. au înfiinţat pe inculpata E., scopul acesteia din urmă fiind acela de a concesiona păşunea unităţii administrativ- teritoriale Valea Ciorii şi încasarea subvenţiilor de la APIA, în actul constitutiv fiind menţionat că: membrii fondatori sunt B. (care are şi calitatea de preşedinte), C. (care are şi calitatea de vicepreşedinte), A. (care are şi calitatea de secretar) şi D. (care are şi calitatea de cenzor); patrimoniul este în cuantum de 800 RON; asociaţia este înfiinţată pe perioadă nedeterminată; are scopul de a reprezenta interesele proprietarilor de animale din localitatea Valea Ciorii. E. neavând alţi membri în perioada 2013 – 2019, aspect care rezultă, atât din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cât şi din declaraţiile inculpaţilor B. şi A..

Totodată, curtea de apel a analizat materialul probator administrat în cauză, respectiv raportul de constatare criminalistică efectuat, declaraţiile martorului F., înscrisurile ridicate de la primărie, procesul-verbal al şedinţei din data de 05.04.2013, HCL nr. 5/05.04.2013, concluziile raportului de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 242.018, declaraţiile martorilor G., H., I., J., K., L., M. şi N., precum şi declaraţiile celor două martore audiate în apel, O. şi P., ambele angajate APIA care a demonstrat că hotărârea de Consiliu Local antemenţionaată comportă anumite discuţii privind validitatea sa, lipsa de corespondenţă între suprafaţa păşunilor comunale menţionată în toate cele trei variante ale HCL nr. 5/05.04.2013 şi suprafaţa aceleiaşi păşuni menţionată în contractul de concesiune, faptul că la momentul depunerii dosarului la APIA pentru obţinerea subvenţiilor se verificau numai actele depuse, iar suprafaţa era verificată prin raportare la cele scrise în adeverinţa şi în contractul de concesiune, verificările în teren fiind singurele care puteau stabili dacă existau neconcordanţe între acte şi realitatea faptică, însă astfel de verificări nu se efectuau decât rareori.

Cu importanţă juridică, din perspectiva reţinerii vinovăţiei inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 s-a apreciat a fi faptul că, atât anterior, cât şi ulterior concesionării păşunii, asociaţia nu deţinea animale şi implicit nici nu putea asigura încărcătura necesară de animale pentru i se atribui în concesiune pajiştea, întrucât E. avea doar 4 membri, respectiv membrii fondatori, între care şi coinculpaţii B. şi A., neexistând nicio dovadă că ceilalţi crescători din comună care asigurau încărcătura de animale pe păşune au aderat la această asociaţie, activitate absolut obligatorie în raport cu dispoziţiile legale de mai jos:

Curtea a apreciat că este întrunită cerinţa textului incriminator, referitoare la obţinerea de fonduri pe nedrept, în condiţiile în care în cauză s-a demonstrat că inculpaţii au ştiut şi şi-au asumat înfiinţarea unei asociaţii de crescători de animale care în realitate nu avea decât patru membrii, astfel încât erau conştienţi de faptul că în documentele prezentate la APIA de inculpatul B. pentru obţinerea de subvenţii în perioada 2013-2019 (cu excepţia anului 2016 când nu s-a solicitat subvenţie şi 2014 când nu s-a depus un astfel de tabel cu membrii), au atestat o situaţie neconformă realităţii, (atestare efectuată de inculpatul A.), prin anexarea unor tabele centralizatoare cu date false privind numărul crescătorilor de animale înscrişi în asociaţie, încercând să creeze aparenţa îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 9 şi 10 din O.U.G. nr. 34/2013 şi pe cele ale art. 15 din Legea nr. 214/2011 referitoare la obligaţia de a asigura o încărcătură minimă de 0,3 UVM/ha, orice altă susţinere privind lipsa de intenţie infracţională a inculpaţilor se impune a fi cenzurată, ca neîntemeiată.

Din această perspectivă, curtea a subliniat că are importanţă validitatea titlului cu care este folosită suprafaţa de păşune pentru obţinerea fondurilor şi nu numai utilizarea efectivă a suprafeţei respective, contrar apărării inculpaţilor care apreciază că atâta timp cât validitatea titlului a făcut obiectul verificărilor organelor administrative la momentul depunerii anuale a documentelor pentru obţinerea subvenţiilor, această verificare nu poate face obiectul unor cercetări penale cum s-a întâmplat în speţă, întrucât latura penală a demersurilor care au stat la baza obţinerii titlului derivă tocmai din acţiunile premergătoare ale inculpaţilor care au căpătat o astfel de valenţă în momentul menţionării unor date nereale absolut necesare într-o primă etapă înfiinţării asociaţiei şi ulterior atribuirii acesteia în concesiune a păşunii e cu consecinţa valorificării posibilităţii de a solicita subvenţiile legale în numele respectivei asociaţii de crescători de animale.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului A., curtea a constatat că s-a dovedit că acesta l-a sprijinit şi l-a ajutat pe inculpatul B. prin întocmirea, avizarea şi eliberarea unor documente false sau inexacte.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării constând în aceea că pe nici unul dintre aceste centralizatoare nu există semnătura primarului, regăsindu-se semnătura agentului agricol care declară că este persoana care avea obligaţia să le întocmească şi care le-a semnat şi le-a înregistrat la primărie, astfel încât, în aceste condiţii nu se poate spune că aceste centralizatoare au fost vizate de inculpatul A., curtea a reamintit că potrivit declaraţiei martorului Q., agentul agricol al localităţii inculpatul A., primarul localităţii, i-a cerut tabelele centralizatoare cu animalele deţinute de crescătorii din comună, tabele pe care le-a înmânat acestuia sau lui B. pentru a le depune la APIA, menţionând că accepta ca în tabel să îi semneze orice membru al gospodăriei care era găsit acasă, justificând în acest mod existenţa altor semnături, martorul declarând că întocmea tabelele la cererea lui A., dar şi că le depunea direct la APIA.

Nu se poate reţine ca veridică nici susţinerea potrivit căreia inculpatul B. atunci când a ataşat aceste centralizatoare la declaraţiile făcute către APIA, nu ştia la acel moment că aceste înscrisuri conţin menţiuni inexacte cu privire la semnătură sau cu privire la numărul de animale, întrucât ca membru fondator al asociaţiei inculpatul B. cunoştea dacă şi câţi membrii are asociaţia.

Din perspectiva celor 6 acte materiale imputate inculpatului A., curtea a precizat că acestea constau în acte de complicitate morală şi materială la acţiunea principală a inculpatului B., acte constând în aceea că, în anii 2013, 2015, 2017, 2018 şi 2019, inculpatul A. a semnat tabelul cu proprietarii/deţinătorii de animale care păşunează pe suprafaţa de pajişte declarată aferente anului 2013; centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deţinute de fiecare membru al asociaţiei şi suprafaţa alocată fiecărui membru înregistrat la primărie sub nr. x/15.06.2015; centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deţinute de către fiecare membru al asociaţiei şi suprafaţa alocată fiecărui membru înregistrat la Primărie sub nr. x/12.05.2017; centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deţinute de către fiecare membru al asociaţiei şi suprafaţa alocată fiecărui membru înregistrat la Primărie sub nr. x/12.05.2018; centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deţinute de către fiecare membru al asociaţiei şi suprafaţa alocată fiecărui membru înregistrat la Primărie nr. 556/14.05.2019.

În consecinţă, fiind pe deplin dovedite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, precum şi vinovăţia inculpaţilor, precum şi participaţia penală a fiecăruia din ei, curtea a înlăturat solicitările acestora de achitare, indiferent de temeiul de drept invocat.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate de prima instanţă, curtea a apreciat, cu privire la inculpatul A. că pedeapsa principală de 3 ani aplicată este prea aspră, prin raportare la dispoziţiile art. 74 din C. pen., în sensul că circumstanţele personale, dar şi cele reale reţinute pledează pentru reducerea acestor pedepse la câte 2 ani închisoare fiecare.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu există corespondenţă deplină între situaţia de fapt concretă, aşa cum a fost reţinută pe baza probelor administrate în cauză, şi elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii reglementate de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În esenţă, s-a susţinut, de către recurentul inculpat că, din perspectiva conţinutului abstract al infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, în scopul dobândirii pe nedrept de fonduri APIA, raţionamentul instanţei de apel este nelegal, ceea ce se cere, conform tiparului abstract al infracţiunii prevăzute de art. 18l din Legea nr. 78/2000, fiind ca documentele prezentate să fie false, inexacte, incomplete, iar inculpatul să cunoască caracterul fals, inexact sau incomplet şi, cu rea-credinţă, cu intenţie, să se folosească de aceste înscrisuri cu scopul de a obţine pe nedrept subvenţii APIA, în cazul autorului.

În ceea ce priveşte îndeplinirea actelor specifice infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A., constând în eliberarea şi semnarea adeverinţelor, fapte petrecute în realitatea obiectivă, s-a arătat că acestea nu sunt apte a se constitui în tipicitatea obiectivă a elementului material al infracţiunii de complicitate materială sau morală la săvârşirea, de către autor, a infracţiunii prevăzute de art. 18l din Legea nr. 78/2000, întrucât lipseşte caracterul penal, fiind comise fără încălcarea dispoziţiilor legale.

Referitor la caracterul "inexact" sau "incomplet" al documentelor la care se referă art. 18l din Legea nr. 78/2000, s-a subliniat că acesta constă, potrivit instanţei de contencios constituţional, fie în ajustarea lor, pentru a întruni criteriile de eligibilitate, fie în omiterea anumitor date/informaţii care ar putea descalifica persoana respectivă în iniţiativa de a obţine fondurile, cu condiţia ca toate aceste ajustări/omisiuni să fie săvârşite cu intenţie şi să ducă la obţinerea de fonduri (Decizia nr. 479 din 12 iulie 2018 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 841 din 3 octombrie 2018, paragraful 44). Actele false sunt cele care au fost modificate prin contrafacere sau alterare, în sensul pe care aceste ultime două noţiuni îl au, conform doctrinei şi practicii judiciare în materia infracţiunilor de fals, în timp ce un act este considerat inexact atunci când, fără să fie falsificat, este întocmit incorect, aşa încât datelor pe care le conţine li se dă o interpretare intenţionat greşită, ce are ca efect schimbarea eficienţei juridice a înscrisului, în ansamblu, astfel cum se precizează în dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 479/2018.

Din această perspectivă, s-a opinat că acţiunea inculpatului A. de semnare a adeverinţelor indicate în decizia instanţei de apel, fiind o operaţiune prevăzută de lege, nu constituie acte de conduită interzise de norma de incriminare şi nu se materializează în acte de sprijinire sau ajutor, iar reţinerea acestora ca fiind acte de complicitate materială şi morală este nelegală, condamnarea inculpatului fiind pronunţată în lipsa unui probatoriu care să fundamenteze înscrierea faptelor sale în tiparul abstract al infracţiunii pentru care a fost condamnat, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

S-a mai susţinut că eliberarea adeverinţelor reţinute în activitatea infracţională este prevăzută chiar de Ordinul MADR nr. 519/2015, o astfel de adeverinţă fiind eliberată de către primărie tuturor solicitanţilor care depun cereri de plată a subvenţiei agricole plătite de către APIA, iar îndeplinirea unei activităţi prevăzute de lege nu poate fi interpretată că fiind act ce intră în conţinutul constitutiv al unei infracţiuni.

Referitor la centralizatoarele privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deţinute de către fiecare membru al asociaţiei şi suprafaţa alocată fiecărui membru, s-a arătat că aceste centralizatoare aveau rolul de a proba încărcătura optimă de 0,30 UVM (unităţi vită mare) pe ha, iar acest aspect a fost probat.

Totodată, s-a menţionat că, deşi instanţa de apel a reţinut o altă situaţie de fapt, respectiv că niciunul dintre centralizatoarele indicate şi reţinute ca fiind avizate de inculpatul A., în calitate de primar, nu poartă semnătura sa, hotărârea de condamnare a fost fundamentată pe premise eronate, iar această împrejurare, importantă în stabilirea nevinovăţiei inculpatului, a fost argumentată cu probatoriul existent la dosarul cauzei, însă instanţa de apel, fără a combate această apărare, a amintit că martorul Q. a înmânat respectivele centralizatoare primarului A. sau inculpatului B., pentru a le depune la APIA, precizând, totodată, că el era persoana care le întocmea şi care accepta ca în acestea să-i semneze orice persoană care era prezentă în gospodărie.

S-a subliniat că fapta de a primi aceste centralizatoare nu constituie o acţiune tipic frauduloasă, nefiind prevăzută de legea penală, mai ales că nu inculpatul A. a înmânat centralizatoarele inculpatului B., ci martorul Q..

Un alt motiv de recurs în casaţie a fost acela referitor la menţiunile privind obiectul contractului de concesiune, cât şi obligaţiile impuse concesionarului E., din care rezultă că această asociaţie era îndreptăţită să solicite subvenţia APIA, făcând dovada încărcăturii de 030 UVM cu animalele tuturor locuitorilor comunei care paşunau pe suprafeţele de păşune, în conformitate cu dispoziţiile contractului de concesiune. Centralizatoarele au probat îndeplinirea condiţiilor de asigurare a încărcăturii optime de 0,30 UVM, astfel că, din perspectiva comiterii infracţiunii prevăzute de art. 18l din Legea nr. 78/2000, nu pot fi incluse în conţinutul laturii obiective ca fiind acte tipice, întrucât nu au caracter fals.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2023, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1133/A din 20 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală în dosarul nr. x/2020, dispunând trimiterea cauzei Completului nr. 10 în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând, în continuare, cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele arătate în continuare:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 48 alin. (1) din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Aşa cum s-a reţinut şi în cuprinsul încheierii din data de 20 ianuarie 2023, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte situaţii în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) din C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., rezultă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esenţă, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute prin actul de sesizare a instanţei, întrucât ceea ce i se impută de către instanţele inferioare este că, în calitatea sa de primar, a eliberat adeverinţele cu conţinut nereal referitoare la suprafaţa deţinută de asociaţia beneficiară a fondurilor şi a semnat centralizatoare cu un conţinut nereal referitoare la situaţia E., situaţie de fapt care nu se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, ce constă în folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru a induce în eroare autoritatea contractantă.

Verificând, din perspectiva criticilor formulate actele dosarului, se constată că, prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în anul 2013, alături de alte două persoane, coinculpaţii A. (primarul comunei Valea Ciorii) şi B. (cumnatul acestuia) au înfiinţat E. (în continuare E.), acesteia din urmă fiindu-i atribuită în concesiune păşunea unităţii administrativ – teritoriale Valea Ciorii în scopul încasării subvenţiilor de la APIA. Ulterior, în cursul anilor 2013, 2014, 2015, 2017, 2018 şi 2019, cu ajutorul inculpatului A., coinculpatul B., preşedintele E., a depus la APIA documente falsificate sau cu date inexacte, obţinând subvenţii în sumă totală de 660.740,20 RON.

În cursul anului 2013, inculpatul A., primarul comunei Valea Ciorii, atât la acel moment cât şi în prezent, împreună cu coinculpatul B., cumnatul său, dar şi cu C. şi D. au înfiinţat E. inculpată în cauză, scopul acesteia din urmă fiind acela de a concesiona păşunea unităţii administrativ - teritoriale Valea Ciorii şi încasarea subvenţiilor de la APIA.

Totodată, prin Hotărârea nr. 5/05.04.2013 a Consiliului Local Valea Ciorii s-a atribuit, prin concesiune, păşunea către E., existând mai multe nereguli în ceea ce priveşte această hotărâre, fiind identificate mai multe versiuni ale acesteia.

Nu în ultimul rând, în anii 2013, 2014, 2015, 2017, 2018 şi 2019, inculpatul B., în calitate de preşedinte şi de reprezentant al E. a depus anual, documente false şi inexacte pentru încasarea subvenţiilor, fiind ajutat în continuare de către inculpatul A.; acesta a întocmit, avizat şi eliberat documente false sau inexacte.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond şi cea de apel au constatat că faptele pentru care inculpatul a fost deferit judecăţii există şi constau în acte de complicitate morală şi materială la acţiunea inculpatului B., întrunind elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, reglementată de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., motiv pentru care au dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, în condiţiile art. 91 şi urm. din C. pen.

Deşi recurentul a susţinut, prin prisma cazului de casare invocat, împrejurarea că, în sarcina sa, a fost reţinut că în perioada 2013-2019 inculpatul B., reprezentant legal al E. com. Valea Ciorii, Ialomiţa, cu sprijinul numitului A., primar al comunei Valea Ciorii, Ialomiţa a folosit şi a prezentat cu rea-credinţă, la cererile de plata unică de suprafaţă, declaraţiile de suprafaţă completate cu date nereale, la care a anexat documente false, precum o Hotărârea a Consiliului Local privind concesiunea terenului, falsificată, care menţionează o suprafaţă de teren concesionată mai mică decât cea menţionată în cererile de suprafaţă, tabele centralizatoare cu semnături ale membrilor asociaţiei falsificate şi centralizatoare cu acordul crescătorilor de animale falsificate, faptă care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene- subvenţii pe suprafaţă, în sumă totală de 660.740,20 RON, faptă ce nu s-ar circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., Înalta Curte apreciază critica formulată ca nefiind fondată, constatând că există o corespondenţă deplină între situaţia factuală expusă de instanţele inferioare şi elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat.

Astfel se observă că, cu ocazia realizării încadrării juridice a faptelor, atât Tribunalul Ialomiţa, cât şi Curtea de Apel Bucureşti au făcut referire la acţiunea recurentului A. de a semna, în calitate de primar al Comunei Valea Ciorii, documente falsificate sau cu date inexacte, ce au fost ulterior depuse de coinculpatul B. la APIA în vederea obţinerii de subvenţii s-au raportat şi au valorificat argumentele invocate în apărare de către inculpatul A., fără să existe menţiuni referitoare la reţinerea unei stări de fapt diferită de cea expusă în cuprinsul rechizitoriului, de natură a fundamenta o concluzie contrară, aşa cum s-a susţinut de către recurent în calea extraordinară de atac.

Dimpotrivă, din conţinutul considerentelor care au stat la baza soluţiei de condamnare a inculpatului A., rezultă că, circumscris elementului material al laturii obiective a infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., au fost avute în vedere de instanţele inferioare toate acţiunile ce au constituit obiectul acuzaţiei penale formulate de procuror, faptele imputate recurentului neputând fi privite decât în legătură cu cele reţinute în sarcina inculpatei persoană juridică E. com. Valea Ciorii, Ialomiţa şi a coinculpatului B., aşa cum s-a stabilit în mod definitiv prin hotărârea atacată şi cum s-a arătat anterior, acesta a acţionat.

Totodată, recurentul inculpat R., în cadrul motivelor scrise de recurs a învederat că acţiunea de semnare a adeverinţelor indicate în decizia instanţei de apel, fiind o operaţiune prevăzută de lege, nu constituie acte de conduită interzise de norma de incriminare şi nu se materializează în acte de sprijinire sau ajutor, iar reţinerea acestora ca fiind acte de complicitate materială şi morală este nelegală, condamnarea inculpatului fiind pronunţată în lipsa unui probatoriu care să fundamenteze înscrierea faptelor sale în tiparul abstract al infracţiunii pentru care a fost condamnat, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Înalta Curte apreciază, aşa cum a reţinut şi în cadrul încheierii de admitere în principiu din data de 20 ianuarie 2023, că prin aspectele învederate inculpatul doreşte, practic, reanalizarea conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză, pe care instanţele inferioare şi-au fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe, pe de-o parte şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, ori modul de administrare a probatoriului excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca urmare, raportat la situaţia factuală reţinută de instanţele inferioare, ce nu mai poate fi modificată în calea extraordinară de atac, se constată că faptele imputate inculpatului R. se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., neputând fi primite criticile formulate sub acest aspect de către recurent.

Astfel, potrivit normei de incriminare, infracţiunea prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat inculpatul A., în calitate de complice, constă în folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În mod constant, în doctrină şi jurisprudenţă s-a reţinut că această infracţiune este una complexă, întrucât ocroteşte, atât relaţiile sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor europene, cât şi cele vizând încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile producătoare de efecte juridice. Fiind o infracţiune complexă, aceasta absoarbe în conţinutul ei infracţiunea de uz de fals şi falsul în declaraţii, întrucât textul de incriminare include, în mod obligatoriu, ca element al laturii obiective folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2020, a reţinut că "infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este o infracţiune complexă formă tip, care absoarbe în conţinutul său numai uzul de fals sau, după caz, falsul în declaraţii, dar nu include, în schimb, în elementul său material, şi falsul în înscrisuri, fie ele sub semnătură privată, fie oficiale.

Aşa cum s-a statuat prin decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, infracţiunea prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă "o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare", având ca obiect juridic principal ocrotirea relaţiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de «documente ori declaraţii false», infracţiunea analizată cunoaşte şi un obiect juridic secundar, care include relaţiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declaraţiile producătoare de consecinţe juridice."

Prin aceeaşi decizie, s-a arătat că "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conţinutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris."

Raportat la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că faptele imputate inculpatului A., astfel cum au fost reţinute cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., de vreme ce acesta, în calitate de primar al comunei Valea Ciorii a semnat adeverinţe şi centralizatoare care au fost folosite şi prezentate de coinculpatul B., reprezentantul legal al E. în vederea obţinerii de subvenţii din fonduri europene.

Astfel, activitatea ce i se impută recurentului, se circumscrie acţiunii specifice verbum regens al infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată şi condamnat, critica formulată sub acest aspect nefiind fondată.

În raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de recurs în casaţie menţionat [respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..], întrucât fapta recurentului inculpat A. corespunde tiparului de incriminare al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1133/A din 20 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi E., în cuantum de câte 680 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1133/A din 20 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi E., în cuantum de câte 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2023.