Tax evasion sentencing limits and eligibility for administrative sanction upon partial restitution of tax debt

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului în casaţie;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 215 din data de 14.08.2020 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-au dispus printre altele următoarele:

În baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor A. Lucian, C. şi D. este reprezentată de Legea nr. 241/2005 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 255/2013, Legea nr. 656/2002 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 125/2017 şi C. pen. din 1969, şi, în consecinţă:

În baza art. 396 alin. (1), (5), rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. Lucian, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiunii:

- evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, faptă din data de 10.03.2012; delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din datele de 10.04.2012 şi 11.04.2012; spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din datele de 10.04.2012 şi 11.04.2012.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză de Statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, cu sediul în Ploieşti, str. x, jud. Prahova.

S-a luat act că persoana vătămată S.C. E. S.R.L., cu sediul în jud. Prahova, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpaţii C. şi D..

Prin decizia penală nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017 în baza art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile exercitate de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, apelantul-inculpat D. şi apelantul-inculpat C. împotriva sentinţei penale nr. 215 din 14.08.2020 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Au fost respinse cererile de a constata nulitatea absolută a unor mijloace de probă (cu consecinţa excluderii acestora) şi a unor acte procesuale din faza urmăririi penale.

S-a luat act că, în privinţa inculpaţilor D. şi C., niciuna dintre legile penale care s-au succedat de la momentul la care se reţine prin rechizitoriu săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii şi până la data pronunţării prezentei, nu este mai favorabilă cu privire la aspectele relevante, art. 5 C. pen. nefiind incident.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpatul D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- instigare la evaziune fiscală, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea 55/2021;

- instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. actual.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea 55/2021;

- complicitate la spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În privinţa inculpatului A. Lucian s-a constatat că legea penală mai favorabilă, în sensul art. 5 C. pen. este legea penală în vigoare începând cu data de 01.02.2014 (niciuna dintre legile penale care s-au succedat începând cu data de 01.02.2014, până la data pronunţării prezentei nu sunt mai favorabile, una în raport cu cealaltă).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea 55/2021, cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. actual, art. 5) C. pen. actual şi art. 6 CEDO a condamnat inculpatul A. Lucian la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului A. Lucian, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., şi anume, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 2 ani de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului A. Lucian, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., şi anume, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, de la pronunţarea prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a luat act că inculpatul A. Lucian, în baza art. 18 C. proc. pen., nu a solicitat continuarea procesului penal sub aspectul infracţiunii de delapidare în formă continuată.

În baza art. 16 alin. (1) f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. Lucian sub aspectul infracţiunii de delapidare în formă continuată prev. de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a survenirii prescripţiei răspunderii penale la finele zilei de 10.04.2017.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen. a achitat inculpatul A. Lucian sub aspectul infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. Lucian, pe durata unui termen de 2 ani şi 6 luni, calculat conform art. 92 alin. (1) C. pen., de la data pronunţării prezentei.

Conform art. 93 alin. (1) C. proc. pen. durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului A. Lucian să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. s-a impus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile la S.C. F. S.R.L. sau la S.C. G. S.R.L.. în afară de situaţia în care din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra ipotezelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 96 C. pen.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus ca pedeapsa complementară aplicată inculpatului să se execute de la data pronunţării prezentei.

Pedeapsa accesorie aplicată inculpatului s-a dispus să se execute în ipoteza anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a luat act că persoana vătămată Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti nu şi-a menţinut solicitarea de participare ca parte civilă în cauză.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea 241/2005, la data pronunţării prezentei, instanţa de executare va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. Lucian la plata către stat a sumei de 1200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza urmăririi penale, camerei preliminare şi cu ocazia judecăţii în primă instanţă, în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 422 C. proc. pen. au fost ridicate măsurile asigurătorii luate în faza urmăririi penale faţă de inculpaţii D. şi C. şi menţinute prin sentinţa penală apelată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor au rămas în sarcina statului.

Pronunţată la 08.04.2022, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, intimatei-persoană vătămată şi Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanţei.

Împotriva deciziei penale nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. Lucian a formulat cerere de recurs în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul A. Lucian a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Subsumat motivului de recurs prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. Lucian a susţinut că a fost făcută o greşită aplicare a legii, în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă.

S-a arătat că instanţa de apel a ajuns la concluzia că inculpatul A. nu este beneficiarul prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, nici în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, întrucât sumele achitate cu titlu de accesorii nu sunt rezultatul plăţilor făcute de către inculpat, iar plata parţială a prejudiciului, însemnând debitul principal, constituie doar o circumstanţă atenuantă principală, care a condus la plasarea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data săvârşirii faptei reţinute în sarcina inculpatului A. Lucian, " în cazul săvârşirii unei infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat (…), dacă prejudiciul recuperat este de până la 50.000 euro în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar ".

Totodată, a solicitat să se constate că în Decizia nr. 101 din 17.02.2021paragraful 119 Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul, prin modificarea dispoziţiilor legale, nu a făcut altceva decât să convertească o circumstanţă personală (plata prejudiciului prin infracţiune), în sfera celor reale, justificat de scopul urmărit – recuperarea rapidă a prejudiciului datorat bugetului de stat; că nu contează dacă unul dintre inculpaţi a acoperit prejudiciul cauzat sau dacă mai mulţi inculpaţi au acoperit respectivul prejudiciu şi că, de altfel, ar fi şi greu de imaginat ca toţi inculpaţii să acopere fiecare în parte integral prejudiciul cauzat, pentru că în acest caz, prejudiciul ar fi recuperat de mai multe ori, sau că fiecare în parte să plătească o cotă-parte, pentru că nu se poate determina matematic cota-parte a fiecăruia.

De asemenea, a solicitat să se constate că prin noţiunea de pedeapsă penală se înţeleg pedepsele principale (detenţiunea pe viaţă, închisoarea şi amenda), pedepsele accesorii şi pedepsele complementare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 53-55 C. pen.

A mai arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, aplicabile în cauză, în cazul în care sunt îndeplinite cerinţele cerute de text, instanţa este obligată să îi aplice inculpatului o sancţiune cu caracter administrativ, care se înscrie în cazierul judiciar, şi nicidecum o amendă cu caracter administrativ, aşa cum în mod eronat a statuat Curtea de Apel Ploieşti.

Concluzionând, a arătat că sancţiunea cu caracter administrativ prevăzută în art. 10 din Legea nr. 241/2005 este o pedeapsă în sensul art. 7 din Convenţie, în condiţiile în care este aplicată şi se află în strânsă legătură cu o acuzaţie penală (infracţiunea de evaziune fiscală), că are un impact considerabil asupra persoanei căreia i se aplică sancţiunea administrativă, în sensul că aceasta este evidenţiată în cazierul judiciar, cum este de altfel evidenţiată şi infracţiunea în legătură cu care a fost aplicată, şi, în fine, că are caracter penal, de vreme ce legiuitorul a înţeles să o prevadă ca sancţiune în materie penală, adică în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Inculpatul A. Lucian a solicitat admiterea căii de atac declarată şi să se dispună înlăturarea greşitei aplicări a legii, în sensul constatării incidenţei art. 10 din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data săvârşirii faptei şi să i se aplice inculpatului o sancţiune cu caracter administrativ.

Prin încheierea din data de 15 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. Lucian împotriva deciziei penale nr. 440 din 8 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

Analizând recursul în casaţie formulat de recurentul-inculpat A. Lucian în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 15 iunie 2022, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. Lucian a invocat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. împrejurarea că inculpatul plătise prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat şi, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a solicitat admiterea căii de atac declarată şi să se dispună înlăturarea greşitei aplicări a legii şi să i se aplice inculpatului o sancţiune cu caracter administrativ.

În acest sens, Înalta Curte aminteşte că în jurisprudenţa sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii, şi nu puţine, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) – Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Aşadar, jurisprudenţa Înaltei Curţi se referă, în esenţă, la instituţii de drept material (dispoziţii privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative).

În consecinţă, în incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greşitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor, excedând controlului jurisdicţional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

În speţa de faţă, instanţa supremă este chemată să analizeze, prin prisma cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., dacă recurentul inculpat a plătit prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 pentru care a fost condamnat, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive, pentru a fi incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată şi completată de Legea nr. 55/31.03.2021).

Or, critica vizând nereţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu poate fi primită de către Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casaţie verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanţele anterioare.

De altfel, în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că inculpatul A. Lucian a achitat în data de 08.03.2018, prin urmare, anterior primului termen de judecată, suma de 210.300 RON, cu 60 de RON mai mult decât debitul principal de 210.240 RON.

Însă, Curtea a apreciat că acesta nu poate beneficia de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, întrucât având în vedere forma iniţială a acestui articol, în vigoare până la data de 01.02.2014, s-a constatat că, deşi debitul principal este inferior valorii de 50.000 de euro şi a fost acoperit de inculpat până la primul termen de judecată, nu este vorba despre o acoperire integrală a prejudiciului, noţiunea de acoperire integrală a prejudiciului fiind interpretată în mod constant în jurisprudenţă, în sensul că vizează achitarea nu doar a debitului principal, ci şi a accesoriilor fiscale calculate până la data plăţii. În ceea ce priveşte plăţile făcute de alţi inculpaţi sau de S.C. E. S.R.L., s-a apreciat că nu pot fi avute în vedere, în condiţiile în care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, aşa cum s-a învederat anterior, prin Decizia nr. 9/2017, că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea 241/2005, în forma în vigoare până la 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.

Totodată, Curtea, în mod corect a apreciat că nici cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 10 alin. (1) din Legea 241/2005, aşa cum a fost modificată aceasta prin Legea nr. 255/2013, nu îi este aplicabilă inculpatului A. Lucian, chiar dacă s-ar avea în vedere tot acoperirea integrală a prejudiciului, şi nu a pretenţiilor părţii civile (sintagma "pretenţiile părţii civile" a fost constatată ca neconstituţională prin Decizia nr. 867/14.12.2021 a Curţii Constituţionale a României), pentru acelaşi motiv, al neachitării şi accesoriilor fiscale calculate cel puţin până la momentul plăţii efectuate de către S.C. E. S.R.L. (17.04.2015). Plăţile efectuate de alte persoane, de asemenea nu pot fi avute în vedere, convertirea circumstanţei personale în circumstanţă reală având loc, aşa cum rezultă şi din considerentele Deciziei nr. 101/2021 anterior citate (paragraf 119), la momentul intrării în vigoare a Legii 55/2021.

În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut cu titlu definitiv că inculpatului A. Lucian nu îi sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 55/2021, întrucât nu poate fi avută în vedere decât suma achitată (debitul principal şi o diferenţă de 60 de RON), de inculpatul A. Lucian, nu şi restul accesoriilor fiscale, plata efectuată de o entitate care nu are calitatea de inculpat (S.C. E. S.R.L.), neputând fi avută în vedere. În ceea ce priveşte plăţile făcute de ceilalţi inculpaţi, acestea, oricum insuficiente chiar şi dacă s-ar avea în vedere plăţile făcute de ei către S.C. E. S.R.L. (deşi prejudiciat prin evaziune fiscală este statul), cuantumul lor fiind inferior celor 20 de procente din debitul principal, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi avute în vedere întrucât, faţă de temeiul soluţiei de achitare ce se va pronunţa în privinţa lor, apar ca nedatorate statului cu acest titlu, neputând fi avute în vedere ca acoperind prejudiciul produs prin infracţiunea de evaziune fiscală ce face obiectul prezentei cauze.

Prin urmare, având în vedere şi limitele judecăţii în prezentul cadru procesual, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (nefiind achitat întreg prejudiciul în timpul judecăţii, aspect reţinut cu titlu definitiv de către instanţa de apel) şi, pe cale de consecinţă pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este legală.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte reţine că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei pe tot parcursul judecăţii, nu rezultă faptul că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat prin infracţiune, astfel încât instanţa de apel, în mod corect, a aplicat, după stabilirea vinovăţiei inculpatului, pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa ce se situează în limitele prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. Lucian împotriva deciziei penale nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. Lucian împotriva deciziei penale nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.