Convicted person’s challenge to sentence correction and compensatory days rejected; final 10-year term upheld.

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 82/F din data de 17 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, în baza art. 599 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 131/F din 27 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 294 din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului în sumă de 313 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, la data de 11 martie 2022, sub nr. x/2022, persoana condamnată A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., corectarea sentinţei penale nr. 131/F din 27 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 294 din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, sub aspectul măsurii de contopire a pedepselor, prin aplicarea, ca şi lege penală mai favorabilă, a dispoziţiilor C. pen. din 1969, cu consecinţa anulării sporului prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

De asemenea, condamnatul a solicitat punerea sa în libertate, susţinând că, urmare zilelor compensatorii de care beneficiază în baza Legii nr. 169/2017, pedeapsa deja executată depăşeşte 5 ani.

Prin memoriul transmis la data de 17 martie 2022, persoana condamnată a completat cererea iniţială, solicitând să se constate că faptele pentru care a fost condamnat definitiv au fost săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice, motiv pentru care se impune aplicarea în cauză a deciziei nr. 11/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Ulterior, la termenul din 13 mai 2022, condamnatul A. a precizat că insistă în contestaţia formulată, solicitând contopirea corectă a pedepselor.

Evaluând cererea cu care a fost învestită, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 131/F din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 294/A din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, printre altele, în temeiul art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 48 raportat la art. 317 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 318 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 48 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 48 raportat la art. 327 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 327 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (3) C. pen. şi art. 48 raportat la art. 52 alin. (2) rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 – 39 C. pen. şi a art. 5 C. pen.

1.1. În temeiul art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare se va face conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

1.2. În temeiul art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare se va face conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

1.3. În temeiul art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

În baza art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare se va face conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale

1.4. În temeiul art. 48 raportat la art. 317 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la falsificarea de instrumente oficiale.

1.5. În temeiul art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale

1.6. În temeiul art. 48 raportat la art. 52 alin. (2) rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la participaţie improprie la fals intelectual.

1.7. În temeiul art. 318 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor false.

1.8. În temeiul art. 48 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals.

1.9. În temeiul art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri oficiale

1.10. În temeiul art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

1.11. În temeiul art. 48 raportat la art. 327 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals privind identitatea.

1.12. În temeiul art. 327 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.

În temeiul art. 38 – art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele susmenţionate, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare se va face conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 C. pen. s-a dispus deducerea perioadei reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului A. de la 02.09.2010 până la data de 28.02.2011 şi de la data de 14.03.2011 până la 11.08.2011.

A mai reţinut că la data rămânerii definitive a hotărârii sus-menţionate a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 9 noiembrie 2018.

În contextul prezentat, raportându-se la aspectele invocate în contestaţia la executare, prima instanţă a constatat că situaţia juridică a persoanei condamnate, sub toate aspectele învederate în cerere, a fost analizată în cuprinsul hotărârii sus-menţionate.

În acest sens, a notat că, în cuprinsul hotărârii de condamnare, instanţa de fond a reţinut "cu privire la legea penală mai favorabilă, că, în contextul în care, în procesul de individualizare a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului nu s-a putut orienta în concret decât spre mediul limitelor pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, noua lege penală este mai favorabilă în cazul majorităţii inculpaţilor.

Sub acelaşi aspect a notat că, luând în calcul limitele superioare ale pedepselor prevăzute de vechea reglementare penală, dar şi imperativul aplicării unui spor în urma contopirii pedepselor (faţă de periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, dar şi de multitudinea şi durata pedepselor ce urmează a fi contopite), chiar şi în contextul aplicării sporului obligatoriu de pedeapsă, pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina acestuia este mai redusă în condiţiile aplicării noului C. pen.

Totodată, a reţinut că, întrucât Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, în cazul infracţiunilor de înşelăciune imputate inculpatului se impune reţinerea formei continuate a acestora şi conform noului C. pen., aspect ce conduce la aceeaşi concluzie, respectiv că acesta este legea mai favorabilă în cazul inculpatului.

Curtea de Apel Bucureşi a mai notat că modalitatea de stabilire a legii penale mai favorabile şi reţinerea formei continuate a infracţiunilor în sarcina inculpatului A. au făcut obiect criticilor atât în apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cât şi al persoanei condamnate.

Astfel, în motivele de apel ale parchetului, sentinţa sus-menţionată a fost criticată pentru greşita reţinere a unităţii legale de infracţiune (infracţiunea continuată) în locul unei pluralităţi de infracţiuni (concurs de infracţiuni) în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune reţinută în sarcina inculpaţilor A., B., C., D. şi E. şi, în consecinţă, greşita determinare a legii penale mai favorabile în cazul primilor doi inculpaţi.

De asemenea, persoana condamnată A. a criticat sentinţa invocând, printre altele, nemotivarea ei şi faptul că legea penală mai favorabilă este noul C. pen., în raport de care a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru faptele descrise în rechizitoriu la punctele. 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 18, 20, 21, 24, 25, 29, 31 şi 33.

Or, în cuprinsul deciziei penale nr. 294 din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, referitor la stabilirea legii penale mai favorabile, instanţa supremă a reţinut că inculpaţii, în perioada 2006 - 2010, au constituit/aderat/sprijinit un grup infracţional organizat al cărui scop principal a fost comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi, conex acestora, a unor infracţiuni de fals vizând bunuri imobile şi/sau obţinerea de împrumuturi bancare, în vederea obţinerii ilicite a unor importante sume de bani. De aceea, chiar dacă nu şi-au configurat de la început numărul de acte materiale şi entităţile ce urmau a fi induse în eroare, întrucât acţiunile lor au avut ca bază aceiaşi hotărâre infracţională, în mod corect s-a reţinut forma continuată a infracţiunilor – acolo unde a fost cazul – atât din perspectiva noii legi cât şi a vechiul C. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte a apreciat nefondată critica formulată în acest sens de către parchet.

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, instanţa de apel a evaluat incidenţa acestei instituţii raportat, la fiecare inculpat în parte, la data ultimului act material ce i se poate reţine în cauză.

Sub acelaşi aspect, a constatat că, dat fiind specificul infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, respectiv împrejurarea că aceştia au acţionat ca un grup infracţional organizat, al cărui scop principal era procurarea de mijloace băneşti prin inducerea în eroare a persoanelor fizice sau juridice, toate infracţiunile comise, atât infracţiunile mijloc - cum ar fi cele de fals, fals intelectual, fals privind identitatea, etc. - cât şi infracţiunile scop - de înşelăciune - nu pot fi disociate şi privite separat de existenţa grupului. Prin urmare, întrucât infracţiunea de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracţional organizat este o infracţiune continuă şi întrucât se reţine şi forma continuată a celorlalte infracţiuni, aprecierea incidenţei prescripţiei răspunderii penale trebuie făcută în raport de ultimul act material în cadrul grupului infracţional.

De asemenea, Înalta Curte a reţinut că în cazul inculpatului A. a fost corect reţinută ca lege penală mai favorabilă noul C. pen., justă fiind şi încadrarea juridică dată faptelor acestuia - forma continuă (grupul infracţional) şi, respectiv, continuată (celelalte infracţiuni).

Raportat la aceste reţineri factuale, prima instanţă a apreciat ca nefondată contestaţia la executare.

În acest sens, a constatat că aspectele invocate de condamnatul A. în contestaţie la executare reprezintă, în realitate, critici aduse modalităţii de soluţionare a cauzei în care acesta a fost condamnat, circumscriindu-se fie motivelor de apel ale parchetului, fie celor proprii formulate împotriva sentinţei penale nr. 131/F din 27 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală.

Ca urmare, constatând că argumentele invocate de contestator nu constituie temeiuri concrete de contestaţie la executare, ci nemulţumiri cu privire la decizia penală nr. 294 din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie – secţia penală, prima instanţă a respins demersul judiciar al condamnatului A., ca nefondat.

*

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, la data de 3 iunie 2022, sub nr. x/2022.

La termenul fixat în cauză, 27 septembrie 2022, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate, iar în rejudecare, admiterea contestaţiei la executare pentru argumentele invocate în susţinerea acesteia.

Concluziile apărătorului şi ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Evaluând contestaţia de faţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Obiectul cauzei de faţă îl constituie cererea prin care condamnatul A. (aflat în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 131/F din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală în dosarul x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 294/A din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală), a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., "corectarea" sentinţei de condamnare sus-menţionate, în sensul stabilirii că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. din 1969, cu consecinţa înlăturării din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare a sporului prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. (de 5 ani închisoare) şi a stabilirii în sarcina sa a unei pedepse de 5 ani închisoare, rămânând la latitudinea organelor judiciare dacă vor ajusta această pedeapsă prin aplicarea unui eventual spor în condiţiile prevăzute de C. pen. din 1969.

Corelativ, condamnatul a solicitat să se constate că, având în vedere că, în afara executării efective, beneficiază de zile compensatorii în baza Legii nr. 169/2017, precum şi de zile apreciate ca executate în urma prestării muncii în penitenciar, a executat deja pedeapsa sus-menţionată, astfel că se impune punerea sa în libertate.

Cererea iniţială a fost completată prin memoriul din 18 martie 2022, prin care A. a solicitat să se constate că faptele pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală a cărei executare o contestă au fost săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice, motiv pentru care se impune aplicarea în cauză a deciziei nr. 11/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în sensul aplicării unei pedepse unice pentru infracţiunile subscrise pct. 1.1-1.11 din hotărârea de condamnare.

Cererea astfel formulată şi completată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 14 martie 2022, sub nr. x/2022, ca şi contestaţie la executare întemeiată pe cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, prin hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii, pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente.

În acest context, evaluând calea de atac formulată de condamnatul A., Înalta Curte notează că, reprezentând un mijloc procesual de rezolvare exclusiv a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestaţia la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii penale definitive aflate în curs de executare, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea sa efectivă în executare.

Astfel, statuând asupra naturii juridice a contestaţiei la executare, în Decizia nr. 11 din 17 aprilie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 24 iulie 2019), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că aceasta este "un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât aceasta nu are natura unei căi de atac. Deopotrivă, contestaţia la executare este o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor corelative la executarea pedepsei, respectiv a incidentelor ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei".

Ca urmare, situaţiile care, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., constituie cazuri de contestaţie la executare, trebuie să vizeze limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privinţa soluţiei pe care o conţine, care a intrat în puterea lucrului judecat.

În cazul concret al dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., cauza de stingere sau micşorare a pedepsei trebuie să se fi ivit după rămânerea definitivă a hotărârii penale, dar înainte de începerea executării, în timpul executării sau chiar după executarea acesteia, fără însă să poată privi aspecte de fond sau care să pună în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive.

În speţă, condamnatul A. a invocat, în temeiul textului de lege precitat, ca şi motive de contestaţie la executare, cuantumul pedepsei în executarea căreia se află, susţinând că, în condiţiile justei stabiliri a C. pen. din 1969 ca lege penală mai favorabilă în cauza (iar nu a noului C. pen.) în care a fost condamnat, aceasta ar fi trebuit să fie de 5 ani închisoare, ca urmare a neaplicării sporului prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Corelativ, a susţinut că a executat deja această pedeapsă (de 5 ani închisoare) întrucât, în afara executării efective, beneficiază de zile compensatorii în baza Legii nr. 169/2017, precum şi de zile apreciate ca executate în urma prestării muncii în penitenciar.

În fine, a susţinut că infracţiunile subscrise pct. 1.1-1.11 din hotărârea de condamnare au fost săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice, motiv pentru care se impune ca pentru acestea să i se aplice o pedeapsă unică, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 11/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Or, astfel cum sunt formulate, argumentele persoanei condamnate nu aduc în discuţie, în mod real, vreo cauză de stingere sau micşorare a pedepsei în executarea căreia se află, ivită după rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost aplicată, sau vreun alt incident dintre cele limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ci însăşi legalitatea şi temeinicia hotărârii de condamnare, din perspectiva soluţiei date laturii penale a cauzei, contestatorul solicitând în mod expres "corectarea" acesteia sub aspectele punctuale menţionate.

Această finalitate nu poate fi, însă, valorificată prin prisma contestaţiei la executare, instrument jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidentele limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Ca urmare, demersul judiciar al contestatorului pune în discuţie, în concret, însăşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare pronunţate faţă de acesta, chestiune care, în mod evident, excedează obiectului contestaţiei la executare, care se raportează exclusiv la incidentele apărute în timpul executării hotărârii contestate.

Distinct de această concluzie, Înalta Curte constată că, în afara celor 78 de zile considerate ca fiind executate în baza Legii nr. 169/2017, de care a beneficiat deja (astfel cum rezultă din adresa din 29 aprilie 2022 a Penitenciarului Mioveni, aflată la dosarul Curţii de Apel Bucureşti), persoana condamnată nu a făcut dovada unei perioade suplimentare presupus considerate ca executate în baza dispoziţiilor Legii nr. 254/2013, care să impună intervenţia instanţei de executare, în condiţiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen.

În raport cu toate aceste argumente, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. (1) lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 82/F din data de 17 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 272 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 82/F din data de 17 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2022.